79 matches
-
aceea rolul lui ion Brătianu, I. Ghica, C.A. Rosetti, Eugeniu Carada, etc. Eugeniu Carada, creierul complotului, avea relații cu republicanii din Imperiul Austro-Ungar, colaboreză îndeaproape cu Mazzini contribuind la planurile acestuia de unificare revoluționară a Italiei, era în legătură cu stânga bonapartistă. Carada era un revoluționar versat în comploturi fiind republican în suflet, dar în aprilie 1866 sprijină ideea prințului străin, precum și un regim monarhic de teama că Principatele ar putea intra sub controlul Rusiei și al Austriei. Carada era, după spusele
O MONOGRAFIE DE EXCEPȚIE DESPRE REPUBLICA DE LA PLOIEȘTI de RADU BOTIŞ în ediţia nr. 1965 din 18 mai 2016 by http://confluente.ro/radu_botis_1463604534.html [Corola-blog/BlogPost/342592_a_343921]
-
Istorie și vrăjitorie în Bucureștiul fanariot. 1798 - anul în care s-au amestecat bonapartiștii și pazvangiii, iar în București a apărut din senin Mâța Vinerii. Editura Polirom a publicat în această săptămînă un nou roman semnat de Doina Ruști, una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane: Mâța Vinerii, în colecția „Fiction
Apariții editoriale care vă vor captiva by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105772_a_107064]
-
unei irealități (sau suprarealități), ce irump în plin cotidian. Negustori, vrăjitori, spiritiști, bucătari de la Curtea Domnească, îndrăgostiți, domnișoare cu ifose, ambasadori de pe diferite meleaguri, arnăuți, funcționari ai Înaltei Porți, domni maziliți și domni proaspăt înscăunați, uneltitori de tot felul, revoluționari, bonapartiști, scamatori și trimiși ai lui Sator populează spațiul carnavalesc al acestui roman fantast, cu subterane ce conduc până departe, spre lumi abia bănuite”, afirmă Bianca Burța-Cernat. „Scriitura Doinei Ruști are calități literare excepționale”, scrie Antonio J. Ubero, în La Opinión
Apariții editoriale care vă vor captiva by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105772_a_107064]
-
("Louis Jérôme Victor Emmanuel Léopold Marie"; 23 ianuarie 1914 - 3 mai 1997) a fost pretendent bonapartist la tronul Franței. A fost șeful Casei Bonaparte din 1926 până la moartea sa. A fost cunoscut de către susținători sub numele de Napoleon al VI-lea. S-a născut la Bruxelles, Belgia, ca al doilea copil și singurul fiu al Prințului
Louis, Prinț Napoléon () [Corola-website/Science/326207_a_327536]
-
cu împărăteasa Eugénie, văduva lui Napoleon al III-lea, și în Belgia. A fost educat la Leuven, Belgia și la Lausanne, Elveția. Când tatăl său a murit la 3 mai 1926, prințul de 12 ani i-a succedat ca pretendent bonapartist la tronul imperial al Franței. La izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial, Prințul Louis i-a scris premierul francez, Édouard Daladier, oferindu-se să servească în armata franceză. Oferta sa a fost respinsă și astfel și-a asumat numele
Louis, Prinț Napoléon () [Corola-website/Science/326207_a_327536]
-
născut la 29 septembrie 1820 la Palatul Tuileries din Paris. Tatăl lui Henri, Charles Ferdinand, Duce de Berry, fiul mai mic al al regelui Carol al X-lea al Franței, a fost asasinat, cu câteva luni înainte de nașterea sa, de către bonapartistul Louis-Pierre Louvel, care a vrut să "distrugă tulpina" Bourbonilor. Șapte luni și jumătate mai târziu, Ducesa de Berry a dat naștere unui fiu, pe care Alphonse de Lamartine l-a numit "copilul unui miracol". La naștere a primit titlul de
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
lui Napoleon. Fără să se exprime, Casa de Wittelsbach consideră uniunea cu Bonaparte drept o mezalianță. La căderea Imperiului francez, regele Bavariei, care s-a alăturat oportun aliaților, își păstrează regatul și titlul, și pentru a uita de trecutul său "bonapartist" își căsătorește fiicele cu câștigătorii zilei. Carolina Augusta, după o căsătorie anulată cu prințul moștenitor de Wurtemberg, se căsătorește cu împăratul Francisc I al Austriei; Elisabeta se căsătorește cu regele Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei, Amalia și Maria
Prințesa Sofia de Bavaria () [Corola-website/Science/310546_a_311875]
-
dus la închisoarea din satul său, urmând ca apoi să fie judecat de către procurorul de Villefort. Pe drum spre Marsilia, la dorința căpitanului ce tocmai își dădea sfârșitul, Edmond Dantes preia din Elba o scrisoare a lui Napoleon către un bonapartist din Paris, Noirtier de Villefort. Odată ajuns în port, domnul Morrel, armatorul ce deținea nava "Faraonul", pe care lucra Edmond ca secund, îi oferă tânărului marinar slujba de căpitan. Acest act produce o mare neliniște din partea unui contabil aflat pe
Contele de Monte-Cristo () [Corola-website/Science/308417_a_309746]
-
Charles, Prinț Napoléon ("Charles Marie Jérôme Victor Napoléon"; n. 19 octombrie 1950) este politician francez, și recunoscut de unii bonapartiști ca șef al Casei Imperiale a Franței și moștenitor de drept a împăratului Napoléon I, sub numele de Napoléon al VII-lea. Alți bonapartiști îl consideră pe fiul său, Jean Christophe, a fi actualul șef al casei și moștenitor. Charles
Charles Napoléon () [Corola-website/Science/330148_a_331477]
-
Charles Marie Jérôme Victor Napoléon"; n. 19 octombrie 1950) este politician francez, și recunoscut de unii bonapartiști ca șef al Casei Imperiale a Franței și moștenitor de drept a împăratului Napoléon I, sub numele de Napoléon al VII-lea. Alți bonapartiști îl consideră pe fiul său, Jean Christophe, a fi actualul șef al casei și moștenitor. Charles este fiul lui Louis, Prinț Napoléon (1914-1997), și deci stră-strănepot pe linie masculină a lui Jérôme Bonaparte, rege al Westphalia, fratele mai mic al
Charles Napoléon () [Corola-website/Science/330148_a_331477]
-
cu Erik Langrais de care a divorțat în 1990. Când Charles și Jeanne-Françoise s-au căsătorit, ei aveau deja o fiică: În 1998 cuplul a adoptat o fată de origine vietnameză: Deși oficial a fost recunoscut drept moștenitor al pretențiilor bonapartiștilor în timpul vieții tatălui său, când testamentul tatălui său a fost făcut public la 2 decembrie 1997 (la șapte luni după deces), el a declarat că Prințul Charles a fost eliminat din linia dinastică în favoarea singurului său fiu, Prințul Jean-Christophe Napoléon
Charles Napoléon () [Corola-website/Science/330148_a_331477]
-
a mai bazat pe fiefurile aristocratice, ci pe bazele culturii umane, originilor naționale și ideologiei naționaliste. Primele reacții au apărut în Spania, unde poporul s-a revoltat în mai 1808, mobilizându-se într-un război de gherilă împotriva ocupantului. Dominația bonapartistă a Europei a pus bazele statelor naționale Germania și Italia, prin începerea procesului de consolidare a orașelor-state, regatelor și principatelor. Începând cu anul 1809, au avut loc mișcări patriotice într-o serie de state germane, Prusia pregătindu-și renașterea în jurul
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
venerabilul Dumas la atât de originala Georges Sand și la fascinantul, încă tînăr, Gustave Flaubert, plus seria celor mai noi publiciști, împătimiți ai ideilor novatoare, care nu mai dădeau doi bani nici pe nobilimea tradițională, dară-mi-te pe sforțările bonapartiste de a fi familie serenissimă ea cu inteligența ei liberală era obișnuită cu orice se rostea protestatar în salonul unde trona. Dar nu-i trecuse prin minte că al doilea imperiu se baza și pe frâiele masonice acaparate treptat de
Editura Destine Literare by Corneliu Leu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_233]
-
de limba franceză. Că mai mult de refugiați au fost permise în Louisiana, emigranții haitiana care au plecat mai întâi în Cuba , de asemenea, a sosit. Multe dintre francophones alb au fost deportați de oficialii în Cuba ca răspuns la Bonapartist scheme în Spania. Aproape 90 la sută din imigranți noi s-a stabilit în New Orleans. Migrarea 1809 a adus 2,731 albi; 3,102 gratuit persoane de origine africană; și 3,226 persoane de origine africană, dublarea populația orașului
New Orleans () [Corola-website/Science/304277_a_305606]
-
în rândul republicanilor, care simțeau că și-au vărsat sângele pe baricade în 1830 doar pentru ca revoluția lor să fie „furată” de către un grup de oportuniști care a reușit să obțină încoronarea lui Ludovic-Filip ca rege”. Pe de altă parte, bonapartiștii deplângeau pierderea imperiului lui Napoleon, iar legitimiștii susțineau dinastia Bourbonilor ce fusese detronată și încercau să-l aducă pe tron pe cel pe care-l considerau adevăratul rege, contele Henri de Chambord, succesorul desemnat al lui Carol al X-lea
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
coroană privată a lui Rudolf al II-lea care, în 1804, a devenit Coroană imperiala a Austriei. a fost creat în contextul crizei seculare în care intrase Sfanțul Imperiu Român, care a fost lichidat în anul 1806 sub loviturile Franței bonapartiste, si a cunoscut ca atare două perioade: În anul 1910, Imperiul Austriac (redus la Cisleithania, fără Ungaria, creată la 1867), avea 300.000 km² și 28,5 milioane de locuitori (germani - 31,8%; restul: cehi - 22,6%, polonezi, ucraineni, evrei
Imperiul Austriac () [Corola-website/Science/303416_a_304745]
-
judecători, scene de teatru și scene care înfățișează străzile Parisului: amatori de gravuri, muzicanți ambulanți, acrobați... La începutul anilor 1850, își îndreaptă atenția spre sculptură. Începe să execute o sculptură care va deveni celebră - "Ratapoil" (1850). "Ratapoil" simbolizează un agent bonapartist, pe jumătate ofițer, pe jumătate polițist, care străbate Franța răspândind ambițiile imperiale ale viitorului Napoleon al III-lea. Dumier îl prezintă ca o creatură slăbită, cu o pălărie turtită pe cap, cu o față împodobită de mustăți încârligate și cu
Honoré Daumier () [Corola-website/Science/315208_a_316537]
-
parte din colonia franceză, numeroasă și cu importanță în viața socială și economică, care se afla în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în capitala Moldovei. Familiie Darmet, Petit, Alexandre, Girardin, Delpech, Menille, erau ale foștilor girondini, montagnarzi și bonapartiști. alungați de Restaurație, dar și ale foștilor revoluționari de la 1830 și 1848, fugiți în fața represiunii burbone. Bunicii lui Eugen Dimitrie Petit, Alexis și Gabrielle Petit, însoțiți de fii lor Paul și Eugène, părăsiseră Franța după 1830. Încercaseră să se stabilească
Eugen Petit () [Corola-website/Science/310633_a_311962]
-
a mutat pe Prut și Dunăre. Odată cu stabilirea noii granițe s-au extins și zonele pe care trebuiau să le apere cazacii de pe Bug. Cazacii de pe Bug au luat parte activ la luptele Războiului patriotic din 1812 din timpul invaziei bonapartiste. După victoria rușilor, cazacii au participat la luptele celei de-a Șasea Coaliții împotriva francezilor, inclusiv la ocuparea Parisului. În 1817, Armata a fost desființată, iar membrii ei lăsați la vatră în așezări militare, în care locuitorii pierdeau calitatea de
Cazaci de pe Bug () [Corola-website/Science/318595_a_319924]
-
putere creat, Davout refuză să se predea și îl ordonă lui Exelmans să se lupte la Rocquencourt dar forțele franceze sunt apoi învinse apoi la Issy și mareșalul încheie un armistițiu. Odată cu reîntoarcerea Bourbonilor vine și represiunea împotriva comandanților militari bonapartiști. Davout își apără oamenii cerând să fie pedepsit în locul lor, din moment ce acționau la comanda sa. În cadrul procesului mareșalului Ney, Davout a rostit un discurs memorabil în apărarea prințului de Moscova, ceea ce nu îl va salva însă pe acesta din urmă
Louis Nicolas Davout () [Corola-website/Science/311449_a_312778]
-
setea de ascensiune a familiei simple din care provenea, iar, peste această, beneficiind și de educație alături de copiii familiilor princiare, de talentul literar și inteligența politică pe care și le dovedise, putea să-i fie de mare folos. Că o bonapartista de cel puțin două generații, ne fiindu-i indiferente onorurile de curte, ea acceptase să-l ajute pe Napoleon să scrie cartea, dar, atât moral cât și material, calculase un și mai mare câștig față de suma oferită : O autoritate politică
Editura Destine Literare by Corneliu Leu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_354]
-
unde se sufocă, Rémalard, și studii secundare mediocre la colegiul iezuit de la Vannes, se vede condamnat, cu sufletul mortificat, să se dedice notariatului în sat, când, doi ani după experiență traumatizanta a războiului din 1870, răspunde la apelul fascinantului conducător bonapartist Dugué de la Fauconnerie, care îl angajează ca secretar particular, îl ia la Paris și îl introduce în "L’Ordre de Paris". Acesta este începutul unei lungi perioade de proletariat al peniței, care îi va lăsa un puternic sentiment de vinovăție
Octave Mirbeau () [Corola-website/Science/303956_a_305285]
-
este începutul unei lungi perioade de proletariat al peniței, care îi va lăsa un puternic sentiment de vinovăție: rând pe rând, sau paralel, face pe «servitorul» (că și secretar particular), «face trotuarul» (că și ziarist plătit al ziarului "L’Ordre" bonapartist, și al ziarului "Le Gaulois" monarhist), si pe «negrul» (scrie o duzină de volume, române și nuvele, pentru diverși angajatori). De abia în cursul anului 1884, cu ocazia unei legături devastatoare cu o femeie de moravuri ușoare, el face un
Octave Mirbeau () [Corola-website/Science/303956_a_305285]
-
(), sau Al doilea Imperiu, a fost regimul bonapartist imperial al lui Napoléon al III-lea, ființând din 1852 până în 1870, între a doua Republică și a treia Republică Franceză. Deși Președinte al francezilor, Louis-Napoléon Bonaparte nu se bucura de sprijinul adunării parlamentare conservatoare, motiv pentru care organizează lovitura
Al Doilea Imperiu Francez () [Corola-website/Science/303149_a_304478]
-
comandanții săi insistau ca fratele mai mic al regelui să fie de acord cu instrucțiunile lui Joseph înainte de a le urma. Bonaparte a abdicat și s-a întors în Franța după înfrângerea din Bătălia de la Vittoria. A fost considerat de către bonapartiști ca fiind moștenitorul de drept al tronului Franței după moartea fiului lui Napoleon, Napoleon al II-lea în 1832, deși nu a întreprins mai nimic în vederea preluării puterii. Bonaparte a trăit o perioadă de timp în Statele Unite, inițial în New York
Joseph Bonaparte () [Corola-website/Science/313536_a_314865]