199 matches
-
n-am îngăduiala să le înmoi, să-mi mînjesc palmele, să le frec. Dalii, pretutindeni dalii. Aceeași înecare voluptoasă scutură lalelele. Bujorii, stînjeneii mă orbesc în roz, în violet. Pentru mine zugrăvesc tabloul cu flori. Alături sînt stufurile de lemn cîinesc și stufurile de liliac alb, de liliac albastru. Sus, trandafirii, sub boltă." O suavitate carnivoră își poartă amenințarea prin acest potpuriu vegetal. La fel, dulce și totuși imposibil de atins, de strivit, de trăit, așa încît să-i simți zeama
Un om obosit by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10512_a_11837]
-
înoarce din când în când Ții minte cum lătra de nerăbdare așteptând plimbarea de după-amiază? Exact așa latră și acum conștient că nu-l mai aude nimeni Stăpânul lui, stăpânul fostului câine de cum intră în grădina uitată simte tot sufletul câinesc al acestei lumi Pe străzi, plimbându-se fragezi și triști mă silesc să văd trecătorii cum dau alene din coadă, pentru a traversa acest prag metafizic 13 martie 2008 Din Nord Din Nord vin vânturi care ne doboară din Sud
Poezie by Radu Ulmeanu () [Corola-journal/Imaginative/7403_a_8728]
-
Ion Chichere În cub în cub barbar și fără sentiment/ domnule bacovia/ întristat trăiesc/ și țara ta acuma-i de omor/ și jaf cîinesc/ și tac cu toții/ înfricați și lași/ și eu nu pot/ și nu mai înțeleg/ dacă acest popor este român/ sau peceneg/ Ședință în bloc ne pică var în ciorba de lemn/ domnule președinte/ și cartofii au fragilitatea prețioasă/ a ouălor
Poezie by Ion Chichere () [Corola-journal/Imaginative/14796_a_16121]
-
gheară și mi-o îndeasă-n sân. Te așteptam, cu ziua, la câte-o cotitură, S-arunci, ca pe-o fărâmă, spre mine-o uitătură. Scânteia ei de miere să-mi fulgere prin os, Și nu mi-a fost răbdarea, câinească, de folos? Muncesc ograda zilei și o păstrez întreagă, Dar pasul nu mi-e sprinten și mâna e mai bleagă. Mustrarea ta vioaie e aspră, dar curată, Că poartă-n miez și-aroma ispitei de-altădată. Femeia mea din lut
Poezii by Nicolae Breb Popescu () [Corola-journal/Imaginative/10982_a_12307]
-
spânzurători). an temeiul insatisfacției, dorește a ănlocui universul obiectiv cu cel al subiectului, ăn rază unei umori corective, care luminează deriziunea: "Mi-e dor de poemele cărora doar eu ănsămi/ le eram universul./ ămi urmăream târșâitul zilnic,/ firișorul de păr câinesc/ crescut pe vârful nasului/ timp de o săptămână și udat/ (al dracului!) cu lacrimi amare" (Al dracului!). Incapabilă a face abstracție de lume, prin prisma căreia se legitimează, se definește, chiar an actul violent al rupturii, o mimează cameleonic, extrage
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
ale tonelor de beton - scări amenajate an pădurea mutilată, kilometri de ălei inutile, lacuri artificiale, gata oricând, la diluvii, să se reverse peste casele din aval - se lăfăiesc nemiloase, stârpind copacii. Câte un "gard" (nu, nu "gardul viu", de lemn câinesc, ori de iasomie, sau de șoc, ci urmașul celui cu morții "ochi albaștri") ați face semn - că "pe vremuri", ăn dreptul dărâmăturilor peste care se crea "Casă Poporului" - să nu zăbovești an contemplarea acestor cavouri de rapaci. Regiunea era renumită
Bradul si toporul by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17495_a_18820]
-
pe care le lăsa dîră în urma ei, această servitoare fugită de la stăpîn și bătînd acum ceamburul pe ulițele Bucureștiului, ca într-o junglă erotică răsunînd tăcut și înfundat de mîrîitul, de miorlăitul, de grohăitul tuturor chemărilor sexuale de pe lume. Nuntă cîinească pe ulița mare, cu dulăi de curte și cu javre de apartament, îmbăloșați după o cățea în călduri, și printre care mă nimerisem și eu, cel din urmă și, de aceea, primit cu uitături de bestii lubrice stingherite într-o
Memoriile unui hedonist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16697_a_18022]
-
taiatur sabia. Manus qui non potes mușcare debes lingere" (nr. 18, 1861) - sau (că la Chiriță lui Alecsandri), transpunerile în franceză ale unor expresii și construcții idiomatice: "coupe des feuilles aux chiens" (taie frunză cîinilor), "du bois de chien" (lemn cîinesc) etc. în primii ani de apariție a revistei, stîlcirea francezei e totuși aproape absența - dovedindu-se și în acest fel semnificația politică a alegerilor operate de umorul lingvistic.
Gheliruri, chilipiruri și locmale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16557_a_17882]
-
Ceainăria. Primăvara fusese-ncolțită de caniculă. Orașul alungase din miezul de lavă pe oricine avea unde merge să respire. Și mimozele se zburătăciseră înfericite c-o au pe Nicole la munte, sihăstrind la Râvnita. Îndărătnice plecaseră iar cu mașina spre disperarea câinească a lui Sterie: -Geluțo tată, iar a fugit a mea! Cunoști cumva ruta? Azi dimineață când venii din tură, mașina nu-i și nu-i! Intru-n tremurici, dar îmi păstrez cumpătu’ până sus. Ți-ai găsit! Nimeni! Și, ca
SENECA PREGĂTEŞTE CEVA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2025 din 17 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380149_a_381478]
-
dar aprigă și rea, care nu se teme de nimic, „N-are frică de vreun ger/ Nu-i e frică nici de cer”, dornică să-și ducă oile la munte, la păscut, o trimite pe nora ei, pe o vreme câineasca, să-i aducă frăguțe. Pe drum, nora se întâlnește cu un moșneag care o sfătuiește să meargă undeva, într-o vâlcea anume, unde sunt fragi copți. Văzând fragii copți, Babă Dochia crede că a venit primăvară și, cântând „Ta, ta
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93652_a_94944]
-
îl acoperă uneori aburul care vine de pe Herăstrău. Cotrocenii asediați de mașini, duhnesc a autobază, în ciuda Grădinii Botanice și a copacilor din curtea Palatului Prezidențial. Pe străduțe te mai înșeală cîte o curte cu iasomie sau cu vreun oțetar - lemn cîinesc - care te duc de nas cîțiva pași. Dacă urci din Cotroceni în Drumul Taberei, dimineața, în zori, te primește un miros de verdeață, dar și cel de pămînt săpat din spatele uriașei împrejmuri în care se afla înainte o uriașă uzină
Harta mirosurilor Bucureștiului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8505_a_9830]
-
îl acoperă uneori aburul care vine de pe Herăstrău. Cotrocenii asediați de mașini, duhnesc a autobază, în ciuda Grădinii Botanice și a copacilor din curtea Palatului Prezidențial. Pe străduțe te mai înșeală cîte o curte cu iasomie sau cu vreun oțetar - lemn cîinesc - care te duc de nas cîțiva pași. Dacă urci din Cotroceni în Drumul Taberei, dimineața, în zori, te primește un miros de verdeață, dar și cel de pămînt săpat din spatele uriașei împrejmuri în care se afla înainte o uriașă uzină
Harta mirosurilor Bucureștiului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8524_a_9849]
-
Gurga, Răgman, Nistorești, Oradia, Frăsinet. Gorunului i se asociază, de obicei, carpenul la care se adaugă jugastrul, ulmul, teiul. O mare parte dintre arborii de gorun naturali sunt parazitați de vâsc (Loranthus europaensă. Subarboretul este alcătuit din sângu, corn, lemn câinesc, măceș, păducel. Destul de des se întâlnesc și plante agățătoare care, pe unele locuri, capătă dimensiuni impresionante - carpenul, iedera. Pe porniturile cu soluri gleice unde omul a intervenit prea mult se află pâlcuri cu esențe moi ca: aninul, plopul tremurător, salcia
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
strada (evident, pe la „zebră”) se uită, trage cu ochiul, ai zice prudent, în stânga și-n dreapta, să nu intre în vreun bucluc. Oamenii (poate că nu chiar toți!) când orbecăiesc pe calea vieții omenești, nu dau dovadă de atari „prudențe” câinești! Însingurarea cu tot dinadinsul duce la pustiirea sufletului. Fluturele zboară din floare în floare fără a lua cu el nimic dar contribuind la procesul delicat al polenizării, ca florile să dea rodul firesc. „Fluturele-om” cu „aripioarele” sale numite mâini
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
se întâmplă" (în schiță, nuvelă, roman), ajunge, cu timpul și cu experiența "critică", să se confunde cu o idee, cu o concepție estetică, ori cu o abordare culturală. De pildă, reținem din Bubico întîi că un domn certat cu stirpea cîinească aruncă un cățeluș răsfățat din tren, doamna leșină ș.c.l., ș.c.l., pe urmă că e o ilustrare a proastei educații (cîinii, ca și oamenii...), pereche potrivită cu Dl. Goe și cu Vizită, în fine, că fotografiază secolul
Şcoala Iancului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9895_a_11220]
-
cu aceeași măsură moș Dumitru. Treaz îs de dimineață, dar deștept de când m-o făcut mama - a ripostat Pâcu. Gluma îi glumă și treaba îi treabă. Mai bine haideți să ne sfătuim ce îi de făcut, pentru că, pe o vreme câinească ca asta, nici nu poți ieși din casă, dar să mai și pornești la drum lung cu încărcătură - și-a arătat îngrijorarea Hliboceanu. O vreme ca asta poate să dureze vreo trei-patru zile. Apoi, până se mai rup troienele, mai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
pe foc Ion Cotman cel tăcut... Costacheee! Costacheee! Ia fă-te-ncoa’! - a strigat Hliboceanu. După puțină vreme, s-a arătat Costache, cu o privire cam speriată: Da’ ce v-o apucat, dragilor, să porniți la drum pe o vreme câinească ca asta? Păi în zori, când am plecat, ningea liniștit. Abia acum s-o zburlit vremea. Da’ nu mai avem ce face decât să mergem mai departe. Așa că diseară ne ai musafiri. Ai grijă să pregătești toate după cuviință. Fiți
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Aiștia-s oameni? Aiștia-s lupchi!.. Când îi prăpădul mai mare... hop și ei! Da’ nici moș Dumitru și Pâcu nu erau altfel... Nici pomeneală. N-au venit ei - nu mai departe de iarna trecută - n-au venit ei pe o vreme câinească ca asta? Au venit! Așa că zi-le lupchi și gata!” - a comentat Mitruță felul de a fi al negustorului. Și nu are dreptate, Mitruță? - a întrebat Cotman, cu mândrie neascunsă în glas. Are, nu are, mai întâi ar trebui să
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
în geam acolo unde mai vedeau lumină, întrebînd destul de insistent: "de ce nu doarme lumea, are gînduri, pune ceva la cale?" De două ori pe săptămînă toată suflarea ieșea pe stradă, pe uliță, să planteze pomi, salcîmi sau tufe de lemn cîinesc și să înfigă în marginea drumului cărămizi văruite. Cam toți cu care schimbase cîte o vorbă ziceau că "e o idee grozavă, așa arată mult mai bine, dom'le, ai senzație de ordine, de disciplină, tocmai ceea ce ne trebuia". De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
brațele scaunului cu rotile, în timp ce armatele îi mărșăluiesc peste față, tatuajele mișcătoare ale mitralierelor și tancurilor și artileriei, domnul Whittier spune: — Poate trăim exact așa cum ne este dat. Poate că uzina noastră planetară ne procesează sufletele... cum trebuie. În ani câinești O poveste de Brandon Whittier Niște îngeri, asta-și închipuie că sunt. Niște întruchipări ale milosteniei. Aranjate mai bine decât le-ar fi hărăzit Dumnezeu, cu soții lor bogați și genele lor bune, cu dinții lor frumoși și tenul curat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de vinișoare și ochii exoftalmici, are corpul unui bătrân de 126 de ani. — S-ar putea spune..., le zice el mereu femeilor înger, risipindu-le îngrijorarea cu un fluturat al mâinii ridate, s-ar putea spune că îmbătrânesc în ani câinești. Peste un an va fi mort din cauza unei afecțiuni cardiace. Va muri de bătrânețe înainte să împlinească douăzeci de ani. După asta, îngerul nu mai dă pe-acolo o vreme. E prea trist, ăsta e adevărul. Iată un puști, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
rusă, Știu acum, tovarășe, ce-ai spus". Tano e neliniștit de zvonul copiilor de pe stradă. Îi plac copiii, se hîrjonesc împreună, dar îl feresc de darurile lor în oase. N-are voie să mănînce așa ceva la vîrsta lui. În ani cîinești, e mai bătrîn decît mine. Șezi, îi spun. Mă mîrîie: Doar n-o să stau ca dogii lui Hette. Cultivatul meu Tano îi știe pe cei doi cîini sculptați de Richard Hette, păzind intrarea în Vila Sonet. Le-a privit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
sunt gesturi foarte îndepărtate modului meu de a fi. Dar nu este necesar să fim moraliști aroganți pentru a prefera să rămânem la distanță de reprezentanții unui astfel de comportament, în special când aceștia se consideră cinici (în greacă Kynikós = câinesc, fără rușine). Nu am nimic împotriva unui spectacol politic glumeț și distractiv sau a comediei de bun gust, ironică și satirică. Însă mă indignez în fața unui cinism care, tocmai în mediul luptei puterii politice și economice, supune cu rea intenție
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
părul zbârlit de furie și spaimă. Târgoveții au văzut cu ochii lor ceea ce, până atunci, li se păruse mai mult poveste. Priveau în tăcere lupoaica și puii. Nu erau cățeluși, așa cum nici mortăciunea găsită în pădure nu fusese de neam câinesc. Erau pui de lup alb! Undeva existau și tatăl, și frații, și surorile mai mari, rubedeniile lupoaicei răpuse și ale lupilor cei mititei; alți lupi, și ei cu neamurile lor; haite întregi de fiare albe, ascunse în păduri, după dealuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ajungi la Sinaia cu mașina. Ok, da, am urcat pe Mont Blanc românește. Fără agenții specializate, fără ghizi, fără oameni care să te asigure sau să iți care bagajul. Am urcat, 5 zile, cu cortul în spate pe o vreme câineasca cu ninsoare de un metru cu burniță, ploaie și grindină. Și DĂ, ne mândrim că noi, 3 români și 2 moldoveni, am urcat pe MB într-o perioadă în care cele mai multe echipe, sosite din întreaga lume și care au plătit
Cristian Zărescu, jurnalist România TV: Chiar dacă ai 120 de kilograme în plus, poți să urci pe Mont Blanc by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/79033_a_80358]