114 matches
-
Iancu folosește, intertextual, Divina Commedia a lui Dante (fiecare capitol al cărții are un motto din scriitorul renascentist, iar ideea "Purgatoriului" trimite la el într-un mod invariabil). Există un Infern interior al tuturor indivizilor, ce poate fi exorcizat prin autoscopie (amintita introspecție) - transformată astfel în semnul alegoric al Purgatoriului. Ideea - foarte subtil explorată în roman - mi-a amintit de teoria critică a lui Bataille din Literatura și răul. Criticul consideră acolo actul artistic oarecum orientat spre "transgresie" în mod subliminal
In memoriam Victor Iancu by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8261_a_9586]
-
Noe problematizează abisal, obsesiv și difuz natura răului din om, indiferent de rasă. Dincolo de a așeza pe teren ferm întreaga grădină zoologică din pântecele arcei, omul providențial pe care-l fabrică la repezeală Aronofsky din apă de ploaie, coșmaruri, depresie, autoscopie, barbă și cearcăne își asumă misiunea de a stinge specia umană. E nevoie, desigur, și de spectacolul dezastrului total pentru a adânci psihoza lui Noe declanșată de privirea pe care o aruncă tabloului unei umanități degradate, înjosite, abandonate instinctelor primare
Noe și noema by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2658_a_3983]
-
general, expiator) alină liricul (mod individualizant, culpabil). Biografismul explodează astfel împrăștiind țăndării unor mici narațiuni romanești. Aceeași fantasmă lirică în esență e trecută în codul unui imaginar care-i acordă un sens de obiectivitate, de abstragere din dureroasa îndoială a autoscopiei asumate: "mopete în această amiază cu soare lăptos,/ așezat la masă în curtea, cu mult ciment plumburiu/ pietruită, a bufetului nurca, își spune-am să scriu/ despre remușcările mele care vor să mă tragă în jos// în apele dense ale
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
Paul Valéry nu a mai scris poezie, motiv, pentru unii, de a-l acuza de sterilitate. Dreaptă sau nu, acuza nu are cum știrbi uriașa anvergură a proiectului și, implicit, importanța problematicii. Prin altitudinea ideatică de la care și-a efectuat autoscopia (căci e vorba de o dedublare: analistul îl scrutează pe poet), Paul Valéry se dovedește a fi un filosof autentic, chiar dacă, după propria-i mărturie, detesta această disciplină. Poeții însă nu trebuie întotdeauna crezuți pe cuvânt. Marius Ghica demonstrează pas
Ultima Thule a poeticului by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/9059_a_10384]
-
te primește cu versuri ce te "prind" imediat. Poemul Testament, care închide rotund cartea, exprimă (într-un târziu) și conflictul relației cu cuvintele a căror vindecare nu e tocmai de dorit. Aici este mesajul din subsidiar al Poemelor extrauterine. Aventura autoscopiei nu se va încheia curând, dar scrisul pervertește existența: "mă sprijin de această filă ca de o cârjă nesinceră/ care-mi mutilează moartea cu poeme". Prin urmare, reinvestirea poeziei cu atributele existențiale rămâne un proces ŕ suivre. Miruna Vlada, Poem
Vindecarea nu aparține cuvintelor... by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11668_a_12993]
-
eram înainte de a-mi părăsi țara, atunci poate că este vorba de un proces interior ce mă ajută mai bine să identific bucuria de a fi. Iată de ce nu mă consider un sarcastic, deși unele accente de disperare sau cruzimea autoscopiei ar justifica, pe alocuri, și această impresie. Mă întrebi, Alex. Ștefănescu, unde vreau să ajung cu scrisul. Fiecare vers al meu vrea să răspundă la această întrebare. Să nu crezi că mă laud, că pozez în Prometeu înlănțuit de Caucazul
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
lui Cristi Puiu cu acest film este extrem de ambițios și el pornește chiar de la distribuirea sa în rolul actorului principal, actor și regizor, dedublarea face parte dintr-un mecanism schizoid pus în scenă cu personajul său. Analiza are ceva de autoscopie, de rapel către propria interioritate, jocul este mereu dublu, în fața camerei ca actor, Cristi Puiu se privește din spatele ei care regizor. Fetița din film este chiar fetița lui, cadrul familial este aparent reconstruit însă în vederea unei alienări totale, și nu
Aurora la crepuscul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6264_a_7589]
-
logodit cu o altă femeie, niciodată căsătorit cu vreuna, cum să răspunzi așteptărilor feminine într-o eră a constrângerilor social-politice, cum să te conformezi modelului masculin libertin, văzut ca un icon de succes ori ca o sursă de stimă. Dar autoscopia scoate la iveală și alte motivații sau determinări ale transformării unui băiat sensibil, delicat, pasionat de lectură, într-un soi de Don Juan cinic: pe când era profesor navetist la Lipova, în anii ’80, obosit și sufocat de traiul zilnic, descoperise
Romanul unui Don Juan ratat by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2577_a_3902]
-
dezamăgesc prin ipocrizia lor, prin micime omenească, se salvează prin apetitul de cunoaștere, prin băile de artă, printr-o fire care are din ce să dăruiască. Decizia sa, de a-și trăi viața sub semnul autenticității, al sincerității, al unei autoscopii ce poate însângera, fac sarea, dau farmec unor pagini de o mare larghețe de evantai - poate chiar vizând prea-plinul. Dar, ca să înțelegem mai bine liniile de transparență ale romanului d-nei Gina Sebastian-Alcalay ne vom opri la un singur pasaj, în
Pe portativul a trei meridiane by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13613_a_14938]
-
oficial. Din păcate, intenția nu sare mai departe de mesajul lui Abdellatif Kechiche cu melodrama sa lesbofil-civică. Dacă prima parte a experiențelor lui Joe din volumul 1 ilustrează, până la un punct, o dimensiune decameronică, ironia fiind prezentă în tandem cu autoscopia intens dramatizată, partea a doua a existenței libidinale a lui Joe este una de natură sadomasochistă. Plăcerea este extrasă din durere, și avem aici o altă patrie a nuanțelor. Joe se inserează într-un club închis, aproape ezoteric al exercitării
Sadomasonimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2775_a_4100]
-
din noi se cuvine a-i da o accepție purgatorială: „suntem aici dintr-o înscriere: // sol, mesager, victimă, călău / în sine unul / și același // în jocul de oglindă al martorului / tăcut și dintotdeauna presimțit / în fiecare din noi? (mărturisire). Dar autoscopia ce ne-o aplicăm n-are cumva la rîndul său o latură dezamăgitoare? Nu conține o cursă? „Conștiința, socotește poetul, este o lamă cu două tăișuri", unul fiind chiar rostirea omenească în care se transpune. Alternativă a indicibilului, limbajul însuși
Aspirația spre Totalitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6529_a_7854]
-
oglindă, de pildă, e o carte demnă de interes atât prin meditațiile eseistului asupra unor jurnale celebre (Stendhal, Tolstoi, Musil, Virgina Woolf, Gombrowicz, Gide, Camus, Maiorescu, Radu Petrescu), cât și prin notațiile jurnaliere proprii, ce vădesc un ascuțit simț al autoscopiei, sinceritate în expresie și o fină capacitate de a-și verbaliza trăirile. În încercarea de a defini autobiografia, Mircea Mihăieș nu utilizează demonstrația doctă, aserțiunile cu aer savant sau formulările sentențioase, cu alură dogmatică: dimpotrivă, fraza sa are cursivitate, uneori
Mircea Mihăieș - portret în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15397_a_16722]
-
care apare în lirica noastră se datorează Ioanei Dinulescu. Pentru un mai mare efect, detestabila provincie devine aici un caz psihologic, astfel încît nu imaginile acesteia reprezintă zona de pornire a creației din care am putea reconstitui cadrul obiectiv al autoscopiei, ci invers. Existențialul pune condițiile, dictînd expresia convenabilă. Miza poeziei o constituie mărturia în măsură a contura o ființă și o biografie. Așa încît tabloul urbei radiază de un lirism doloricsarcastic, de-o tonalitate aparent lîncedă, în fond mustind de
Detestabila provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2968_a_4293]
-
lui Anton Holban cu o stilistică directă, străină scrisului frumos, care obsedase generații de scriitori de mai înaintea lui, până la postmoderniști posedă timbrul autenticității, al unei necruțătoare investigații coborând în abisal și acceptând vătămarea eului, ca pe un dat necesar autoscopiei. Nu mai puțin, din acest fanatism al autenticității generează o certă calitate a observației, în alcătuirea de portrete, în crearea de situații-cheie, pe tiparul unor experiențe existențiale reale, în captarea detaliului simptomatic, în realizarea atmosferei, capabilă a construi cadrul, acela
Anton Holban, retrăit by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/14875_a_16200]
-
ceea ce Mariana Marin numea "curajul de a lucra la rădăcina Răului", de a rămâne cu o uimitoare consecvență și cu o încrâncenare sufocantă într-un spațiu al delimitărilor etice, unde "cucerirea de sine" recurge la confesiunea denunțătoare și la nemiloasa autoscopie. Poezia Marianei Marin este oglinda unei conștiințe neconcesive, care, puse în dificultate de asaltul necruțător al istoriei (individuale și colective), secretează, spre a se apăra, roiuri de imagini disperat-patetice. Este la mijloc acea stare de inconfort ("starea solzoasă în care
In memoriam Mariana Marin () [Corola-journal/Imaginative/14055_a_15380]
-
nimeni, cel care cade nu este ajutat nici măcar de medici. Pentru aceștia deținuții sunt simple numere, în sufletul lor nu merită să descinzi, spre a sugera o cale de ieșire lăuntrică. Greșeala este întărită cu nepăsare și cinism, încât scurta autoscopie din final, deși nesatisfăcătoare, este unica oază meditativă a romanului, o stopare a delirului. Clejan recunoaște că este principalul vinovat pentru situația sa, pentru viața trăită pasiv, ca o succesiune de măști sociale lipsite de fond. Odată asumat cadrul romanesc
Succesiunea măștilor by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/8651_a_9976]
-
finele anului și nu-i scapă nimic din monografia țării sub comunism. Adrian Buz are stofă de istoric ce prezintă didactic indicii viețuirii în sera comunistă. Nul interesează în niciun fel dialectica istoriei, nici mitologiile, chiar trăite. Opțiunea lui vizează autoscopia la rece, cu numeroase excursuri despre viața în comunism. Protagonistul, tânăr militar, justifică în opinia celui care-și rememorează tinerețea un întreg destin. Așadar, nu o trăire singularizată, cât una niciodată desprinsă din decorul social, cu care, de altfel, comunică
De pe margine by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2487_a_3812]
-
a îndrăznit, singurul, să-și exprime - alături de privirea amuzat-critică - și iubirea față de acest oraș, pe care l-a înțeles ca nimeni altul. Mai mult, el s-a autodefinit pe fondul orașului de care se simțea atît de legat, într-o autoscopie comparabilă cu cea întreprinsă în jurnalul intim Soveja. "...îndreptînd din surghiunul meu un rămas bun acestui tîrg pe care-l iubesc și-l urăsc, văzînd cum se șterge în zare cea din urmă clopotniță, încercam o simțire ciudată, nu de
Inventatorul melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8384_a_9709]
-
o slăbiciune de fond. Voindu-se un profesor care corectează cu creionul roșu textul lui Cioran, dl Ciocârlie ajunge în situația de a se corija pe sine. De unde, în locul unei violente exhibări a eului, tonalitatea unei insatisfacții blajine, a unei autoscopii dublate de o ireprimabilă autocompasiune: , Cînd crezusem că nu-mi rămîne decît să Ťpun la punctť lucruri vechi, iată - cu bătrînețea și moartea - peste ce chilipir am dat!". Ori: , Scriu mai puțin despre bătrînețe decît despre moarte, probabil din cauza instinctului
Între slăbiciune și forță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11003_a_12328]
-
ne reamintim de Forrest Gump), cabina liftului sau casa scărilor dar izolat cu adevărat, cel puțin vizual, de rest, rămîne singurul spațiu al sinelui, o închisoare light, un loft, ca în Big Brother poți ieși oricînd care te împinge la autoscopie, puțin, fără să-și forțeze limitele, fără să exagereze. Apartamentul rămîne, în occidentul impersonal, masificat și globalizat și numai în acest Occident singura vizuină a sinelui, unică vatră a întîlnirii cu sine. Tocmai pentru că, a priori, această întîlnire devine în
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
cere efort, deliberare și, mobilizîndu-ne, termină prin a pretinde un minimum de agresivitate la adresa ființei proprii. Adevărul e că în mod natural nimeni nu are de ce să-l prefere". Pana literară a lui Gabriel Liiceanu e remarcabilă. Însă meditația lirică, autoscopia încărcată de intensitate alternează cu constatarea modestă. Pedagogia debordează nu o dată marginile original conturate ale cogitației: Reușita unei căsnicii se măsoară în fapt prin scurtimea duratei de care cei doi parteneri au nevoie, după fiecare scandal, pentru redresarea imaginii de
Dincolo și dincoace de Noica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7453_a_8778]
-
filă de Schopenhauer, am văzut trandafiriu în fața ochilor." Imagini de pastel intelectual, chemînd o armonie de dincolo de marginea decepției: "Către o înțelepciune vegetală: m-aș lepăda de toate spăimîntările pentru surîsul unui copac." Nu noima, așadar, trebuie căutată în aceste autoscopii în picătură chinezească. Nu munca meticuloasă de împărțire a propriei gîndiri în cadențe ale timpului altora. Nu vanitatea, nici măcar leacul de frică. Doar o anume sinceritate mărginașă, de capăt la care tensiunea agățării de ceea ce a fost, de ceea ce încă
Zodii și planete by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7746_a_9071]
-
artei și celor două femei devenite nedespărțite. Undeva filmul se rupe când vacanța Cristinei și a lui Vicky trebuie să ia sfârșit și experiența își consumă potențialul de noutate, aici naratorul readucând personajul pe panta unui intelectualism unde se practică autoscopia și meditația, în timp ce Vicky cade în plasa conformismului erotic părând destinată unui mariaj corect din punct de vedere social pe care-l regăsește cu crizele vârstei a treia la cuplul format de Judy și soțul ei Mark. Vicky face totuși
Antonio, Elena, Barcelona by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7460_a_8785]
-
scriu naratorul pentru că tot ceea ce se întâmplă în carte este legat de trăirile și gândurile cele mai intime ale acestui personaj, dar povestirea fiind făcută la persoana a II-a, există o voce narativă formală - mai degrabă este vorba de autoscopie, transferată în modul de a privi lumea de către cineva din exterior), bunicul din partea tatălui. Altfel spus personajul își retrăiește amintirile, imaginându-și că acestea i-ar fi fost povestite de vocea bunicului. Tonul este cald, învăluitor, ușor sentimental, egal cu
Alfabetul Eu-lui profund by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7707_a_9032]
-
vremea / nici nu știi cînd trec o mie de ani peste poemele tale” (ibidem). De fapt într-un astfel de stil sec, brechtian, poetul își dezvăluie setea de obiectivitate, discursul liric consubstanțiindu-se pînă la un punct cu cel prozastic. Materia autoscopiei ca atare e topită caracteristic în cea a parabolei, montată aceasta din secvențe epice, purtînd reflexele unei reprezentări dramatice. Maxima reușită în acest sens îl reprezintă poemul intitulat întoarcerea acasă. După ce, în urma unei lupte crîncene, a ucis fiara muindu-și
O viziune gravă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5368_a_6693]