223 matches
-
de comunism. Cei mai mulți dintre acești emigranți, inclusiv Șkuro, nu erau adepți ai politicii naziste, ci erau profund anticomuniști. Ei considerau că stalinismul era un rău cu mult mai mare decât fascismul. Șkuro a fost numit în 1944 la comanda trupelor căzăcești de rezervă unitatea sa a fost deplasată la început pe frontul din Iugoslavia, unde a luat parte la luptele împotriva partizanilor iugoslavi ai lui Tito. În 1945, Andrei Grigorievici Șkuro a fost luat prizonier de britanici în Austria și a
Andrei Șkuro () [Corola-website/Science/317390_a_318719]
-
regiunea existatu 523 slobozii la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În perioada 1650 - 1765, regiunea cunoscută ca Slobidska Ukraina a început să fie organizată tretat în conformitate cu obiceiurile militare ale cazacilor, similare cu cele existente în Armata Zaporijiană sau în Hetmanatul Căzăcesc. Cazacii relocați în regiune au fost numiți „cazaci slobozi’’. Regiunea a fost organizată în cinci regiuni administrative regimentale ("polki"), numite după orașul principal al fiecărui regiment, și subîmpărțite în districte-companii ("sotnii"): Ostrohozki, Harkivski, Ohtîrski, Sumski și Iziumski. În timpul domniei împărătesei
Slobidska Ukraina () [Corola-website/Science/318892_a_320221]
-
și fortificații, pentru ca pe 24 iunie să cucerească chiar Astrahanul. După ce i-a ucis pe toți cei care i se opuseseră, după ce a jefuit bazarul local, a transformat Astrahanul într-o „republică” a cazacilor. Populația a fost organizată după modelul căzăcesc în „mii”, „sute” și „zeci”, fiecare având în frunte un ofițer, care la rândul lor erau numiți de vece - adunarea generală a cazacilor. Primul act al acestei vece a fost proclamarea lui Razin ca "gosudar" (aproximativ „suveran”). După trei săptămâni
Stenka Razin () [Corola-website/Science/317447_a_318776]
-
al acestei vece a fost proclamarea lui Razin ca "gosudar" (aproximativ „suveran”). După trei săptămâni de petreceri, Razin a plecat din Astrahan în fruntea cazacilor aflați la bordul a tarei sute de barje. Ei aveau ca scop stabilirea unei republici căzăcești de-a lungul întregului curs al fluviului Volga. Cazacii au cucerit orașele Saratov și Samara, dar Simbirsk-ul a reușit să reziste atacului. Mai mult chiar, apărătorii Simibirskului i-au înfrânt pe asediatori pe 1 și 4 octombrie, în două bătălii
Stenka Razin () [Corola-website/Science/317447_a_318776]
-
a pierderilor rusești) și se situează în jurul cifrei de 11,000, conform Comitetului Mamelor Soldaților. Cecenia este o regiune din Caucazul de Nord care a luptat constant împotriva ocupației străine, inclusiv împotriva Imperiului Otoman în secolul al XV-lea. Oastea căzăcească rusă a Terekului s-a înființat în zona de șes a Ceceniei în 1577, din cazaci liberi strămutați de pe Volga pe râul Terek. În 1783, Rusia și Regatul Georgian Kartl-Kakheti au semnat Tratatul de la Gheorgievsk, care transforma Kartl-Kakheti într-un
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
și cea mai mare parte a rezistenței a fost zdobită de trupele bolșevice până în 1922. Apoi, cu câteva luni înainte de înființarea Uniunii Sovietice, Oblastul Autonom Cecen a fost creat în cadrul RSFS Ruse. El anexa o parte din teritoriul fostei Oști Căzăcești a Terekului. Cecenia și vecina sa, Ingușetia, au format Republica Autonomă Sovietică Socialistă Ceceno-Ingușă în 1936. În 1941, în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial, a izbucnit o revoltă cecenă condusă de Hasan Israilov. Ca urmare, cecenii au fost acuzați
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
Pe 12 noimebrie 1999, drapelul rusesc a fost ridicat deasupra celui de-al doilea oraș cecen ca mărime, Gudermes, când comandanții ceceni locali, frații Iamadaiev, au trecut în tabăra federală; rușii au pătruns de asemenea și în Asinovskaia, fostul sat căzăcesc. Luptele din și în jurul localității Kulari au continuat până în ianuarie 2000. Pe 17 noiembrie 1999, soldații ruși i-au dislocat pe separatiștii ceceni din Bamut, simbolicul bastion separatist din primul război; zeci de luptători ceceni și mulți civili au fost
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
rol fundamental în ucrainizarea zaporojenilor, ca și a altor populații ne-ucraineene din Podolia, Carpați și alte regiuni. În sec. XX teritoriul va fi atribuit de Moscova Republicii Socialiste Sovietice Ucraineene, de care ține până astăzi. Zaporijia a fost numele statului căzăcesc, Armata Zaporijiană, care și-a avut capitala fortificată la Siciul Zaporijian . Din secolul al XV-lea până la sfârșitul celui de-al XVII-lea, Zaporojia s-a aflat în conflict cu Marele Cnezat al Moscovei, Regatul Poloniei și Imperiul Otoman. Deși
Zaporojia (regiune) () [Corola-website/Science/307433_a_308762]
-
a controlului de la autoritățile militare spre cele civile. În 1865 a fost formată o forță permanentă de poliție, iar, trei ani mai târziu, a fost oblastul (regiunea) Terek, compus din opt districte montane (populate de populația indigenă) și șapte districte căzăcești. Au urmat și reforme militare. Mai multe regimente au fost unite, iar în 1871 a fost publicată un statut al cazacilor de pe Terek. Din deceniul al optulea al secolului al XVIII-lea, în Caucazul răsăritean s-a instaurat pacea. Cazacii
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
Terek a fost deportați în Ucraina și în regiunile nordice ale Rusiei europene. În nordul Caucazului a fost formată RASS Montană. Prin această împărțire teritorială, zona controlată până atunci de cazaci a fost divizat în okrugul Cecenia și regiunea autonomă căzăcească Sunja, care cuprindea și teritoriul din jurul orașului Groznîi. În deceniul al patrulea al secolului al XX-lea au fost făcute unele reforme administrative. Regiunea Sunja a fost incorporată în RASS Ceceno-Ingușă și Vladikavkazul a devenit centrul administrativ al RASS Osetia
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
armatele la Țuțora ("Cecora" în sursele poloneze, o comună din județul Iași ), unde avea să înfrunte hoarda lui Han Temir. Armata poloneză număra peste 10.000 de soldați (dintre care 2.000 de infanteriști, restul cavalerie, dar fără cavaleria ușoară căzăcească), dintre care mulți soldați făceau parte din armatele private ale magnaților Korecki, Zasławski, Kazanowski, Kalinowski și Potocki. Armata poloneză a intrat în Moldova în septembrie. Domnitorul moldovean Gaspar Graziani, care era în mod oficial vasal al Imperiului Otoman, a decis
Bătălia de la Țuțora (1620) () [Corola-website/Science/317618_a_318947]
-
polonezilor. Pe 19 septembrie a devenit clar că forțele poloneze nu mai au șanse să câștige lupta, deși mai erau capabile să se apere pentru ceva vreme. Pe 29 septembrie, forțele polono-lituaniene au reușit să spargă încercuirea turcilor folosinduse căruțele căzăcești (tabor) și au început retragerea. În timpul retragerii, atacurile turco-tătare au provocat mari pierderi polonezilor, (unul dintre cele mai violente atacuri având loc pe 3 octombrie), iar în momentul în care polonezii au văzut Nistrul și frontiera Rzeczpospolitei trupele lor au
Bătălia de la Țuțora (1620) () [Corola-website/Science/317618_a_318947]
-
în Ucraina, ascuțind tensiunile dintre țăranii polonezi și ruteni, cazaci, evrei și șleahtici. Tensiunile erau agravate și de discriminările pe care le sufereau creștinii ortodocși din partea greco-catolicilor ucrainieni, (după Unirea de la Brest) și a catolicilor dominanți , ca și de răscoalele căzăcești. În vest și nord, numeroase orașe erau locuite de o importantă minoritate germană aparținând bisericii reformate. Uniunea statală polono-lituaniană avea și cea mai numeroasă diasporă evreiască din lume. Până la Reformă, șleahta poloneză era în cea mai mare parte catolică sau
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
în special în timpul revoltei cazacilor din 1648, sau după semnarea Tratatul de la Hadiach, și să se înființeze "Republica celor trei națiuni" sau Uniunea statală polono-lituaniano-ruteană, planul nu a fost niciodată realizat din cauza mai multor factori: pretențiile șlehtei, luptele dintre facțiunile căzăcești și invaziile rușilor moscoviți. Din motive asemănătoare, planurile pentru înființarea unei Uniuni statale polono-lituaniano-rusă nu au fost niciodată realizate, deși în timpul războaielor Dimitriade (1605-1618), prințul polonez (mai apoi regele Poloniei) Władysław al IV-lea Vasa a fost ales pentru scurtă
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
a cazacilor din Imperiul Rus. Era formată dintr-un anumit teritoriu populat de cazaci care locuiau în stanițe, sate întărite, organizate militărește, care asigurau de altfel soldați pentru regimentelele de elită ale armatei imperiale și pentru patrulele de grăniceri. Armatele căzăcești erau numite de obicei după regiunea de dislocare. Armatele căzăcești din Rusia au fost desființate în 1920 - 1922, la sfârșitul războiului civil rus. Cazacii care au emigrat au continuat să păstreze tradițiile armatelor lor. În Imperiul Rus, cazacii erau organizați
Armată căzăcească () [Corola-website/Science/309285_a_310614]
-
teritoriu populat de cazaci care locuiau în stanițe, sate întărite, organizate militărește, care asigurau de altfel soldați pentru regimentelele de elită ale armatei imperiale și pentru patrulele de grăniceri. Armatele căzăcești erau numite de obicei după regiunea de dislocare. Armatele căzăcești din Rusia au fost desființate în 1920 - 1922, la sfârșitul războiului civil rus. Cazacii care au emigrat au continuat să păstreze tradițiile armatelor lor. În Imperiul Rus, cazacii erau organizați în 11 armate separate, amplasate de-a lungul frontierelor: pe
Armată căzăcească () [Corola-website/Science/309285_a_310614]
-
Armata cazacilor din Transbaikalia (în limba rusă: Забайка́льское каза́чье во́йско) a fost o armată căzăcească formată în 1851 în regiunea de la est de lacul Baikal. Armata cazacilor din Transbaikalia a fost înființată pe 17 martie 1851 prin ucazul împăratului Nicolae I, la sugestia guvernatorului general N. N. Muraviov-Amurski, pe teritoriul Transbaikaliei (regiunea de la est de Lacul
Cazaci de la Baikal () [Corola-website/Science/318443_a_319772]
-
Armata Zaporojiană (Vîisko Zaporoje), Hetmanatul căzăcesc (în limba ucraineană: Військо Запорозьке, Гетьманщина) a fost un stat al cazacilor din Zaporijia, care a cuprins teritoriile Hetmenatului și Armatei Zaporijiene. Statul întins în regiunile centrale și nord-estice ale Ucrainei s-a bucurat de o perioadă de independență, urmată
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
Hetmenatul și-a pierdut independența ca urmare a tratatului de la Pereiaslav ("Pereyaslavska Rada") din 1654. Tratatul de la Andrusovo ("Andrusiv") din 1667 a împărțit statul între Rusia și Polonia. Această împărțire a dus la izbucnirea unui război civil între diferitele facțiuni căzăcești din Ucraina care a durat până spre sfârșitul secolului al XVII-lea. În secolul al XVIII-lea, teritoriul Hetmenatului a fost redus la ceea ce este cunoscut ca Ucraina de pe malul stâng. Împărăteasa Ecaterina a II-a a abolit orice urmă
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
cu puterea supremă în noul stat., unificând toate sferele societății ucrainene sub autoritatea sa. Acțiunile hatmanului au vizat dezvoltarea unui sistem administrativ civil și militar ale cărui cadre erau cazaci și nobili ucraineni, precum și stabilirea unei pături conducătoare în Hetmanatul căzăcesc. După ce Hanatul Crimeii a schimbat tabăra în 1653, aliindu-se cu polonezii împotriva cazacilor, Hmelnițki și-a dat seama că nu se mai poate baza multă vreme pe sprijinul Imperiului Otoman împotriva Rzeczpospolitei și s-a reorientat spre o alianță
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
ruteni polonizați au fugit din Ucraina. Ca urmare, noua aristocrație a fost formată din amestecul nobilimii care rămăsese pe teritoriul Hetmanatului (vechi familii nobiliare care respinseseră polonizarea și mica nobilime care se alăturaseră cazacilor în lupta împotriva polonezilor) cu ofițerimea căzăcească în ascensiune. Nobilii loiali Hetmanatului, spre deosebire de aristocrații polonezi, ale căror proprietăți fuseseră redistribuite ucrainenilor, își păstaseră privilegiile, pământurile și satele de iobagi. Vechea nobilime și noua clasă a ofițerilor cazaci au fost numiți „Distinșii tovarăși militari”. Astfel, natura statutului nobiliar
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
păstaseră privilegiile, pământurile și satele de iobagi. Vechea nobilime și noua clasă a ofițerilor cazaci au fost numiți „Distinșii tovarăși militari”. Astfel, natura statutului nobiliar a fost schimbată în mod fundamental, nemaifiind ereditar, depinzând în schimb de loialitatea față de statul căzăcesc. În timp însă, pământurile ofițerilor cazaci și privilegiile lor au devenit ereditare, iar clasa nobililor și ofițerilor a reușit să acapareze moșii întinse, comparabile cu cele ale magnaților polonezi, pe care îi înlocuiseră. Cei mai mulți dintre cazaci nu au reușit să
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
cea Mare, iar atribuțiile sale au fost preluate de un al doilea Colegiu al Rusiei Mici, fomat din patru funcționari guvernamentali ruși și patru cazaci aleși. Acest colegiu a început prudent dar ferm să elimine ultimele vestigii ale autonomiei locale căzăcești. În 1781, Colegiul Rusiei Mici a desființat sistemul regimentelor autonome căzăcești. Doi ani mai târziu, a fost restricționat dreptul la libera mișcare a țăranilor, iar procesul de iobăgizare al populației rurale ucrainene a fost încheiat. Soldații cazaci au fost integrați
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
doilea Colegiu al Rusiei Mici, fomat din patru funcționari guvernamentali ruși și patru cazaci aleși. Acest colegiu a început prudent dar ferm să elimine ultimele vestigii ale autonomiei locale căzăcești. În 1781, Colegiul Rusiei Mici a desființat sistemul regimentelor autonome căzăcești. Doi ani mai târziu, a fost restricționat dreptul la libera mișcare a țăranilor, iar procesul de iobăgizare al populației rurale ucrainene a fost încheiat. Soldații cazaci au fost integrați în armata rusă, în vreme ce ofițerii cazaci au primit statutul nobiliar rus
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
Armata cazacilor de la Bug (în limbile ucraineană: Бузьке козацьке військо, rusă: Бугское казачье войско) a fost o armată căzăcească care a fost plasată de-a lungul cursului inferior al Bugului. Armata cazacilor de pe Bug își are originile în regimentul de cavalerie otomană format din creștini (cazaci nekrasoviți, sârbi, valahi, bulgari și alții). Acest regiment a trecut de partea rușilor
Cazaci de pe Bug () [Corola-website/Science/318595_a_319924]