114 matches
-
și cu boala, și nici tresăririle și remușcările bărbatului, mai ales atunci când află de ce natură este suferința femeii, explicându-și desele ei retrageri în sine alternând cu momente de exaltare și frumusețe precum flăcările spontane deasupra comorilor. Ambele personaje practică autoscopia sau identificarea răului ce coabitează, modifică sau îl devorează pe celălalt. Bărbatul nu pregetă să-i reproșeze femeii tendința de însingurare, în timp ce ochii ei îi scanează în caracterolog fiecare gest, depistându-i atracția fatală ce se conturează în apropierile și
Un bărbat și o femeie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8443_a_9768]
-
implacabile rostite atât în sotto-, cât și în portavoce. Variabilele umanului trec în mod necesar prin raportările la alteritate: „identitatea mea sunt ceilalți”, afirmă poetul. Ne trăim viața sub priviri străine sau, și mai des, fără a fi priviți deloc. Autoscopia e interzisă, luându-ni-se pînă și luxul mortuar de a asista la propria extincție. Suntem mereu singuri, „anesteziați”, dar nu eșuăm cu adevărat decât în sterilitatea morții. Pare că alegem să călătorim, cu viteze fluctuante, în „trenurile oarbe” ce
Simfonia extincției by Daniela Magiaru () [Corola-journal/Journalistic/5148_a_6473]
-
atari nostalgii care ni se înfățișează fără obiect în măsura în care deducem din textul său figura auctorială la modul unui personaj. Căci rezultanta numeroaselor consemnări evenimențiale ori de meteorologie epocală, a defilării unui mare număr de indivizi și, evident, a mereu reluatelor autoscopii o reprezintă o asemenea imagine a scriitorului pe care o putem glosa ca și cum am avea a face cu un erou romanesc. în temeiul Jurnalului, Mihail Sebastian devine indiscutabil cel mai relevant personaj al scriitorului Mihail Sebastian. Care e profilul acestui
Centenar Mihail Sebastian by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9331_a_10656]
-
detașată și științifică a spectacolului uman? în pagina care deschide volumul său de debut (bucata Eu de mine), Ralet își schița autoportretul fără mare complezență, dar în același timp intuia cu exactitate genul în care ar avea ceva de spus. Autoscopia lucidă nu fusese prea mult cultivată în pașoptism; în generația sa, scriitorul face figură aparte. După cum tot figură aparte făcea și prin micul exercițiu de proză poetică (O primăvară ca toate, 1842), ce se încadra unei specii ilustrate de foarte
îndrăgostitul de Stambul: Dimitrie Ralet by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8095_a_9420]
-
o paradă a virilității, un bal mascat al acesteia? în romanele lui Camil Petrescu întîlnim trei tipuri de erotici, între care se țes relații de complementaritate sau de sinteză. Ștefan Gheorghidiu ilustrează Erosul primar, fenomenul pasional aproape fără rest, deoarece autoscopia sa nu e decît o punere în oglindă expresivă prin însăși tensiunea obiectului ce se oglindește. Sangvin, gelos, suferind la culme contrarietatea, poate fi raportat, firește, la "cristalizarea" stendhaliană și în genere la Eros ca "boală", obsesie, monoideism. E vorba
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
ca amanți, ei descoperă că pasiunea e, totuși, undeva în urmă, și că relația lor împlinită erotic este o formă stranie de vindecare. Procesul deciziei, așadar, în Dragostea, chiar ea, și boala galopantă a bunicii din Blocul 29, invită la autoscopii tardive. Mia este o Irina ajunsă la maturitate, ele împărțind, iată, la vârste diferite, drama frustrărilor întreținute genetic. Mia nu a reușit să devină Femeie, nici prin căsătorie. Adulterul ei și continuarea relației, până la un punct, cu doi bărbați, sunt
Copilăria adulterului by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4074_a_5399]
-
exagerat să zic publicistul, deși e clar că un anume import de conștiință se petrece.) Vocea din Pe prag și-a pierdut autismul, câștigând în schimb responsabilitate, luciditate, analitism. Inclusiv numele imposibil al protagonistului, Vale- Deal, e o formă de autoscopie înstrăinată. Vale-Deal e un fel de mopete ivănescian mai ambițios, mai dinamic, mai prezent. Identitatea lui se degajă ușor: „Încotro? În direcție opusă: «trenul/ rapid din direcția Iași are o întârziere de 15/ minute», ce mai faci, Vale-Deal? Bine:/ îți
Vârstele poeziei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5954_a_7279]
-
în a evita „literarul” în sensul de contrafacere a adevărului și a originalității prin reproducerea unor lecturi sau experiențe străine de propria persoană, înseamnă totala investire de sine a propriilor trăiri exaltante, dramatice, metamorfotice, ce nu exclude explorarea propriei interiorități, autoscopia de tip psihanalitic (prin meditație tip Zen sau Yoga), amestecul de miresme profane cu cele sacre (a se vedea oratoriul mistic Celui care vine, pe urmele marelui poet creștin Mario Luzi, al poetei și eseistei Donatella Bisutti), frumusețea și spiritualitatea
Repere critice în poezia italiană contemporană by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4592_a_5917]
-
Nu murim?/ Dacă ne atinge săgeata lui Cupidon/ Nu vom mai repeta figura?/ Oare dacă ne va vizita muza/ Nu vom crea?” (To: williamshakespeare@ co.u.k). După cum vedem, în cerneala autoarei picură stropi sarcastici. Aceștia îi dictează și o autoscopie necomplezentă. Clapa profundă pe care o apasă e totuși cea a ireversibilului înaintării ființei în timp: „Bătrînețea - acest mariaj de conveniență/ Fără divorț posibil/ Cu care trebuie să conviețuiești/ La bine și la rău” (Mariaj de conveniență). La șaisprezece ani
O poetă din Israel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3186_a_4511]
-
prima ediție la Chișinău. Nu seamănă cu nimic din ce am citit până acum din literatura basarabeană. E un roman de virtuozitate a analizei psihologice, din categoria manolesciană a ionicului. Regăsim în construcția lui aproape toate elementele care definesc specia: autoscopia, subiectivitatea explorării interioare, fragmentarismul confesiunii, identificarea dintre narator și personaj, relativismul psihologic, frustrarea socială, dependența dezvăluirilor de meandrele sentimentelor de adversitate dintre personaje, reflecția stăruitoare despre identitate. Titlul lung și (aparent) explicit dă o idee aproximativă despre intențiile întortocheatei narațiuni
Scriitura unei agonii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10410_a_11735]
-
și la propriul său destin, la eșecurile care stau în spatele unei cariere publice de succes. În permanență el este tentat să-și compare destinul cu al celorlalți, să-și calculeze izbînzile și eșecurile, să se autocontemple. Concluziile acestui exercițiu de autoscopie nu sînt dintre cele mai tonice pentru că de fiecare dată cînd se cîștigă ceva în plan profesional, se pierde altceva în plan personal. Astfel încît la un moment dat vedeta zilei se poate trezi total înstrăinată de cei din jur
Mesaje din România reală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12443_a_13768]
-
și despre defectele acestei rețete exegetice. Cel care-a lansat marota punctelor din oficiu e, la rândul lui, un important beneficiar al acestora. (Nu vreau să speculez mai mult și să spun că sintagma însăși se datorează în realitate unei autoscopii, deși Cernat aplică aici metoda aceasta psihanalitică cu asupra de măsură pe autori de felul lui Călinescu sau Eliade. Departe de mine asemenea maliții!) Dar rămâne un fapt acela că, citit atent, Modernismul retro nu impune. Ideea e interesantă, sigur
Puncte din oficiu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6618_a_7943]
-
ideologizată, tratată ca abstracție, feminitatea rămîne acvatică, o pură valență lichidă ce se formalizează în tipare atitudinale". În raza teoriei sale, Al. Cistelecan stabilește că Pillat nu concepe profunzimea altminteri decît în termeni acvatici. Inclusiv profunzimea lăuntrică, "eul adînc", căci autoscopia pe care o propune în paginile de Jurnal se susține printr-o investigație a apei: "voi încerca să prind ceva din ceea ce îmi pare viața mea reală, voi căuta să pătrund în eul meu mai adînc, să privesc apa cu
O nouă imagine a lui Ion Pillat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16225_a_17550]
-
reținută, dicțiunea solemnă și o poetică a elipsei, prin care nerostitul dobândește o pondere și o valoare semnificativă în raport cu ceea ce e spus sau scris. Retranșat în propriile viziuni ca într-o geografie simbolică fabuloasă, angajat cu fervoare elegiacă în exigențele autoscopiei, poetul captează, în versurile sale austere, melancolice, înfiorate de apropierea tainei, zvonurile esențelor și spontaneitatea diurnului, a cotidianului concret. Toate acestea, redate în notații ce caută să surprindă, dincolo de conturul aparențelor, aromele metafizice ale lucrurilor, aureola nevăzutului de dincolo de prezențe
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
un regulament militar, ,cuprins de o furie a rostirii, de un delir verbal, nestăpînit, vindicativ, de parcă aș fi împărtășit mulțimii ultimele gînduri de la înălțimea unui eșafod imaginar". Așadar e specificat de o emotivitate vie, tensionată, de nuanță viril-orgolioasă, ispitită de autoscopie ca și de transpoziție în claritățile ideii. Dar stihia istoriei l-a silit a se măsura cu pîclele absurdului totalitar, pe un ,cer potrivnic", trasînd ,contururi abracadabrante", înfricoșătoare. Eul sensibil, febricitant al tînărului autor, atras de observație și analiză, s-
Adevărul unui "fals exercițiu" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11093_a_12418]
-
absolutul capătă o tentă particulară prin referirea la locația sa. Oprimat de "ritmul agitat al capitalei", Cioran se mărturisește atras de aerul curat al provinciei, care, deși departe de a fi un Eden, i se potrivește precum un mediu favorabil autoscopiei. Provincia e desigur impură, dar prin eliminarea tipurilor reprobabile ce o populează (versatilul nedemn, "lipsit de buna-cuviință în acest moment pentru ca în celălalt să-ți sărute mîinile", sau cel ce nu este decît "un simplu dezaxat"), tînărul se oprește la
Întoarcerea poetei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12424_a_13749]
-
Să remarcăm că această tăioasă disociere, chiar sub chipul persiflării subtile, de realul epocal l-a costat și-l costă încă pe Radu Petrescu. Cu nimic mai prejos de Petru Dumitriu, de Marin Preda, de Nicolae Breban, acest suveran al autoscopiei estetic distilate nu și-a dobîndit încă locul meritat în tabloul literelor românești. Închinîndu-i o lucrare de mare acuratețe și probitate, Nicolae Berindeiu săvîrșește un act de justiție pe care-l salutăm cu emoție. Nicolae Berindeiu, Radu Petrescu - Corpul și
Marele Radu Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5004_a_6329]
-
ceva între "culisele vieții literare" și "jurnal de creație" (dar ce ne facem cu Monica Lovinescu?). Secțiunea a treia conține texte susceptibile să provoace scandal în viața publică sau să-l șocheze pe cititor, iar ultima este dedicată exercițiilor de autoscopie. Criteriile științifice de împărțire a materiei nu sunt riguroase, fapt recunoscut cu relaxare de autor: "Dacă ar fi vorba de o lucrare doctorală, toate numele înșirate mai sus ar fi trebuit să figureze fiecare la locul cuvenit, într-un sumar
Stuff and Whatever by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12554_a_13879]
-
acesta exact în locul în care a început/ ca și cum nu i-ar mai ajunge respirația nici pentru a se recunoaște/ fie ca și poemul o simplă privire asupra unui lucru/ care nu-și mai amintește nimic" (Oprește poemul). Din starea de autoscopie a poemului nasc grave întrebări pe fundalul a geologice - să le zicem - schimbări și împrumuturi între regnuri, într-un familiar și ludic grotesc din care, miraculos, nici un actant nu iese abuzat, mutilat, jertfit, la părăsirea tiparelor. Un carnaval? O lecție
Sculpturi de aer by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7495_a_8820]
-
Ars poetica: Forma ascunde fondul/ care ascunde forma/ care descoperă fondul/ care descoperă forma/ în interiorul atât de strâmt/ al poemului/ în care pogoară/ nețărmuritul spațiu". Poetul cântă culcușul câinelui drag dispărut, furtuni dichisite, stele sărind prin iarbă, dar întreprinde și autoscopia inspirației, Muzeul fiind și salonul Muzelor, unde revine cititorului bucuria de a se împlini într-un hai-ku: "în loc de ploaie a căzut zăpadă".
Sculpturi de aer by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7495_a_8820]
-
a îndrăznit, singurul, să-și exprime - alături de privirea amuzat-critică - și iubirea față de acest oraș, pe care l-a înțeles ca nimeni altul. Mai mult, el s-a autodefinit pe fondul orașului de care se simțea atît de legat, într-o autoscopie comparabilă cu cea întreprinsă în jurnalul intim Soveja. "...îndreptînd din surghiunul meu un rămas bun acestui tîrg pe care-l iubesc și-l urăsc, văzînd cum se șterge în zare cea din urmă clopotniță, încercam o simțire ciudată, nu de
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
ascensiune. Așa însă, ascensorul sugerează o deplasare în plan strict vertical și interior, în vreme ce funicularul, una mult mai largă în plan orizontal, oblic și, poate cel mai important, exterior. Într-un fel, ascensorul, legat strict de un spațiu interior, sugerează autoscopia, trăirile, gândurile și sentimentele cele mai intime ale eu-lui poetic, în vreme ce funicularul reprezintă exterioritatea, raporturile poetului cu lumea înconjurătoare. Această viziune amintește de filosofia lui Mihai Șora, cu precizarea importantă că poetul Constantin Abăluță este un Mihai Șora ŕ rebours
Tristețea orfevrului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6669_a_7994]
-
o dimensiune paralelă, aceea a filmului. În acest caz ar trebui să citim crimă sub auspicii estetice și nu doar ca pe un caz patologic. Crimă și mai ales traseul care duce la ea și o traversează depășește cadrul unei autoscopii, devenind un fel de grad zero al cinematografiei, cu atat mai mult cu cât regizorul a reconfigurat spațiul familial în film. În Moartea domnului Lăzărescu (2005) aveam cronică unei morți anunțate așa cum în acest film avem cronică unor crime anunțate
Străinul din Aurora by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5688_a_7013]
-
ploaie/ înclină de cealaltă parte/ a orașului/ și vom avea apă de băut/ din belșug// că voi arunca în sus/ un bănuț fără valoare/ și el se va întoarce ca un glob/ de aur..." (și astăzi a fost). O atare autoscopie fantezistă nu e decît rodul unei virtuozități a simplității: ,eu știu să împart o zi/ oarecare/ în mii de bucățele/ și, după caz,/ să le port la vedere/ ca pe niște zulufi aurii// sau să le strecor în sîn/ sau
Extaz și materie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11298_a_12623]
-
priviri care se fixează capricios și neașteptat...”. Adeptul criticii de (re)cunoaștere, de identificare - în primul rând cu sine, apoi cu alteritatea, autori, opere - aici, în felul cel mai simplu și direct, se expune. Iată, prin urmare, o adevărată, admirabilă autoscopie: cum scriem, așa citim. Stilul, în sensul larg, scris-cititului, suntem fiecare dintre noi și devine important să ne (re)cunoaștem. Din nou descoperim rosturile adânci ale (re)cunoașterii critice, nu numai în limite literare, filosofice, dar integral umane. Intuiția literar-filosofică
(De)limitări ale scrisului lui Alexandru George by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/3366_a_4691]