149 matches
-
chef al celor În civil, atunci Drummond ar fi fost prima care să mi se opună cu Înverșunare. Dar ultimul lucru pe care mi-l doresc e să stau În jacheta mea (nouă și neagră) de piele maro, În cămașă cadrilată și pantaloni brun-roșcat În localul de curry lângă Considine Împopoțonat cu cămașă albă, pantaloni negri de polițai și pantofi. După Întrunirea asta, n-am stare și simt o mișcare În burtă. Mă duc jos cu ziarul. Fac un pic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
cățelandru. Dădu plictisită din mână. Nu te mai frământa că nu are nici un rost, știi. Se ridică în picioare, scoase peștii pe o farfurie, stinse aragazul. Hai să mâncăm niște pește. S-a apropiat de masă, a întins un prosop cadrilat, roșu cu alb, a așezat două farfurii, în alta a adus peștele. Mămăliga era făcută mai demult, și-a tăiat o felie și, preocupată, să poată alege spinarea peștelui cu tot șirul de ace, n-a mai ridicat spre Carmina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o sărbătoare. Nici măcar în clipa când a fost pronunțată sentința, nu m-am cutremurat. Patru ani de închisoare! Patru ani pentru nevinovăție. Dar i-am zâmbit judecătorului aprobator. Îl țin minte perfect. Își ștergea chelia transpirată cu o batistă mare, cadrilată, și ar fi avut chef să mai adauge ceva la pedeapsă. Dar sentința era dată, nu mai putea reveni. A izbit cu ciocănelul. În masă și a evacuat sala, în vreme ce tata mă privea consternat. Nu pricepea victoria mea, era limpede
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
își întindea mâinile în față, aplecându-se puțin înainte, se uita mai întâi la ferestrele de peste drum la care începuseră să apară funcționarii în pauze, cu țigările și bretelele lor înguste sau, pe măsură ce se făcea mai frig, cu acoperișurile lor cadrilate, cu cotiere negre, apoi își cobora privirea în strada viermuitoare pentru mai multe ore. Îi lăsaseră dinainte câteva ziare pe biroul la care el avea să se așeze, dar le-a îndepărtat pur și simplu cu mâna, să facă loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
zdrențuiți ai dimineții... Partea a treia Primul cerîc) Erau singuri în toată acea pustietate și aerul adia cu o răcoare gravă. Ședeau pe banca de lemn cu stinghiile lustruite de foița de gheață, înghesuiți unul în altul, el în paltonul cadrilat ros la mâneci, cu mâinile înmănușate întinse pe pulpele picioarelor, cu capul descoperit, ea în scurta ei îmblănită, în pantaloni și cizmulițe, cu părul, vârfurile urechilor și fruntea vârâte în căciula din blană cu fir lung, moale și lucios, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în dreptul pieptului, să se apere, clătina din capul ușor pleșuv spre ceafa groasă, mormăind ceva ininteligibil, dar ea nu mai auzea nimic și nu mai vedea nimic, nici cum Andrei își șterge buzele, își vâră batista în buzunar, îmbracă pardesiul cadrilat, se gândește o clipă să spună ceva, renunță și se îndreaptă spre ușă, abia atunci ea văzându-l și strigând: „Du-te, du-te că cine știe ce mai e în stare ticălosul ăsta și porcul ăsta de câine... să mă bage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Uă unde-i testamentul? intervine dumnealui în discuție cu vorba repezită. Neamurile Zittei se privesc neliniștite, ochi în ochi. Unchiul proptește umbrela în dosul ușii, punându-și pălăria pe scrin cu multă luare-aminte. Își scoate apoi ca de obicei, batista cadrilată să-și șteargă sticlele mici ale pice-nez-ului. Zitta duce mâna la piept. În liniștea de moarte ce cuprinde brusc încăperea se aude foșnetul hârtiei, care consemnează răspicat ultima mea dorință. „Totul pentru Zitta, care nu mă va uita niciodată. Ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sosirea lui Ignatius, cu o oră mai târziu, domnișoara Trixie nu se întorsese încă. Domnul Gonzalez îl auzi pășind greoi și încet pe scări. Ușa fu larg deschisă și minunatul Ignatius J. Reilly apăru, legat în jurul gâtului cu un fular cadrilat mare cât o broboadă, care avea un capăt băgat sub pardesiu. — Bună dimineața, domnule, spuse el maiestuos. — Bună dimineața, răspunse încântat domnul Gonzalez. Te-a adus bine mașina până aici? — Potrivit. Am bănuiala că taximetristul avea veleități de pilot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Amory a petrecut aproape doi ani la Minneapolis. În prima iarnă a purtat mocasini care se născuseră galbeni, dar, după dese aplicări de cremă și murdărie, și-au asumat o culoare matură, un brun-verzui murdar. A purtat o pelerină gri cadrilată și o șapcă roșie, de forma unui tobogan. Câinele său, Conte Del Monte, i-a mâncat șapca roșie, așa că unchiu-său i-a dăruit una gri, care putea fi trasă peste față. Necazul cu șapca asta era că respirai În ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
avea un braț în jurul lui și l-a ajutat să intre în mașină. Danny zise: — Acum, încet și clar: ora, descrierea mașinii și a celuilalt tip. Încet de tot. Clienții începură să se năpustească la bar: negri în costume zoot cadrilate și modificate, cu femeile lor la jumătate de pas în spate, toate aranjate și machiate ca Lena Horne. Barmanul se uită la clientelă, apoi iarăși la Danny. — Trebuie să fi fost undeva între 12.15 și 12.45. Cam pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Îh! Groaznic! Alte două „Nu”-uri. Danny spuse: — Un băț zoot. Adică un băț lung de lemn, cu o lamă sau mai multe lame ascuțite atașate la un capăt. E o armă din vremea războiului cu care se tăiau costumele cadrilate pe care le purtau mexicanii. Vandrich spuse: — Dublu „îh” și un „îh” pentru pachucos în costume zoot în general. Nu, nu, nu, nu - subliniate. Danny puse întrebarea cea mare: — Un tip înalt, cărunt, de-acum trecut de patruzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pentru spionaj. Nu pot să spun dacă au făcut-o sau nu. Îi învinuiesc pentru că au murit pe scaunul electric. Îi învinovățesc că i-au lăsat orfani pe acei doi băieței. Încă le văd poza din ziar, în jachetele lor cadrilate, cu șepcile cu cozoroc. Michael și Robert. Nume americane adevărate. Michael și Robert Rosenberg zâmbesc în poză. Avocatul apărării îi conduce afară din închisoarea Sing Sing, este probabil ultima dată când îi vor mai vedea pe părinții lor și sărmanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
băieți care nu bănuiesc nimic zâmbesc. Nu au nici o idee despre ce îi așteaptă. Îi văd mergând împreună în acea poză, cel mare cu un braț pe umărul fratelui său, și pot să prevăd totul. Simt lâna aspră a jachetei cadrilate frecându-mi-se de gât și de încheieturile mâinilor. Văd sclipirea neagră și uleioasă a puștilor gardienilor în soare. Aud strigătele de îndurare, cerșind iertarea, o intervenție salvatoare. Nu are importanță ce au scris ziarele - că părinții au mers la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
nu poate coborî, se țineau scai de caleașcă până la ieșirea din sat. Moșul striga nestingherit ca într-o procesiune a umbrelor înserate: -Câââârpe!... Cââââââââââââârpe!.... Aveam, an de an, pregătită bocceluța cu diferite cârpe (fineturi rărite de timp, hăinuțe din barchet cadrilat, rămase mici, șosete , rochițe decolorate etc). În schimbul lor primeam păpușa stranie cu ochii de sticlă care nu-mi devenea niciodată prietenă, pentru că mă privea ciudat cu ochii ei morți. Pe atunci, anii mei se numărau în păpuși, iar moș Caletcă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Ion Moldoveanu, ardelean din Dej, licențiat în drept, plus facultatea de litere și filozofie. Fără partid, revizor școlar inamovabil. Când a apărut în orașul Ismail, îmbrăcat ca-n occident, lumea se uia la el ca după urs. Purta un sacou cadrilat, cămașă cu revere late peste reverele hainei, capul descoperit, pantalon bufant strâns sub genunchi, ciorapi lungi iar în picioare sandale romane. Energic și foarte, foarte nervos. Dar fără ranchiună. A trebuit să plece la Tighina fiindcă n-a răspuns poruncilor
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
spun ziarele, ci va muri de rîs, de banalitate, făcînd o glumă din tot și din toate și, În plus, o glumă proastă. Profesorul Velázquez avea biroul la etajul al doilea al Facultății de Litere, În fundul unei galerii cu pardoseală cadrilată și cu luz en polvo ce dădea către porticul dinspre sud. L-am găsit pe profesor În ușa unei aule, parcă ascultînd o elevă cu o figură spectaculoasă, Înveșmîntată Într-un costum grena care Îi Încingea talia În clin (a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se aude la distanță de vreo cincizeci de metri: Constituția mamii lor! Mesenii de pe terasă râd, aplaudă, cer Încă În un rând. Doar unul sau doi privesc cu milă către cei doi păcăliți. Gore Își șterge berea scursă pe cămașa cadrilată, roșu cu negru, În timp ce Gicu privește trist la pantalonii subțiri, albi, de vară, care au o pată mare În dreptul șlițului. Ridică privirea către Sandu și clatină din cap, a pagubă neașteptată: Te credeam om serios, Sandule, după față așa pari
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
de rouă. În stradă, porniseră tramvaiele. Scrâșnetul surd al mișcării. ATENTIE! URMEAZA PAGINI ALBE din gresala - intre 34-48. TREBUIESC REARANJATE CUM ERAU INITIALA!!!! Cofetărie prăpădită, înt unecoasă. Cofetarie prapadita , intunecoasa. Cofetarie prapadita, intunecoasa. Excentricul vilegiaturist așteaptă, picior peste picior. Haina cadrilată, larg deschisă. Fular de mătase bordo, scos din gulerul cămășii negre. Uriașe lentile negre de soare. Pe scaun, alături, jacheta de antilopă, umbrela. Lângă scaun, valiza mică, de piele, cu etichete colorate... Prima oră a scurtei vacanțe la munte, prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
câteva ori de la moarte. Opt Astăzi, la gura metroului, forfota necontenită Îl amețește pe Antoniu și-i amorțește simțurile. Prima zi de aprilie este senină, iar soarele liber și descătușat alunecă pe cer ca un Înger salvator, Încălzind orașul. Sacoul cadrilat și pantalonii pe care și le-a cumpărat la kilogram pe câțiva bănuți, de la un Secon-Hand, sunt ținuta lui Antoniu de primăvară. O bătrânică Îi Întinde cu mâini tremurânde, o bancnotă de un leu, după care coboară Încet scările care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
la distanță unul de altul, atât cât să se vadă între ei, scotocind fiecare locșor din pădure. Vasilică transpira abundent. De sub chipiu i se scurgeau șiroaie de sudoare pe care și le ștergea din când în când cu o batistă cadrilată pe care o scotea dintr-unul din buzunarele uniformei sale fermecate. Ce faci agent, strigă Toma spre Vasilică, ai obosit deja? Puțintel, domnule, dar nu contează! Îmi trag sufletul ime diat. Cred că umblăm degeaba pe aici, spuse Toma care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cealaltă față până într-o zi când tata îi arătase pe stradă, trecând pe lângă ei, un băiat cu vreo doi ani mai mic. Uite paltonul tău, îi spusese tata. Dar paltonul pe care îl purta băiatul ce tocmai trecuse era cadrilat, cu nuanțe vii de bej și de verde și poate și altele. Eugen făcuse următorii pași mulți pași cu capul întors în urmă, nevenindu-i să creadă că era același palton gri pe care îl purtase atâția ani fără să
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
melodie de la Sinatra și fu prins. Când mai ieșea pe scenă, avea acum parte mai mult de cotcodăceli și fluie rături. Atunci apelă la Borilă de la Bariera Ver gu lui. Tâlharul, cu un canin de aur și înțolit cu vestă cadrilată cum nu mai dădea voie nimănui să poarte, îl ascultă și-i explică sfătos că nu-l poate omorî pe Cristian Vasile. „Nu de alta, da-mi place și mie cum îi zice și-ar fi păcat de Dum nezeu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
și mucus vaginal de pe mâini unindu-se cu freonul împroșcat în neașteptate accidente de mașină? Am lăsat câteva fuioare de bilă verde să se scurgă în vas, conștient de contururile calde ale coapsei tinerei femei. Un tiv al halatului ei cadrilat fusese reparat cu câteva bucle de bumbac negru. M-am holbat la ochiurile desprinse ce-i stăteau lipite de suprafața rotundă a fesei stângi. Curburile lor păreau la fel de arbitrare și de însemnate ca și rănile de pe pieptul și picioarele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
doamna cu ora Londrei. Shit, merde, atunci, se corectă liceanul plin de bun simț. Așa mai merge, consimți o voce pioasă. Căci pe cadranul acestui ceas strălucesc zi și noapte două manoșe: Trăian și Decebal, reluă Înflăcărat domnul În cămașă cadrilată și cu pălărie de paie pe cap. Măciuci, zise liceanul zâmbind unei năluci. Domnul Moduna Își dădu revoltat pălăria pe ceafă. Vru să spună ceva dar nu găsi cuvântul potrivit. Îi trebuia unul anume, percutant, eficient ca o pastilă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o sărbătoare. Nici măcar în clipa când a fost pronunțată sentința, nu m-am cutremurat. Patru ani de închisoare! Patru ani pentru nevinovăție. Dar i-am zâmbit judecătorului aprobator. Îl țin minte perfect. Își ștergea chelia transpirată cu o batistă mare, cadrilată, și ar fi avut chef să mai adauge ceva la pedeapsă. Dar sentința era dată, nu mai putea reveni. A izbit cu ciocănelul în masă și a evacuat sala, în vreme ce tata mă privea consternat. Nu pricepea victoria mea, era limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]