114 matches
-
ploaie/ înclină de cealaltă parte/ a orașului/ și vom avea apă de băut/ din belșug// că voi arunca în sus/ un bănuț fără valoare/ și el se va întoarce ca un glob/ de aur..." (și astăzi a fost). O atare autoscopie fantezistă nu e decît rodul unei virtuozități a simplității: ,eu știu să împart o zi/ oarecare/ în mii de bucățele/ și, după caz,/ să le port la vedere/ ca pe niște zulufi aurii// sau să le strecor în sîn/ sau
Extaz și materie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11298_a_12623]
-
dezamăgesc prin ipocrizia lor, prin micime omenească, se salvează prin apetitul de cunoaștere, prin băile de artă, printr-o fire care are din ce să dăruiască. Decizia sa, de a-și trăi viața sub semnul autenticității, al sincerității, al unei autoscopii ce poate însângera, fac sarea, dau farmec unor pagini de o mare larghețe de evantai - poate chiar vizând prea-plinul. Dar, ca să înțelegem mai bine liniile de transparență ale romanului d-nei Gina Sebastian-Alcalay ne vom opri la un singur pasaj, în
Pe portativul a trei meridiane by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13613_a_14938]
-
ne reamintim de Forrest Gump), cabina liftului sau casa scărilor dar izolat cu adevărat, cel puțin vizual, de rest, rămîne singurul spațiu al sinelui, o închisoare light, un loft, ca în Big Brother poți ieși oricînd care te împinge la autoscopie, puțin, fără să-și forțeze limitele, fără să exagereze. Apartamentul rămîne, în occidentul impersonal, masificat și globalizat și numai în acest Occident singura vizuină a sinelui, unică vatră a întîlnirii cu sine. Tocmai pentru că, a priori, această întîlnire devine în
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
prima ediție la Chișinău. Nu seamănă cu nimic din ce am citit până acum din literatura basarabeană. E un roman de virtuozitate a analizei psihologice, din categoria manolesciană a ionicului. Regăsim în construcția lui aproape toate elementele care definesc specia: autoscopia, subiectivitatea explorării interioare, fragmentarismul confesiunii, identificarea dintre narator și personaj, relativismul psihologic, frustrarea socială, dependența dezvăluirilor de meandrele sentimentelor de adversitate dintre personaje, reflecția stăruitoare despre identitate. Titlul lung și (aparent) explicit dă o idee aproximativă despre intențiile întortocheatei narațiuni
Scriitura unei agonii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10410_a_11735]
-
general, expiator) alină liricul (mod individualizant, culpabil). Biografismul explodează astfel împrăștiind țăndării unor mici narațiuni romanești. Aceeași fantasmă lirică în esență e trecută în codul unui imaginar care-i acordă un sens de obiectivitate, de abstragere din dureroasa îndoială a autoscopiei asumate: "mopete în această amiază cu soare lăptos,/ așezat la masă în curtea, cu mult ciment plumburiu/ pietruită, a bufetului nurca, își spune-am să scriu/ despre remușcările mele care vor să mă tragă în jos// în apele dense ale
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
repeta privirile jenate ale unora, tăcerile încăpățânate ale altora; prea târziu, lasă-te păgubașă, nu mai merită osteneală. Ce spui tu au spus alții, mai bine " și la timpul potrivit." Eternul masochism al lucidității, care va spori miza unei remarcabile autoscopii. La finalul cărții, certificând un matur talent și o eternă juvență, câteva sfaturi, precum: a învăța din viață că oricât de subțire am tăia felia, ea va avea întotdeauna două fețe " că iertarea presupune o practică îndelungată, că omul rămâne
Singurătate în companie by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12657_a_13982]
-
o paradă a virilității, un bal mascat al acesteia? în romanele lui Camil Petrescu întîlnim trei tipuri de erotici, între care se țes relații de complementaritate sau de sinteză. Ștefan Gheorghidiu ilustrează Erosul primar, fenomenul pasional aproape fără rest, deoarece autoscopia sa nu e decît o punere în oglindă expresivă prin însăși tensiunea obiectului ce se oglindește. Sangvin, gelos, suferind la culme contrarietatea, poate fi raportat, firește, la "cristalizarea" stendhaliană și în genere la Eros ca "boală", obsesie, monoideism. E vorba
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
eram înainte de a-mi părăsi țara, atunci poate că este vorba de un proces interior ce mă ajută mai bine să identific bucuria de a fi. Iată de ce nu mă consider un sarcastic, deși unele accente de disperare sau cruzimea autoscopiei ar justifica, pe alocuri, și această impresie. Mă întrebi, Alex. Ștefănescu, unde vreau să ajung cu scrisul. Fiecare vers al meu vrea să răspundă la această întrebare. Să nu crezi că mă laud, că pozez în Prometeu înlănțuit de Caucazul
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
absolutul capătă o tentă particulară prin referirea la locația sa. Oprimat de "ritmul agitat al capitalei", Cioran se mărturisește atras de aerul curat al provinciei, care, deși departe de a fi un Eden, i se potrivește precum un mediu favorabil autoscopiei. Provincia e desigur impură, dar prin eliminarea tipurilor reprobabile ce o populează (versatilul nedemn, "lipsit de buna-cuviință în acest moment pentru ca în celălalt să-ți sărute mîinile", sau cel ce nu este decît "un simplu dezaxat"), tînărul se oprește la
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]
-
absolutul capătă o tentă particulară prin referirea la locația sa. Oprimat de "ritmul agitat al capitalei", Cioran se mărturisește atras de aerul curat al provinciei, care, deși departe de a fi un Eden, i se potrivește precum un mediu favorabil autoscopiei. Provincia e desigur impură, dar prin eliminarea tipurilor reprobabile ce o populează (versatilul nedemn, "lipsit de buna-cuviință în acest moment pentru ca în celălalt să-ți sărute mîinile", sau cel ce nu este decît "un simplu dezaxat"), tînărul se oprește la
Întoarcerea poetei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12424_a_13749]
-
și la propriul său destin, la eșecurile care stau în spatele unei cariere publice de succes. În permanență el este tentat să-și compare destinul cu al celorlalți, să-și calculeze izbînzile și eșecurile, să se autocontemple. Concluziile acestui exercițiu de autoscopie nu sînt dintre cele mai tonice pentru că de fiecare dată cînd se cîștigă ceva în plan profesional, se pierde altceva în plan personal. Astfel încît la un moment dat vedeta zilei se poate trezi total înstrăinată de cei din jur
Mesaje din România reală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12443_a_13768]
-
o să stăm față în față ca doi iepuri speriați de umbra lor? Nu vreau să cred că nu noi creăm cuvintele, ci ele ne creează pe noi. Fii liniștită. Cuvintele sînt infinite". Erotizată la maximum, ființa poetei se supune unei autoscopii adolescentine, unei psihanalize spontane care uneori dobîndește grația unui poem al fiziologiei: Știu că o să am emoții, știu că o să-mi tremure mîna. Emoțiile sînt însoțite de plăcere ca și frica. Parcă ar fi secretate de glandele sexuale. Există un
Un jurnal al Norei Iuga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11561_a_12886]
-
te primește cu versuri ce te "prind" imediat. Poemul Testament, care închide rotund cartea, exprimă (într-un târziu) și conflictul relației cu cuvintele a căror vindecare nu e tocmai de dorit. Aici este mesajul din subsidiar al Poemelor extrauterine. Aventura autoscopiei nu se va încheia curând, dar scrisul pervertește existența: "mă sprijin de această filă ca de o cârjă nesinceră/ care-mi mutilează moartea cu poeme". Prin urmare, reinvestirea poeziei cu atributele existențiale rămâne un proces ŕ suivre. Miruna Vlada, Poem
Vindecarea nu aparține cuvintelor... by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11668_a_12993]
-
Scrisul Românesc“ acordate autorilor-colaboratori fideli și Premiul de Debut în volum la poezie și proză a urmat Lansarea de cărți semnate de importanți scriitori care au susținut cu continuitate timp de zece ani rubrici permanente în Revista „Scrisul Românesc“ precum: Autoscopii, autoficțiuni sau Câmpul cu maci, de Irina Mavrodin, Scrisori deschise, de Dumitru Radu Popescu, Sertarul cu albine, de Carmen Firan, Note de lectură, de Virgil Nemoianu, Pro domo I, de Ovidiu Ghidirmic, Din partea cealaltă, de Dumitru Radu Popa, Între femei
COLOCVIILE „SCRISUL ROMÂNESC“ – 2013 [Corola-blog/BlogPost/93772_a_95064]
-
ceea ce Mariana Marin numea "curajul de a lucra la rădăcina Răului", de a rămâne cu o uimitoare consecvență și cu o încrâncenare sufocantă într-un spațiu al delimitărilor etice, unde "cucerirea de sine" recurge la confesiunea denunțătoare și la nemiloasa autoscopie. Poezia Marianei Marin este oglinda unei conștiințe neconcesive, care, puse în dificultate de asaltul necruțător al istoriei (individuale și colective), secretează, spre a se apăra, roiuri de imagini disperat-patetice. Este la mijloc acea stare de inconfort ("starea solzoasă în care
In memoriam Mariana Marin () [Corola-journal/Imaginative/14055_a_15380]
-
lui Anton Holban cu o stilistică directă, străină scrisului frumos, care obsedase generații de scriitori de mai înaintea lui, până la postmoderniști posedă timbrul autenticității, al unei necruțătoare investigații coborând în abisal și acceptând vătămarea eului, ca pe un dat necesar autoscopiei. Nu mai puțin, din acest fanatism al autenticității generează o certă calitate a observației, în alcătuirea de portrete, în crearea de situații-cheie, pe tiparul unor experiențe existențiale reale, în captarea detaliului simptomatic, în realizarea atmosferei, capabilă a construi cadrul, acela
Anton Holban, retrăit by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/14875_a_16200]
-
finele anului și nu-i scapă nimic din monografia țării sub comunism. Adrian Buz are stofă de istoric ce prezintă didactic indicii viețuirii în sera comunistă. Nul interesează în niciun fel dialectica istoriei, nici mitologiile, chiar trăite. Opțiunea lui vizează autoscopia la rece, cu numeroase excursuri despre viața în comunism. Protagonistul, tânăr militar, justifică în opinia celui care-și rememorează tinerețea un întreg destin. Așadar, nu o trăire singularizată, cât una niciodată desprinsă din decorul social, cu care, de altfel, comunică
De pe margine by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2487_a_3812]
-
cultivat o imunitate la posibilele influențe sau mentorate. Înfruntând, uneori, opacitatea criticilor (cazul Scării lui Iacob, din 2006, masacrată de un tânăt cronicar) și rămânând fidelă propriei formule. Eliminând ce era rezidual în scrisul său și devotându-se unei primejdioase autoscopii. Un rol catalitic, cred eu, va fi jucat și romanul Acasă, pe Câmpia Armaghedonului (2011), remarcabil literar și eficient psihologic (în măsura în care a ajutat-o pe autoare să-și coaguleze epic apocalipsa interioară). Fără acest roman, mi-e greu să-mi
Din nou acasă, pe Câmpia Armaghedonului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2467_a_3792]
-
ideologizată, tratată ca abstracție, feminitatea rămîne acvatică, o pură valență lichidă ce se formalizează în tipare atitudinale". În raza teoriei sale, Al. Cistelecan stabilește că Pillat nu concepe profunzimea altminteri decît în termeni acvatici. Inclusiv profunzimea lăuntrică, "eul adînc", căci autoscopia pe care o propune în paginile de Jurnal se susține printr-o investigație a apei: "voi încerca să prind ceva din ceea ce îmi pare viața mea reală, voi căuta să pătrund în eul meu mai adînc, să privesc apa cu
O nouă imagine a lui Ion Pillat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16225_a_17550]
-
Noe problematizează abisal, obsesiv și difuz natura răului din om, indiferent de rasă. Dincolo de a așeza pe teren ferm întreaga grădină zoologică din pântecele arcei, omul providențial pe care-l fabrică la repezeală Aronofsky din apă de ploaie, coșmaruri, depresie, autoscopie, barbă și cearcăne își asumă misiunea de a stinge specia umană. E nevoie, desigur, și de spectacolul dezastrului total pentru a adânci psihoza lui Noe declanșată de privirea pe care o aruncă tabloului unei umanități degradate, înjosite, abandonate instinctelor primare
Noe și noema by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2658_a_3983]
-
logodit cu o altă femeie, niciodată căsătorit cu vreuna, cum să răspunzi așteptărilor feminine într-o eră a constrângerilor social-politice, cum să te conformezi modelului masculin libertin, văzut ca un icon de succes ori ca o sursă de stimă. Dar autoscopia scoate la iveală și alte motivații sau determinări ale transformării unui băiat sensibil, delicat, pasionat de lectură, într-un soi de Don Juan cinic: pe când era profesor navetist la Lipova, în anii ’80, obosit și sufocat de traiul zilnic, descoperise
Romanul unui Don Juan ratat by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2577_a_3902]
-
oficial. Din păcate, intenția nu sare mai departe de mesajul lui Abdellatif Kechiche cu melodrama sa lesbofil-civică. Dacă prima parte a experiențelor lui Joe din volumul 1 ilustrează, până la un punct, o dimensiune decameronică, ironia fiind prezentă în tandem cu autoscopia intens dramatizată, partea a doua a existenței libidinale a lui Joe este una de natură sadomasochistă. Plăcerea este extrasă din durere, și avem aici o altă patrie a nuanțelor. Joe se inserează într-un club închis, aproape ezoteric al exercitării
Sadomasonimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2775_a_4100]
-
de pagini), intitulat Culorile Purgatoriului (Pitești, Ed. Paralela 45) și construit, cu migală neverosimilă, în jurul experimentului introspectiv. Nu cunosc multe exemple de introspecție - de asemenea proporții - în literatura română sau chiar în cea universală. Autorul are o adevărată vocație pentru autoscopie, pentru sondarea universului interior, pînă la etalarea unui vag masochism (funcțional însă din punct de vedere estetic!), și își articulează, pe acest palier, întreaga strategie narativă. Povestea textului ca atare este interesantă și poate ilustra ea însăși, la rigoare, nevoia
In memoriam Victor Iancu by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8261_a_9586]
-
Iancu folosește, intertextual, Divina Commedia a lui Dante (fiecare capitol al cărții are un motto din scriitorul renascentist, iar ideea "Purgatoriului" trimite la el într-un mod invariabil). Există un Infern interior al tuturor indivizilor, ce poate fi exorcizat prin autoscopie (amintita introspecție) - transformată astfel în semnul alegoric al Purgatoriului. Ideea - foarte subtil explorată în roman - mi-a amintit de teoria critică a lui Bataille din Literatura și răul. Criticul consideră acolo actul artistic oarecum orientat spre "transgresie" în mod subliminal
In memoriam Victor Iancu by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8261_a_9586]
-
a îndrăznit, singurul, să-și exprime - alături de privirea amuzat-critică - și iubirea față de acest oraș, pe care l-a înțeles ca nimeni altul. Mai mult, el s-a autodefinit pe fondul orașului de care se simțea atît de legat, într-o autoscopie comparabilă cu cea întreprinsă în jurnalul intim Soveja. "...îndreptînd din surghiunul meu un rămas bun acestui tîrg pe care-l iubesc și-l urăsc, văzînd cum se șterge în zare cea din urmă clopotniță, încercam o simțire ciudată, nu de
Inventatorul melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8384_a_9709]