9 matches
-
omului care trece prin zid... creierul nostru își amintea de cînd stătea ghemuit de cînd pulsa, de cînd palpita, fojgăia, colcăia, mișuna, șerpuia antebrațul își defula în aerul slăbănog sentimentul de a avea pene urechea — sentimentul de a fi auzit boncăluitul triceratopsului și bulele de hidrogen pleznind malaria peste față. ai încredere în mine, gînguri flora intestinală întinzîndu-se voluptuos în brațele groazei care purta în acea seară un costum simplu, cambrat, tineresc, dă-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism
Aer cu diamantele lui Cărtărescu, Iaru, Coşovei şi Stratan by Simona Tache [Corola-website/-/18749_a_20074]
-
extrasă, cu o pensetă știrbă și ruginită, din vremea Socrate-lui, ornamentată ici-colo cu volte-model ciordite (scuzați) de prin ținuturi occidental-eldoradice și condimentată cu relații din junglele australiene transferate în interesul serviciului, pe fiecare vietate, indiferent de regn, o poate apuca boncăluitul măcar o dată la patru ani. Există libertatea reală ca, în funcție de căldurile specifice, oricare vertebrat să-și stabilească momentul de rut(ant). Și nimeni din jur nu se va mira, nimeni nu-l va acuza de infidelitate sau de derapaje sentimentale
Bocncănitul de toamnă - enigmistică electorală by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12503_a_13828]
-
i se zbătu înfiorată-n vânt, izbucnire zburătăcită de aripi. Un luceafăr îi înflori în ochi, altul îi crestă gura mușcată de vânt, ca o rană vie. Un zgomot de crengi rupte și bolovani rostogoliți vesti de departe trecerea Cerbului. Boncăluitul lui răscoli pădurea. Cerboaica tresări, cu inima sărindu-i din piept: "Așa nu se mai poate! Trebuie făcut ceva", își spuse și deveni femeie în toată firea care știe că nu are bărbat. Ascultă cu toate simțurile încordate. În toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
se mai poate! Trebuie făcut ceva", își spuse și deveni femeie în toată firea care știe că nu are bărbat. Ascultă cu toate simțurile încordate. În toată întinderea pâcloasă și mișcătoare pe dedesubt nu se zărea nimic, nici o umbră omenească. Boncăluitul Cerbului se pierdu în hățișuri. Cerboaica-femeie se resemnă cuminte și o porni spre casă. Mai întorcea capul din când în când, nu vedea pe nimeni, totuși se simțea, ca și la venire, urmărită. Pândită de la distanță. Cerbul nu putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Când trece, dacă ai și mai mult curaj, îi dai una în spate și-așa se sperie, c-o rupe la fugă. Nu-i fantastic? Cum să te sperii! Vorbindu-i lui Tudor de visurile ei cu păduri, străbătute de boncăluitul cerbilor și de grohăitul mistreților sălbateci, Cerboaica se gândea la nopțile singurătății ei. La toate nopțile intrate în sânge, rămase în simțuri ca o drojdie amară și-nmiresmată, atât de asemănătoare până-ntr-un punct, și-atât de unice, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de vară din unele zile se mai puteau compara cu cei doi veterani veghind pădurea din aceeași poiană unde-și răcorea și-și umplea ea zilnic trupul cu vitalitate. Mândră că-n poiana aceea se petreceau toate minunile: nu numai boncăluitul prietenului bătrân, dar și nunta cailor, a iepurilor, veverițelor și-a vidrelor care se iubeau în apă. Până și lupii, cu îngăduința Tudorei, veneau aici să se-mperecheze. În cuprinsul acestei vieți ce-o împresura și cânta în ea ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
la marginea lanului, ieșiră firesc doi hârciogi. Ei aplecară cu lăbuțele un spic de grâu, luară strictul necesar de boabe și se făcură nevăzuți. Era liniște și pace adâncă. Se auzeau doar sfârâitul nefericitului iepure și, din când, în pădure, boncăluitul vreunui cerb ori sunetele unor lupi. Deasupra de tot, în azuriul cerului, se zărea, făcând cercuri tot mai mari, cu aripile larg întinse, o vrabie. în vârful stejarului multisecular sub care fusese aprins focul, două veverițe săreau poznașe din creangă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cărora, din câte vedea ea, nu le stătea capul decât la politichie. Cu vreo cinci nopți înainte de a ajunge aici la conac, pe când dormeau într-o poieniță în fân, ea se sculase tiptil și, îmbătată de mireasma ierbii și de boncăluitul viguros al unui cerb, se strecură lângă spătarul Vulture, punându-și mâna caldă pe gâtul lui. Spătarul tresări și fără să deschidă ochii, bâigui prin somn: „Fie-ți milă de copilașii mei și nu mă omorî, Măria-Ta!” Ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
om îi răneau urechile; chiar și cele mai blânde șoapte ale lui Pearl îl dureau. Săptămâni întregi, Zach a zăcut lângă fereastra deschisă și s-a concentrat numai asupra ciripitului gaițelor albastre, asupra întrebărilor nesfârșite ale bufnițelor iernatice și asupra boncăluitului elanilor migratori. Zach a crezut că moartea avea să fie o toamnă eternă - totul cade, totul se risipește și putrezește - dar, în loc de asta, s-a trezit c-a venit iarna. Zăpada căzută până în fața ușii avea șaizeci de centimetri, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]