176 matches
-
în apartamente oasele de la simuleasa n-au nevoie de nimeni. am văzut oasele tatălui meu. nu părea plictisit tata după paisprezece ani în noroi. nu părea să-i lipsească ceva. i-am văzut bastonul cu cap de fier. nu mai bocănește de paisprezece ani cu el neliniștit nu e ar putea să bocănească din nou amenințător dac-ar fi cazul. tata înjura chirurgii fiindcă voiau să-i taie piciorul atacat de arterită diabetică tata urla pe coridoarele spitalului de la mânăstirea dealu
Poezie by George Geacăr () [Corola-journal/Imaginative/11927_a_13252]
-
oasele tatălui meu. nu părea plictisit tata după paisprezece ani în noroi. nu părea să-i lipsească ceva. i-am văzut bastonul cu cap de fier. nu mai bocănește de paisprezece ani cu el neliniștit nu e ar putea să bocănească din nou amenințător dac-ar fi cazul. tata înjura chirurgii fiindcă voiau să-i taie piciorul atacat de arterită diabetică tata urla pe coridoarele spitalului de la mânăstirea dealu. tata a venit din caucaz cu un glonț rusesc în picior tata
Poezie by George Geacăr () [Corola-journal/Imaginative/11927_a_13252]
-
dobîndite... Astfel, ea îl chemă la tablă mai întîi pe mexican și îl întrebă de unele cuvinte... Juan era nervos și nu-i dădea ascultare, vădit supărat că o făcea în prezența mea, fără să mai fie numai de față. Bocănind din tălpile ghetelor lui grele, speciale, el trecu la loc, așezîndu-se într-o bancă mai îndepărtată de mine... Profesoara nu zisese nimic, îi mulțumise, ca și cum ar fi avut niște răspunsuri foarte bune, și mă scoase și pe mine la tablă
Lecția de engleză by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16807_a_18132]
-
un țigan pe care-l chema Tase și care săpase în mal o bortă cam de vreo doi metri și că lumea se certa pe râme, pentru că Tase le vindea cu un leu râma... Ilie, orbul care vindea ziare, intră bocănind cu bastonul lui alb în alimentara în care se vindeau de toate, și, ridicând capul în sus și trăgând aerul pe nări, exclamă: ,, Da' ați ars bine cafeaua!"... Un perete alb-alb de atâta inocență, pe care erau bătute piroane grele
Fiicele Indiei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15697_a_17022]
-
fi admirate de vizitatorii Muzeului Banatului, în cea mai nouă expoziție permanentă a secției de istorie, cea care spune frumos și exact povestea Castelului Huniade... O colecție rarisimă Zile, săptămâni în șir, restauratorul Alexandru Fota și meșterul Ion Stanciu au bocănit răbduriu la ceea ce avea să devină o platoșă spaniolă. Au lucrat aproape la fel cum se lucra în urmă cu câteva veacuri, căci atelierul mecanic al muzeului timișorean n-a prea pășit în mileniul trei. Abia dacă a ieșit puțintel
Agenda2003-3-03-b () [Corola-journal/Journalistic/280601_a_281930]
-
mai sus. -Uff! Nu ajung. Mai bine...bat în ușă! Ciocăni de câteva ori... Nimic! -Trebuie să bat mai tare, că nu aude. Dădu cu pumnișorul cât putu de tare. Degeaba! -Ia să dau și cu picioarele! Și începu să bocăne cu ghetuțele ca disperata. Din apartament se auzi o voce subțire, pițigăiată, parcă scoasă dintr-un gâtlej ștrangulat : -Cine-i acolo? Floricica răsuflă ușurată că s-a făcut auzită. -Eu sunt, doamnă! Asta mică...păpușa simpatică foc. Am venit cu... -Simpatică
FLORICICA MAMEI-3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1442 din 12 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/382042_a_383371]
-
și simți buzele mișcându-se într-un zâmbet abia schițat. Ridică repede fărașul, luă mătura și se apropie. Bună dimineața, domnu... Invalidul nu-i răspunse. Se uită afară peste capul ei și piciorul de lemn începu să scârțâie și să bocăne îngrozitor, rășpăluind podelele. Se retrase câțiva pași de-a-ndăratelea parcă-l împingea cineva în piept -, apoi se întoarse cu spatele la ușă, fără nici un interes pentru ce se petrece afară, și, ocolind de cealaltă parte tejgheaua grosolană de scânduri nedate la rindea, netedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cu privirile dezorientată împrejur, neștiind încotro s-o pornească. L-a văzut la bal. Hei, madam! strigă Invalidul din fundul hardughiei, privind pe deasupra ziarului. Ce-mi complotați acolo? Intrați înăuntru. Ia să te văd, domniță, se adresă el Cerboaicei și bocăni nerăbdător cu bontul de lemn în tejghea. Ți-a priit noaptea? Ai dormit bine? Sunt fericită, papa! E un bărbat la mijloc, pot paria! Pariază și-ai să câștigi, râse Cerboaica zglobie. Se apropie de tejghea, lăsând să se vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
auzi pe Irina țipând. Era un țipăt scurt și ascuțit, de spaimă și rușine. Ah! Te-n mă-ta, putoare! mugi bărbatul apăsat, și, lăsându-l fără echilibru pe el, pe Miluță, strâns între perete și ușă, se retrase de-a-ndaratelea, bocănind greoi. Totul se prăbuși, cu ecou, în liniștea albă din jur. Închide ușa! Ușa! strigă Irina. Vocea îl lovi cu violență, dureros, crispându-i întregul corp. În mod inexplicabil, izbucni în râs. Râse cu ochii închiși, scuturându-și umerii pân-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pentru ei întipărită în minte noaptea aceea care se anunța ca oricare alta, dar avea să fie numită mai târziu noaptea unei cotituri istorice. Pe neașteptate, în bezna și liniștea aceea, o ușă răbufni undeva. Un om începu să alerge bocănind prin mijlocul pieței, bocănind și fugind precipitat, parcă pornind din același punct, din ușa aceea trântită cu putere de perete, izbită de stridența metalică a megafonului, dar nu îndepărtându-se în largul pieței, spre capătul celălalt, cum ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
minte noaptea aceea care se anunța ca oricare alta, dar avea să fie numită mai târziu noaptea unei cotituri istorice. Pe neașteptate, în bezna și liniștea aceea, o ușă răbufni undeva. Un om începu să alerge bocănind prin mijlocul pieței, bocănind și fugind precipitat, parcă pornind din același punct, din ușa aceea trântită cu putere de perete, izbită de stridența metalică a megafonului, dar nu îndepărtându-se în largul pieței, spre capătul celălalt, cum ar fi fost normal, sau oriunde în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-mă... Babele își făcură câte-un set de cruci. — Hai, mergem să vedem ce-i. Se încolonară la lift. — Ete-o pe Florica, râse una, o porni pe scări! Da’ sprințară ești, Florico, azi! — Păi i-un etaj. Până vine liftuuuu... Bocăniră în ușă cu degetele noduroase. Pe partea ailaltă liniște. — Fă, Florico, să știi că nu-i a bună... Că când vine..., te ia pe neașteptate! — Ptiu, ptiu, scuipară babele la unison în sân și-și mai croșetară un set de
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
întunecate. Domnul Uehara, care era cu o treaptă înaintea mea, s-a întors brusc și m-a sărutat. I-am primit sărutul cu buzele strânse. Nu mă prea atrăgea. Totuși, din clipa aceea, a luat ființă „secretul“ meu. Domnul Uehara bocănea pe scări și eu îl urmam, încet, învăluită de un sentiment foarte ciudat. Când am ieșit la aer, vântul care sufla dinspre râu mi-a ciupit obrajii. Mă simțeam minunat. A oprit un taxi și ne-am despărțit fără un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
zvârcolirile vieții, vine vremea nepăsătoare, ștergând toate urmele. Suferințele, patimile, năzuințele, mari sau mici, se pierd într-o taină dureros de necuprinsă.../ Herdelenii tac toți trei. Numai gândurile lor, ațâțate de speranța împodobitoare a sufletelor, aleargă neîncetat înainte. Copitele cailor bocănesc aspru pe drumul bătătorit și roțile trăsurii uruie mereu, monoton-monoton ca însuși mersul vremii./ Drumul trece prin Jidovița, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someș, și pe urmă se pierde pe șoseaua cea mare și fără început..." Șoseaua a înconjurat
Ce știm și ce ar mai trebui să știm despre Liviu Rebreanu by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/7737_a_9062]
-
se pierd într-o taină dureros de necuprinsă, ca niște tremurători plăpînde într-un uragan uriaș" Și, mai departe, imaginea familiei: "Herdelenii tac toți trei. Numai gîndurile lor, ațîțate de speranța împodobitoare a tuturor sufletelor, aleargă neîncetat înainte.Copitele cailor bocănesc aspru pe drumul bătătorit și roțile trăsurii uruie mereu, monoton ca însuși mersul vremii. Drumul trece prin Jidovița,pe podul de lemn, acoperit, de peste Someș, și se pierde în șoseaua cea mare și fără început." Și finalul finalurilor, o dedicație
Ce știm și ce ar mai trebui să știm despre Liviu Rebreanu by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/7737_a_9062]
-
și o să iasă din impas. Se repezi iarăși la secretariat să-i dea amicului un telefon. Ocupat. Se înjură cu sârg în gând, în mod sincer autocritic: "Fir-aș al dreacului dă bou ce sunt!", zise furios, cu glas tare, bocănind pe hol cu bocancii lui cu blacheuri. "M-am tot căcat pă mine că ce-mi trebuie mie mobil. Și acu?... Stau și râd ca broasca la inundație pă lângă scroafa asta dă secretară". Se imită pe sine: "Săru'mânușițele
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pe capul lui. Ben are talentul de-a aciuaia când totul devine insuportabil și foarte greu, ființe rătăcite ca și el care-i pot fi cât de cât de folos. O să vină căldura și va părăsi și el cuibul puturos, bocănind și lovind cu cârjele pământul. Îl cunosc, Își spune Antoniu, nu rezistă mult timp În cuibul mizer, simte nevoia să se miște, să bântuie de colo-colo, chiar dacă infirmitatea Îi mai pune piedici. Umblă de câteva zile zvonul că or să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ce însemnau ciocații pentru Nicoleta. Erau impecabili, cu vârful ascuțit, cu toc gros și foarte înalt, cu o baretă transversală prelingându-se dintr-o parte în alta. Ce e drept, nu s-au dovedit prea comozi, parcă umblam pe picioroange, bocăneau cam tare și alunecau la multe din driblinguri sau din cursele pe extremă, la șuturile cu șpițul n-aveau însă egal, mingea pleca cu precizie și lua o viteză aiuritoare, ca și buzele Nicoletei când o conduceai acasă după ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
alte cărți, una cu copertă simplă cartonată și pagini dezlipite. A Încărcat În cărucior exemplare și dintr-una, și din cealaltă, după care l-a ridicat În brațe, cu cărți cu tot - așa forță avea - și i-am ascultat pașii bocănind pe scări. Tocmai voiam să iau Liftul și să cobor să văd ce se mai Întîmplă la Pembroke Books, cînd i-am auzit pașii tropăind Înapoi. — Haide, Ernie, a zis. S-a aplecat și a făcut mîna căuș. M-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
o limbă străină și-a privi un monstru căcându-se într-o cochilie uriașă de melc, fața se retrage și trântește ușa în urma ei. Pașii unuia care a avut bursă de studiu pentru fotbal se precipită de-a lungul coridorului. Apoi bocănesc pe scări în jos. Pașii tolomacului de Parker bocănesc prin hol spre living. Țipătul lui Ellis, autentic și neașteptat și îndepărtat, răsună de jos prin podea. Și, brusc, se oprește. — Ei, zice Brandy, unde rămăseserăm? Se întinde înapoi pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
într-o cochilie uriașă de melc, fața se retrage și trântește ușa în urma ei. Pașii unuia care a avut bursă de studiu pentru fotbal se precipită de-a lungul coridorului. Apoi bocănesc pe scări în jos. Pașii tolomacului de Parker bocănesc prin hol spre living. Țipătul lui Ellis, autentic și neașteptat și îndepărtat, răsună de jos prin podea. Și, brusc, se oprește. — Ei, zice Brandy, unde rămăseserăm? Se întinde înapoi pe jos cu capul între picioarele mele. — Te-ai mai gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
început, poate e un foc înăbușit, ăsta e cel mai periculos, arde totul pe dinlăuntrul lucrurilor și nu rămîi decît cu coaja, cu povestea. Mai vorbim noi, mai vorbim." Și a țîșnit pe ușă dintr-un salt, fără să mai bocăne pe mozaicul roșcat ce dădea o oarecare căldură holului înalt, cu pereți dezgoliți, doar pendula ticăind semn de viață, semn de moarte. Apoi, prințul l-a chemat destul de des la Vilă, se plictisea, putea să-și închipuie asta încă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de băieți de prăvălie, mai tot timpul umiliți și plăcîndu-le să se umilească. Păreau necruțători, de piatră și, cine știe, poate între timp, tot jucîndu-se cu imaginea lor, chiar deveniseră reci, aspri, neîndurători. Păși cu greutate, să se audă cum bocăne pe trotuarul ce ducea de la poarta cu închizătoare electrică pînă la treptele vilei, apoi trecu în vîrful picioarelor pentru ca paznicii să nu-și dea seama că nu ocolește clădirea ca să urce la colonelul Stoicescu. Avea emoții, dacă ușa era închisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai tragic. Tot mai mult, ceva și mai rău trebuie să se întâmple. Domnul Whittier a murit de câteva zile sau ore. E greu de spus, de când se ocupă Sora Justițiară cu stinsul și aprinsul luminilor. Noaptea auzim pașii cuiva bocănind grei, un uriaș care coboară scările dinspre hol în întuneric. Totuși, ceva și mai cumplit trebuie să se întâmple. Pentru un procent cât mai mare din piață. Pentru domnișoaramatism. Ceva și mai îngrozitor trebuie să se întâmple. Din cabina lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Adică nu eu eram... asasinul. Dacă m-ați ajuta puțin, poate am reuși... ceva. În șase luni de directorat, Pandele a parcurs toate etapele necesare pentru a "sări de pe fix". Cu un baston care avea un inel metalic la vîrf bocănea străzile orașului. Se uita fix la trecători și, pe cei care se opreau la solicitarea sa, îi întreba invariabil: Ați lucrat la...? Nu. Parcă v-aș cunoaște... ?! Dacă m-ar fi ajutat, aș fi reușit s-o salvez... Pe cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]