10 matches
-
se arăta plină de pasiune de a fi gonită, pe când taurul n-arăta decât o dorință moderată de-a se împerechea. Rezultatul a fost în adevăr că, după nouă luni, vaca au născut vițel. Dar, fiindcă cultivatorul avea nevoie pentru câșlăria sa a luat calea unei hrăniri inverse. Acum duse pe taur în cele mai bogate pășuni și la diferite răstimpuri ale zilei [î]l hrănea cu substanțe foarte azotate, cari precum se știe au o influență puternică asupra instinctului sexual
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
florile și treceau albine prin soare ca niște scânteietoare de aur. Și mi se umplea sufletul de pace, acolo, într-un colțișor de lume. Treceam destul de des prin aceste locuri cu afacerile mele: ba pentru lemne, ba pentru brânză, la câșlărie în poiana cea mare dinspre Solomonești. Mă duceam câteodată și la pândă de căprioare în inima codrului. Și așa îmi erau drumurile, că mai totdeauna mă întâlneam cu Voinea și la întoarcere mă opream o țâră în prisacă de mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
printre fagi uriași încărcați de jâr. Eram întovărășit uneori de Voinea. Tăceam și eu, tăcea și el, și ne strecuram printre tufișuri, pe poteca umedă, înecată în bogăția de verdeață. Când dădeam la margine, creștea lumina și se auzeau spre câșlărie tălăngile vacilor boierești. Sunau lin cu sunete felurite, unele joase și altele tot mai subțiri, o scară de sunete dulci, care picurau domol și alergau ca un cântec depărtat, șoptit încet, șoptit ușor de clopote melodioase și nevăzute. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Într-un timp, pe vremea aceea, pădurarul umbla lângă mine cu ochii duși și cu fața brăzdată ca de un năcaz mare. Avea ceva de la o vreme; mie nu-mi spunea, dar băgam eu de samă. Mă lăsa uneori la câșlărie, ori în mijlocul codrului, și se întorcea: — Apoi eu mă duc o leacă până acasă... Am uitat să spun ceva nevestei... Dacă trece boierul, să știe ce răspuns să deie... Se ducea. Îl zăream grăbind tot mai tare pasul spre lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
m-am întâlnit cu boierul tocmai când ieșea din prisaca lui Ion, călare pe calul lui negru. Mă întâmpină cu un zâmbet pe fața-i blândă, bărbătească și mă întrebă: —N-ai văzut pe Voinea? L-am căutat și la câșlărie și nu l-am găsit... Nu știu ce i-am răspuns. Pe Voinea nu-l văzusem. Mi s-a părut că nici n-a băgat de samă la vorbele mele; și-a săltat pușca în spate, a îndemnat calul cu pintenii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
amurg, după ce conteni picurarea depărtată a clopotelor în poieni, după ce așteptarăm zadarnic găinuși la poteca Hoțului, ne întorceam, eu și Voinea, cu puștile în spate. Și cum mă necăjea gândul de peste zi, întrebai pe pădurar: —Azi n-ai fost pe la câșlărie, Voineo? Nu, da’ ce-i? Te-a căutat boierul. —Care? cel tânăr? cuconu Enacache? — Da. Și zicea că nu te-a găsit. — Apoi nu, că eram încolo dus, spre Fundeni... Un timp tăcu; lumina scădea; o adiere rece se strecura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ce ai? Te văd supărată și slabă... Femeia sta la îndoială, parcă voia să răspundă ceva. Își ațintise în pământ privirile. Apoi deodată tresări: Ia! și se sculă în picioare, naltă și subțirică și intră în casă. De departe, dinspre câșlărie poate, se auzea cornul lui Voinea. Chema prelung - îngâna sunete scurte apoi, și iar tremura într-o adiere lină; după aceea, tăcu. În liniște, un glas depărtat începu să cheme. Abia se deslușea, venea ca un freamăt prin codrul des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înălță scârțâind. Pe când venea repede spre casă, puțin încovoiată spre stânga, cu cofa în mâna dreaptă, Măriuca își strecură spre mine privirea tristă. Mă ridicai în picioare, îmi luai pușca și pornii, pe lângă stupii de lângă pârău, prin marginea desișurilor, spre câșlărie. Mă gândeam cu milă la nevasta lui Voinea, la suferința ei vădită; mă gândeam cu mirare la vorbele-i întrerupte, la povestea ei cu Ileana lui Ion Macovei și simțiri nelămurite, amestecate cu bănuieli vechi, îmi nelinișteau sufletul. Voinea venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe care venisem eu, se arătă și boierul Enacache pe calu-i iute, cu cânele-i mare roș care sărea în dreapta și-n stânga și străbătea toate tufișurile adulmecând. Se opri boierul, se opri și pădurarul. Ce mai este pe la câșlărie, Voineo? —Bine, cucoane Enacache... Stăpânul zâmbi, apoi, întorcând spre mine capul, rosti limpede: bună ziua!, trecu repede înainte și descălecă. Cânele se oprise și stătea neclintit, ca de piatră, cu coada întinsă, cu botul spre un pâlc de tufe mărunte. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răzbăteam în ele. Sufletul parcă-mi era plin de negură. Într-un târziu, mă oprii și întrebai: Ce mai face, Voineo, boierul Enacache? Voinea mă privi drept, mirat: —Cum? nu știi? boierul Enacache a pierit! L-au găsit oamenii de la câșlărie sub râpa de la Fundeni... Cine știe cum trecea pe acolo, și tocmai când trecea, a fătat malul... L-au găsit sub mal, cu cânele alături... știi, cânele cel roș... — Cum? a murit boierul? Eu nu știam nimica. — Da, a murit... Răspunsul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]