410 matches
-
de propagandă pentru a avea și el ce pune pe masă, celui mai ieftin și mai uzat populism. Deghizat în Cuza fără barbă, dar bine instruit în ceea ce privește mesajul cu ocaua, telegenicul prefect al capitalei a descălecat prin piețe, ducîn-du-l de căpăstru, printre tarabe, conform așezării administrativo-geografice, chiar pe întîiul gospodar al sectorului de referință. Aici, într-un acces de generozitate pe care doar evangheliile l-ar mai putea, oarecum, concura, apostolii lui Cozmâncă au început să-și agite biciul printre zarafi
Lupta cu mercurialul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15225_a_16550]
-
murit Ceaușescu. Părerea mea e că trebuie să cumpărăm aur! Ba să cumpărăm ciorapi fosforescenți: el, aplecat deodată, îi privește ei picioarele pe furiș, ridicând fața de masă, prefăcut că-și caută pixul scăpat din mână, „un ofițer îi ține căpăstrul". Vreți să ne ducem toți la balamuc? La naiba, impulsurile electrice nu ating unele regiuni de pământ bătut pe nuiele împletite, regiuni ale creierului: „ascultați foșnetul cortinelor". Ea, focoasă, îi mai spune lui o dată că are acasă o broscuță de
Poezii by Liviu Ioan Stoiciu () [Corola-journal/Imaginative/6225_a_7550]
-
Bănulescu, Mihai Gălățanu, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Nicolae }one, Lucian Vasilescu și, printr-un rendez-vous dat picturii, Floarea }uțuianu. Literatura trăiește, dar nu se predă. Manualul nu e, așadar, documentul unei capitulări precoce, sau o fostă erezie dusă de căpăstru, cum s-au mai văzut. Alcătuit sub formă de best of, e, mai degrabă, un soi de oprire în pantă, cu frîna de mînă trasă, ca să poți porni la loc. Există o oarecare coerență "procedurală" a selecției dar, dincolo de ea
Frîna de mînă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12259_a_13584]
-
o ironie,/ Pesemne,/ Sună întotdeauna/ Cu un sfert de timp/ Mai devreme... (Ironie). Alteori, poeta simte înfrigurarea umblând prin labirintul singurătății. “Vor trece primaveri și multe toamne/ Pe sub colindul meu din labirint/ În așteptarea prințului Albastru/ Pe calu-i cu căpestre de argint”. (Prins în labirint) Poeta dă dovadă de mult bun simt în logodirea cuvintelor în imagini încărcate de prospețime. În fața dușmanilor ca niște haite de lupi care vor s-o sfâșie, se roagă smerit: “Dă-mi, Doamne, din puterea
MUNTELE DIN VIS AL DOMNIŢEI NEAGA de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1953 din 06 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380693_a_382022]
-
Vă vorbesc de vremuri de mult apuse. Anii s-au adunat în jurul meu, gregari și cruzi ca o turmă de vite care, pentru a se adăpa, seacă o băltoacă și apoi o calcă în picioare. Sunt încătușat și asfixiat, ca și cum căpăstrul timpului ar fi reușit ceea ce nici unul dintre temnicerii mei nu a obținut: să mă distrugă. Asta a fost deci! Era de ajuns să aștepte! Mandatele de arestare, detenția printre nebunii de la Charenton, întemnițarea la Picpus deasupra cazanului de plumb în
Anne Parlange, Vincent Lestréhan by Sabina Chisinevski () [Corola-journal/Journalistic/10282_a_11607]
-
semnăm în marea Carta // Sîntem frumoși ne credem regi / Și n-aveam căpățina spartă / Cunoașteți domnilor colegi / Deviza artă pentru artă // Cu histrionii cînd petreci / Să fii de-a pururea în gardă / Noi căi troieni voi oaspeți greci / Cu za căpăstru și cocarda // Cunoașteți domnilor colegi". În tot acest iarmaroc livresc, mustind de umor și ironie, cu personaje biblice și mitologice, culese din toate literaturile lumii, personaje care mai de care mai bizare, măi absurde, respira de fap un singur om
Cînd Filimon, cînd Filaret by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/17694_a_19019]
-
virau de-afară finul și paiele"3, Don Quijote îi întinde mîna slujnicei Maritornes, luată drept "prințesa", pentru că aceasta să priceapă "ce vajnica trebuie să fie puterea brațului unei asemenea mîini 4. Farsă reușește: cele două fete îi încătușează brațul cu căpăstrul lui Sancho Panza și îl lasă să atîrne la fereastra. Funcționînd că granița între iluzie și realitate, bageaca podului marchează - dupa Victor I. Stoichiță 5 - intrarea în spațiul imaginarului; ea este "ramă" unui "dincolo" fundamental și de neatins. Odată trecut
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
incapacitatea de a distinge între apariție și reprezentare, strania estompare a realității în favoarea idealului, a apariției obiective în fața mirajului de-o clipă. Apărută pentru prima data in Spania, maladia inaderentei la real s-a întins asupra întregii lumi prînzind de căpăstrul măgarului Sancho Panza creatori dintre cei mai diverși și domenii vaste de activitate a spiritului. Să fi rămas și Constantin Noica prizonierul granițelor reprezentării? Unde, în opera și viața sa, să încadram acest miraj al idealului? La prima vedere, cele
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
ea singură slăbește pe om"8. Prin urmare lumină nouă de care se umple lumea nu este rezultatul lipsei de organ pentru rău, al unei autoiluzionări inconștiente, ci provine dintr-o orbire programatica. Noica se leaga cu bună știință de căpăstrul măgarului lui Sancho refuzînd - cu excepția acestui pasaj - să numească răul: "Nevinovăția e o chestiune de vocabular. Trebuie să eviți a numi răul. Omul bun nu vede răul pentru că refuză să-i învețe numele, să-l individualizeze, să-l știe. Există
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
strictețea perversă/ a luminii din nord;/ ascultă bătăile inimii/ și pleacă/ cu toate cuvintele/ găsite prin casă/ realitatea/ ar trebui interzisă”. Sau senzația pustiului lăuntric, a secetei sufletești aplicată peste imaginea pârjolului exterior din calendar: „Zile neprielnice/ soare scăpat din căpăstru/ lătrat de câini/ în nucii lipsiți de răcoare// nu mai am pe nimeni/ care să mă părăsească”. Corespunzător temelor pe care le enunță și le abordează, poetul se travestește adoptând două măști impersonale. Astfel, într-un peisaj urban, introduce, drept
Versuri convingătoare, lirism de calitate by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/2560_a_3885]
-
-n frunte. Zvelta lui statura La mijloc strânsă-i în centura ; Mânerul latului pumnal Și-al sabiei sclipesc de stele, Încrestături de-argint pe pușcă : Foșnește ciuha peste ele, Cu dungi de aur la vipușca ; Matasea pune flori pe să, Căpăstru-n perle, că sub nea ; Sub el, fugarul sârg, în spume, Din Karabah urmaș focos Al celor mai iuți căi din lume, Urechea-și mișcă sperios, Si, sforăind, pieziș privește Cum râul jalnic clocotește. E drum îngust, primejdios! La dreapta
Astrolog rus: Conflictului din Ucraina va declanșa Al Treilea Război Mondial by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/21839_a_23164]
-
apare peste mine Sunt ce am fost să fiu. Atât! Apoi sunt colbul de pământ Sau amintirea ce a fost să fie Peste un strop de apă vie. Apă vie, apă moartă, ,,Făt frumos” oprea în poartă Calul alb avea căpăstru Doar trecutu-i în buiestru. Referință Bibliografică: Profesorul de Limba Română / Petru Jipa : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1522, Anul V, 02 martie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Petru Jipa : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a
PROFESORUL DE LIMBA ROMÂNĂ de PETRU JIPA în ediţia nr. 1522 din 02 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382737_a_384066]
-
pierderea proiecțiilor interioare. Sufletul femeii devine arid. Asemenea pietrei. Asemenea pietrelor, pe care le cîntărește cu palele ei, zilnic. Asemenea dealului de pietre. Mii și mii de mărunte speranțe împietrite în albia vieții, pe care Fefeleaga o străbate trăgînd de căpăstru un cal bătrîn. Și nici măcar nu merge călare pe această umbră de cal, asemenea lui Don Quijote, luptîndu-se cu iluzorii mori de vînt. Pentru ea nu există nici măcar mori de vînt, care să macine timpul sau să irosească zădărnicii, și nici
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
duioșia ei nu mai are pe cine să învăluie. Singurul uriaș pe care-l cîntărește din priviri este dealul de pietre cărate în corfelele desăgite. Dar uriașul acesta a învins-o de mult. Acum nu face decît să tragă de căpăstru zilele cîte i-au mai rămas. Și nici nu mai știi dacă ea trage zilele după ea, mutîndu- le dintr-un loc în altul, sau zilele, săptămînile, anii o duc pe valurile lor ca pe un pai, de care nu
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
cele mai semnificative personaje în care se întrupează singurătatea. Cînd vrea să vorbească, cuvintele i se veștejesc pe buze. „- Să creșteți mari, să creșteți mari, răspunde dînsa” copiilor care-o salută în treacăt pe versantul dealului, dar „trage-ntins de căpăstru”. Nu răspunsul la salut, ci îndeletnicirea tragerii timpului înainte e mai importantă. Și repetă urarea, ca și cum ar putea fi mai eficientă așa, repetată, sau ca și cum ar fi știut că urarea ei, cuvintele ei n-au nici o putere, că sînt o
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
Ion Agârbiceanu eposul este, am putea zice, vizual. Această lume aridă este născută de privire, nu de cuvînt, de intuiție. La început a fost privirea, putem afirma în cazul de față. „Dis-de-dimineață o vezi (s.n.) pe drum, tîrîndu-și calul de căpăstru”. Așa începe povestirea. Imaginea este cinematografică, dar nu spunem mare lucru cu aceasta, acum, după ce am afirmat funcționalitatea vizualității. „Femeia e înaltă, uscată, cu obrajii stricați de vărsat, arși de soare și de vînt. Pășește larg...”. Și „Calul e alb
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
se întărește”, se pietrifică. Cizmele femeii sînt „tari”, picioarele calului sunt „ciolănoase”, rănile lui sunt „pămîntii”, rana e „tare ca potîngul”, iar înaintarea protagoniștilor este lentă, încetinită mereu, gata să împietrească și ea... Și iarăși calul alb, slab, tras de căpăstru... Imaginea e gata să se rupă, ca să apară fragmentarul... „Bator se zdrobește rău pe povîrniș...”, ciolanele calului „parc-ar căuta un loc să iasă din trupul bătrîn și ostenit”, corfele încărcate cu pietre dau „să se desprindă de pe șaua mică
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
se lasă și se ridică mereu de pe cele două răni alburii ce-nchipuie ochii, ca și cînd ar încerca să tragă-n sus o piele neagră ce-acopere luminile stinse de mult.” Totul se ține însă în această frînghie a căpăstrului - de care femeia „trage-ntins” - , totul stă în tăria acestei frînghii, căci, de fapt, el, căpăstrul, această unealtă ieftină, face, realizează, ține precara legătură dintre ființe, el e legătura, și nici nu știm precis dacă Fefeleaga trage calul după ea
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
cînd ar încerca să tragă-n sus o piele neagră ce-acopere luminile stinse de mult.” Totul se ține însă în această frînghie a căpăstrului - de care femeia „trage-ntins” - , totul stă în tăria acestei frînghii, căci, de fapt, el, căpăstrul, această unealtă ieftină, face, realizează, ține precara legătură dintre ființe, el e legătura, și nici nu știm precis dacă Fefeleaga trage calul după ea, stăpînit de căpăstru, sau calul n-o lasă să se depărteze prea tare, ca să-i poată
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
femeia „trage-ntins” - , totul stă în tăria acestei frînghii, căci, de fapt, el, căpăstrul, această unealtă ieftină, face, realizează, ține precara legătură dintre ființe, el e legătura, și nici nu știm precis dacă Fefeleaga trage calul după ea, stăpînit de căpăstru, sau calul n-o lasă să se depărteze prea tare, ca să-i poată el asigura traiul, agățată ea fiind de această frînghie îmblînzitoare... Ne-am aștepta ca la un moment dat să vedem muierea renunțînd (căci povestirea ne îmbie parcă
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
să se depărteze prea tare, ca să-i poată el asigura traiul, agățată ea fiind de această frînghie îmblînzitoare... Ne-am aștepta ca la un moment dat să vedem muierea renunțînd (căci povestirea ne îmbie parcă s-o vedem astfel), lăsînd căpăstrul din mînă, ca totul să se risipească, să se ruineze... Dar Fefeleaga nu renunță, căci o reține aici calul, Bator, și mai ales cei care nu-i plătesc regulat munca, săptămînal, încrezători că „va veni, totuși, și săptămîna viitoare la
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
se aud. Cuvintele nu mai învăluie, nu mai au putere să acopere toate lucrurile și ființele, ca să le apropie, să stabilească o cît de firavă comunicabilitate autentică, omenească și nu „administrativă”, ceva mai mult decît o legătură, o ținere de căpăstru. Cuvintele sînt neputincioase, se devalorizează (acea devalorizare ce va fi atît de bine cunoscută de Ionescu și Beckett). Se instaurează tăcerea. Este tăcerea pietrei, a aridității, a ținutului sterp, în care femeia își pierde copiii de parcă nici nu i-ar
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
privirii supun, înving, izolează, închid în sine, pierd, fără cuvînt și fără cîntec. „Și cînd i-a murit copila aceasta din urmă, Fefeleaga n-a spus o zi nimănui nimic”. Drept e să recunoaștem că degeaba trage Fefeleaga zilele de căpăstru, ca să mute dealul în alt loc, un loc mai „zgomotos”, și muțenia dealului să rămînă totuși acolo, în vechiul cerc, și să locuiască, ea, muțenia, un „loc” gol. Tot nu poate Fefeleaga să învingă această muțenie. Muțenia se aliază cu
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
pentru plată?” Bogătanii îi speculează păcatul de a nu fi mers la biserică... Cînd încearcă o viziune interioară, aceasta o duce mai mult spre legătura ei indestructibilă cu calul: „Ce vedea mai viu era viața pe care-o dusese, de căpăstru, întîi c-un cal negru, apoi cu Bastor. Vedea Dealul-Băilor înalt, pieptiș, cu colți de stîncă ieșiți ca niște măsele de uriași, vedea poteca de-atîtea ori bătută, Și pe potecă se vedea pe ea cu Bator de căpăstru.” Chiar și
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
dusese, de căpăstru, întîi c-un cal negru, apoi cu Bastor. Vedea Dealul-Băilor înalt, pieptiș, cu colți de stîncă ieșiți ca niște măsele de uriași, vedea poteca de-atîtea ori bătută, Și pe potecă se vedea pe ea cu Bator de căpăstru.” Chiar și o asemenea viziune o „exteriorizează” continuu. Legătura cu calul se va rupe și ea, ca și lanțul perpetuării simbolizat de familie, de copii. „Acum, cînd Păunița sta cu luminița de ceară la căpătîi, simțea Fefeleaga că toată viața
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]