210 matches
-
poveste tragică. Nu neapărat fiindcă omul, cum era de așteptat, își risipește mințile, iresponsabil. Ci pentru că știe, de la început, că mintea-i e de aur. Și nu-i pasă. Prima întrebuințare pe care o dă comorii este un gest de bravadă. Pînă aici, e de înțeles. Personajul este, în acel moment, extrem de tînăr; ignoră că orice sac are un fund și-i aruncă în poală mamei sale un bulgăre de aur. Pe care l-a scos, fără efort, fără durere, din
Despre hybris, aur și legende by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14661_a_15986]
-
poveste tragică. Nu neapărat fiindcă omul, cum era de așteptat, își risipește mințile, iresponsabil. Ci pentru că știe, de la început, că mintea-i e de aur. Și nu-i pasă. Prima întrebuințare pe care o dă comorii este un gest de bravadă. Pînă aici, e de înțeles. Personajul este, în acel moment, extrem de tînăr; ignoră că orice sac are un fund și-i aruncă în poală mamei sale un bulgăre de aur. Pe care l-a scos, fără efort, fără durere, din
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
complexele, timiditatea și inhibițiile de introvertit, făcând pe grozavul. Căutam să ascund noaptea din mine (bănuiesc că toți introvertiții au o noapte interioară, prin care bâjbâie și pe care o ascund de alții, deoarece nici ei nu știu ce ascunde ea) prin bravade puerile. Amintiți-vă că am spart pahare în dinți la balurile studențești! Și că eram un virtuoz în "arta" de a azvârli un cuțit, ca indienii, într-o țintă, aflată la distanță, înfigându-l în ceva: un copac sau o
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
nu în interviuri sau scrisori, unde afirmația este ghidată de întrebarea sau de problema celuilalt, nu vine din obsesiile proprii). Este cauza care îl face să scrie Nu și, mai tîrziu, piesele de teatru. Iar Nu este scris nu din bravadă, nu din inteligență sfidătoare, nu pentru a se face cunoscut prin critica poeziei, prin critica prozei, prin critica criticii, sau nu numai din aceste motive, ci mai ales din "preocupări mai grave". Preocuparea cea mai gravă, singura constantă în întreaga
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
s-au manifestat și în relațiile cu profesorii. Numele lor, extrem de rare, sunt pomenite cu ocazii destul de neplăcute. Jignit de tupeul elevului indolent, profesorul de desen îl pedepsește cu asprime. Ciepliński, în schimb, cel de polonă, se arată înțelegător cu bravada juvenilă a discipolului care-și îngăduie să aprecieze disprețuitor pe unul dintre cei mai mari poeți romantici ai Poloniei: "Juliusz Slowacki, acest hoț care a furat din Byron și Shakespeare și n-a fost în stare să inventeze nimic". Este
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
o să se întîmple. ,Zestrea" ei e făcută din experiențe foarte diferite, de la moliciunea de om bun și trist a unchiului Ion, chinuit la școală, ca profesor navetist, sîcîit, ca ei toți, de vecinii scandalagii, la grijile icnite ale mamei, la bravada unchiului Biță, care-și ține firea cu cîte-o sticlă de vin de soi și, în fine, la zbînțuiala cvasi-absolventelor din cămin, cuprinse, în fapt, de-o greu controlată panică. Zestre feliată în trei de întrebarea, repetată, ,cine este Letiția Branea
Navetă cu metronom by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11538_a_12863]
-
teatru pentru că e ceva anacronic, cu siguranță nu face parte din publicul Oanei. Dacă Andrei Pleșu s-ar fi apucat s-o desființeze pe Oana, ăia ar fi fost o ticăloșie. Dar așa, mi se pare doar o golănie, o bravada mitocăneasca. Ca Doru Bușcu & Florin Iaru & Cristian Teodorescu & Mircea Dinescu nu zic nimic când un golan înjură o doamnă, abia asta mi se pare deprimant. Dar nici asta nu ține, în dicționarul meu, de ticăloșie, ține doar de bună creștere
Suflet de troll by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82381_a_83706]
-
empatică nu numai că te silește la impostură, dar chiar te obligă să o ascunzi prin mimarea a două stări care nu numai că nu pot înlocui empatia, dar nici măcar nu o pot suplini: simpatia pe paradă sau antipatia de bravadă. Simpatia de paradă este una oportunistă: te declari partizanul unei experiențe de care nu o ai, dar căreia i te conformezi din supușenie față de curentul epocii. În schimb, antipatia de bravadă este una beligerantă: îți declami superioritatea față de o experiență
Maternitatea haiducească by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10276_a_11601]
-
o pot suplini: simpatia pe paradă sau antipatia de bravadă. Simpatia de paradă este una oportunistă: te declari partizanul unei experiențe de care nu o ai, dar căreia i te conformezi din supușenie față de curentul epocii. În schimb, antipatia de bravadă este una beligerantă: îți declami superioritatea față de o experiență a cărei inferioritate te scutește de obligația de a mai trebui s-o înțelegi. Ești împotriva curentului și crezi că împotrivirea ta poate ține loc de argumente, cînd în realitate nu
Maternitatea haiducească by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10276_a_11601]
-
este un „Poet-copil”, Jules Romains, „un misogin” invederat, André de Lorde „un prinț al misterului”, Valéry un „dialectician filosof”, preocupat de natura secretă a poeziei, Carco prințul mahalalelor, Tristan Bernard un exemplar tipic pentru „verva galică, pentru ironia latină și bravada gasconă” etc. Jean Copeau a știut să fie un „minunat animator” care „a impus, în scurt timp, tuturor concepția și ideologia sa”, un spirit înnoitor, la fel ca Hasenclever „modernistul convins, expresionistul feroce”. Trsătura specifică este repede depistată și în jurul
Ionel Jianu, eseist by Mircea Popa () [Corola-journal/Memoirs/13512_a_14837]
-
popularizare și redevine criticul din Preludiu: "Toate jocurile de abstracții, toate aforismele, toate solemnitățile de epopee, în sfîrșit, toate enunțurile aparent impersonale din poezia lui Nichita Stănescu au acest acompaniament sentimental. Acompaniamentul cunoaște fluctuații de regim afectiv, - de la deznădejde la bravadă și de la refuz la implorare -, dar de stins nu se stinge niciodată. În multe cazuri, mesajul din metatext se revarsă în text, transformîndu-l parțial sau integral în romanță (într-o romanță, bineînțeles, a la Nichita Stănescu)." (31) Din păcate asemenea
Carte în doi: Nichita Stănescu și Alex. Ștefănescu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17262_a_18587]
-
Dimpotrivă, par a-l disprețui. În primele zile ale înfrângerii erau cuprinși de panică și se așteptau la sancțiuni cumplite. Fiindcă n-au venit, ba s-a accentuat mereu blândețea și încercarea de persuasiune, spaimă lor s-a schimbat în bravada și îndrăzneala. La tribunal își insultă acuzatorii. Pe Lulu Ionescu l-a facut bestie, în fața juriului, faimosul Iacobescu, care a sabotat postul de radio și a împrăștiat groază și îndoiala în țară. Judecătorii înșiși par terorizați și judeca parcă mereu
Pietroaie pentru Reclădirea Cartaginei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/18063_a_19388]
-
venite în serie, care l-au determinat a-și arbora o mască de bufon, "masca anesteziantă a bufonului Gary, inventator de calambururi amuzante acoperind adevăruri incomode, cu o neîntrecută, mereu trează prezență de spirit. Făcea din mască un motiv de bravadă spre a-și descuraja contemporanii să caute sub ea. Nota undeva mărturia unui prieten actor care îl vedea pe Gary în acest rol de nebun al regelui: Dacă mi-aș imagina Teatrul de azi ca o curte de rege din
Un spirit captiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16945_a_18270]
-
osmoză regăsită, cînd nu e standardizată, a personajelor și spațiului lor definitoriu, cu surpriza că avantajul acuității în percepția naturii, în genere rezervată tradiționaliștilor, revine mai tinerilor cineaști. Partiturile scenaristice ascultă și ele de un gust comun al riscului și bravadei. Pentru excursul său aproape misogin și pe alocuri satiric, Altman se lasă în seama unei scenariste (Anne Philip), în timp ce cei doi Coen se prevalează fantezist de Homer însuși, pe care-l trec utilitar pe generic cu titlul Odiseei sale, pentru
Insurmontabila barieră by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16179_a_17504]
-
au văzut, ce-au să mai vadă: Căruțele ce trec în șir, Cu cai ce merg ca la paradă, Și scârțâie în zeci de locuri, Iar hardughia stă să cadă. Un tânăr mai înfipt din fire Pe calul său face bravadă. Iar seara, când se strâng la foc, Se-aude chiar și-o serenadă Și șoapte de îndrăgostiți Se-aud sub lună, în livadă. Dar printre ei sunt și oșteni Ce au luptat la vreo posadă, Ce, pentru țară și popor
GAZELURI de LEONTE PETRE în ediţia nr. 1549 din 29 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377203_a_378532]
-
îi răspunzi tu într-un tîrziu, după ce-ți bei paharul cu vin roșu ca roșul sînge al vieții". Într-o manieră de faceție medievală, moartea apare luată peste picior, persiflată dintr-un amestec de spaimă în fața enigmei și de bravadă plebeiană, de minimalizare ambiguă, precipitată:"Să compromitem moartea! Să ne batem joc de ea! S-o bîrfim în derîdere în cîrciuma de la colțul străzii cu fețele de masă pătate de muștarul scurs de lîngă mititeii așezați pe casoleta de carton
Un cimitir vesel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8010_a_9335]
-
Ross este comparabil, prin calitatea sa, cu sonetele shakespeariene, Derick Thomson afirma, în 1989, în eseul citat, că este "cel mai nud și mai pustiit dintre cântecele sale de dragoste, cel mai dezbărat de podoabe stilistice superflue... lipsit de orice bravadă... scurt și întrutotul controlat, astfel încât emoția generată este densă și comprimată la maximum". În continuare, oferim o traducere a poemului, realizată după versiunile datorate lui Derick Thomson și Iain Crichton Smith (un alt scriitor contemporan de limbă galeză scoțiană). Un
William Ross - iubirea ca fataliate by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/6918_a_8243]
-
greu, ba chiar imposibil, de articulat: "Iar asemenea lașități nu se practică în iubirile devoratoare, în iubirile care te distrug; ele au patologia bine pusă la punct și merg până la capăt, fie cu oricâte ezitări și opoziții, sincere ori de bravada. Ale lui Pântea sunt de amândouă felurile. Stihialitatea cu seducție fatală a informului, a informelor și ipostazelor depravate (când își ridică ochii din hăuri, ceea ce se mai întâmplă, căci și Aurel Pântea mai dă câte o raita prin realul de
Retori și limbuți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6924_a_8249]
-
mistificare, admițînd neapărat că, sub sigla secerii și ciocanului, nonvaloarea a fost benevol asumată și mistificarea a fost conștientă. Est modus in rebus. Monsieur Homais era, desigur, un munte de egoism, meschinărie, filistinism, un cinic perfect. Oricît pare sedus de bravada lucidității, a inteligenței mereu exaltate sub raportul lor de inconformisme performante, Alexandru Paleologu e, în miezul personalității sale, un generos, un samaritean, apropiat, mai mult decît pare la prima vedere, de religiosul, sentimentalul său prieten, N.Steinhardt pe care l-
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
o rugă el. Așază-te lângă mine pe pat. Nu avu nici așa noroc. Intră doctorul cu sora. Miluță de cum îl văzu se oferi să dea sânge pentru moș Țurcanu, stăpânit fără preget de sentimentul acela de exaltare și de bravadă pentru Irina, s-o impresioneze, încântat că-i impresionează și pe ceilalți. Atenția care i se da și agitația din jurul lui îi făceau bine.. După ce chibzui o clipă, doctorul acceptă. Irina și mama rămaseră pe culoar. Doi infirmieri bătrâni veniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și de tovarășii de drum, la senectute, el va fi un resemnat. În ciuda saltului material, profesional și cultural al propriilor părinți, în fața eșecurilor ideologice, congenerii Gioiei își vor consuma frenetic ani buni în dezlănțuirea hippiotă, din care n-au lipsit bravadele și drogurile. Unii, tot asemenea ei, mai mult inconștient, vor ajunge să sprijine, fie și ca mărunți pioni, acțiunile teroriste din "ani de plumb" (1970-1980), ce au marcat negativ Italia, așa cum s-a întîmplat cam tot pe atunci și în
Mariolina Venezia - De o mie de ani mă aflu aici by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/8736_a_10061]
-
sete, cu dorința subiacentă a unei "recuperări". Dar să constituie oare obscenitatea o stație terminus a expresiei, inclusiv a celei literare? Să capitulăm necondiționat în fața revărsării imundiciilor cu subtext obsesional am zice, de n-ar fi la mijloc și o bravadă adolescentină bizuită pe un resort imitativ? Să luăm intempestiva modă drept un factor al perenității? Bănuim că practicanții erosului într-un limbaj ultradezinvolt ar fi uneori mulțumiți să-i blamăm cu energie, să-i respingem vehement, așa cum se țntîmpla în
Despre pornografie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9942_a_11267]
-
o premisă a victoriei, întrucît deceniile sînt simple clipe în rotația universală: "Mandarinul se teme de-abia a doua zi după victorie. El este nebiruit și rareori are victorii, fiindcă țelurile lui sînt prea înalte". Se ajunge astfel la o bravadă nietzscheană: "Sînt - intelectualmente - un imoralist în sens nietzschean, un Freigeist, un spirit liber, un erasmic". Acest "spirit liber" disprețuiește însă plebea, care "nu are niciodată dreptate": "Plebea, de orice categorie socială ar fi, de orice orientare ideologică, fie de dreapta
Avocat și martor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8911_a_10236]
-
în spargerea solidarității intelectuale, dar nu mă va convinge nimeni că omul care a scris Groapa e un autor minor. Nu vreau să las istoria să-mi manevreze amintirile" (p. 270). Eu înclin să cred că Octavian Paler supralicitează din bravadă, într-un sens contrar simțului comun și spiritului istoric. Îl iartă pe Eugen Barbu pentru răul pe care i l-a făcut, ba chiar îi este recunoscător că l-a îmboldit să fie disident, atunci când l-a demascat ca subversiv
O relectură suspicioasă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9332_a_10657]
-
uimitor de repede, după care tot el urla, bă, luați-l pe malacul ăsta de pe mine că-l omor! Dar pentru el fiecare castană încasată, fiecare șpiț în partea posterioară erau un fel de rit de inițiere, un prilej de bravadă. Adică, m-a bătut gagiul ăla, și-a pus mintea cu mine. Ceea ce, orișicâtuși, tot e ceva. Cum zicea Mircea Dinescu despre iepurele care colaborează cu pușca vânătorului. Ce au în comun Fulgerică și Sângerică e că nici de la unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]