114 matches
-
surprize deloc surprinzătoare În scrisul poetei. Dacă timpul mai Îngăduie vârstele noastre viitoare, mi-aș Îngădui speranța să aflu, cândva, de la Marta, Într-o amiază Însorită, „amiaza tinerelor doamne”, În Central Park din New York, mai mult despre o astfel de autoscopie. New York, februarie 2004 (Familia, nr. 3/2004) Citatetc "Citate" Plecarea din România a dus, firește, la teribile deposedări. Faptul că le prevăzusem nu a diminuat, În timp, efectul traumatic. Printre altele, am părăsit nu doar bibliotecile și librăriile bucureștene, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de secundă înainte de hotărârea de a mișca degetul. Acel noi care are inițiativa nu este ceea ce credem că suntem noi. Voința noastră e ca rolul acela clasic de comedie: băiatul vagabond care se crede director. Întrupat: să ne gândim la autoscopie și la experiența decorporalizării. Cercetătorii în neuroștiințe din Geneva au ajuns la concluzia că aceste evenimente sunt rezultatul unor disfuncții cerebrale paroxistice de la nivelul conexiunii temporoparietale. Puțin curent electric aplicat în locul potrivit, pe cortexul parietal drept, și oricine poate pluti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
răstimp. Cucerirea puterii (1953), o imagine deloc idilică a transformărilor survenite în Polonia primilor ani de după război, distinsă cu Prix Littéraire Européen, și Valea Issei (1955), o revenire cu puternice implicații emoționale la locurile și oamenii apropiați din anii copilăriei. Autoscopia propriei biografii intelectuale va persista mai multă vreme în preocupările scriitorului, constituind motivele precumpănitoare din eseurile adunate în volumul Europa natală (1958). Prezența frecventă și fecundă, așadar, în atitudini și opinii subtil provocatoare în ambianța intelectuală a timpului, îi va
Czeslaw Milosz – Întoarcerea spre sine by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12570_a_13895]
-
precădere în romanul Hidra (1996; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca) și în Oniria. Jurnal de vise (1985-1995) (1999) în tradiția novalisianului „cobor în mine și găsesc lumea” (sau „lumea ca trup al spiritului”). Oniria încearcă exorcizarea realului prin supralicitarea fantasmaticului. Autoscopiile infinite, ca un soi de levitație morală, bine îmbibată cu lecturi, fac din halucinație o realitate la puterea a doua. Dominantă este senzația de lichefiere („ceasurile moi” ale lui Dalí pot să ilustreze perfect un volum de B.): „Lumea era
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285856_a_287185]
-
la Zygote (“pentru că voiam să vorbesc despre fecundație, despre germen, despre reînceputul etern al ciclului romanesc ca și al celui feminin” va spune ea) - Încearcă să răspundă marii provocări, scrierea cu propriul sînge, experiența “texistenței” sau scrisul ca autocunoaștere prin autoscopie (psihanalistul căruia naratoare Îi vorbește ceea ce cartea stenografiază este de fapt dublul naratoarei), scrisul care concentrează drama unei vieți și a expresiei sale Într-o anumită limbă. Este ceea ce realizase În poezie, cu vreo douzeci de ani În urmă, canadianul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ne reamintim de Forrest Gump!), cabina liftului sau casa scărilor - dar izolat cu adevărat, cel puțin vizual, de rest, rămîne singurul spațiu al sinelui, o Închisoare light, un loft, ca În Big Brother - poți ieși oricînd - care te Împinge la autoscopie, puțin, fără să-și forțeze limitele, fără să exagereze. Apartamentul rămîne, În occidentul impersonal, masificat și globalizat - și numai În acest Occident - singura vizuină a sinelui, unică vatră a Întîlnirii cu sine. Tocmai pentru că, a priori, această Întîlnire devine În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ori nocturne ermetisme reciclate, detalii personiste, voluptăți textualiste, încercând să corporalizeze în permanență ideea de complicație interioară. Acesteia i se asociază un simbol poetic dintre cele mai ofertante: oglinda, în care Liviu Apetroaie vede, natural, catalizatorul perfect pentru procesul de autoscopie. În puține cazuri (Festin corbesc, Autoportret, Drum), hemograma poeziei sale nu evidențiază tulburări conceptuale uriașe, ceea ce nu dăunează însă deloc discursului. Dimpotrivă, acesta face un pas înainte, inclusiv în sensul unei purificări formale. Abia atunci "liviu apetroaie mai scrie și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
s-a făcut o altă piele/ strânsă și dură un uter rigid./ cu sexul din creștet/ desfoliat ca un lotus cu o mie de petale/ plutesc în derivă prin marea sărată din el" (la fereastră variantă). Autorecluziunea nu e forțată, autoscopia este resimțită ca necesară, și de aceea poeta nu cade niciodată în ispita patetismului. S-a vorbit, undeva, despre nefeminitatea poeziei sale; Mariana Codruț refuză, categoric, într-adevăr, dulcegăriile feminine, cochetăriile jocului de-a vulnerabilitatea sau exhibarea frustrărilor de gen
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
că „fiecare bolnav își face un tablou propriu al bolii sale - tabloul autoplastic”, iar la rândul său, Luria recunoaște și el existența unui „tablou intern” al bolii. În ambele situații, această reprezentare, în câmpul conștiinței bolnavilor este un proces de autoscopie, rezultat al „sensibilității bolnavului, al capacității lui de interpretare, teama, neliniștea și imaginația lui” (A. Păunescu-Podeanu). Ne aflăm în fața unor „bolnavi dificili”, care, dincolo de suferințele pe care le acuză, pun probleme deosebite, legate de natura personalității lor. A. Păunescu-Podeanu descrie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tendințele centrifuge și cele centripete ale lumii sau între omogenitate și diversitate. Șapte: Ridicarea relativismului și scepticismului la rang de doctrină. "Practic, toate valorile sînt puse sub semnul întrebării" (V.N.). Centrul axiologic nu mai funcționează. Opt: "Conștiința de sine și autoscopia, fie pe plan cultural, fie pe plan personal, devin acum ținta batjocurii producției culturale. Inocența și spontaneitatea înclină să se disipeze ori sînt supuse unor atacuri nemiloase" (V.N.). Naturii umane i se refuză dreptul de cetate. Nouă: relativizarea și punerea
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
profilul poeziei căreia F. îi rămâne fidel. În Reminiscențe naive (1977), Gulliver (1979; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca), Istorie personală (1983; Premiul Uniunii Scriitorilor), De toamnă (1986), Decorul speranței (1988), Jucător de rezervă (1992), dimensiunea reflexivă, meditativă evoluează către o autoscopie lucidă, nemiloasă, menținându-se o dreaptă cumpănă între notația ecourilor senzoriale și conceptualizare. Poezia își păstrează „caracterul unei blânde confesiuni directe, asumat prozaice” (Mircea Zaciu). Dar, cum s-a observat, această „simplitate” rămâne aparentă, este un efect al lipsei de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
eu sper, tu speri, el (ea) speră....(2002) reprezintă fructificarea judicioasă a încercărilor anterioare, a tendințelor tematice și stilistice și a influențelor culturale (literatură de limbă germană și engleză; literatură psihanalitică). De această dată scriitoarea descoperă formula potrivită a îmbinării autoscopiei protagonistei (Ingrid, confruntată cu o maladie cromozomială) cu acțiunea, plasată atât în România, cât și în Austria, și cu fundalul, mereu prezent, al relației cu familia. Sondarea limitelor existenței este o alegere mai reușită decât cantonarea în zona sentimentelor aflate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289905_a_291234]
-
literară. Puterea de construcție organică, de întrupare a unei întregi umanități, pe spațiul mai multor mii de pagini, alimentează de asemeni inventivitatea analizei cu resursele unei imaginații narative inepuizabule, ieșită poate dintr-o observație extraordinară, dar, hotărât, dintr-o excepțională autoscopie a conștiinței, ca și a subconștiinței individuale. Cazul creației scriitoarei e poate cazul adevăratei arte în ce privește modul specific de a-și sugera, de a-și insinua semnificațiile. Nimic în aparență mai neutru decât romanele semnate de P.-B. Aerul lor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
acte importante, fonduri epistolare și chiar manuscrise inedite. Jurnalul Caietele de la miezul nopții al lui Alexandru Busuioceanu este unul dintre acestea. Întins, cu unele sincope în timp, între 1939 și 1957, mărturisire „în oglindă” nuanțată și pe alocuri amară, deznădăjduită autoscopie în special în anii exilului spaniol, jurnalul vorbește și despre nume importante de români risipiți în lume odată cu instaurarea puterii populare la București - Emil Cioran, Mircea Eliade, N. I. Herescu, Vintilă Horia, Aron Cotruș, Horia Stamatu, Basil Munteanu ș.a. Născută dintr-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288949_a_290278]