176 matches
-
clasicizant - atribut definitoriu pentru opera redactată la amurgul existenței: „Odobescu aspiră la antichitatea mai ales elenă în orice pagină pe care o scrie către sfârșitul vieții”2. Intuiție exactă a spiritului odobescian, al iubitorului de clasicități, livresc, erudit, cizelat și calofil, de o seducătoare și fascinantă alcătuire barocă. Personalității marcante a lui Titu Maiorescu, Vladimir Streinu îi consacră în volumul Clasicii noștri nu mai puțin de șase studii substanțiale: Titu Maiorescu în 1859, Titu Maiorescu - intim, Maiorescu și rolul criticii, Criticul
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
cărui maniere prețioase constituie un reflex definitiv. Prins în vâltoarea prefacerii literare rapide, nu s-a putut adapta cu ușurință peisajului variabil, de unde, în pofida măștii de autoritate, o incertitudine interioară, o simțire lezată căutând refugiu în atitudinea formală impecabilă.” 1 Calofilul Vladimir Streinu îi place mai puțin lui Gh. Grigurcu în 1983! De gustibus! Reținem însă însușirile stilistice ale acestei critici de o intransigență indiscutabilă, consumată fericit în spațiul luminos al desăvârșitei urbanități. Unul din cei mai talentați critici români contemporani
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
genuri, dar cu rezultate diferite. Deși firescul mișcării și fluiditatea scriiturii sunt notabile, autorul, care insistă în direcția realismului psihologic, nu are propriu-zis instinct epic. O proză cu tente poetice, umoristică și fantezistă, ar fi convenit acestui scriitor cu înclinații calofile. Descriptivismul, ușor spiritualizat, domină începuturile poetului. Tematica tradițională caută relieful expresivității moderne, care, în exces, impune versului o înfățișare muncită, nefirească sau un fals prestigiu ermetic. Plaiul bucovinean cu ape, izvoare, codri și țărani, surprins într-o lumină egală, fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285387_a_286716]
-
Ion Pădureanu. Trăind departe de mediile literare, S. reține, totuși, atenția de la început prin distincția frazării lirice. Rând pe rând meditativ, invocativ, melancolic, el transferă în poezie nostalgia spațiului originar. Este, asemenea majorității poeților din generația căreia îi aparține, un calofil pentru care voința de modernitate a discursului se asociază cu sentimentalismul, cu o pasionalitate surdinizată, străină de prea vădite intenții de literaturizare. Truculent în limite rezonabile, S. e un autor din speța imagiștilor - agreabil prin prestațiile fanteziste, baroce -, un liric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289571_a_290900]
-
ceartă de la porți / și eu mai duc un cerc peste tulpină / și greu mă recunosc întâii morți.” Un liber albatros (1978) aduce o schimbare a discursului poetic, dar adevărata schimbare e relevantă în trilogia Nu cer iertare (1981-1985). Discursul rafinat calofil din primele volume e înlocuit de cel al străzii, deseori de o expresivitate orală excesivă. Resortul dramatic dă semne de oboseală și poetul sesizează riscul unei excesive folosiri. Nu cer iertare și Bună seara, iubito (1989-2000) sunt cărțile unui ironist
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285507_a_286836]
-
Sîrbu, cel puțin în parte, sunt un autentic "atelier" al operei literare propriu-zise. Dar acest "atelier" constituie el însuși o operă în sine, de o valoare literară cu nimic mai prejos decât celelalte scrieri ale sale. Fără a fi un calofil, epistolierul deține formula magică a verbului care deschide calea regală a literaturii, instituind ad hoc universuri ficționale, cu o spontaneitate uimitoare. Iar spiritul său, fremătând în prodigii, revarsă asupra cititorului un torent: aforismele, paradoxurile, reflecția tăioasă, judecata subtilă, nuanțând până la
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Județeană Argeș (1974-1997). După 1990 face parte din redacția revistei „Calende”. Debutează în caietul de poezie al revistei „Argeș”, cu ciclul Edict (1970), dar se impune cu volumul Curtea Veche (1974; Premiul Uniunii Scriitorilor), prima sa carte. Solitar și himeric, calofil de tip matein, așternându-și urechea pe catifeaua sonurilor vetuste și muzeale, inventate prin metamorfoza celor existente, sedus de codul etic și estetic al unor nobile vremuri, C. e un menestrel modern și melancolic, purtându-și stângaci fantoma printre contemporani
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
și filme de televiziune. Între 1990 și 2002 obține mai multe burse de specializare la Paris, Berna, Basel și Viena. A fost distins cu Premiul „Saeculum” (1982) și cu Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca (1984, 1995). Ț. este un spirit calofil și un cititor subțire, privind literatura de sus, pe deasupra frontierelor care o despart de celelalte produse ale spiritului. Povestirile și romanele sale suferă de o anume supradeterminare culturală, ceea ce le face dificile pentru neavizați. Există în ele o rezistență subterană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290279_a_291608]
-
Malicondra (1983), Drumurile din noi (1985), și culegerea de „alegorii și întâmplări diurne” Vânzătorul de sunete (1985) sunt însoțite de numeroase traduceri din poeți, prozatori și dramaturgi maghiari. Lirica lui O. din Apa iubirii și Malicondra, cu propensiune spre versul calofil, e dominată de eros și tanatos. Cel mai îndelungat și consecvent demers al lui O. a fost însă cel de traducător din literatura maghiară clasică și contemporană. S-a ilustrat ca un prezentator activ al literaturii maghiare din România, făcând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288519_a_289848]
-
trăirii. Versurile din Cămașa lui Nessos aparțin unui autor sofisticat, pesimist, care își împânzește pagina cu simboluri și aluzii mitologice sau livrești, explicate într-un Cuvânt înainte: Arcadia, „țară mitică a armoniei idilice, aici - expresie a spiritului bucolic frivol și calofil”, Ababua, „oraș imaginar, e o sugestie a absurdului unei civilizații inumane”, Lemuria „are un sens alegoric adecvat celui originar mitologic - tărâm al duhurilor rele”. Ț. cultivă lirismul dominat de imagini apocaliptice sau proiectând nostalgia după paradisul inaccesibil, imaginat ca „o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290306_a_291635]
-
și Jean Steriadi. Poeta se detașează cu autoironie, adesea sarcastică, dar și cu regret, de „romantismul demodat din mine” - un „vals fosil” ce „supără urechea mea modernă”. Idealurile „antediluviene” sunt cenzurate de „năzuința de-a nu mai năzui”, fără măști calofile, sufletul se livrează contemplării propriei drame: „Mormântu-ți îmi astupă toată zarea”, dar contemplația revelă și bogăția lumii, în care „șchiopătând va reîncepe viața”. Cu ochi de plastician, S. compune scene de gen, cultivând pitorescul domestic și o peisagistică antropomorfă, unde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
de "om al muncii" era limpede. Lectura lor este pregătită de o anume insolență a punerii în text (scriptorul diarist "ia în balon" cum se spunea în limbajul familiar estudiantin al epocii ceea ce făcea farmecul "literaturii de gen", respectiv scriitura calofilă a "jurnalelor intime", din care se publicau uneori fragmente în revistele culturale), pentru a trece în mod neașteptat la un surfing pe valurile semnificantului, speculând la maximum paronimia și apropierile maselor fonice ale lexemelor: alpinist à rebours. Robur roborativ și
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
un apanaj al purei și perfect absentei interiorități. Într-o țară aflată mereu la răscruce de drumuri, Teodor Baconsky s-a pronunțat deschis, deși fără stridențe, asupra problemelor care ating omul fidel Evangheliei și loial cetății. Cunoscut ca un tenace calofil și versat arbitru al epitetelor, dl Baconsky se lasă prins adesea în mrejele formulei sintetice și adâncimile interogațiilor polare. Marcat de stilul literar francez - care sacrifică dinamica cinematografică a verbului pentru acrobația portretistică a adjectivului -, diplomatul român are virtuțile unui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Scrisul bănățean” (1952) și editorial cu volumul Fluviile visează oceanul (1961). Deși despre D. s-a scris mult și insistent, criticii nu s-au putut sustrage unei seducții simplificatoare, ce privește atât anumite obsesii tematice (marea, iubirea), cât și afectarea calofilă. În realitate, ca și colegii săi de generație, poetul s-a văzut în fața unei duble îndatoriri: să reînnoade cu o tradiție literară brutal și nemeritat întreruptă și să denunțe, cu mijloace poetice, pseudopoezia anilor ’50. De aceea, monotonia, câtă există
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
și Oameni din Dublin, și Portret al artistului la tinerețe. Și sper, ca să-l citez pe Radu Paraschivescu, să mai rămân pe această lume și să le duc la capăt. Într-o versiune poate mai puțin frumoasă și mai puțin calofilă decât a doamnei Papadache, care avea un stil extrem de elaborat. Eu am optat pentru o versiune mai accesibilă cititorului modern, cu mai multă vervă și cu mai multă viață. R.P. Constat, în schimb, că la traducerea lui Finnegans Wake nu
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
fost distinsă cu Premiul Asociației Scriitorilor din Craiova. Poet al expresiei elegante, cu o sensibilitate neoromantică, R. scrie versuri suave închinate iubirii, în tonalitate elegiacă, cu frecvente nostalgii de toamnă, transpuse adesea în ritmuri tradiționale. O constantă ar fi aspectul calofil și grațios al poemelor, prezent încă din Plânsul oglinzilor. Motivul liric fundamental al cărții este neliniștea în fața timpului, care nu e durată calculabilă, ci se contopește cu eternitatea: „Este târziu, bătrâne Tom, târziu / cum n-a mai fost în nici o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289388_a_290717]
-
ceea ce s-a numit școala privirii, dar nu o face într-o modalitate tehnicistă, ci într-una suculentă, având carnația omenescului, cele mai bune pagini amintind de un Claude Simon. M. practică o scriitură perfecționistă, dar nu inutil ori forțat calofilă sau pedantă. Un fel de artă poetică e formulată în textul din Anna sau Pasărea paradisului. E vorba „de un artificiu al gândirii, o cale mai comodă care ți se oferă: nu există evenimente mari și mici [...] ci e vorba
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288011_a_289340]
-
e personajul principal. Amalgamând Pe strada Mântuleasa cu La țigănci, dar și cu sugestii preluate din alte scrieri fantastice ale lui Mircea Eliade, Dan Pița a realizat un scenariu à la O mie și una de nopți ce debutează cult, calofil și evocativ, virează spre trauma politico polițistă din Pe strada Mântuleasa, apoi se scămoșează erotic folcloric (cu Selim și mătrăgune ), grotesc fellinian (vezi, ca-n Faleze de nisip, bordelul) și, în fine, parabolic, într-un final de operetă metafizică în
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
cu pricina. Ca să nu spui „ca casa vecinului“, spui „ca și casa vecinului“. În loc de „ca condiție“ preferi să zici „ca și condiție“. Personal, consider, pe de o parte, că fobia cacofoniilor e ușor nevrotică și atestă o specie de semidoctism calofil, iar, pe de altă parte, că, pentru a evita cazurile groase, limba română oferă soluții mai elegante și mai firești. Poți spune „asemenea casei vecinului“, sau „drept condiție“. Uimitor e însă altceva: „și“-ul salvator e folosit și când nu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
revistei „Bucovina literară”. Ca poet, a debutat în 1964 la „Ateneu”. A colaborat la numeroase reviste literare și de cultură. Primul volum de versuri, Mirele pâinii (1976), evidențiază rafinamentul metaforic specific promoției ’70, chemat, parcă, de splendoarea peisajului bucovinean. Idilismului calofil i se asociază sentimentalismul discret și incantația elegiacă. În Bună seara, frumoasă poveste (1981), aceeași tehnică a „acuarelei” combină abil nuanțele, lirismul confesiv fiind marcat de o „cuminte melancolie”. În Armura solară (1983), peisajul e mirific, lumina îl face strălucitor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285679_a_287008]
-
retorică poetică de dragul unei ibovnice cu priviri concupiscente, Z. ambiționează să compună un „fals tratat de gramatică”, unde studiază trecerea nudurilor prin adverbe, mișcarea doamnelor prin (sau în) morfeme, sufixe și desinențe. Horia Zilieru are curajul de a rămâne un calofil, în accepțiunea elevată a cuvântului. [...] Toate aceste prea frumoase podoabe lexicale, din care sunt alcătuite imagini laborioase, îl recomandă pe Horia Zilieru altui veac, cu limba ceremonioasă și haine incomode. [...] Darul, real și nu lipsit de importanță, de a construi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
un clasicizant - atribut definitoriu pentru opera redactată la amurgul existenței: "Odobescu aspiră la antichitatea mai ales elenă în orice pagină pe care o scrie către sfârșitul vieții" . Intuiție exactă a spiritului odobescian, al iubitorului de clasicități, livresc, erudit, cizelat și calofil, de o seducătoare și fascinantă alcătuire barocă. Personalității marcante a lui Titu Maiorescu, Vladimir Streinu îi consacră în volumul Clasicii noștri nu mai puțin de șase studii substanțiale: Titu Maiorescu în ", Titu Maiorescu - intim, Maiorescu și rolul criticii, Criticul literar
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
ale cărui maniere prețioase constituie un reflex definitiv. Prins în vâltoarea prefacerii literare rapide, nu s-a putut adapta cu ușurință peisajului variabil, de unde, în pofida măștii de autoritate, o incertitudine interioară, o simțire lezată căutând refugiu în atitudinea formală impecabilă." Calofilul Vladimir Streinu îi place mai puțin lui Gh. Grigurcu în "! De gustibus! Reținem însă însușirile stilistice ale acestei critici de o intransigență indiscutabilă, consumată fericit în spațiul luminos al desăvârșitei urbanități. Unul din cei mai talentați critici români contemporani - l-
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
Versurile lui - patriotice, elegii, satire, ode (Odă la rezbel, 1877), alegorii, balade - sunt ale unui manierist care știe să fructifice lecturi și tehnici. Spirit reflexiv cam uscat, construind după scheme apăsat romantice, ca mai târziu Panait Cerna, autorul este un calofil, preocupat de eufonia ritmică și de calitatea prozodiei (Iezerul, Sihastrul, „poveste poetică” - 1896). Ca și prietenul său Anghel Demetriescu, P., om cu serioasă cultură clasică, informat și cu privire la ideile și arta contemporană, a fost un teoretician tradiționalist, intrând în rezonanță
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]
-
poet, și un poet complect”, care „a pus piciorul în lumea cealaltă și calcă pământul inconsistent al făgăduinței”), avea să-i aducă elogii peremptorii din partea criticii. Conform adecvatei caracterizări formulate de poetul însuși în niște însemnări liminare, oarecum pretențioase și calofile, totuși impunătoare prin seriozitate, poemele din Cântarea cântărilor „nu sunt nici o traducere, nici o adaptare, nici o versiune, ci texte pe un pretext biblic”, pretext de la care s-a străduit să preia „îmbinarea de eglogă și de psalm, de incantație și melopee
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]