41 matches
-
înseamnă a contesta tot ceea ce el a cântat: istoria patriei, dragostea și natura. Ori o ființă care-și spune "om" nu poate face așa ceva." Și "poeziile" dedicate de copii lui Eminescu denotă aceeași conștiinciozitate în a memora și versifica sintagme bătucite, fără nici o preocupare de la catedră de a stimula originalitatea, creativitatea. "Pentru Eminescu, pentru "poetul nepereche" am creat modestele versuri izvorâte din tresărirea inimii - scrie o fetiță de 11 ani -: O, poet numit luceafăr/ Al versului românesc,/ Vreau să-ți spun
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17012_a_18337]
-
tremură bolnavă Și-n urma ce o lasă în locu-i de pe ram Eu o să pun, iubite, cu buza mea suavă, Pecete că ai fost și-acum nu te mai am. În urmele lăsate de lipițan în tină Și-n palme bătucite și strânse în ulcior Eu o sa fac, iubite, din lacrimi o fântână Să spăl nemângâierea și rănile ce dor. Prin șuierul de vânturi ce-ntoarnă în răscruce Și-apoi se năpustesc urlându-și disperarea Eu mai ascult și-acum iubirile caduce
FÂNTÂNĂ DIN FRUNZE ȘI LACRIMI de EUGENIA MIHU în ediţia nr. 1954 din 07 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381656_a_382985]
-
un vid cu ei / le simt vîrfurile de țigări aprinse ale privirilor, / se ridică și fug drăcuind, / pumnale în carnea frigului, / și zvîcnirile cerc de flăcări ale tălpilor goale / mușcînd din scoarță ca gheare / dînd o mînă de ajutor palmelor bătucite, / dînd cu sîrg la porțile raiului" (Culegătorii de vîsc). Se află aici o confruntare cu orașul, văzut nu de pudicul ochi auctorial ci, prin delegație, de culegători, "fii ai Vedelor și mai negri", întrupare frustă a unei alte primitivități încă
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
răscolită în urmă și mănunchiurile dese din miriște. Era uimitoare cât de repede i se mișcau mâinile și cât de vioaie se făcuse! parcă ceva din pământ ar fi urcat până la ea, o forță necunoscută, și mâinile vânoase, cu palmele bătucite și aspre, îmbătate de puterea aceea tânără, ar fi lucrat de la sine, fără nici o legătură cu trupul bicisnic și ostenit. Și ce era și mai uimitor, aproape de necrezut, nu se ridica deloc să se odihnească, să-și tragă răsuflarea, părând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
fel anume, lăsând, pe dedesupt, loc, printr-un laț prin care putea încăpea, cu oarecare ușurință, un mistreț, o căprioară, o ciută mai tânără, ori un mascul de cerb, nu prea mare, iar când animalul își urma calea, pe cărarea bătucită, voind să treacă în partea opusă a copacului capcană, prin laț, și atingea lațul, declanșând eliberarea vârfului, iar acesta pornea spre cer, cu mare viteză, copacul revenind la poziția sa normală, verticală, lațul apuca în el animalul căzut pradă pieirii
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Linoleumul pârâie și plesnește când pășesc pe el, peste cioburile și așchiile de roșu și verde, de galben și albastru. Picăturile de roșu. Diamantele și rubinele, smaraldele și safirele. Pantofii lui Helen, și cel roz, și cel galben, au tocurile bătucite și făcute praf. Pantofii distruși zac în mijlocul camerei. Helen stă în colțul celălalt al camerei, într-o rază firavă de lumină, în marginea conului de lumină pe care-l aruncă o veioză. Se sprijină de un dulăpior de oțel inoxidabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-n felul lui, ca o rață hârșâind niște saboți de lemn pe ciment. *** - Ca să mă refer și eu la elementele esențiale, comenta Vlad stând cu picioarele pe peretele biroului lui de la editură, cei mai mulți sunt inși-pietroaie, din materiale cu densitate mare, bătucite. Îi știi după călcătură, cum zicea bunică-mea, bum-bum, când sunt delicați, parcă-ți tropăie cai lipițeni în salon, le-auzi potcoavele pe lespezi, când gândesc, li se mai întâmplă, nu te hlizi, se freacă pietrele de moară și te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ceilalți tâlhari. Când sihastrul Serafim și parintele Serghei vrură să‑i mulțumească misteriosului monarh‑protector, care Îi salvase de la pieire, de pe locul unde nu de mult stătuse cu brațele Întinse spre cer se Înălța o pâclă ușoară, iar firele ierbii bătucite se Îndreptau ca niște arcuri verzi. Izbânda finală va reveni totuși Necuratului. Într‑o zi, un pluton de encavediști va bate În miez de noapte la porțile mănăstirii. Lanterna va lumina chipul părintelui Serghei, lipit de‑o coastă de femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Chimé din Farepíti nu se lasă cu nimic mai prejos, deși nu o dată i-au revenit în minte cuvintele Navigatorului-Căpitan în clipa când îl acceptase: „O sa vâslești până când o să-ți sângereze mâinile...“, căci, desi mâinile lui fuseseră dintotdeauna puternice și bătucite, nu era nevoie de lumina zilei ca să te convingi că bășicile care i se formaseră începeau să supureze. Cu puțin timp înainte de răsăritul soarelui, căpitanul ordona să se oprească navă și să fie demontate catargele, ordonându-le tuturor să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
își căscă larg gura, de parcă l-ar fi lovit apoplexia, și câteva clipe rămase nemișcat și mut, negăsindu-și cuvintele. Ei, dumneata glumești, nu vorbești serios, cuscre! reuși el, în sfârșit, să-și găsească graiul, ștergându-și cu dosul palmei bătucite de muncă nădușeala care începuse să i se prelingă încet pe frunte. Mai bine mort decât colectivist!... Că eu n-o să le dau la comuniști pământul nici dacă mă-mpușcă!... Păi cum să-mi ia mie ăștia pământul, cuscre?!... Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
trebuie bilet să mergi la ea. Bașca, stația lu' 318 se cheamă cu numele ei... Știu că în spate acolo, la „Operetă”, fix în stație, era mereu parcată o limuzină infinită. Așa-i ziceam eu și cu soru-mea: infinită si bătucită (că pe cât era de lungă, pe-atât era de scundă). Eram amândoi fascinați de mașinile bătucite; văzusem vreo două-trei în București, iar pe restul le vânam din filmele americane: stop a mea! Cadillalacul (cum puteam eu să-i zic) roșu
Șobolani de lux () [Corola-blog/BlogPost/338190_a_339519]
-
că în spate acolo, la „Operetă”, fix în stație, era mereu parcată o limuzină infinită. Așa-i ziceam eu și cu soru-mea: infinită si bătucită (că pe cât era de lungă, pe-atât era de scundă). Eram amândoi fascinați de mașinile bătucite; văzusem vreo două-trei în București, iar pe restul le vânam din filmele americane: stop a mea! Cadillalacul (cum puteam eu să-i zic) roșu și nesfârșit era parcat cu nonșalantă fix în stația de autobuz (doar așa puteai să-ți
Șobolani de lux () [Corola-blog/BlogPost/338190_a_339519]
-
de ceilalți tîlhari. CÎnd sihastrul Serafim și parintele Serghei vrură să-i mulțumească misteriosului monarh-protector, care Îi salvase de la pieire, de pe locul unde nu de mult stătuse cu brațele Întinse spre cer se Înălța o pîclă ușoară, iar firele ierbii bătucite se Îndreptau ca niște arcuri verzi. Izbînda finală va reveni totuși Necuratului. Într-o zi, un pluton de encavediști va bate În miez de noapte la porțile mănăstirii. Lanterna va lumina chipul părintelui Serghei, lipit de-o coastă de femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
grâu de pâine, vivace ca un vin de viață, cinstit ca o juruință, a ales cuvântul cuvintelor, de care îi e sete unui neam muțit de aproape șaptezeci de ani, înșelat, despiritualizat și mutilat moral de cuvinte îndesate în el, bătucite și nemijlocite de conștiință, credință, iubire și patriotism. Cuvântul ales de către doamna Marilena Rotaru este cuvântul Regelui! După o vorbărie ocultă, instigatoare și narcotică, a unui pizmuit veac, realizatoarea tv și scriitoarea Marilena Rotaru a ales din nisipul cuvintelor, cuvântul
MARILENA ROTARU. CUVÂNTUL REGELUI N-A FOST ERMETIZAT ÎN ÎNTUNERIC ŞI VID de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1603 din 22 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/362353_a_363682]
-
turlă - tropăit de copii 59 în mărul uscat un cuc cenușiu stors de cântec 60 Noaptea Învierii în cimitirul pustiu merii în floare 61 drum vechi de țară - pașii marunți ai bătrânilor chemați de toaca 62 doar lacrimi în palmele bătucite - bătrân în umbră 63 Doar atât din pescărușul prins de furtună- ecoul unui țipăt 64 arbori sfârtecați- sub frunzele uscate nevăzuții lăstari 65 concert Vivaldi - neauziți fulgi de nea cucerind burgul 66 pajiștea în zori copile cu flori în sân
HAIKU de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 252 din 09 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367163_a_368492]
-
și pătrunse în Arset el-Bilk, unde căută adăpost din calea arșiței necruțătoare la umbra unui palmier. Aici adăsta zi de zi scăpătatul soarelui, privind prin ochii încețoșați de albeață colcăiala medinei. Îi plăcea să amușineze prin nările fremătânde odorul pământului bătucit, nădușeala cailor înhămați la caleștile înșiruite de-a lungul străzilor ori mirosul dulceag de harissa. Toate îl încântau și-i trezeau amintiri, toate în afară de putoarea grea de benzină a motoretelor ce goneau năuce printre oameni. Își mută apoi privirea asupra
POVESTEA LUI BELAY de IOAN ALEXANDRU DESPINA în ediţia nr. 246 din 03 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355971_a_357300]
-
Dunăre și înspre Mare. Din respirația mea s-au înălțat munții, dealurile, palmele mele, intine, sunt astăzi sub ochii voștri podișuri. Sunt doar o pată roșie pe albul zăpezii mustind vise, în jurul meu răsună doine , balade și-n jurul meu bătucita sub opinca zăpadă zvâcnește precum sângele. Nu va mirați dacă în miez de noapte veți auzi triluri de păsări, călăreți îmbrăcați în postavuri roșii cu coroane pe frunte, nu vă mirați când vor descalecă aici Decebal și Mircea, si Ștefan
ROMÂNIA de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 334 din 30 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355158_a_356487]
-
le vom vedea împlinite. Cu multe răni cicatrizate dar și cu altele noi, proaspete, încă deschise. Urmează un noiembrie molcom și blând ca un balsam, peste o durere de suflet, cu care ai conviețuit fără să știi. Haine groase, mâini bătucite și renunțare. Lumea satelor îmbătrânește din ce în ce mai mult. Dintre cei tineri, rămân numai cei care reușesc să prindă câte un post la primărie, la școală, la vreun privatizat. Restul aleargă după pâinea cea de toate zilele la oraș. Pământurile se strâng
NE-AM ÎNTÂLNIT PE INTERNET, 14 de ION UNTARU în ediţia nr. 278 din 05 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355636_a_356965]
-
simplu ca fragment de veșnicie. Argumentez cu două fragmente, insuficiente privirii de ansamblu asupra volumului dar semnificative ca stil auctorial lui Sorin Coadă: „Zăvorul porții de fier înțepenise în rugină. Din curtea năpădită de brusturi și cucută, rămânea doar cărarea bătucită o viață de om. Ea îi conduse pașii spre teiul înflorit dar lipsit de mireasmă. Își amintea doar acel sfârșit de an cu umbra unei morți. Părea că trenurile nu mai opresc aici.” ( Halta părăsită) „Nu mai era muzica tinereții
SORIN COADĂ, PROZĂ de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1631 din 19 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352941_a_354270]
-
Însă justiția Divină, Te va pedepsi,fârtat!. Chiar și-n campania-ți murdară, Te-ai ajutat de interlopi... Și vrei din nou să minți o țară, Crezându-ne pe toți miopi? Tu nu știi cum trăiește omul, Cel cu palma bătucită, Care prin muncă-ș strânge rodul, Ducând o viață cinstită. Nici de copii și a lor soartă, Vitregă și oropsită, Care umblă flămânzi prin zloată Să muncească pentr-o pită. Dar ei sunt cei mulți,este poporul Ce muncește-n demnitate
PLGIATORUL de GABRIELA ZIDARU în ediţia nr. 1375 din 06 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353052_a_354381]
-
fiecare îmi dă din strachina personală, că-s mititel și prăpădit, ca zmeul din salcâmi, dar știu să am grijă de boi, să mă uit în ochii lor mari și amari...și să mă văd crescând înalt până la grumazul lor bătucit de vreme și jug!...să mă uit și să mă văd chiar și în lacrimile lor rostogolindu-se prin țărâna frământată și netezită de sapele acestor țărani pentru care, vorba prozatorului Ion Avram, Sfânta Osteneală este un dar de la Dumnezeu
Ţâncul pământului şi hectarul cu păpuşoi (I+II) () [Corola-blog/BlogPost/340001_a_341330]
-
cea multașteptată, Cu zăpadă încărcată, Poposește bucuroasă Și la noi, pe lângă casă. Mulți copii ne-am strâns grămadă, Facem un om din zăpadă, Bulgări mulți rostogolim, Cât mai mare îl dorim. Gogoloiul cel mai tare Pus e în loc de picioare, Corpul bătucit, apoi, Din alt mare bulgăroi. Iar mai mic și îndesat, Frumos, capul am format, Pe el, așezată bine, Drept căciulă, oala-i vine. Ochii negri, rotunjori - Doi cărbuni ce dau fiori, Nasul lung și roșcovan Este-un morcovoi lungan. Gura
OMUL DE ZĂPADĂ de MARIOARA ARDELEAN în ediţia nr. 2191 din 30 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375944_a_377273]
-
cea multașteptată, Cu zăpadă încărcată, Poposește bucuroasă Și la noi, pe lângă casă. Mulți copii ne-am strâns grămadă, Facem un om din zăpadă, Bulgări mulți rostogolim, Cât mai mare îl dorim. Gogoloiul cel mai tare Pus e în loc de picioare, Corpul bătucit, apoi, Din alt mare bulgăroi. Iar mai mic și îndesat, Frumos, capul am format, Pe el, așezată bine, Drept căciulă, oala-i vine. Ochii negri, rotunjori - Doi cărbuni ce dau fiori, Nasul lung și roșcovan Este-un morcovoi lungan. Gura
MARIOARA ARDELEAN [Corola-blog/BlogPost/375923_a_377252]
-
mult Iarna cea multașteptată,Cu zăpadă încărcată,Poposește bucuroasăși la noi, pe lângă casă.Mulți copii ne-am strâns grămadă,Facem un om din zăpadă,Bulgări mulți rostogolim,Cât mai mare îl dorim.Gogoloiul cel mai tarePus e în loc de picioare,Corpul bătucit, apoi,Din alt mare bulgăroi.Iar mai mic și îndesat,Frumos, capul am format,Pe el, așezată bine,Drept căciulă, oala-i vine. Ochii negri, rotunjori -Doi cărbuni ce dau fiori,Nasul lung și roșcovanEste-un morcovoi lungan.Gura mare
MARIOARA ARDELEAN [Corola-blog/BlogPost/375923_a_377252]
-
le vom vedea împlinite. Cu multe răni cicatrizate dar și cu altele noi, proaspete, încă deschise. Urmează un noiembrie molcom și blând ca un balsam, peste o durere de suflet, cu care ai conviețuit fără să știi. Haine groase, mâini bătucite și, renunțare. Lumea satelor îmbătrânește din ce în ce mai mult. Dintre cei tineri, rămân numai cei care reușesc să prindă câte un post la primărie, la școală, la vreun privatizat. Restul aleargă după pâinea cea de toate zilele, la oraș. Pământurile se strâng
E GREU SĂ NE MÂNTUIM? de ION UNTARU în ediţia nr. 381 din 16 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362111_a_363440]