51 matches
-
văzută ca adevăr și creație liberă. Dacă prin lógos se pot stabili direcțiile de cercetare și logica discursului, precum și interpretarea artistică, prin ludus, văzut ca instrument al mitului, se înțelege procesul creației libere a artei. Arta trebuie înțeleasă ca fiind autotelică, unde jocul are funcția de a activa spiritul: jocul funcționează în virtutea jocului. Prin intermediul jocului se mențin puterile creative ale spiritului și este în esență creator de mitologie și, prin urmare, este baza activă a artei în general. În acest sens
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
computere prin rețele de microprocesoare. Iar biotehnologiile par capabile să rezolve, definitiv, toate imperativele stomacului. Creierul eliberat de rutină are, pentru prima oară în istoria lumii, șansa de a se dedica singurei activități demne de el: creația. Activitatea creativă este autotelică și motivată intrinsec. Este, în fond, o activitate ludică. Munca ordinară este heterotelică și motivată extrinsec. În procesul muncii ordinare, creierul „se prostituează și suferă” (Hegel, Marx), omul se înstrăinează de esența sa. Suferința este resimțită de creier, care o
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
este tot mai mult condiționat de cunoaștere. Nimic nu se mai produce eficient decât printr-un surplus de cunoaștere. Câștigă cel care avansează mai mult în câmpul cunoașterii și pune cunoașterea la treabă. În al treilea rând, cunoașterea este autoproductivă, autotelică, aduce altă cunoaștere. Precum banii (cei investiți, nu cheltuiți!), ea atrage după sine noi cunoștințe, noi posibilități de explorare și de înțelegere. Societatea umană este astfel organizată încât să transfere prin educație în plan evolutiv, dar și sincronic, valorile pe
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
a spus,cândva, Hașdeu), ci degajă acel autoritarism și acea sfidare ce duc la exclusivism și la exces, aidoma unei ciume a voluptății și care în clipele de primejdie cucerește mediocritatea, împingând-o înainte. Cu alte cuvinte, sunt acele muzici autotelice și apologetice născute din egoismul și ambiția de a fi unic cu orice preț ori de a declanșa situații limită, irepetabile, așa cum se prezintă, de pildă, unele creații de John Cage sau alte opusuri ale secolului 20, de o originalitate
... și punctuație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12117_a_13442]
-
de praf, aidoma tuturor celorlalte astre. Și nu e decât un fapt ordinar, o simplă întâmplare că noi ne aflăm în preajma soarelui care, spuneam, nu se deosebește prin nimic de alte stele. Delimitându-se de limbajul uzual, cuvântul în sine, autotelic, diferă de cuvântul viu, precum diferă rotația pământului în jurul soarelui de ceea ce se crede a fi ocolul soarelui în jurul pământului. Cuvântul în sine se dezice de respectiva iluzie cotidiană, obișnuită, și în schimbul neadevărului evident generează crepusculul stelar. Astfel, vocabula zen
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
acestea pun accentul pe relațiile dintre semnificanți. De altfel, statutul semiologic al majorității compozițiilor lui Remus Georgescu traversează nu numai reflecția estetică, ci și raportul muzică-limbaj cu pozițiile sale formale și normative. Avea dreptate Jakobson atunci cînd insista asupra caracterului autotelic al muzicii deoarece sintaxa muzicală se organizează la nivelul notelor și la nivelul "cuvintelor purtătoare de semnificații". Aceasta nu înseamnă că muzicile lui Remus Georgescu nu trimit la trăire ori că nu dețin capacități denotative. Dimpotrivă, sensul lor este deopotrivă
La o aniversară... by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9147_a_10472]
-
Iresponsabilității. Românescului și - de ce nu? - uneori universalului „merge și așa”. Ba nu, nu merge. În cazul marilor poeți. Ba, în genere, nu trebuie să meargă în cazurile tuturor poeților, dacă ei își îndreptățesc numele în... numele poeziei ca atare. Diafane, autotelice, suficiente sieși și, totodată, generoase cu toată lumea, căreia i se dăruie. Fără rest, am vrut să spun. Se dăruie... Dar nu e chiar așa: orice traducere presupune și un... rest. O doză de... ne-comunicat, ne-spus, ne-tradus. Dar
Necunoaștere și iresponsabilitate (Despre unele „traduceri“) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3518_a_4843]
-
unui Leoninus și Perotinus, pînă la cele deținute de Mahler și Debussy. La rîndul lui, compozitorul-explorator este mînat de un singur gînd; caută anume ceva: un timbru nou, o nouă formă de relief sonor. Originalitatea (ca și modernitatea lui) este autotelică, consubstanțială. Exploratorul a fost, probabil, cel mai caracteristic dintre compozitorii-călători ai secolului 20. El a defrișat în mod constant doar o parcelă din marea junglă fierbinte a muzicii, străbătînd un teritoriu totuși limitat, cu mijloace dintre cele parcimonioase, oricît au
Originalitatea călătorului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12077_a_13402]
-
inevitabila doză de narcisism care tulbură imaginile, uneori până la incredibile anamorfoze. Fatalmente subiectiv, jurnalul e totuși credibil, cu condiția ca oglinda să nu fie strâmbă, aburită ori mincinoasă prin iluzia întreținută a autoflatării”. Desigur, scriitura diaristică adăpostește în tectonica ei autotelică și fragmentară, un amestec de stări afective și atitudini emblematice, deopotrivă, pentru om și scriitor, de la extazul captării formelor și sensurilor lumii, la frenezia livrescă („Sunt asaltat de idei și de cuvinte din toate părțile memoriei culturale”) sau la irizările
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
infinit p (...) și să nu conștientizezi nimic" (Veronica A. Cara), comentariile d-lui Mincu ,conștientizează" într-un stil hipertehnicist: ,se instituie o criză cognitivă absolută a subiectului incert ce se afirmă ca prezență doar în act, pe măsură ce se derulează procesul autotelic de investigare a spațiului interstițial". E ca și cum ne-ar întîmpina un bărbat îmbrăcat solem, în frac și cu papion, dar gol de la brîu în jos...
Douămiiștii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11385_a_12710]
-
zornăie amenințător armura din dotare, privind în jur fioros și aruncând cu sulița în balaurii raționalismului. Un firicel subțire de salivă pornește din comisura buzelor încleștate, dar, negăsind loc să se strecoare prin coiful ermetic, revine la matcă, într-o autotelică bolboroseală. Altfel spus, calificativele pe care le împrăștie eseistul, atacurile la persoană mustind de imprecații, insulte, scuipați tipăriți, se întorc împotriva emitentului, caracterizându-l pregnant. Să vedem ,opiniile" suportate de hârtia ziarului din 12 septembrie, adunate sub titlul Goma țintește
Actualitatea by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11312_a_12637]
-
Peniuc, membru al cenaclului "Euridice" condus de D-sa, este, de fapt, la a doua carte. De la prima, apărută tot în 2002, dar la Editura Pontica, sub titlul Un animal mic, poetul ar fi făcut "saltul salutar de la alienarea subiectului autotelic, incapabil de comunicarea cu exteriorul, către regăsirea căilor de acces afective", manifestând, după blocarea inițială a "resorturilor eului" o "deschidere tulburătoare către sine și către alter". Nereușind, din pricina foarte defectuoasei difuzări a cărților în patria noastră, să-mi procur acea
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
manifestând, după blocarea inițială a "resorturilor eului" o "deschidere tulburătoare către sine și către alter". Nereușind, din pricina foarte defectuoasei difuzări a cărților în patria noastră, să-mi procur acea apariție dintâi, nu pot confirma sau infirma cele spuse despre "subiectul autotelic" alienat, rămânând, cu un anume regret, la lectura unică a acestei "deschideri către sine și către alter", adică spre celălalt, spre seamănul său, pe care o încearcă într-adevăr, dar cu o mare simplitate, poetul recomandat. Andrei Peniuc merita o
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
realitatea cînd poemul liric a cîștigat partida cu cel epic, fiind singurul omologabil în ultima sută de ani. Atrag atenția asupra acestei evoluții contrare, fiindcă este destul de riscant să comparăm la nesfîrșit limbajul transparent, similireferential al românului realist cu limbajul autotelic, autocentrat și obscur al poeziei lirice moderne. Lodge poate fi convingător în teza lui, dar numai în măsura în care bunul simț al cititorului nu i se opune: or, acest bun simț ne conduce spre impresia că poemul fiind doar limbaj, românul este
Limbaj si fictiune by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17978_a_19303]
-
prima este devenire, se construiește în contact cu alteritatea - mai precis, cu bărbații -, a doua se prezintă a fi matură din fașă, este de natură patologică, consecventă cu sine, în sensul seducătorului kierkegaardian, cel pentru care seducția este pur act autotelic: „Nu îmi face plăcere, dar o posed din orgoliu; în geamătul ei fericit e atâta candoare, atâta viață, că stau la pândă cu toate simțurile mele să prind cât mai mult din secretele ființei ei ce susură, susultă, șoptesc, se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
lui Heidegger din Hölderlin, cu reflecțiile lui Valéry despre Mallarmé și Baudelaire, nu-l neglijam nici pe Manolescu, auctor al unor incitante excursuri în conștiința de sine a poeziei românești, nici pe Noica, necum cercetările asupra izotopiei autoreferențiale ori asupra autotelicului kantian. Serioasa cunoaștere a praxelor teoretice îmi surpa semețirea antiromânească, ajutându-mă să am o bună distanță față de fenomenul poetic. Pricepeam altfel stihuri eminesciene, blagiene ori bacoviene ce nu-mi ieșeau din minte. Nu-mi repugna să mă dau la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
-mi complic existența. Să mi-o pun singur: iată o formă de autoerotism încă neîncercată de mine. Mai bine pune-ți-o tu întâi! Pe urmă, după efecte oi judeca dacă merită să încerc și eu genul acesta de operație, autotelică și moebiană; pe urmă... îmi voi instala în birou chiar și un aparat de tras șuturi în fundul personal, ca pentru a ilustra, încă o dată, our romanian proclivity to masochism. (Revista "Antiteze", nr 11 și 12, 2002) Ioan Es. POP Literatura
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
roman. Este ca și cum ar cânta la fanfară în bucătăria unui apartament la bloc. Uneori, citindu-i frazele sentențioase, grandilocvente, pline de neologisme reverberante, îți vine să ți duci mâinile la urechi, ca să nu asurzești: „Conferind creației românești circularitatea unui act autotelic, demnitatea actului arhetipal, desprins din codul faptelor diurne, istorice, dar și din poezia existenței, Poetul intuiește nașterea poieticii din poetica romanului.“ „Universalitatea romanului vizează un întreg numit Univers (fără îndoială, total deosebit de așa-zisul univers sau cosmos fizic care nu
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
moderniste; situat în contextul de idei al epocii, el își dezvăluie însă implicații semnificative. Definirea poeziei ca experiență interioară („stare sufletească”), ca elementaritate și ca evanescență („e un element precum: apa, eterul, lumina”) trimite la ideea purismului nonfigurativ, antimimetic și autotelic: „pentru a fi redată, nu necesită nici obiect, nici anecdotă, nici logică, nici punere în scenă”. Acestea sînt vehicule „depășite”, noii poeți năzuind către poezie „dintr-odată, fără ajutorul vechilor mijloace de transport”. Se vede foarte bine din asemenea propoziții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scriitori europeni din ultima vreme sau, s-o luăm altfel: unul dintre puținii scriitori de altă limbă decît engleza notoriu, dar nu datorită unor calități negustorești excepționale. Aceasta Înseamna, desigur, că pe scriitorul francez nu-l interesează tradiția literaturii moderne, autotelică și hiperconștientă de propria sa ființă. Dacă adăugăm la acest refuz oribil În cazul unui scriitor francez, cel puțin un explicit prozelitism, avem dintr-o dată motivul pentru care, anul acesta, de pildă, Houellebecq a pierdut, la scor strîns ce-i
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
poate de simplă, care stă probabil la baza nombrilismului membrilor oricăror minorități: fiind obligați să se privească mereu În oglinda Întinsă cu atîta solicitudine de societate, ei ajung să se iubească sau să se urască - devin În orice caz solipsiști, autotelici, profunzi... Există desigur tentația de a adopta În privința homosexualității - fie ea feminine, cum se Întîmplă În cazul nostru - trei atitudini: primele două sînt angajate: Împotriva sau pentru,de pe poziții esențialist-religioase sau relativist-culturale. Ultima, detașată, aruncă o privire „estetică” asupra decorului
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
știu încotro să-mi îndrept poemul/ pentru a-l vedea pe Celălalt,/ pentru ca să fie văzut de Celălalt,/ pentru ca să lase niște urme pe care să le văd" (subl. mea, E.I.). Chiar și în condițiile în care nu își poate dovedi esența autotelică, din cauza invaziei necruțătoare a realității infiltrate abuziv, poemul pe care îl scrie Dan Bogdan Hanu rămâne o spectaculoasă desfășurare de forțe prin care autorul se instituie pe sine, dar se și raportează la Celălalt. Referințe critice (selectiv): Nicolae Prelipceanu, în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
p. 149). ...majoritatea exercițiilor școlare, atît cele tradiționale, cît și cele moderne [...] abordează tehnicile descriptive fără a ține seama de problema relației dintre descriere și povestire. Ca regulă generală, aceste exerciții fac din descriere un sistem atît autonom, cît și autotelic și determină elevul să producă descrieri "flotante", descrieri "decontextualizate" dacă se vrea, spre exemplu, să se arate acel monstru. Nu ar fi ceva foarte grav dacă aceste texte aflate în derivă nu ar prezenta de obicei caracterul unui fragment de
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
3.4.4. Particularități ale limbajului poetic Lumea ideatică, sonoră și ritmică a poeziei se alcătuiește întrun limbaj care are atributul poeticității. Trăsăturile intrinseci prin care se definește poeticitatea sunt: caracterul subiectiv al enunțării, organizarea formală specifică (principiul versificației), caracterul autotelic 3 și caracterul ficțional al referentului. Poeticitatea se realizează prin strategii discursive, precum simbolizarea, totalizarea (actul semnificării se realizează prin întregul context stilistic), devierea (de la normele limbii literare și de la uzanțele comunicării pragmatice) ca mecanism de metaforizare și de producere
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
a orizontului de așteptare anterior constituit. Operație săvârșită nu fără „viclenii”, motivate prin intenționalitate artistică: iluzia realistă e instituită pe ample porțiuni ale textului, pentru a fi apoi abandonată, contrazisă, relativizată, deconspirată, distrusă. Nu e însă la mijloc o deconstrucție autotelică, subordonată unor explorări pur „tehnice”: B. e, în primul rând, în felul lui foarte personal și nonconformist, un scriitor angajat (desigur, nu în sensul restrâns, legat de militantismul politic), hotărât să transmită, prin artă, ceea ce s-ar putea numi un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]