98 matches
-
lui de zbor a fost grav avariat. Waters a încercat o aterizare forțată, iar aparatul lui a fost distrus la impactul cu solul. Piloții de pe avioanele Hurricane au descoperit cu stupoare că aparatele lor sunt depășite la toate capitolele de biplanele italiene. O saptămână mai târziu, o duzină de CR.42 din „23° Gruppo” au executat o misiune de recunoaștere deasupra Maltei. Locotenenții Peter Keeble și Burges au trecut la atacarea avioanelor italiene. Keeble a doborât un CR.42, care s-
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
de la sol au reușit să doboare două bombardiere inamice. Avioanele CR.42 al „Corpo Aereo Italiano” au participat la două raiduri deasupra Marii Britanii pe 11 și 23 noiembrie 1940. Avioanele Luftwaffe au avut dificultăți să zboare în formație cu aparatele biplane italiene, care dezvoltau o viteză mai mică. În ciuda vitezei reduse, a carlingii deschise, a lipsei aparaturii radio, a dotării cu doar două mitraliere, „Șoimii” au reușit cu ușurință să ocupe poziții favorabile în luptele cu avioanele britanice Hurricane și Spitfire
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
CR.42 a fost folosit foarte mult și pe teatrele de război din regiunea mediteraneană, Orientul Mijlociu și Africa de nord. În Africa Nordică Italiană existau la începutul războiului 127 de avioane CR.42. La început, piloții italieni au luptat împotriva biplanelor Gloster Gladiator și Hawker Hart sud-africane. Experimentații piloți italieni, mulți dintre ei veterani ai războiului civil din Spania au folosit avionul extrem de manevrabil CR.42 pentru a-i forța pe piloții aliați de pe Hurricane să evite luptele directe și să
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
apreciat pe bună dreptate că Fiat CR.42 s-a comportat cel mai bine în Africa. „Șoimii” s-au dovedit capabili să doboare nu numai avioane Gladiator, dar chiar și Hurricane și Spitfire. Pe 31 octombrie 1940, piloții italieni de biplane au înregistrat prima lor victorie confirmată în Africa de nord împotriva monoplanelor Hawker. În timpul unei lupte aeriene, două avioane de escortă a bombardierelor Savoia Marchetti SM. 79 au avariat două Hurricane canadiene, dintre care unul s-a prăbușit și pilotul
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
Savoia Marchetti SM. 79 au avariat două Hurricane canadiene, dintre care unul s-a prăbușit și pilotul său a murit, iar cel de-al doilea a aterizat forțat. În aprilie 1941, odată cu livrarea primelor 14 aparate CR.42 „Bombe Alari”, biplanul a început să fie folosit ca avion de vânătoare-bombardament. Pe 19 iunie 1942, ultimele 82 de aparate CR.42 au fost repatriate. În momentul în care Italia a capitulat, doar aproximativ 60 de avioane biplane CR.42 mai erau capabile
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
aparate CR.42 „Bombe Alari”, biplanul a început să fie folosit ca avion de vânătoare-bombardament. Pe 19 iunie 1942, ultimele 82 de aparate CR.42 au fost repatriate. În momentul în care Italia a capitulat, doar aproximativ 60 de avioane biplane CR.42 mai erau capabile să-și ia zborul. În ultimele luni ale anului 1940 și de-a lungul întregului an 1941, avioanele CR.42 au fost utilizate din plin pe post de avion de escortă sau interceptor în Grecia
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
putea fi ușor învins în luptele aeriene. Este bizar cât de mult a durat până când au conceput "rezervoarele largabile". Pe Frontul de Est în prima fază a Operațiunii Barbarossa sovieticii erau surclasați de piloții germani, dar nici avioanele sovietice ca biplanul Polikarpov I-15 și Polikarpov I-16 nu se ridicau la nivelul calității avioanelor germane. Avioanele sovietice de construcție mai modernă ca MiG-3, LaGG-3 sau Yak-1 nu erau disponibile în număr suficient de mare. Rezultatul a fost, că la început
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
75mm, plus un grup de 12 tunuri antitanc Hotchkiss de 25mm. Sprijinul aerian al trupelor terestre germane era asigurat de "VIII. Fliegerkorps (Corpul aerian VIII)" al "Luftwaffe", care dispunea de aproximativ 300 de bombardiere în picaj Junkers 87, 42 bombardiere biplan Henschel Hs 123 și aproximativ 130 de avioane de vânătoare Messerschmitt 109. În plus, Hoepner putea apela și la efectivele corpurilor aeriene "IV. Fliegerkorps" și "IX. Fliegerkorps" - cam 280 bombardiere medii și a cam 500 de avioane de vânătoare Messerschmitt
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
pe care și-l amenajase la bordul navei „Turnu Severin”. Reușeste să finalizeze proiectul inițial al unui „Hidro-Aero duplex monoplan”, un hidroavion monoplan, bimotor, însă, datorită dificultăților de construcție, realizează un al doilea proiect, de data aceasta al unui hidroavion biplan cu aripi decalate. Confruntându-se cu mari dificultăți în procurarea fondurilor necesare construirii aparatului, Ministerul de Război nealocând fondurile promise, Ion Paulat reușește să construiască un aparat doar în 1911 fiind ajutat de industriașului Gheorghe Fernic din Galați, aparat cu
Ion Paulat () [Corola-website/Science/326217_a_327546]
-
speranța în eficiența avioanelor lansatoare de torpile aflate în doatea pazei de coastă (Coastal Command) și a forțelor aeriene ale marinei (Fleet Air Arm) - în principal avioane de tip Beaufort și Swordfish. Pentru atacurile împotriva vaselor inamice au fost repartizate biplanele Beaufort din escadrilele 42, 86 și 217, ceea ce s-a dovedit un număr insuficient de mare avioane. Cele trei escadrile de torpiloare au fost disponibile doar pe 12 februarie 1942. 57 de avioane Bristol Beaufort au fost trimise pe alte
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
navelor, acestea să se afle în punctul cel mai apropiat de aeroporturi germane. În aceste condiți, piloții "Luftwaffe" au fost capabili să ofere maximum de protecție. Locotenentul comandor Eugene Esmonde, comandantul escadrilei 825 FAA, a decolat în frunte formației de biplane torpiloare Fairey Swordfish la 12:25. Escadrilele de vânâtoare 411 și 64 Squadron, care trebuiau să asigure escorta torpiloarelor, au întârzia 15 minute și nu au mai putut asigura protecția necesară. Singura escadrilă care a reușit să ajungă la timp
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
din cadrul JG 26 comandați de Gerhard Schöpfel. Grupul de avioane Fw 190 tocmai ajunseseră în zonă pentru înlocuirea camarazilor din JG 2. Piloții germani au fost obligați să coboare trenurile de aterizare pentru reducerea vitezei, evitând astfel să rateze țintele - biplanele Swordfish care se deplasau cu viteză redusă. În timpul luptelor, toate cele șase avioane Swordfish au fost doborâte. În schimb, piloții britanici de vânâtoare au doborât trei Fw 190. Câteva biplane au reușit să lanseze torpilele, dar niciuna dintre acestea nu
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
de aterizare pentru reducerea vitezei, evitând astfel să rateze țintele - biplanele Swordfish care se deplasau cu viteză redusă. În timpul luptelor, toate cele șase avioane Swordfish au fost doborâte. În schimb, piloții britanici de vânâtoare au doborât trei Fw 190. Câteva biplane au reușit să lanseze torpilele, dar niciuna dintre acestea nu și-a atins ținta. Comandorul Esmonde a fost doborât și ucis de atacul unui Fw 190. Esmonde a fost decorat postmortem cu Victoria Cross. Doar cinci dintre cei optsprezece membri
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
cea mai mare cu performanțe modeste, iar comunicațiile radio erau slab dezvoltate. Cea mai mare parte a pieselor de artilerie datau din perioada primului război mondial. Principalul avion de vânătoare din dotarea "forțelor aeriene italiene" era Fiat CR.42, un biplan modern cu excelente calități de zbor, dar care era depășit de avioanele monoplane de ultimă generație, cu care erau dotate flotele aeriene ale altor state. Forțele aeriene italiene aveau în dotare aproximativ 1.760 de aparate de zbor, din care
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
expediționar italian („Corpo Aereo Italiano”) a plecat în Belgia pe 10 septembrie 1940 și a intrat pentru prima oară în luptă la sfârșitulu lunii octombrie 1940. Avioanele militare italiene au luat parte la ultimele faze ale bătăliei. Aparatele italiene - avioane biplane - nu se puteau compara cu aparatele de zbor moderne din dotarea britanicilor (Royal Air Force) sau a germanilor (Luftwaffe). Ca urmare, Corpul expedițonar italian nu a înregistrat nici un succes. Avioanele italiene au fost repatriate la începutul anului 1941, până la mijlocul lunii
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
aeriene sunt Air France și TAROM. Cea mai veche companie aeriană cu aripi fixe a fost cu aeronave de transport și de turism, formată de către George Holt Thomas în 1916. Folosind o flotă de foste avioane militare DH.4 A biplane, care au fost modificate de către Royal Air Force pentru a transporta doi pasageri în fuselaj, a operat zboruri de ajutorare între Folkestone și Ghent. După război, la 15 iulie 1919, compania a zburat un zbor doveditor peste Canalul Mânecii, în ciuda lipsei de
Companie aeriană () [Corola-website/Science/332813_a_334142]
-
sovietică de vânătoare nu avusese permisiunea să doboare avioanele de recunoaștere germane în ciuda sutelor de zboruri efectuate de naziști în spațiul aerian al URSS-ului în perioada de dinaintea invaziei. Aviația de vânătoare sovietică era dotată cu numeroase avioane depășite moral, (biplanul I-15 și I-16) și cu numai câteva avioane moderne MiG și LaGG. Un număr redus de avioane aveau radiouri, iar cele disponibile nu funcționau la parametri ridicați, iar tacticile aeriene erau primitive. Armata Roșie era dispersată și nu
Operațiunea Barbarossa () [Corola-website/Science/299218_a_300547]
-
(în limba rusă И-15) poreclit Ciaika (în limba rusă Чайка - pescăruș) a fost un avion de vânătoare biplan sovietic din anii 1930. A fost fabricat în număr mare de Forțele Aeriene Sovietice și împreună cu monoplanul Polikarpov I-16 era unul din avioanele de vânătoare standard al republicanilor în Războiul Civil Spaniol, unde avea porecla "Chato" (nas turtit). Cel
Polikarpov I-15 () [Corola-website/Science/329003_a_330332]
-
de vânătoare pentru Forțele Aeriene Sovietice, I-14 a pornit ca un monoplan avansat (pentru perioada sa) sub coordonarea lui Andrei Tupolev. Deoarece proiectul monoplanului nu s-a dovedit fiabil, Tupolev a ordonat ca pentru siguranță să se fabrice două biplane ca proiecte de rezervă, I-14A și B. În august 1932 Nikolai Polikarpov tocmai era eliberat din închisoare și i s-a dat sarcina proiectării avionului I-14A. Atunci când s-a dispus lansarea în fabricație ale celor două avioane, I-14 și
Polikarpov I-15 () [Corola-website/Science/329003_a_330332]
-
anul 1894 unul dintre aeroplanele lui era produs în serie. Acesta avea o anvergură de 6,7 m, cântărea 20 kg și zbura pîna la 250 m, la un preț de 500 "Goldmark". Din anul 1895, el a zburat două biplane diferite, aceștia aveau o anvergură de la 5,5 - 7 m și o suprafață portantă de 25 m² . Faptul că Lilienthal ar fi primul aviator al omenirii, este cu toate acestea, problematic. Primul aparat de zbor condus, în funcție al principiului
Otto Lilienthal () [Corola-website/Science/315992_a_317321]
-
науково-технічний комплекс імені Антонова, АНТК ім. Антонова") este o companie ucraineană (din 1952) de construcție și servicii aeriene (prefix utilizat de birourile de proiectare An) specializată în construirea de aeronave deosebit de mari. Gama de avioane produse de Antonov pornește de la biplanul puțin finisat An-2 (care este unul din cele mai mari biplane), trecând prin avionul de recunoaștere An-28, la masivele avioane de transport strategic An-124 și An-225 (cel mai mare avion în serviciu). De menționat, nu mai puțin faimoasa serie An-24
Antonov () [Corola-website/Science/299766_a_301095]
-
din 1952) de construcție și servicii aeriene (prefix utilizat de birourile de proiectare An) specializată în construirea de aeronave deosebit de mari. Gama de avioane produse de Antonov pornește de la biplanul puțin finisat An-2 (care este unul din cele mai mari biplane), trecând prin avionul de recunoaștere An-28, la masivele avioane de transport strategic An-124 și An-225 (cel mai mare avion în serviciu). De menționat, nu mai puțin faimoasa serie An-24, An-26 și An-30 de avioane de pasageri, turbopropulsate, importantă pentru transportul
Antonov () [Corola-website/Science/299766_a_301095]
-
lua parte la astfel de operațiuni militare periculoase. Erau, de asemenea, echipate necorespunzător pentru astfel de misiuni; JNA, precum alte armate înaintea ei, a descoperit că armamentul greu nu era potrivit pentru un război de gherilă urbană. Câteva avioane utilitare biplan Antonov An-2, folosite pentru stropitul culturilor, au fost utilizate de forțele croate în zboruri pe timp de noapte pentru a parașuta provizii în Vukovar. Avantajul principal al avioanelor An-2 era că puteau decola și ateriza pe piste mici sau improvizate
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
culturilor, au fost utilizate de forțele croate în zboruri pe timp de noapte pentru a parașuta provizii în Vukovar. Avantajul principal al avioanelor An-2 era că puteau decola și ateriza pe piste mici sau improvizate. Cel puțin unul din aceste biplane a fost doborât pe 2 decembrie 1991, deasupra localității Otok, lângă orașul Vinkovci, de rachete sol-aer (SAM) sârbești. Cei patru membri ai echipajului au fost uciși. Printre morți se afla și pilotul principal, căpitanul-comandor Marko Živković, creierul din spatele misiunii de
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
reaprovizionate. Dar, la începutul conflictului, avioanele aliaților erau demodate și cu o viteză redusă de croazieră. Cu toate acestea, britanicii au reușit să se descurce foarte bine doar cu ce aveau în dotare. Sud-africanii au transformat până și un vechi biplan Valecia pentru a fi folosit ca bombardier. Marina Regală Italiană (Regia Marina) își făcea simțită prezența prin intermediul Flotilei Mării Roșii. Cele mai multe vase ale acestei flotile erau staționate în portul Massawa din colonia italiană Eritreea. Mai existau unele facilități portuare și
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]