375 matches
-
-lea, matematica cunoaște o nouă perioadă de dezvoltare intensă, cu studiul sistematic al structurilor algebrice, începând cu grupurile (Évariste Galois) și inelele (concept introdus de Richard Dedekind). În secolul al XIX-lea, David Hilbert și Georg Cantor dezvoltă o teorie axiomatică asupra căutării fundamentelor matematice. Această dezvoltare a axiomaticii va conduce în secolul al XX-lea la definirea întregii matematici cu ajutorul unui singur limbaj: logica matematică. Secolul XX a fost martorul unei specializări a domeniilor matematicii, a nașterii și dezvoltării a
Istoria matematicii () [Corola-website/Science/314232_a_315561]
-
intensă, cu studiul sistematic al structurilor algebrice, începând cu grupurile (Évariste Galois) și inelele (concept introdus de Richard Dedekind). În secolul al XIX-lea, David Hilbert și Georg Cantor dezvoltă o teorie axiomatică asupra căutării fundamentelor matematice. Această dezvoltare a axiomaticii va conduce în secolul al XX-lea la definirea întregii matematici cu ajutorul unui singur limbaj: logica matematică. Secolul XX a fost martorul unei specializări a domeniilor matematicii, a nașterii și dezvoltării a numeroase ramuri noi, cum ar fi: teorie spectrală
Istoria matematicii () [Corola-website/Science/314232_a_315561]
-
se bucură de recomandări entuziaste ale academicienilor Solomon Marcus și Constantin Ionescu Gulian. Anul 2001 a fost pentru cercetătorul dejean de o rodnicie fără precedent. I-a mai apărut o carte bilingvă („Cosmologia finită și chestiuni de teosofie și de axiomatică”), o minunată „Introducere în aletheutică”, un volum de „Teatru”, cuprinzător a șapte piese, cu conținut istoric și de actualitate. Prin studiul ontologic „Leviathan”, conceput în 1992, Leon Birnbaum realizează o deschidere menită a depăși lumea gândirii „bipolare” (a lui „da
Leon Birnbaum () [Corola-website/Science/328038_a_329367]
-
al său, Jan Mycielski, axioma de determinație. Steinhaus a fost și un precursor și cofondator al teoriei probabilităților, care la acea vreme era în fază incipientă și nu era încă considerată o parte a matematicii. El a dat prima descriere axiomatică, în baza teoriei măsurii, a aruncării monedei, descriere ce avea să influențeze axiomatizarea completă a probabilităților de către matematicianul rus Andrei Kolmogorov un deceniu mai târziu. Steinhaus a fost și primul care a oferit definiții exacte pentru ceea ce înseamnă că două
Hugo Steinhaus () [Corola-website/Science/334858_a_336187]
-
obligatoriu elementul nul 0 și elementul unitate 1; atunci pentru " x I M există un element unic notat cu x, cu proprietățile: x × x = 0 principiul contradicției x + x = 1 principiul terțului exclus x este inversul elementului x. În definirea axiomatica a algebrei booleene s-au folosit diferite notații. În tabelul următor se dau denumirile și notațiile specifice folosite pentru diverse domenii: Matematică, Logică, Tehnica Prima lege de compoziție x1 + x2 Disjuncție x1 Ú x2 SAU x1 + x2 A doua lege
Algebră booleană () [Corola-website/Science/314688_a_316017]
-
printre primii filosofi din România interesați de filosofia științei, subiect tratat în "Bazele filosofice ale științei". El introduce în România cea mai recentă formă de logică matematică, în special prin lucrările sale "Noua logică" și "Logica polivalentă", unde prezintă sistemul axiomatic "Principia Mathematica" realizat de Russell-Whitehead, precum și sistemul implicației al lui C. I. Lewis. De asemenea, a cercetat intensiv problema paradoxurilor logico-semantice, având convingerea că soluția la ele era valabilă și în lucrările filosofilor scolastici. Ștefan Lupașcu, cunoscut filosof francofon al
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
este acum omniprezentă în educația matematică, încă din școala elementară. Acest articol este o scurtă introducere în ceea ce matematicienii numesc teoria "intuitivă" sau "naivă" a mulțimilor; pentru mai multe detalii vezi articolul teoria naivă a mulțimilor. Pentru o considerație riguroasă, axiomatică, vezi teoria axiomatică a mulțimilor. a este un concept primar care nu se definește prin raportare la alte noțiuni mai generale, ci se descrie / se definește ostensiv. O descriere intuitivă a conceptului este dată de considerarea mulțimii drept un număr
Mulțime () [Corola-website/Science/298332_a_299661]
-
în educația matematică, încă din școala elementară. Acest articol este o scurtă introducere în ceea ce matematicienii numesc teoria "intuitivă" sau "naivă" a mulțimilor; pentru mai multe detalii vezi articolul teoria naivă a mulțimilor. Pentru o considerație riguroasă, axiomatică, vezi teoria axiomatică a mulțimilor. a este un concept primar care nu se definește prin raportare la alte noțiuni mai generale, ci se descrie / se definește ostensiv. O descriere intuitivă a conceptului este dată de considerarea mulțimii drept un număr de elemente oarecare
Mulțime () [Corola-website/Science/298332_a_299661]
-
de elemente al unei mulțimi e denumit și cardinalitate. Pentru mulțimile infinite se folosește termenul cardinalitate, și nu numărul de membri, care ar fi neclar. În cazul mulțimilor finite pot apărea paradoxuri, pentru a căror evitare au fost construite teorii axiomatice ale mulțimilor. În mod neriguros o mulțime este un ansamblu bine definit de obiecte, considerată ca un întreg. Obiectele dintr-o mulțime sunt numite elemente. Elementele unei mulțimi pot fi de orice natură: numere, persoane, litere ale alfabetului, alte mulțimi
Mulțime () [Corola-website/Science/298332_a_299661]
-
În sfârșit, și un exemplu de propoziție exclamativă: "Ce repede ai alergat!". În sens matematic, o propoziție matematică este o succesiune de afirmații care ori se poate demonstra, ea fiind atunci "demonstrabilă", ori nu trebuie a fi demonstrată, fiind atunci "axiomatică". În logica booleană propoziția (aserțiunea) este un enunț declarativ căruia i se atribuie una din cele două valori de adevăr "adevărat" sau "fals". O propoziție "adevărată" are drept valoare "adevărul". În această logică, cele două valori "adevăr" și "falsitate" se
Propoziție () [Corola-website/Science/298470_a_299799]
-
Maxwell. A dezvoltat o teorie a viscoelasticității pentru cazul mediilor Cosserat și o teorie generalizată de tip visco-plastic a suprafețelor de curgere. În reologie Mircea Misicu a fost unul dintre cei mai recunoscuți specialiști din țară. A propus un cadru axiomatic al structurilor reologice reprezentat printr-o extindere de la teoria geometrica a spațiilor cu conexiune afina la cazul spațiilor mai generale, corespunzând proprietăților structurilor reologice reale. A studiat comportamentul reologic al barelor supuse unor șocuri induse de mase fluide și solide
Mișicu Mircea () [Corola-website/Science/322064_a_323393]
-
ca marina militară și artilerie și a scris primul curs teoretic de nomografie în rusă. A rezolvat definitiv problema calculului proiectiv, prin "aritmetizarea spațiului proiectiv". A aplicat cu succes metodele proiective în domeniul nomografiei. S-a ocupat și de problemele axiomatice în geometrie. Cea mai importantă lucrare a sa poartă titlul "Geometria elementară" și a apărut în 1945.
Nil Glagolev () [Corola-website/Science/334703_a_336032]
-
probabilităților. S-a ocupat de domeniul funcțiilor, al ecuațiilor diferențiale liniare și al ecuațiilor funcționale. Ulterior și-a canalizat activitatea spre algebra modernă studiind sistemele algebrice și întocmind o schiță a unei teorii a matricelor booleene. A dat o definiție axiomatică determinanților și s-a ocupat de definiția logaritmilor în domeniul real. Alte domenii de interes au fost teoria structurilor cu programarea algebrică ca metodă directă pentru programarea liniară și caracterizarea funcțiilor trigonometrice cu ajutorul ecuațiilor funcționale. A publicat un număr mare
Alexandru Climescu () [Corola-website/Science/326855_a_328184]
-
lucrării "Grundgesetze der Arithmetik" ("Legile de bază ale aritmeticii"), apărută în 1893, Gottlob Frege se exprimă într-o manieră similară, susținând că tot ce poate fi exprimat printr-o proprietate poate constitui o mulțime. Mai mult, Frege construiește o teorie axiomatică a mulțimilor, care va sta la baza matematicii și a logicii începutului de secol XX. Bertrand Russell își manifestă rezervele față de această teorie și pe 8 decembrie 1900, într-o scrisoare adresată lui Louis Couturat, formulează o primă versiune a
Paradoxul lui Russell () [Corola-website/Science/324776_a_326105]
-
scriitorul și criticul culinar M. F. K. Fisher, care a remarcat: „mă consider binecuvântat printre traducători”. Traducerea ei a fost publicată pentru prima dată în 1949. Corpul lucrării, deși de multe ori prolix sau excesiv și uneori dubios - aforistic și axiomatic, a rămas extrem de important și a fost în mod repetat reanalizat în anii scurși de la moartea sa. Într-o serie de meditații care seamănă cu eseurile lui Montaigne și au un ritm discursiv al unei vârste de lecturi îndelungate și
Jean Anthelme Brillat-Savarin () [Corola-website/Science/336596_a_337925]
-
Urmând publicația din 1973 a lui Hewitt, Bishop, și Steiger, Irene Greif a dezvoltat o semantică operațională pentru modelul Actor ca parte a cercetării sale doctorale. Doi ani mai târziu, Henry Baker și Hewitt au publicat un set de legi axiomatice pentru sistemele Actor. Alte momente majore în istorie includ dizertația lui William Clinger's, în 1981, introducând o semantică denotațională bazată pe domenii de putere și dizertația lui Gul Agha din 1985 care a dezvoltat mai departe modelul semantic complementar
Modelul Actor () [Corola-website/Science/322835_a_324164]
-
cu care operează și fizica modernă, și anume: ideea că nimic nu se distruge, ci totul se transformă, cit și ideea despre constanta energiei. Principiul se găsește și la Kant ca cea dintâi "analogie a experienței". El are o valabilitate axiomatica și se găsește, într-un chip nu prea clar, și la alți filozofi antesocratici. Nemărginitul lui Anaximandru, din care se produce totul, focul originar al lui Heraclit în care se distrug lumile schimbătoare, pentru ca să se producă din nou din acesta
Democrit () [Corola-website/Science/301007_a_302336]
-
trăsături ale acestor tendințe În stilul primelor poeme. Viguroasă și emblematică stilului rămâne, pentru Dinescu, formația metaforei: “Nu sunt decât lentilă prăfuită/ prin care timpul a privit râzând.” (Lentilă). Este la acest poet o funcție titanică a resemnării, un iz axiomatic al descoperirilor, pe care metafora le susține nu doar ca apanaj, cum neam fi obișnuit, ci, așa cum În poezia bună se Întâmplă, ca unitate: “un pictor puneun zâmbet pe mohorâta-mi față/ dar șoarecii vopselii vin zilnic și mi-l
ALECART, nr. 11 by Sabinne Marie Tăranu () [Corola-journal/Science/91729_a_92873]
-
doua]; a,blaturile bazei mari și h înălțimea V=1/2(S+S’)Xh La greci, geometria atinge un grad înalt de dezvoltare. Au extins studiul geometric și la figuri mai complicate. Au introdus demonstrația logică în rezolvarea problemelor. Sistemul axiomatic introdus de greci este în esență valabil și astăzi. Thales din Milet (635-543 î.Hr.) este primul căruia i se atribuie utilizarea metodei deducției. Discipolul său, Pitagora (582-496 î.Hr.), a demonstrat teorema care astăzi îi poartă numele, teoremă care era cunoscută
Istoria geometriei () [Corola-website/Science/320590_a_321919]
-
320 î.Hr.) este considerat unul dintre descoperitorii secțiunilor conice. Prin lucrarea Elementele, Euclid (c. 325-265 î.Hr.) realizează o revoluție în gândirea geometrică și științifică în general: abordarea logică și riguroasă. Chiar dacă nu este primul manual de geometrie, prin introducerea gândirii axiomatice, "Elementele" reprezintă o lucrare cu totul nouă față de ce se scrisese până atunci. Deși poate fi considerat și inventator și inginer, Arhimede (287-212 î.Hr.) a fost și unul dintre marii matematicieni ai antichității. Acesta a dat formula volumului sferei, a
Istoria geometriei () [Corola-website/Science/320590_a_321919]
-
Facultății de Matematică din Craiova. A studiat și a obținut rezultate în următoarele domenii ale matematicii: 1. analiza bidimensionala, în care a definit un tip de limita bidimensionala mai generală decât continuitatea uzuală; 2. structuri probabiliste: s-a ocupat de axiomatica spațiiilor probabiliste de proximitate, de teoremele de punct fix în spații probabiliste de proximitate și a definit integrală probabilista, care este mai generală decât integrală stochastică clasică, în sensul că o integrală stochastică este o integrală probabilista; 3. teoria mulțimilor
Constantin Dumitrescu (matematician) () [Corola-website/Science/310792_a_312121]
-
știință. Au extins geometria către noi figuri, curbe, suprafețe și corpuri; au schimbat metodologia de la încercare-eroare la deducție logică; au recunoscut că geometria studiază "formele eterne", sau abstracții, pentru care obiectele fizice sunt doar aproximări; au dezvoltat ideea unei teorii axiomatice, care pentru mai bine de 2000 de ani a fost privită ca fiind paradigma ideală pentru toate științele teoretice. Thales (635-543 î.Hr.) din Ionia (acum sud-vestul Turciei), a fost primul căruia i-a fost atribuită deducția matematică. Sunt cinci propoziții
Geometrie () [Corola-website/Science/298787_a_300116]
-
întregul său comportament din anii de după război. În ceea ce privește cealaltă libertate, din manifestările sociale cotidiene, pe aceasta Ion Barbu nu a mai regăsit-o niciodată. Articolul lui Stoilow la care se referă D.B. în ultima parte a scrisorii este intitulat " Gândirea axiomatică în matematica modernă" și a fost publicat în "Revista Fundațiilor Regale" nr. 11, 1944, p. 364-381, și nu în 1947, cum se indică în mod greșit în volumul publicat postum S. Stoilow, "Matematica și viața" (Editura Academiei, București, 1972), unde
Ion Barbu într-un document revelator by Solomon Marcus () [Corola-journal/Memoirs/17075_a_18400]
-
farsa de mai sus. Sunt nițel terorizat de notorietatea, prea caracterizată, care mi s-a creat de unii. Trebuie să învăț din nou să fiu un om liber. Mă voiu resemna să citesc conferința Dumitale, cum am citit și "Gândirea axiomatică" din Revista Fundațiilor, - pentru care am uitat să te felicit. Îți urez un succes așa cum vrei Dumneata: nu de radio ci de aulă. Al Dumitale prieten pe vecie D. Barbilian
Ion Barbu într-un document revelator by Solomon Marcus () [Corola-journal/Memoirs/17075_a_18400]
-
și teorie cinetică". Numele său rămâne legat de cursul general de "Mecanică cuantică", de două semestre, pe care l-a predat practic tuturor seriilor de studenți fizicieni în intervalul 1957-1974. Cursul dezvolta teoria ondulatorie a lui Schrödinger, apoi exploata baza axiomatică a mecanicii cuantice pentru a expune metodele ei generale; principiile fundamentale ale teoriei erau ilustrate prin exemple utile pentru capitole de fizică cuantică ulterioare. Predat riguros și atractiv în același timp, cursul sublinia natura probabilistă a legilor fizicii la scară
Mihai Gavrilă () [Corola-website/Science/307221_a_308550]