242 matches
-
tură; - sală de așteptare pentru fiecare cameră de gardă sau comună, dotată corespunzător, cu trasee funcționale; - accesibilitate - să existe rampă de acces pentru mijloace de transport și lift pentru camerele de gardă situate la etaj; echipament de transport pentru bolnavi (căruț, targa) în număr suficient; - decizia de internare a pacientului va fi luată de medicul specialist/primar în specialitatea respectivă sau medicul specialist/primar în urgențe; - internarea pacienților se va face în funcție de diagnosticul principal de la internare în secția de profil; - pacientul
EUR-Lex () [Corola-website/Law/155268_a_156597]
-
PENTRU COPII - "Papucei cu felinare" (poeme, 1989), " La desfrunzirea brăduților" (proza, 1991), "Arlechinul și delfinul" (poeme, 2001), "Ceasornicul din măr" (proza, 2002), " O umbrelă cu dantelă / A laced umbrella" (ghicitori, ediție bilingva româno-engleză, 2003), "Cu ce seamănă norii?" (proza, 2003), "Căruțul cu îngeri" (poeme, 2004), " Punguța cu patru bani" (proza, 2006). Versurile și prozele sale au apărut în limbile albaneză, armeana, engleză, belorusă, bulgară, franceza, georgiana, germană, letona, lituaniana, macedoneană, rusă, sârbă, slovaca, spaniolă, suedeză, tătara, turcă, ucraineană, ungară. CĂRȚI ÎN
Leo Butnaru () [Corola-website/Science/308001_a_309330]
-
că se înfunda prea des. Chinezii au fost intrigați de tehnologia europeană, dar tot așa au fost și vizitatorii europeni de tehnologie chineză. În 1584, Abraham Ortelius (1527-1598), a prezentat în atlasul său „Theatrum Orbis terrarum” inovațiile, „ciudate”, chineze precum căruțul cu piloni ficși și vele (un fel de roabe), la fel ca navele chineze. Gonzales de Mendoza a menționa acest lucru un an mai târziu, observând faptul că velele erau de mătase - în timp ce Gerardus Mercator (1512-1594) le-a prezentat în
Dinastia Ming () [Corola-website/Science/309369_a_310698]
-
pachet de cafea și câțiva cartofi. Pe lângă aceste produse, Ami a reușit să sustragă, fără să fie prinsă, niște șampon, două calupuri de săpun și două conserve de fasole cu cârnați. Alții au fost mai inspirați și au sustras din căruțul negustorului banane și câteva sticle de bere, dar și una de vin. Străduindu-se să le pitească cât mai bine, aceștia au aflat că cei câțiva litri de băutură erau în fapt mici cadouri pentru ei și că s-au
Ferma vedetelor (sezonul 2) () [Corola-website/Science/335447_a_336776]
-
au băgat în fete frica... Și Uite-l și pe Pendifranga. Dar ce caută Pendifranga printre profesori? Credeam că e înmormântarea unui cadru didactic... Ba uite și pe Mântulescu...și pe Mărunțelu...Asta-i bună, uite și pe Ibrahim cu căruțul lui... Dar ce e fraților, pe cine îngropați de v-ați adunat tot orașul? Cine e în coșciug? Că nu văd bine. Și în coada convoiului, uite-l pe Firuță... Da ce e Gică cu tine? Când ai avut timp
Editura Destine Literare by Virgil Sacerdoțeanu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_413]
-
comansate pe fața sau corpul defunctului, arareori surprinzând și sicriul. Decedatul este înfățișat în așa fel încât să pară că dorme, având un aspect natural. Copiii și sugarii erau fotografiați de cele mai multe ori stând pe o canapea sau într-un căruț, împreună cu jucăria favorită. De asemenea, în cazul morții infantile, unul sau chiar ambii părinți erau surprinși în portretul memorial, alături de pruncul pierdut. Adulții erau fotografiați stând pe un scaun, uneori fiind fixați cu legături speciale; anumite flori și plante, considerate
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
măsărit” (tâmplărie), precum și de zidărie, a fost foarte răspândit în sat. Exponenți ai acestei meserii au fost Ioan Gligor Popa (1858) și . "Împletitul din nuiele și răchită" era o îndeletnicire prin care racovicenii confecționau unele părți componente ale carului sau căruțului: „leși”, „funduri”, „șârigle”, coșuri, vârșe. Acest meșteșug era practicat cu precădere de către țiganii din „Capu' satului” și băieșii de pe „Vale'n Sus”. Dintre săteni s-a remarcat Gheorghe Foarcoș zis „Fîsu”. "Rotăritul" s-a impus în meșteșugul local ca o
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
asistența medicală a început să fie asigurată de către ""fisicii ""(medicii) cercuali care vizitau satul în mod periodic și în special școlile unde eliberau cunoscutele "" vizirețepte "". În trecut, cazurile mai grave erau îndreptate spre spitalele din Sibiu, când bolnavii transportați cu căruțul sau cu sania decedau de cele mai multe ori pe drum. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, moașelor ""comunale"" li s-au alăturat și cele ""particulare"", școlite la Sibiu dar nesalarizate de către sat, cum au fost: Maria Ivan, Sanda Haiduc, Ana Șerban
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
al lui Simon și acesta o încuie în baie. Apoi, continuă cercetările împreună cu poliția și se bănuiește că Beninga ar putea fi autoarea răpirii. După șase luni, Lăură și Carlos au zărit-o întâmplător prin oraș pe Benigna, ducând un căruț de copii, si strigând-o aceasta s-a speriat și a intrat cu sub roțile unui camion și moare în aceiași clipă. Mergând la locul accidentului au văzut că în căruț era doar un sac de cânepă, asemănător sacului pe
Orfelinatul () [Corola-website/Science/324523_a_325852]
-
zărit-o întâmplător prin oraș pe Benigna, ducând un căruț de copii, si strigând-o aceasta s-a speriat și a intrat cu sub roțile unui camion și moare în aceiași clipă. Mergând la locul accidentului au văzut că în căruț era doar un sac de cânepă, asemănător sacului pe care il purta în cap Tomas, amicul straniu al fiului ei. Poliția inspectându-i ulterior casă, descoperă că Benigna lucrase la acea casă de copii unde crescuse și Lăură și că
Orfelinatul () [Corola-website/Science/324523_a_325852]
-
piatră ale Castelului Kiyosu, și medită: „Ce fel de oameni locuiesc înăuntru? Cum aș putea ajunge să trăiesc și eu acolo?” Simțindu-se nevolnic și umil ca un vierme, era frustrat. În timp ce-și croia drum prin oraș, împingând căruțul greu plin până sus cu oale învelite în paie, auzea cuvintele familiare: Ia, ia, uite că trece un maimuțoi! O maimuță care-mpinge un căruț! Curtezane voaslate, orășence gătite elegant și neveste tinere de familie bună, toate șușoteau, arătau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
umil ca un vierme, era frustrat. În timp ce-și croia drum prin oraș, împingând căruțul greu plin până sus cu oale învelite în paie, auzea cuvintele familiare: Ia, ia, uite că trece un maimuțoi! O maimuță care-mpinge un căruț! Curtezane voaslate, orășence gătite elegant și neveste tinere de familie bună, toate șușoteau, arătau cu degetul și-l priveau lung când trecea. Și el devenise destul de priceput la a le observa pe cele mai drăguțe. Ceea ce-l nemulțumea cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
era învăluită de obișnuitele lui vise cu ochii deschiși. „Într-o zi... într-o zi... dar cum?” era singurul său gând pe când mergea. — Tâmpitule! La trecerea printr-o răspântie aglomerată, se pomeni pe neașteptate în mijlocul unei gloate zgomotoase. Lovise cu căruțul un samurai călare, urmat de zece scutieri care-i duceau sulițele și un cal de căpăstru. Vasele și talgerele înfășurate în paie se răsturnară în drum, făcându-se bucăți. Hiyoshi rămase nehotărât în mijlocul cioburilor. — Ce, ești orb? — Idiotule! În timp ce-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
vor primi darul cerului de la sine. Cu alte cuvinte, Hiyoshi punea munca înaintea foamei. Ori de câte ori voia să lucreze, Hiyoshi se oprea la câte un șantier de construcții și-și oferea serviciile zidarilor sau tâmplarilor; dacă vedea pe cineva trăgând un căruț greu, el împingea din spate; dacă vedea o intrare murdară, întreba dacă putea lua cu împrumut o mătură ca s-o curețe. Și chiar dacă nu i se cerea, lucra sau își făcea de lucru, iar pentru că muncea conștiincios, era întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
își spuse el, bucuros. Și tocmai acolo, în cartierul înstărit al orașului, îl cuprinse o emoție aproape insuportabilă. Era vorba de olăria din Shinkawa. Nu putea să nu și-l amintească pe băietanul de-atunci, nefericit și desculț, care împingea căruțul plin până sus cu vase, pe lângă oamenii care se holbau la el, frumoșii locuitori ai orașului. Se opri lângă un magazin cu mărfuri uscate, pe ale cărui rafturi se înșirau produse de calitate, împletite, din Kyoto. — Vă rog, livrați neîntârziat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
susținut că cei care au început scandalul au fost polițiștii. Imediat, mama unuia dintre cei reținuți, când și-a văzut băiatul în cătușe, având fața tumefiată, a oferit o variantă halucinantă pentru rănile polițiștilor: "l-au bătut în spital, în căruț, în fața mea. Era cu cătușe. Mi l-au bătut în spital de mi l-au omorât, criminalii ăștia. Cu pistolul la cap. Nu scăpați voi așa ușor. Pe polițai nu-i luați ca pe criminali, că ei au fost criminalii
Explicație halucinantă pentru bătaia cu lanțuri încasată de polițiștii chemați să liniștească câțiva petrecăreți by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/30388_a_31713]
-
urs, coasta Eforiei de pe bulevard", primele demonstrații de cinematograf, "unde, printre reclame luminoase, se intercalau filme scurte reprezentînd intrarea senzațională a unui tren în gară sau aventurile unui soț fugărit de o nevastă iabrașă", primul gramofon ambulant, "purtat pe un căruț ca o flașnetă, apărut pe lîngă grilajul Cișmigiului", primul zbor aviatic, în București, al lui Blériot, "eroul "sublim", după cum scria Charles Maurras la 1909, al primului zbor peste cei treizeci de kilometri ai Canalului Mînecii", primele audiții radiofonice, "despre care
Memoriile unui hedonist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16697_a_18022]
-
de ciocolată din care ea lua întotdeauna prima, ura să aibă senzația că pierduse vreo ocazie. Trebuia să se alinieze acestei mode. Și asta rapid. Amanda a ridicat în aer o mână tremurătoare când o stewardesă hăituită a trecut cu căruțul pe lângă ea. —Mai vreau vin, a lătrat ea. Sticla era și mai caldă decât precedenta. Dar Amanda aproape că nici n-a observat când a turnat lichidul în pahar. Toate gândurile îi erau focalizate asupra soțului ei. Oare Hugo, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
că n-au vârstă, dar n-au nici familie.“, a revenit Mihnea. „Familia-i pentru furnici, pentru oamenii obișnuiți. N-o să faci niciodată lumea praf cu nevastă-ta alături. Ți-l imaginezi pe Superman deasupra orașului, cu doi copii-n căruț!?“ Nu i-am răspuns. Suna frumos argumentul lui Mihnea, îți dădea speranțe, ca atunci când mă consola: „Robane, poți să stai liniștit: tu pari oricum mai tânăr. La 80 de ani, o să arăți ca la 70.“ Explicațiile erau altele. Eu împlinisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fost pedepsiți musafirii nepoftiți sau clienții care întârziaseră cu exemplarele împrumutate sau nu-și onoraseră contractul mental). Dacă aveai norocul să primești bilet de intrare, trebuia să stai smirnă, în dreptul numărului indicat pe tăbliță. Bibliotecarele îți transportau cărțile cu niște căruțuri înalte de tablă, ca ale chirurgilor. Se uitau urât la tine, oricine cerea cărți era bănuit; cei sub 70 de ani păreau de-a dreptul vinovați. Primeai timp limitat de lectură (existau cozi pentru mese), iar dacă nu completai corect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care pulsau în pereți, pe ecrane fotosensibile. Stăteai cot la cot cu-o grămadă de oameni privind în pământ sau vorbind la telefoane mobile. Lumea nu te băga în seamă, trebuia doar să te ferești de bătrâni și femeile cu căruțuri. Ăștia te izbeau direct, fără un cuvânt; drepturile lor erau inscripționate pe jumătate din locurile trenului, cu abțibilduri rotunde și clare. Desigur, desenele fuseseră ușor alterate cu trecerea anilor, dar nimeni n-ar fi putut spune dacă fenomenul se datora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
singure. Le răscoleai coloniile fără să știi: pe taste, în mouse, pe imprimantă. De-acolo, le purtai mai departe, senin și inocent. Cele mai mari colonii se găsesc astăzi în metrou (pe barele de susținere), la supermarket-uri (pe mânerele căruțurilor) și-n Internet-Cafe-uri (peste tot). Să nu uităm nici clanțele toaletelor din baruri; crema coloniilor nanobacteriene: aproximativ 20 000 pe-o secțiune de-un micrometru. E ca și cum te-ai plimba singur în Times Square, de Revelion.“ Pricepeam în sfârșit de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
urma. Dar nu păreau prea surprinși, ca dovadă a cât de temeinic se Împământenise obiceiul de a introduce femei În Priorat pe timp de noapte. După ce trecură prin claustru, se Îndreptă spre o arcadă laterală. Înăuntru, după cum Își amintea, era căruțul cu două roți, iar lângă el un cal. Trezi animalul, care se lăsă Înhămat fără să se Împotrivească prea tare. Își reluară drumul, Încă o dată pe sub privirile uimite și ironice ale soldaților. Femeia ședea pe capră lângă el, nemișcată. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
așezaseră deja trupul lui Arrigo. - Suntem aici, frate, zise celălalt, care ținea un mic opaiț. Ce sunt acelea? Întrebă apoi cu uimire, ațintindu-și privirea asupra lăzii și a boccelei. Fără să Îi răspundă, Dante Își depuse Încărcătura pe fundul căruțului, la picioarele mortului. - Urmați-mă. La abația Maddalena. - De acolo venim. Din pricina bătăliei a trebuit să muncim acolo până nu demult, replică celălalt perplex. Priorul Îi smulse opaițul din mână. - Veniți, vă conduc eu. Mai Întâi, trebuie să Încărcăm lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
era văduvă, astfel că doamna Klein avea mereu nepoți în bucătărie, unii care veneau de la școală să mănânce de prânz, apoi se întorceau după școală să bea cacao, alții care se târau de-a bușilea pe podele sau ședeau în căruț. Toată lumea câștiga bani în zilele acelea prospere, și cu toate acestea cu toții aveau angarale. Gilbert trebuia să plătească pensie alimentară; sora divorțată, Velma, nu și-o primea pe a ei la timp. Bărbatul ei îi zburase un dinte afară din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]