6,257 matches
-
a măsurii, că el nu lasă hățurile din mână, că tot ce povestește e scăldat în ironie. Dar ideea că absentează îndurarea ,Das Fehler der Barmherzigkeit", că nu există milă mi se pare o prejudecată. T.M. nu se abate de la canonul discreției și al ordinii, convulsiile sunt însă strălucit sugerate, romanul nu e deloc mărturia unui spectator impasibil. T.M. este un analist al dereglării pe planul sentimentului, dar participă la evenimente cu o formă de solidaritate abia disimulată. Recent a fost
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
dă indirect o replică lui A.K. sugerând că o combustie gigantă țâșnește la T.M. dintr-o pățanie oarecare. Pentru a se descifra cât e permeabil scriitorul la compătimirea umană, trebuie plecat de la ideea că el o mută în tiparele canonului său epic. Daniel Kehlmann situează paginile despre visul lui Mont-Kaw lângă textele lui Jean-Paul dedicate stingerii din viață a lui Iisus sau efuziunile lirice în proza lui Goethe. Un ins tăcut, umil, cu pungi sub ochi, efect al lacrimilor și
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
puneau/ (la televizor)/ cizme de cauciuc viselor năpăstuite,/ înotînd pînă la genunchi în noroi și gheață lichidă.// }ăranii puneau cizme de cauciuc vitelor năpăstuite./ Eram,/ eram într-un stadiu avansat de melancolie" (Stadiu avansat de melancolie). ,Omul concret" își impune canonul printr-o metodică dezechipare a limbajului poetic de convenții. Abolind fervoarea ,caldă" cu care poetul tradițional se căuta pe sine, caută, printr-o fervoare ,rece", aspectele desubiectivizării, ale tranziției într-un univers obiectal care ,se visează" invers, de la obiect la
Lirism extravertit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11253_a_12578]
-
ca mierea de degete" (ibidem). Sau: ,și degetele mele cu vrăbii înhămate mă ridică lin cu trup/ cu sufletși cu versuri în zbor ușor ciudat binefăcător" (unsprezece). Spre a nu fi stînjenită cumva de tiparele vreunui artificiu, de servitutea vreunui canon, fantazarea pornește, nu o dată, de la elementele ,de jos", de la cota inferioară a referinței spre-a urca energic la perechea sa ,complicată": ,mari heleștee cu popoare de broaște pe suprafața vie a apei/ între ierburi proaspete bărcile stau dezbrăcate ca fecioarele
Lirism visceralizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11276_a_12601]
-
cristal, 1983), apoi în proză (tot într-un volum colectiv, Desant '83). E, fără îndoială, o personalitate importantă și influentă a actualității noastre literare. E cu atât mai de mirare că în ancheta revistei ,22" despre noua ierarhie și noul canon, prefigurate din 1990 încoace, Ion Bogdan Lefter nu a obținut decât un vot: al meu. Motivele acestei ignorări răzbunătoare sunt mai multe și nu le voi cataloga aici pe toate. Aproape toată lumea e supărată, dintr-un motiv sau altul, pe
Acreditarea postmodernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11323_a_12648]
-
să ia o pauză. Îmi redactez și singur actul de acuzare. De zece ani de zile de când am intrat în câmpul muncii, refuz cu obstinație să ies pe ușă mai devreme de o oră și jumătate de când mă trezesc. Pentru canonul asta, m-am trezit trei ani de zile la șase dimineață și nu regret nici o oră de somn nedormita. Îmi spun de fiecare dată că ajunge zilei urâțenia ei ca să mai îngroș și eu rândurile prăfuiților cu fata umană. Mă
Meditaţie despre fiţe by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82760_a_84085]
-
altceva decât să te concentrezi asupra scrisului? Poate și tu esti, la fel ca Răzvan - pe care îl cunosc foarte bine, deci vorbesc în cunoștință de cauză - o persoană care pur și simplu nu poate fi înregimentata cu folos în canoanele școlii, indiferent ce școală va fi fiind ea. Eu am studiat un an la una din cele mai prestigioase școli din lume; e o diferență fantastică față de România, dar sunt convins că un tip că Răzvan ar fi cârcotit din
Ce-am învăţat by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82809_a_84134]
-
construiește un personaj, ale cărui legături cu adevăratul Cămilo José Cela sînt relativizate și revizuite de cerințele interne ale literaturii. Cela: un cadavru de lux aparține unui registru mixt, în care biograficul este subminat în permanență de românesc. Constrînși de canoanele genului, atît apologetul, cît și pamfletarul sînt mai radicali, măi plastici și mai hiperbolici în discursul public, decît în fața propriei conștiințe. Figurile pe care le creionează rămîn undeva, la jumătatea drumului dintre viață și literatura. Din acest motiv, cartea lui
Cela: un cadavru de lux by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/14782_a_16107]
-
ar trebui ca tinerii critici să lase armele albe ale cuvintelor și să pună mîna pe arme de foc? Abia aștept să citesc romanele și poemele rezultate dintr-o astfel de concepție despre literatură, mai apropiată de canonadă decît de canon.
Scriitorii vechi și criticii noi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14943_a_16268]
-
Rodica Zafiu Într-o istorie a poeziei care ar lua în considerare instituțiile și procesele socio-culturale (modalități de publicare, cenzură, instanțe validatoare, receptare, stabilire a canonului școlar, ierarhii paralele, interferențe extraliterare) și-ar putea găsi locul, în capitolul despre actualitatea imediată, un fenomen care dă o formă nouă unui conținut mai vechi: cenaclurile din Internet. în cele ce urmează încerc să schițez cîteva observații - preponderent lingvistice
Comentarii de poezie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14928_a_16253]
-
ieftin a populației. Toate caracteristicile enumerate se regăsesc în Noua Atlantidă, ea promițând cititorului chiar câteva adaosuri interesante. Un exemplu ar fi meditația asupra raselor, care i-ar atrage autorului (de data asta pe drept cuvânt) - cel puțin din partea reprezentanților canonului political correctness - o lapidare în toată regula: Chinezi. Eschimoși. Țigani. Ramuri ale unei vechi subrase. Ramuri care au încetat să mai fie locuite de curentul principal de viață și nu mai evoluează (pag. 46). Și dacă tot s-a ajuns
Parodia paranormalului? by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/14947_a_16272]
-
cerului dezinfectat// primarul întinde maestrului de vînătoare pîine și sare/ de emoție primarului i se desprinde barba solemnă// corul fotomodelelor închiriate cu ora/ intonează imnul vînătorilor căzuți la datorie// alaiul se îndreaptă spre locul unde va fi construită/ după ultimele canoane ale artei postmoderniste/ o vastă crescătorie de vulturi pleșuvi// maestrul de vînătoare își potrivește patriotic cravata" (ibidem). Istoria pare să fi obosit. Aidoma unui trup bolnav, ea a părăsit treptat zona pitorescului chezaro-crăiesc, încă reconfortant, spre a intra în Purgatoriul
Un poet antioficial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14926_a_16251]
-
le anexez aici, dacă nu m-aș teme că fac o figură de intertextualitate) dintr-o carte care mă obsedează încă." Cînd scrie, de pildă, acele exemplare pagini de reconstituire a lumii unui birou de corectură, cu reproducerea după toate canoanele literare a limbajului sulfuros al linotipistelor, cu portretul de neuitat al pedantului domn Munteanu care se spăla pe dinți în chiuvetele ciobite după fiecare gustare, Tia Șerbănescu încheie spunînd că nu e la înălțimea stilului Gabrielei Adameșteanu. După ce a creat
Un jurnal ca un spectacol literar by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15265_a_16590]
-
rechizitoriului contra lui Nichita Stănescu și Marin Sorescu după 20 de ani? Relația criticului cu timpul nu pare să fie, iată, foarte bună. Să fie înscrisă această limitare în destinul nostru de cititori? Să țină de natură, de cultură (formație, canon etc.) ori de amîndouă? Și, mai cu seamă, să fie fără leac? Nu din orgoliu răsar aceste întrebări, ci din obligația de a ne cunoaște pe noi înșine, dacă dorim (și toți criticii adevărați doresc asta) să-i cunoaștem pe
Criticul și timpul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15361_a_16686]
-
Teoriile sociale ale lui Stuart Hall, de exemplu, ne oferă instrumente valabile pentru analiza claselor și a culturii populare ca fenomen. Dar sistemul de clase de care scria Hall în Marea Britanie nu mai este azi atît de clar. Acum cînd canonul pe care Hall îl interoghează a colapsat la nivel academic, critica lui nu mai entuziasmează la fel de tare. De pildă, teoriile propuse recent de poeții LANGUAGE mi se par mult mai interesante, fiindcă se ocupă de faptul literar în sine. Care
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
istorie și filosofie. Cred, de pildă, că Fredric Jameson e un bun teoretician ce a schimbat o întreagă viziune despre postmodernism. Te poți certa cu el, dar este strălucitor și original în ceea ce privește modernismul. Harold Bloom este opusul lui - pentru el, canonul este totul, dar nu este bine informat despre literatura europeană. Și neagă total literatura african-americană, feminismul și așa mai departe. Totuși, este un critic serios care are ceva de zis despre literatură. Știe extrem de multe despre romanticii englezi, iar The
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
Elenei, ale lui Marcian." Ina concertase sub bagheta lui Marcian - acesta din urmă o considera foarte talentată. Maestrul încearcă să-i facă un program de lucru, dar Ina are o fire refractară și nu vrea să se supună cerințelor și canoanelor lui Marcian. Și, totuși, bombănind, ea se supune, fără să vrea. Dar ceea ce ne-a atras în mod deosebit atenția din aceste răzlețe însemnări este faptul că Hortensia Papadat-Bengescu se oprește la poezia eminesciană "Melancolie" și, imaginând o scenă în
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
vorbind de formele fără fond, "fondul" este socotit, cu puține excepții, "cultura populară", într-o deplină consonanță cu pașoptiștii. Abia după 1900 situația devine periculoasă. Pe de o parte, așa cum bine arată Nicolae Manolescu, G. Călinescu stabilește în Istoria literaturii... canonul modernității în literatura noastră (scoțând la iveală tot ceea ce putea intra în acesta din partea ei "veche"), pe de altă parte "o fantomă" începe să se plimbe prin cultura română: părintele ucis, nerecunoscut, ignorat, se întoarce și cere răzbunare. Ca orice
Fantoma părintelui ucis by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15425_a_16750]
-
și cere răzbunare. Ca orice duh, el "bântuie" și e înșelător. Se strecoară pe neștiute, benefic și revigorant în text "moderne și inovatoare"; alteori, insidios, pare a se oferi ca un paradis etic, politic și social - valorificat însă tot după canonul modernității - justificînd ideologii hibride și catastrofale. Ori, dacă vrem să știm cine suntem și dacă vrem să ne luăm soarta în propriile mîini, trebuie să abordăm fără temeri și fără nejustificate pudori câteva secole din istoria noastră culturală, secole mult
Fantoma părintelui ucis by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15425_a_16750]
-
un îndrumător spiritual pentru poporul său, aidoma unui bun părinte: "m-ai pus să fiu păstoriul și învățătoriul turmei tale". Putem socoti că persoana umană, individul este ignorat, "pulverizat", în viziunea lui Neagoe? Cu siguranță, dacă am pune în funcție canonul "modernității". Dar pentru o lume în care "sufletul și nu trupul" are importanță, individul are o altă accepțiune: el este un suflet unic, irepetabil, în permanent dialog cu divinitatea și în necontenită căutare a mântuirii - pentru aceasta i s-a
Fantoma părintelui ucis by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15425_a_16750]
-
bune, pentru necredința lor, voi să le dați și bani cît veți putea. Iar să nu iubiți răzmerițele și războaiele, nici să vă ducă mintea să vă bateți cu dînșii". Trebuie subliniat cu tărie că orice glorificare a eroismului unui "canon occidental" - este exclus să o găsim într-un text medieval ortodox. Sigur, asta nu înseamnă că nu ne aflăm de fapt într-o epocă militar-războinică, că nu s-au dat lupte notabile în care au murit sumedenie de oameni (în numele
Fantoma părintelui ucis by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15425_a_16750]
-
Drept aceia n-am legat pecete". După noi rămân doar faptele creștinești și nu "pecețile" cărților; dar probabil că și Învățăturile... au fost o "faptă bună", căci, iată, o avem în fața noastră și regretăm proasta ei înțelegere și asimilare în "canonul" cultural național. Se mai pune întrebarea dacă Neagoe "credea" în cuvintele sale, dacă nu cumva cartea sa este o culegere de "clișee", de "figuri de stil" după moda timpului, cu scop politico-propagandistic. Nu este aici locul să dezbatem această problemă
Fantoma părintelui ucis by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15425_a_16750]
-
bunuri spirituale (pe care încă nu știm să le punem în valoare) și experiențele unice care ne fac să fim noi înșine și să avem ce transmite contemporanilor și urmașilor noștri. Nu Cantemir, nu Mihai - cu chipul lui machiat după "canonul" occidental - tulbură somnul românilor. România "profundă" tânjește după părintele ucis. Este cazul să depășim complexele prea marii noastre grabe, să ne întoarcem privirea înapoi și să stăm de vorbă cu fantoma lui care nu are încă odihnă și nici nu
Fantoma părintelui ucis by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15425_a_16750]
-
totdeauna ca un autor important iar deosebirile de puncte de vedere dintre noi și d-sa au fost secundare. A spune acum că reprezentăm o gașcă ori că am scris despre d-sa "pagini odioase", voind noi a impune un "canon depășit" (din care, se subînțelege, d-sa a fost exclus), a spune acestea și altele nu corespunde cîtuși de puțin adevărului. Din fericire, faptul e verificabil. Aproape toate recenziile elogioase despre dl George la care d-sa se referă în
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15486_a_16811]
-
fi spus Ortega y Gasset), lumea atrasă de fructul oprit, de violență, viață politică agitată, moarte. însă nu datorită "anormalității" a obținut volumul Amsterdam premiul Booker Prize în 1998, ci probabil datorită scriiturii: reluarea parabolică a temelor sugerează partitura unui canon preclasic; subiecte care ne fac de obicei "de rușine ochii să-i închidem" sunt tratate perfect cristalin. La înmormântarea fotografei Molly Lane, răpită de boală (și viciu) în plină tinerețe, trei foști amanți ai acesteia (și între ei prieteni - un
"Cu-același gând, noi totuși ne desfidem..." by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15527_a_16852]