127 matches
-
rude și câțiva cunoscuți. Au avut de pierdut spectatorii care nu au fost prezenți, or concertul a fost bogat, cu piese variate, selectate de solist și de către Filarmonică. Tânărul solist Dumitru Caulea s-a născut într-o familie de cântăreți. Bunelul său cânta în corul Bisericii de la Horecea, pe care l-a și dirijat un timp. Tatăl lui Dumitru, Gheorghe Caulea, este înzestrat cu un auz muzical nativ foarte bun. A fost mulți ani la rând solist al corului „Dragoș Vodă
Un bariton care promite: Dumitru Caulea [Corola-blog/BlogPost/93955_a_95247]
-
în spate, lipsesc două culori fundamentale, care să arate că aparține poporului moldovean. Adică român. Mulți spun că trădătorii de neam și țară roiesc prin preajma sa, el însuși dovedindu-se a fi un parvenit politic mancurt, care și-a trădat buneii! Din păcate nu este singurul! Atmosfera din sala în care s-a votat înființarea Sfatului Țării II a fost incendiară. Cuvintele rostite la microfoane au fost cuvinte de bucurie și durere, îngrijorare și de mari speranțe privind viitorul românilor de la
TABLETA DE WEEKEND (148): DE BUNA VESTIRE AM VOTAT RE-U-NI-RE ! de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381611_a_382940]
-
când domnișoara avea 18 ani. După tradiția basarabeană, a furat-o de la părinți, pe fereastră, păzit de razele lunii, în momentul când tânăra cânta Mozart la pian. Nepoata sa Ariadna mi-a povestit ce știe de la mama și mătușa Lydia: bunelul a suferit grozav după moartea soției. Îl urmărea gândul sinuciderii și numai supravegherea fiicelor, care, pentru a-l sustrage de la gânduri negre, l-au îndemnat să-și scrie memoriile, i-au menținut încă zece ani viața. Așa au apărut manuscrisele
FIRUL ARIADNEI A READUS PITORESCUL ŢĂRANULUI ROMÂN LA CERNĂUŢI [Corola-blog/BlogPost/94207_a_95499]
-
înveșnicite pe pânză, locul lor de trai, precum și anul când au fost pictate. Ariadna și-a pus scopul să publice aceste caiete cu preistoria portretelor țăranilor din Bucovina, ca mai apoi să adune ecourile descendenților acelor frumoși oameni despre care bunelul îi spunea mamei sale: „Țăranii aceștia au clădit țara, ei sunt părinții întregului popor”. Baronul Löwendal și-a învățat fiicele să-i respecte și să-i iubească pe țăranii din pânzele sale mai mult decât pe domnii întâlniți în calea
FIRUL ARIADNEI A READUS PITORESCUL ŢĂRANULUI ROMÂN LA CERNĂUŢI [Corola-blog/BlogPost/94207_a_95499]
-
decât pe domnii întâlniți în calea vieții lor. Nu mai suntem singuri pe lume Chiar cum a intrat în sala Muzeului din Cernăuți, doamna Ariadna a avut surpriza să întâlnească, în persoana a doi bărbați robuști, „ecouri” din timpurile când bunelul ei cutreiera satele bucovinene. Cu câteva minute înainte de deschiderea oficială a expoziției s-au apropiat de ea frații Gheorghe și Dumitru Bușilă din Lehuceni (astăzi Priprutie, raionul Noua Suliță), urmașii băiețelului din portretul „Singur pe lume”, interesându-se dacă ar
FIRUL ARIADNEI A READUS PITORESCUL ŢĂRANULUI ROMÂN LA CERNĂUŢI [Corola-blog/BlogPost/94207_a_95499]
-
de bogat, să nu cunoască istoria Bucovinei, altfel nu ne-ar alinia în rând cu naziștii germani, declarându-ne „ocupanți”. Oare românii din Țara de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare să fie „ocupanți”ai acestor meleaguri străbune? Părinții, buneii, străbuneii, stră-străbuneii noștri, cărora li s-a tăiat buricul pe aceste plaiuri ștefane, n-au venit, ca alți venetici, să ne distrugă neamul, să ne impună legile și ordinea lor. Să fie ei „ocupanții” propriei lor Țări de Sus a
Cine sunt ocupanții ținutului bucovinean? [Corola-blog/BlogPost/93680_a_94972]
-
de la sânul căreia a fost cu brutalitate smulsă în momentele de grea cumpănă ale istoriei noastre milenare... Dintre surprinzătoarele și emoționantele întâmplări petrecute aici, în Toronto, unde viețuiește, muncește și scrie de mai mulți ani, autorul ne înfățișează întâlnirea cu ”bunelul” basarabean Ovidiu Creangă, evadat mai demult din București în Canada, membru al cenaclului literar al revistei ”Observatorul”, editată de experimentatul gazetar și editorialis/eseist Dumitru Puiu Popescu. Hm...Și eu sunt basarabean, dragul meu, din comuna Vărzărești, județul Lăpușna - consemnează
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93222_a_94514]
-
adolescența petrecute pe plaiul natal din România Mică, fie în rolul de epigramist. Umorul îl însoțește pretutindeni, chiar și atunci când povestește despre adevăruri triste, dureroase, cum se întîmplă și în ultima sa carte ”Cu și fără securiști”... La rândul său, ”bunelul” Creangă mărturisește:”O bună perioadă, bunul și harnicul meu prieten a locuit în ”bojdeuca” mea din Toronto, fapt devenit legendar, așa cum a fost și prietenia dintre Eminescu și Ion Creangă, pe care poetul îl vizita acolo, în Dealul Țicăului (...) De
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93222_a_94514]
-
O bună perioadă, bunul și harnicul meu prieten a locuit în ”bojdeuca” mea din Toronto, fapt devenit legendar, așa cum a fost și prietenia dintre Eminescu și Ion Creangă, pe care poetul îl vizita acolo, în Dealul Țicăului (...) De fapt, eu, bunelul Ovidiu Creangă, sunt prin scrisul și strădaniile mele, un vajnic continuator al celui care ne-a dat ca zestre spirituală minunatele ”Amintiri din copilărie”. Așadar: bojdeucă am, cărți publicate am, prieten-poet am, așa că totul este ca în celmai frumoase întâmplări
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93222_a_94514]
-
viața pentru mine și surioara mea. Dar aceasta nu a durat mult, căci mama a pleacat la Moscova, pentru a face bani, ca să ne ofere o viață mai bună, timp în care, ea a rămas fără tată și noi fără bunel, deoarece el a decedat la doar vârsta de 48 de ani. Eu nu l-am cunoscut personal, dar din spusele bunicii mele, din spusele unor oameni din sat, am aflat că bunelul meu a fost un om foarte bun, săritor
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
ea a rămas fără tată și noi fără bunel, deoarece el a decedat la doar vârsta de 48 de ani. Eu nu l-am cunoscut personal, dar din spusele bunicii mele, din spusele unor oameni din sat, am aflat că bunelul meu a fost un om foarte bun, săritor la nevoie. Mama ne-a lăsat în grija bunicii și a plecat, atunci aveam patru ani și ceva, iar sora mea, trei ani, diferența dintre noi fiind de un an și jumate
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
financiară. M-am simțit emoționată și, în același timp, nespus de fericită, pentru un dar atât de prețios pentru mine. Nu m-am aștepat ca, într-o săptămână, viața mea să se schimbe așa de tare. Am simțit grija unui bunel sever, dar plin de bunătate. Simt că Dumnezeu este aproape și mă ajută și pe mine și pe persoanele care muncesc pentru această carte. Simt atâta fericire și emoție... Am prieteni noi, am vise noi. Și mulțumesc acestor persoane, pentru
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
atât de deșteaptă Încât poți să spui că a avut toate facultățile... ea știa să cunoască omul tot timpul...”. Imaginea este completată prin caracterizarea bunicii ca fiind o persoană sociabilă, căreia Îi plăcea să fie mereu În compania cuiva: „... când bunelul pleca la țară, ea nu suporta să rămână singură...”. Această sociabilitate era dublată de un pronunțat atașament față de de copii (de nepoate mai alesă, dragostea pe care o manifesta fiind una sinceră și altruistă: „... bunica mea mai mult a fost
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
mare, ea și-a crescuț frații... și Îmi povestea că la vârsta de 14 ani știa să facă cozonaci, mâncare, și la 10 ani știa să facă pâine În cuptor... și o cred. Era genul de persoană foarte fricoasă. Când bunelul pleca la țară, ea nu suporta să rămână singură, și eu cum... deci surorile mamei mele... sunt două surori În Bârlad, adică mama și Încă o soră și una este la Vaslui, care are o fetiță verișoara mea. Ei... și
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
botezată Feodosia... Sătenii o numeau „mătușa Dosia”, părinții mei îi ziceau „lelica Dosia”, iar noi, copiii, o numeam cu drag „bunica Dosia”. Eram vecini și știam de la părinți că eram chiar și rude. Când bunica mea, mama tatălui meu, murise, bunelul, rămas cu trei copii, se recăsători cu o văduvă, care avea doi băieți. Unul din ei fusese soțul bunicăi Dosia. Așa că se socoteau rude cu părinții mei, erau cumnați. Eu nu l-am cunoscut pe moșul meu; când m-am
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Mama mea, care era bolnavă și nu putea munci la câmp, făcea ce putea pe lângă casă. Eu eram un copil care mă plictiseam repede și mereu ieșeam din ogradă, fără ca să-i spun mamei, pornind în căutarea aventurilor. Îmi vizitam buneii, moșii și mătușele, nașii de botez, prietenele și neprietenele, dintr-un capăt al satului, până în celălalt. Când ajungeam acasă flămândă, mama mă certa, sărmana, zicea că nici mâncare nu merit, dar îi trecea repede. Îmi dădea ceva de mâncare și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ei nu-i dau apă ca să bea, pentru că vor să moară mai repede. Au lăsat-o într-un șopron singură și se duc numai dimineața ca să vadă dacă mai trăiește sau e moartă. - Cine? Nepoții? Eu mă gândisem imediat la buneii mei și nu puteam să-mi închipui că li s-ar putea întâmpla un lucru asemănător. - Nu, zice ea. Ea nu are niciun nepot aici, și chiar de vin, moș Grigore nu le dă voie să o vadă sau să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
învățătorul ei... Poate chiar și se mai roagă pentru sufletul lui... Peste douăzeci de ani de la această întâmplare, plecase de Paștele blajinilor cu soțul și cei doi copii ai lor, la părinți, în ospeție. Merseră toți la cimitir la mormintele buneilor și a unui frate care murise. Înainte de a se face pomenirea tuturor celor trecuți la viața veșnică, un grup de cântăreți, cu preotul în frunte, înconjurau cimitirul de trei ori, cântând: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Câte mai ține minte omul acesta! Aceste momente sunt foarte plăcute, sunt ca o călătorie pe care o fac toți împreună, o călătorie în trecutul plăcut și neuitat al copilăriei. De la o poveste la alta, ajunse vorba și despre casa buneilor. Era ceva despre care Ioana nu știa, auzea pentru prima dată. Simți acele cuvinte ca o lovitură de cuțit în inimă. Întrebă numai „când?” și „cui?”. Nu mai putu scoate niciun cuvânt. Lacrimile nemiloase îi sugrumau vocea, o strângeau de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
apoi în grădină, unde începuse a cuprinde toți pomii și tufele de vie pe care taică-său le îngrijise toată viața, sperând că, după el, se va îngriji mai departe un copil de al său sau nepot... Își aminti cum bunelul își ridica cu dragoste nepoții pentru a-și alege strugurul pe care-l doreau din via pe care o ridicase cu măiestrie în sus, care apăra toată curtea de soare. Via aceasta îi era atât de dragă! Când veneau în
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pe taică-său, el era bucătarul familiei de toată viața. Mereu avea o pată de funigine pe față... Când îi ziceau să se șteargă, el dădea cu mâna și o înșira și mai mult. Ce mai râdeau ăștia mici de bunelul! Și el râdea cu ei împreună... Ioana nu putea să creadă că toate aceste lucruri nu le va mai vedea, nu le va mai putea numi „ale mele” sau „ale noastre”. Încercă să-și aducă aminte când trecuse ultima dată
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cu boala ei, nu mai avea puteri să poarte două gospodării. Din cauza muncii și a frigului, își are mâinile deformate, i se deformează oasele. La început, se gândi că unul din cei trei copii ai lor va trăi pe locul buneilor, ultimul va rămâne cu ei, iar pe al treilea îl vor ajuta să-și ridice casă. Așa vor avea fiecare din ei ceva al lor. După moartea părinților, mai îngriji aproape zece ani gospodăria lor, dar când înțelese că nici unul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
o exercitam îmi aducea satisfacție. Dorul de părinți și de sfaturile lor le simțeam mereu. Plecam în ospeție imediat cum se ivea o posibilitate. Ce mult se bucurau când ne vedeau! Ce mult își iubeau nepoțeii! Clipele, când se juca bunelul cu nepoții, erau niște clipe cu adevărat frumoase. Pe de-o parte, părinții care mai erau tineri și copilașii mici și nemiloși, care nu-i jeleau defel, cerând de la aceștia să îndeplinească toate cerințele jocurilor. Erau momente când râdeam toți
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Aceștia se adunau la el acasă ca albinele la flori. Datorită tatălui meu, ei toți erau și sunt ca frați. Când se întâmplă câteodată să se supere de la ceva între ei, era deajuns să spună cineva: „Oare ce ar zice bunelul Tudose dacă ar vedea de la ce ne supărăm noi?” și imediat, pomenirea numelui lui le aduce pace și liniște. Vara, peste doi ani, plecasem din nou acasă și zburasem ca gândul să-l mai văd pe tata. Ce se mai
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
apoi în grădină, unde începuse a cuprinde toți pomii și tufele de vie pe care taică-său le îngrijise toată viața, sperând că, după el, se va îngriji mai departe un copil de al său sau nepot... Își aminti cum bunelul își ridica cu dragoste nepoții pentru a-și alege strugurul pe care-l doreau din via pe care o ridicase cu măiestrie în sus, care apăra toată curtea de soare. Via aceasta îi era atât de dragă! Când veneau în
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]