93 matches
-
întuneric la a doua ocazie, înainte de acuplare, numai și numai sărutând-o, avansă el cu îndrăzneală pe terenul încă alunecos dintre ei doi. Melanie se eschivă de la subiect, prefăcându-se a nu fi auzit apropoul lui fără perdea. Murmurând o cantilenă și coborând a modestie ochii albaștri, ca și cum ar fi avut în intenție examinarea galbenului parchetului lăcuit, începu din nou să murmure melodios: Die gedanken sind frei Wer kann sie erraten, Sie fliehen vorbei, Wie nächtliche Schatten Kein Mensch kann sie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
prin altceva, doar dacă n-o fi consecința faptului că a trăit mult, poate că există lucruri pe care începem să le înțelegem doar când ajungem acolo, Ajungem acolo, Unde, La bătrânețe. Cipriano Algor se îndreptă spre cuptor, murmura o cantilenă fără sens, Marta, Marçal, Isaura, Găsit, apoi schimbând ordinea, Marçal, Isaura, Găsit, Marta și iar, Isaura, Marta, Găsit, Marçal, și iar, Găsit, Marçal, Marta, Isaura, în sfârșit, adăugă propriul lui nume, Cipriano, Cipriano, Cipriano, îl repetă până pierdu șirul, până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
fildeșʺ (1929), ʺStatui. Sonete și evadări din sonetʺ (1939). Este cel mai prolific sonetist român. 94 Dacă sonetul n‐ar fi existat, Mihai Codreanu l‐ ar fi invitat ca să se poată exprima. Al.A Philippide „Adevărul literar” , 31 I 1932) CANTILENA MAMEI Iluminând cu raze aurite, A sufletului meu pustietate, Un cântec vechi prin anii mei străbate Ca luna printre ramuri vestejite. E‐ un cântec vechi din vremuri fericite, Din lumi cu visuri roze colorate, De brațul mamei tainic legănate și
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
visuri roze colorate, De brațul mamei tainic legănate și‐ ncetișor pe sânu‐i adormite. Îl cântă‐ n vânt un flașnetar pe stradă. Se cern prin toamnă fulgii de zăpadă Ca‐ n sufletu‐ mi aducerile‐aminte... ...și‐ ascult... și sorb motivul cantilenei.. și‐ n dorul vremilor de mai nainte, Mă frige‐ o lacrimă din colțul genei. UNEI FEMEI Vezi tu o slabă rază ce s‐avântă? Oh, de‐ ai simți că raza asta vine Din dorul unei lumi cât mai senine Ce
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și timbrat. Vom putea silabisi mai bine frumoasa limbă românească, multicoloră și cadențată, pe care o vom crea noi înșine, filtrînd împreună, prin clarul rășinos al brazilor, 60% de unghiulare cuvinte latine, 40% de cuvinte lichide și onduloase ca tînguitoarele cantilene de prin porturile africane (...) Sub mine se precisează congresul nocturn al acelor o mie și mai bine de turnuri. Discută și elogiază drapajul carmin și dinamic al frumoasei togi romane făcută la Paris, care îmbracă-desbracă sălbateca literară Românie” (în românește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
terenul genurilor clasice și mai ales în baza folclorului. A lua fabula, descîntecul, doina, a le încărca de imagini și viziuni turburi sau măcar de colori, a le scoate însă din orice mișcare utilitară, iată metoda. Descîntecul se face o cantilenă grotescă, fabula o etică simulată de imagini”. Regăsim aici punctele de vedere ale artiștilor expresioniști de la Gîndirea, ale „primitiviștilor” moderni, ale lui Ion Vinea și Marcel Iancu, Lucian Blaga și Ion Barbu. „Absurditatea” alăturărilor din capitolul „Dadaiști, suprarealiști, hermetici” al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dumitale, messer Durante. Și sper să mă cinstești cu prietenia dumitale la fel cum m-au cinstit acești Înțelepți, după ce corabia mea m-a părăsit pe aceste țărmuri, cu toate că nu le pot opune nici o Învățătură anume, zise el cu dulcea cantilenă a graiului venețian. Știința mea e aceea a mării, iar puntea unei galere Îmi e catedra. Locuri de unde se naște, adesea, o viziune diferită asupra lucrurilor de pe uscat. Dante resimți o simpatie instinctivă față de acel bărbat cu o purtare atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de relief. El fusese cel care Îl interogase Îndelung pe omul acela, Încercând să Îi smulgă o explicație. Pusese să fie eliberat din corzile cu care polițaii se apucaseră să Îi disloce Încheieturile, Însă acesta se mărginise să rostească o cantilenă de neînțeles, acompaniată de un dans straniu presărat cu invocații adresate demonilor. Dante Îl lovise violent peste față, când Își dăduse seama că Își trasa Împrejur, cu sângele picioarelor rănite, un soi de hotar, ca pentru a se Închise În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mințile simple? Oare niște prostii asemănătoare Îl făcuseră curios pe Veniero? Dante Începuse să se Înstrăineze, urmându-și șirul propriilor gânduri. Asculta din ce În ce mai distras cuvintele omului. Apoi ceva, o schimbare În ritmul predicii sau În tonul vocii Îi solicită atenția. Cantilena despre măreția epocii care avea să vină, alcătuită din aspirații inefabile și din expectative extraordinare, lăsase loc unui subiect mai sumbru. Dumnezeu părea să fi dispărut dintr-o dată din orizontul teologului, lăsând locul unei bezne tulburi, infernale. Acum, Bruno nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
brațele Întinse În față, către un obiect așezat pe jos, lângă genunchii ei, era Antilia. Sunetul pe care Îl auzise era cel produs de plăcuțele din bronz legate de degetele ei, pe care femeia le lovea ritmic, În timp ce pronunța o cantilenă pe limba ei. Printre cuvintele necunoscute i se păru că recunoaște același nume șuierător invocat În biserica Celor Patruzeci de Martiri. Când Îl auzise intrând, femeia se oprise, ridicându-se grabnic după ce azvârlise un văl peste obiectul din fața ei. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
călător pe tărâmuri Îndepărtate despre dansul de dragoste al marilor cobre de peste mare, ce poate fi văzut În nopțile cu lună printre dunele deșertului. Antilia Îl acoperise pe Veniero cu mantia și Încerca să Îl readucă la viață printr-o cantilenă rostită În șoaptă, alcătuită din sunete și din cuvinte de neînțeles. Se lipea de el cu o vibrație stranie, ca și când ar fi voit să Îi transmită o parte din propria ei căldură vitală. Apoi se Întoarse din nou spre poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a motivelor folclorice, precum și a motivelor cuprinse în lirica tradiționaliștilor, într-un transfer parcă de sugestii originale, de diversificare a lirismului prin plăsmuirea de impresii, de sunet și culoare într-un conținut psihic nou, și nu transcrierea aproape identică a cantilenei lui Botta sau a poemului "După melci" al lui Ion Barbu, care rămân simple parafraze a modelelor. Tiberiu Utan "Carte de vise", E. P. L., 1951; "Versuri", Editura Tineretului, 1961; "Clipe", E. P. L., 1968; "Steaua singurătății", Editura Tineretului 1968; "Versuri", "Cele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
această strofă, din Max Jacob: "Trece uneori Dumnezeu prevestit/ de forme la fel de neînțelese/ precum metaforele noastre, o, profeți..." Corneliu Sturzu "Arcade peste anotimp", 1964; "Autoportret pe nisip", E. P. L., 1966; "Restituirea jocului", E. P. L., 1969; "Duhul pietrelor", Editura Albatros, 1970;"Cantilene", Editura Junimea, 1970; "Camera de recuzită", Editura Junimea, 1973; "Anotimpul încrederii", Editura Eminescu, 1974. Ca și Nicolae Ioana și Mircea Ciobanu, C. Sturzu își face portretul pe nisip, sugerând ideea de efemeritate: "Mereu schimbătoare,/ neliniștită mereu/ după respirația felurită a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la femeile grece/ trestia-i cu amintiri". 9 "Toate fructele care seamănă cu un cap cad pe rând/ pe tipsiile beznei și fiecare își duce la golire încifrarea/ să danseze,/ deasupra râului." 1 C. Sturzu, "Arcade peste anotimp", 1964. 2 "Cantilene", 1970, "Drumul pietrelor", 1970, "Camera de recuzită", 1973, "Anotimpul încrederii", 1974. 1 "Întoarcerile", Editura Eminescu, 1970, "Roata", Editura pentru literatură și artă, 1968. 1 "Coloană de-a lungul", Editura Eminescu,1971, "Zăpezi fără întoarcere", Editura Cartea Românească,1973; "Scut etern
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rural și folcloric). Optimismul de redacție și cafenea, robustețea profesională trîndăvesc tot mai late în pajiștele unei preafrumoase limbi. Iar drumurile de țară scîrțîie de coviltirele prozei tradiționaliste, oloage și infantile ca un ultim mereving. Poezie leneșă, iarăși: jalnica, cerșetoarea cantilenă a nomazilor ultimi-simboliști. Palidă ca un altoi neprins; oribilă, tremurătoare ca un plămîn expectorat - fie buretele răcoritor pentru fruntea (enormă) a vreunui critic, congestionat pînă la urmă, nedumerit, nefericit de viforul și săbiile albastre și adîncul de rai în care
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
voluptate În seara singuratecă și pală, Parfum din flori pălite și uitate... fecioarele cu incarnat de crin ale lui Botticelli întristatul, Mult vestitul florentin... fecioarele pale trecând muzical: O, marile pasionate, O, tragicele Magdalene, Femei etern îndurerate Ca niște triste cantilene. Pe urmele îndepărtatului Radu Ionescu, poetul se cutremură de acordurile pianinelor funerare: Acorduri murmurate de negre pianine Atinse-ncet și dulce de mâini ce-au tresărit Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit, Sub lacrimi neștiute în tainice suspine
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
insularității. Aventura poeziei, realitate suverană, deasupra vicisitudinilor devenirii, nu anulează însă dilema existențială. „Temuta, roza Moarte” prelungește indefinit dualitatea perspectivelor: spre „suita și ciclica lumină” sau spre „somnul humei triste” (Epilog). O soluție la această scindare se conturează în poema Cantilenă, unde apare, într-o primă și remarcabilă interpretare, motivul „zeului trist”, obosit de propria lui desăvârșire. Disputat „culmilor lucide” ale „dreptelor amiezi” de către „Fata verde Una”, ciobanul lui B. este absorbit în somnul luminat de „crini opheliali” și „stele moi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
curgerii fără întoarcere. Tot ea deschide însă porți spre „lobi de albă lume”, ca un prag spre o lume mai înaltă. Melancolia acompaniază discret abandonul, un suflu tragic se insinuează în atmosfera mistic-liturgică și moartea ia dimensiunile unui mister cosmic. Cantilenă, care este o piesă antologică a modernismului românesc și o culme a artei lui B., nu este unica formulă a lirismului său. Ciclul de sonete Cununa Ariadnei pare scris de un alt poet. Expresia s-a limpezit, versul bate cadențele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]