18 matches
-
proprie "Jurnalul literar", apărută pe toată întinderea anului 1939. Bilanțul e încurajator, în toate sensurile: ca material editat, ca profesionalism al editării, ca posibil teren de aplicație a explorărilor de istorie literară, teorie sau critică literară, ca relevanță pentru fervoarea călinescianismului. Las pentru alte ocazii intrarea propriu-zisă în competiția interpretărilor, a nuanțărilor și a speculațiilor, adică aprecierea principalelor coordonate tematice și a direcțiilor călinesciene de atac în arena actualității interbelice. Mă mențin la considerații tehnice despre ediție, pentru a releva cum
Cronologia Publicisticii călinesciene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8654_a_9979]
-
clasică decît să încerci reconstituirea tinereții poetului. Ilina Gregori se ocupă de perioada berlineză. Noutățile de natură documentară sînt extrem de importante. Dar contează foarte mult și faptul că putem citi o biografie scrisă într-un ritm al criticii actuale, fără călinescianisme, fără intruziuni nepermise ale operei în biografic și invers. Capitolul "Berlin - orașul furnicar" este, din acest motiv, un eseu de referință. Criticul interpretează literal sintagma "orașul furnicar" și are dreptate pentru că Berlinul acelor ani trecea într-adevăr prin niște schimbări
Despre Eminescu, așa cum trebuie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14897_a_16222]
-
politică, într-un moment în care acesteia i se văd viciile de concepție și de procedură. Și ,păcatele" se țin lanț când e vorba de propria situare în literatura română: contestarea șaizeciștilor și în special a lui Nichita Stănescu; respingerea călinescianismului, considerat depășit și nociv; susținerea lui Cărtărescu împotriva lui Patapievici etc. Și n-am spus nici pe departe totul. Ion Bogdan Lefter e foarte implicat în viața literară și în comentariul politic (susține o emisiune zilnică de prezentare a cărților
Acreditarea postmodernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11323_a_12648]
-
telurice pulsând în ospitaliera geometrie vegetală.” Alteori, ostentația erudiției lexicale conduce la stridențe: „nucleu uberos”, „vânt vernal”, „verb domptat”, „sicitate ironică”, „luciditate elansată”, „sublim flamboaiant” etc. Pregnanța discursului critic scade considerabil în atare circumstanțe, sufocată fie de umbra densă a călinescianismului, fie de o irepresibilă ispită narcisistă. „Meditația pe marginea statutului teoretic al disciplinei” nu se constituie la G. într-un sistem solid edificat, luând, dimpotrivă, forme publicistice fulgurante. Principii teoretice justificative sunt cuprinse deseori în cronicile sale literare, ca modalitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]
-
de Mihail Sadoveanu, citit în paralel cu Ursul lui William Faulkner, pe linia raporturilor sacru-profan. Arhipelag de semne (1975) și Lecturi și rocade (1978) includ studii, cronici literare, articole care dovedesc evantaiul larg al preocupărilor criticului, mai ales atenția dată călinescianismului. Textele din Interviuri neconvenționale (1982) fixează starea de spirit a literaturii române prin câțiva lideri ai ei din trei generații, față în față cu mizele timpului, în vreme ce Exactitatea admirației (1985) evidențiază mai pregnant militantismul pentru protocronism, ca și preocupările de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290341_a_291670]
-
cu ușurință „desenul din covor”. Comentatorul de literatură se remarcă prin agilitatea cu care se mișcă între puncte cardinale, ordonându-și decis opțiunile într-un itinerar și mai cu seamă concluziile într-un scenariu narativ. Strict tehnic, traiectoria conduce de la călinescianismul frondeur al începuturilor către situarea chibzuită, la maturitate, mai curând sub semnul lui Tudor Vianu. Pentru cel ce vrea să-i fixeze locul în istoria literaturii române, revelator se dovedește totdeauna drumul care merge de la operă la biografie și îndărăt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
ca, de exemplu, Pledoarie pentru autonomia eseului, specie literară suspectată de nonconformism ideologic în deceniul anterior, Hermes sau Voința de obscuritate în poezie etc.). Altele sunt articolele de critică la zi, implicate în disputele literare curente, precum Direcția nouă și călinescianismul, Critica creatoare, critica normativă, critica fermentativă și altele, într-un moment dominat în critică de exemplul călinescian, îndeosebi pe latura sa impresionistă. B. afirmă că modelul Călinescu nu mai este întru totul de urmat și că o critică estetico-filosofică, fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
studiu pornind de la premise estetice este monografia lui Vladimir Streinu, astfel încât „exegeza contemporană începe ă...) cu Călinescu și Vladimir Streinu―. Cu o percepție proaspată, Mircea Scarlat crede și, totodatăa, avertizează că „înainte ca cineva să descopere un nou Creangă, asimilarea călinescianismului e o etapă absolut necesară―. De aici ar putea începe, într-adevăr, o nouă etapă a exegezei privind opera unui scriitor unic. Mircea Scarlat, mort la vârsta marilor proiecte, își exprima în deceniul nouă, la finele căruia a apărut cartea
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
până la sațietate, absolutizarea criticii estetice într-un moment de expansiune a culturalului postmodern și a relativismului, prea marea libertate de expresie a criticului ce duce interpretarea spre o literaturizare excesivă, în dauna conceptualizării și a scientizării, lipsa de ancorare a călinescianismului într-o metodă unanim acceptată, posibil a fi racordată la una din căile "acreditate" de cunoaștere în domeniul științelor umaniste. Virtuțile criticii călinesciene sunt astfel convertite în vicii și argumente de inactualitate. Nu pun la socoteală pactizarea cu regimul comunist
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
acreditate" de cunoaștere în domeniul științelor umaniste. Virtuțile criticii călinesciene sunt astfel convertite în vicii și argumente de inactualitate. Nu pun la socoteală pactizarea cu regimul comunist, căci acesta este un motiv secundar (exterior, nu intern) de uzură morală a călinescianismului. Există deci suficiente argumente pentru ca E. Lovinescu și G. Călinescu să fie declarați inactuali și repudiați ca modele. Din câte s-ar părea, ei nu sunt un bun exemplu pentru generația tânără. Nu-mi aduc aminte ca vreunul dintre tinerii
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
afirmare să fi scris ceva semnificativ despre ei în ultimii douăzeci de ani. E un foarte lung interval de eclipsă pentru a nu putea fi considerat un simptom al actualității. Un bun prilej de reflecție la ce mai reprezintă astăzi călinescianismul îl constituie inițierea ediției critice integrale a publicisticii, în colecția de "Opere fundamentale" coordonată de Eugen Simion. Au apărut primele două volume, însumând aproape trei mii de pagini, din cele nouă mii câte se estimează că vor fi cuprinse în
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
orice confruntare din acea perioadă - dar cu mize decisive“. În inima generației șaizeciste de critici s-au aflat, reiese din cartea lui Alex Goldiș, Matei Călinescu, Lucian Raicu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Valeriu Cristea, Gheorghe Grigurcu, racordați cu promptitudine la călinescianism, nu fără legături cu Tudor Vianu, cu Șerban Cioculescu, cu Vladimir Streinu, cu Liviu Rusu și, la fel, cu înaintașii imediați: Adrian Marino, I. Negoițescu, N. Balotă, Mircea Zaciu, George Munteanu, Dumitru Micu. Nu au programe comune, toți aceștia, dar
Luptele criticii literare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3779_a_5104]
-
început a acestui paragraf, nu înainte de a sublinia faptul că Ioanide exemplifică nu un geniu, ci, mai vag, un om metafizic. Din acest motiv, aș scoate din discuție, cum am spus, termenul de romantism, pentru a reduce tensiunea spirituală a călinescianismului la opoziția moderată dintre clasicism și baroc, regăsibilă și în romanul Bietul Ioanide. În esență, distanța nici nu e atât de mare de la clasic la baroc încât să constituie o opoziție. E o diferență graduală, nu o antiteză, după cum glosează
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
Un studiu pornind de la premise estetice este monografia lui Vladimir Streinu, astfel încât "exegeza contemporană începe (...) cu Călinescu și Vladimir Streinu". Cu o percepție proaspătă, Mircea Scarlat crede și, totodată, avertizează că "înainte ca cineva să descopere un nou Creangă, asimilarea călinescianismului e o etapă absolut necesară". De aici ar putea începe, într-adevăr, o nouă etapă a exegezei privind opera unui scriitor unic. Mircea Scarlat, mort la vârsta marilor proiecte, își exprima în deceniul nouă, la finele căruia a apărut cartea
Mircea Scarlat și posteritatea lui Creangă by Constantin Coroiu () [Corola-journal/Imaginative/10224_a_11549]
-
sui generis rămas de pe urma călătoriilor lui Alecsandri în Europa sau în Africa". Sentințele sînt exact formulate și, după toate probabilitățile, fără drept de apel. Și acum o constatare picantă. Acuzat în tinerețea d-sale, evident într-un mod tendențios, de "călinescianism", în înțeles de subordonare epigonică, N. Manolescu are onestitatea de-a admite fără echivoc însemnătatea, nesleită în actualitate, a Divinului critic, al cărui merit, "în raport cu stadiul la care el a găsit istoriografia noastră literară în 1941 a fost enorm". Credem
Nicolae Manolescu față cu poeții romantici (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9100_a_10425]
-
produceau plăcere (34). Chiar literatura română rămâne o idee cam forțată. Scrisul românesc constituie o literatură, în care domeniile interferează, dar realizează cu mari cazne o beletristică (155). Totuși, metoda expresivității involuntare, prin care se citește "beletristic" - printr-un posibil călinescianism exacerbat - orice, lărgește "ograda amărâtă" a literelor românești. Înțelegerea metodei merge în consens. Amintindu-l pe Kant, pentru care metoda face obiectul (77), criticul notează, în acest volum, despre metode: "Avantajul lor este că nu implică atitudinea critică și sunt
Lanțul slăbiciunilor literare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7846_a_9171]
-
a răspuns cu imputare: Cum? Mai scrii versuri? Ești critic. Într-adevăr, sunt critic." În Viața literară, condusă de I. Valerian, inițiază, în nr. 33, 1927, rubrica de Literatură străină, unde comentează, într-un stil critic fixat, cu toate atributele "călinescianismului", pe Pirandello, Jean Richepin, Henri Barbusse, Papini, Giovanni Gentile, Paul Valéry etc. Tot aici polemizează cu E. Lovinescu, Vladimir Streinu, Mihail Dragomirescu. În 1927 scoate, cu G. Nichita, revista Sinteza. De reținut articole despre Eminescu și Arghezi. Mai colaborează la
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
R. în orientarea tirului, țintele lui fiind selectate preponderent din rândul criticilor tineri, lipsiți de influență politică și deci de posibilitatea de a reacționa pe linie socială sau administrativă. Cică niște cronicari... mai conține un dialog cu Toma Pavel despre „călinescianism” ca fenomen epigonic: deși perspectiva este lucidă și echilibrată, epoca l-a receptat fie drept scandalos, fie plin de curaj. Următoarele volume de cronici - Colocvial (1976; Premiul Uniunii Scriitorilor), Explorări în actualitatea imediată (1978), Noi explorări critice (1982), De la imperfect
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]