KorAP: Find »[drukola/base=bungalov & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 >

32 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

Înainte de ora nouă mă și aflam în sat. Era o dimineață însorită, care promitea arșiță. Am făcut în grabă ocolul străduțelor. Pe urmă am coborât la golf și am luat-o îndărăt pe o cărare ce ducea pe deal, către bungalovuri. De îndată ce s-au deschis cele două prăvălii, le-am vizitat. Pe urmă am rătăcit din nou, de jur-împrejur. După aceea am intrat în biserica goală la acea oră, și am rămas un timp cu capul îngropat în mâini. Am descoperit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
fi vorbit limbi diferite și ar fi trebuit să ne învățăm unul pe celălalt să vorbim. — Da. — Nu ai venit în vacanță, locuiești aici? — Da. — Și eu la fel. M-am pensionat. Unde locuiești? — Sus pe deal. — Într-unul din bungalovuri? — Da. Apoi adăugă: E o vedere frumoasă. Și ea se bâlbâia. Batista cu care se tamponase îi întinsese puțin ruj de buze pe obraji. — Te-ai măritat, nu-i așa - ești încă... Vreau să spun, soțul tău încă mai... adică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
face, ce lucrează? — E ușor infirm acum, obișnuia să facă drumuri cu mașina ca reprezentant comercial, cu diverse treburi, un fel de agent, acum a ieșit la pensie. Ne-am mutat aici, locuiam în Midlands, și am venit aici, în bungalov... — Vai, Hartley, nu-i ciudat, amândoi am venit aici ca să ne reîntâlnim, fără să știm nimic? Pare mâna destinului, nu-i așa? Dar ce suferință! Hartley nu răspunse nimic, își privi ceasul. — Și... copii... aveți? — Avem un fiu. Are optsprezece

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să veniți amândoi în ciudata mea casă, să luăm împreună o băutură, știi unde locuiesc... — Da, știu, mulțumesc, dar nu încă, soțul meu nu se simte prea bine. Dar am să te mai văd, trebuie... care-i adresa ta, care bungalov? — Se numește Nibletts, e ultimul din șir, dar încă nu... am să-ți dau de veste... — Te rog, Hartley, hai să ne întâlnim după ce-ți faci târguielile, dă-mi voie să te ajut... Nu, nu, am întârziat. Nu veni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
târguielile și să fi urcat din nou dealul spre casă, apoi am ieșit din biserică și m-am așezat pe mormântul lui „Mutulică“, rezemându-mă de piatra cu imaginea unei „ancore încâlcite“. De acolo puteam vedea, peste creștetele copacilor, acoperișurile bungalovurilor, printre care se găsea și ultimul, reședința domnului și doamnei Fitch. Un reprezentant comercial infirm. Ce-o fi având? Un schilod? Știam că va trebui foarte curând să mă duc să văd cum arată domnul Fitch. De ce oare fusese Hartley

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
le fac o vizită azi, la ora șase seara!“. Numai în clipa când apăsam butonul soneriei de la Nibletts am început să mă întreb dac\, în toți acești ani, Hartley i-o fi pomenit vreun cuvânt despre mine. Nibletts este un bungalov mic, pătrat, construit din cărămidă roșie, care, din fericire, a fost parțial văruit. Pur și simplu se cațără pe deal, având în față un pâlc de copaci turmentați de vânt, alături panta ce coboară spre sat, în spate povârnișul ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
am oprit locului și am privit în sus, spre deal. Soarele coborâse și, ici-colo, străluceau câteva ferestre iluminate, de-o paloare lugubră. Văd perfect de la distanță și, cu toate că pentru citirea scrisorilor folosisem un pince-nez, acum reușeam să disting foarte clar bungalovurile. În odaia de zi de la Nibletts se vedea o lumină slabă. Probabil că cina se terminase și acum se uitau la televizor. În tăcere? Mi s-a năzărit gândul că, eu, pur și simplu nu puteam concepe viața de om

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mai fi chemând, un tiran gelos, să fie el pricina nefericirii ei? Și dacă-i așa, atunci poate că...? În cele din urmă am hotărât că dacă a doua zi nu găsesc nici o scrisoare de la Hartley, să mă duc la bungalov și naiba să le ia de consecințe! Pentru că... trebuia să aflu... răspunsul... la această întrebare. Pe urmă am descoperit că nu mă mai gândeam la Hartley, ci la mama mea. Îl vedeam fața săpată de ridurile grijii, dezaprobării și dragostei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
tristețea când mi-am amintit cât de fericit fusesem în vis pentru că eram tânăr. M-am uitat la ceas. Șase și jumătate. Abia atunci mi-a venit gândul: dacă nici în dimineața asta nu găsesc vreo scrisoare, mă duc la bungalov. Hotârât! Eram mort de foame. Mă întrebam dacă Rosina își petrecuse noaptea în casa mea. M-am cățărat pe stânci până la drum și m-am îndreptat spre Capul Shruff. M-am uitat în ascunzătoarea stâncoasă unde își adăpostise mașina. Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
se eclipsase. Pe urmă am început să fac escapade până la „cotețul câinilor“. Pe la nouă și jumătate, am găsit o serie de scrisori, dar nici una de la Hartley. La zece mă găseam în drum spre sat. La zece și jumătate eram în fața bungalovului Nibletts. În timp ce străbăteam aleea, am rezistat tentației de a privi, cu îngrijorare, casa. Voiam să creez impresia că am venit întâmplător, și cea mai bună metodă pentru așa ceva este să vii întâmplător. Jos, în sat, mi se făcuse aproape rău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
prindeau micile fațete de cuarț. Am străbătut defileul întunecos și am trecut de golf, puțin mai departe, în locul în care se desfăcea o cărare ce urca pe deal, ocolind o pădurice și unindu-se cu pista care se pierdea în spatele bungalovurilor. Făcusem acest drum ziua, într-o escapadă de recunoaștere, când îmi ticluisem și un plan cum să pătrund prin spate în grădina bungalovului Nibletts. Nu era un lucru greu, întrucât numai un șir de pari, legați între ei cu o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
cărare ce urca pe deal, ocolind o pădurice și unindu-se cu pista care se pierdea în spatele bungalovurilor. Făcusem acest drum ziua, într-o escapadă de recunoaștere, când îmi ticluisem și un plan cum să pătrund prin spate în grădina bungalovului Nibletts. Nu era un lucru greu, întrucât numai un șir de pari, legați între ei cu o sârmă lăbărțată, despărțeau partea de jos a grădinii, de câmpia lungă, povârnită, presărată cu tufișuri de grozamă și ciorchini de stâncă galbenă, care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
adiere a făpturii ei. Mi-am dat seama că, înainte de a face orice mișcare fățișă, trebuia să stau din nou de vorbă cu ea și, dacă se poate, nu numai o dată. Primul impuls a fost să mă duc direct la bungalovul acela oribil și, pur și simplu, s-o scot de-acolo; până la urmă s-ar fi putut să ajung și aici. Dar, desigur, trebuia s-o pregătesc. Dacă se ajungea la o răpire, nu trebuia să existe nici un pas fals

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
îmi putea fi de folos. Am pornit-o pe drumul din interior pe care mai fusesem o dată, adică prin mlaștină și pe lângă ferma Amorne, intrând în sat pe cealaltă parte. Obiectivul meu era pădurea de dincolo de câmpul ce mărginește grădina bungalovului Nibletts. Văzusem pe harta topografică un drumeag care o lua la dreapta, în capul satului (chiar înainte de biserică), ocolea tot dealul și se pierdea în pădurea ce domina bungalovurile. În felul acesta puteam face întregul circuit, fără să intru nici o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
parte. Obiectivul meu era pădurea de dincolo de câmpul ce mărginește grădina bungalovului Nibletts. Văzusem pe harta topografică un drumeag care o lua la dreapta, în capul satului (chiar înainte de biserică), ocolea tot dealul și se pierdea în pădurea ce domina bungalovurile. În felul acesta puteam face întregul circuit, fără să intru nici o clipă în raza vizuală a lui Ben. Am urcat dealul, simțindu-mă înfierbântat [i obosit, dar curând am descoperit o îmbietoare cărare de pădure, care, bănuiesc, într-un anumit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
îmbietoare cărare de pădure, care, bănuiesc, într-un anumit punct, o lua spre mare, dincolo de capătul drumului către Nibletts. Câteva minute mai târziu am putut vedea lumina câmpului deschis și, puțin mai încolo, am reușit să zăresc, printre trunchiurile copacilor, bungalovul destul de îndepărtat, pe care-l țineam sub observație cu ajutorul binoclului. Am avut de așteptat destul de mult, înfiorat de răcoarea serii mai curând decât de frig, deși strălucirea soarelui adăsta încă pe cer. Brațele și ochii începuseră să mă doară. În

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
tine a fost ca... ca un demon în viața noastră. Dar, desigur, nu m-a împins numai dorința de a povesti cuiva. Știi, când te-am văzut pentru prima oară în sat, aproape că am leșinat. Tocmai dădusem colțul dinspre bungalovuri și te-am văzut intrând în cârciumă. Mi s-au muiat genunchii, și a trebuit să urc îndărăt câțiva pași pe deal, să mă așez în iarbă. Pe urmă mi-am spus că poate am visat, mi-am spus că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
gâfâind, spre deal. Nu se zărea nici o lumină pe acolo [i drumul se așternea întunecat sub umbrele pădurii care-l domina. Mi-am încetinit pașii până la mersul normal, și mi-am dat seama că aproape îmi atinsesem obiectivul. Iată luminile bungalovului Nibletts, cu ușa larg deschisă și, stând în poartă cu privirile ațintite în josul drumului, iată-l pe Ben. Era prea târziu ca să mă mai pot ascunde, și nici n-aveam chef s-o fac. Meschinăria ascunzișului părea total deplasată, și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Pe urmă am nutrit speranța... Că eu aș fi tatăl tău? Îmi răspunse cu un aer serios și formal: — Că aș putea clarifica într-un fel situația. Dar nu mi-am închipuit niciodată cu adevărat... — Ai fost pe la ei, la bungalovul unde locuiesc? Îmi aruncă iar privirea rece, de pietre umede, adoptând un aer rigid și reținut. — Nu. Am venit aici numai ca să vă văd pe dumneavoastră. Acum plec. Mi-am ținut firea, în ciuda valului de panică ce mă năpădise. S-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
un verde luxuriant, care tocmai dădea în floare, flori pufoase, rozalii. Iarba era răcoroasă și foarte uscată și scârțâia ușor când mă mișcăm. Mă aflam la liziera pădurii, în capătul cel mai îndepărtat al cărării, la același nivel cu grădina bungalovului Nibletts. Țineam în mână o oglindă. Hartley tocmai ieșise în grădină. Titus nu făgăduise încă nimic pentru viitor. Tratase întreaga chestiune cu un cinism afectat și nu-mi îngăduise să întrezăresc nici un licăr al emoțiilor care, fără îndoială, se ascundeau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mai târziu, s-o mint pe Hartley. Gilbert ședea pe o stâncă și contempla apa iluminată într-un albastru strălucitor. Când mă zări, sări și veni către mine. — Gilbert, ia scrisoarea asta și depune-o imediat la Nibletts, știi, ultimul bungalov din șir. — O.K. conașule. Cum merg lucrurile? — În ordine. Hai, fii bun și pleacă imediat. Și pe urmă întoarce-te și așteaptă-mă tot în locul ăsta. — Și eu când îmi iau cina? N-aș putea intra în casă? Gilbert

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
se adresa spunându-i „Mary“. — Mary, nu vrei să vii afară la soare, e rece aici, înăuntru. Nu, mulțumesc. — Te simți mai bine? Convenția că ar fi fost bolnavă se ivise, în mod salutar, nu știu de pe unde. Discutau despre bungalov, sub aparența unei placide banalități. Dar poate că nici nu știau ce discută. Și aveți o grădină frumoasă? Când am locuit la numărul treizeci și patru nu se putea spune că aveam grădină. Era mai curând o curte. — Da, la treizeci și patru era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
al iubirii. Iubirea exista, nu aveam nici o îndoială, dar cei doi erau uluitor de stingheriți și cu limbile legate când se aflau împreună. Dialogul era forțat, purtat cu stângăcie, mai ales de către Titus. Spre epuizarea mea, epuizară subiectul despre farmecele bungalovlui. După care, cea mai reușită dintre conversațiile lor a constat în simple amintiri puerile, legate de amănunte neînsemnate ale caselor și grădinilor din copilăria lui Titus. — Îți amintești de gaura din gard prin care mă uitam eu când locuiam la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de soți, Ben va proceda cum va crede el de cuviință. James nu mi-a repetat cererea de a-i da voie să discute cu Hartley. Oricum, ar fi fost prea târziu. Gilbert a introdus scrisoarea în cutia poștală a bungalovului Nibletts pe la ora zece din acea seară. Am mai petrecut puțin timp cu Hartley. A fost foarte ciudat. I-am spus că a doua zi urma să plece acasă. A dat din cap, și a clipit a înțelegere. Atunci am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
întreg parcursul episodului, nu se clintise și părea nici să nu fi observat ce se întâmplase. Pe urmă mi-am amintit de ce-mi spusese Gilbert în legătură cu un glas de femeie pe care-l auzise cu o seară înainte în bungalov. Oare Rosina își pusese într-adevăr în aplicare planul ei obscen de a-l „consola“ pe Ben, și asta să fi fost cauza pentru care Ben nu voise s-o primească pe Hartley cu o seară înainte? Altminteri, cum ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]