322 matches
-
prin anul 1957, după calculele lui Bucu, cînd stalinismul era instaurat de mai mult de un deceniu),perioada cînd demnitatea și suveranitatea nat au fost invers proporționale cu democrația” etc. După obligatoria ieșire cu sorcova, cu steaua și cu personaju’ caragialesc pe întinsele plaiuri ale “gindirii laterale” și ale glumitei spirituase( igienă, săpun, bucci șamd)ajungem și la supt-ilitatea supremă, corolarul celorlalte comori de inteleptrapciune. Zice mistagogicul analist dragoci:” Ne place să ne revendicam de la Decebal și de la Ștefan dar obsesia
Coloana vertebrală gonflabilă by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82919_a_84244]
-
Iulia Argint Cartea domnului D.Hurubă amintește de dialogurile suspendate, absurde ale unor personaje caragialești, dialoguri din care se poate desprinde însă fără prea mare greutate realitatea vizată. într-un fel, autorul se situează singur printre descendenții lui Caragiale: ...orice asemănări cu situații, momente, schițe și alte asemenea existente în limba, literatura și în viața
Satir dansând by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/14717_a_16042]
-
dragostea mea... este la rândul lui o satiră în care lucruri familiare sunt încurcate la maximum, rămânând cu toate acestea recognoscibile, o scriere în care este prezent un absurd nu atât kafkian (având în vedere că este satirizată societatea), cât caragialesc.
Satir dansând by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/14717_a_16042]
-
se poate întîmpla decît într-un singur caz: atunci cînd vii nădușit de la chef și ai cam pierdut numărul paharelor. Boris Caragea l-a înfățișat pe Lenin într-o astfel de ținută, adică în strictă și elocventă conformitate cu viziunea caragialescă asupra revoluției: "Steaguri, muzici, chiote, tămbălău..." Tot din articolul menționat mai aflăm că Mihai Buculei este artistul cel mai potrivit spre a umple golul din Piața Scînteii: "Elev al lui Boris Caragea, al cărui atelier îl și folosește acum, el
Caragiale și Lenin by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/14741_a_16066]
-
cu o modificare semnificativă de registru. Valer Dellakeza găsește clou-ul pentru un diriginte de poștă pungaș și veșnic cherchelit care trăiește dependent de scormoneala în intimitățile (scrisorile) celorlalți, un viciu ce-l concurează zdravăn pe cel al băuturii. Ceva caragialesc se regăsește în atmosfera spectacolului. Excelenți Angel Rababoc și Nicolae Poghirc în Dobcinski și Bobcinski, un fel de Farfuridi și Brînzovenescu, chiar de la nivelul replicii. Adrian Andone în Luka Lukici Hlopov este un nătîng și cabotin inspector școlar, terorizat de
Rîsul lui Gogol și mustăceala lui Goga by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15480_a_16805]
-
Rodica Zafiu Între experimentele poetice ale lui Șerban Foarță - holorime, "placă (puțin) defectă", comentarii la tablouri, texte pentru Phoenix, versificare latină, arhaizare balcanică, limbaj caragialesc și atîtea altele - apăruse deja, în ultimii ani, și montajul din proza jurnalistică a știrilor senzaționale; recentul volum Erau ziare, evenimente (Timișoara, Brumar, 2000) grupează texte scrise în acest gen, integrîndu-le într-o structură care amintește de o compoziție muzicală
Poezie și limbaj jurnalistic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15499_a_16824]
-
la automatisme, se regenerează înțelepciunea autentică, izvorîtă din misterul ființei ("Cine e nebun în fața lumii, e un înțelept în fața lui Dumnezeu", spune apostolul Pavel). O mostră edificatoare a unui asemenea demers în răspăr îl reprezintă eseul, botezat după o sugestie caragialescă, Domina bona. Întîlnim aici o tentativă de reabilitare a lui Cațavencu, deci a unui personaj ce pare o întruchipare nemîntuită a demagogiei, semidoctismului, turpitudinii, provocator chiar prin acest cumul de defecte pentru inteligența transfiguratoare a Divinului. Jonglînd cu contrariile cu
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
Lăcustă din Desant. Cel care începea o proză ("Vis de lup") cu o găselniță uimitoare, aceea de a povesti la timpul viitor... Lăcustă s-a autosituat sub semnul lui Caragiale. Și Crohmălniceanu, în prefața de la Desant '83, observa o componentă caragialescă în prozele sale. Titlul noii cărți a autorului în cauză schimbă datele problemei. Fără Caragiale pare să însemne, de fapt, fără ficțiune. De altfel găsim într-un loc o definire a schimbării: "Eu sînt, totuși, cel ce credea că slujește
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
drumurile navetei Berlin-București într-o agitată nestare. începuseră să-l urmărească chiar... scrișii săi. Cuvintele deveniră făpturi "morale"". Ficțiunea este renunțarea lui Caragiale de a mai descrie/genera realități. Caragiale a fugit din fața blestemului de a trăi într-o lume... caragialescă: "Caragiale, cred eu, nu ne mai este demult contemporan. Răsfoind presa acestui veac, am impresia că tot ne-am zbătut (și cum ne închesuim și-acum!) să intrăm iar și iar în paginile lui Caragiale. Chiar nu putem trăi fără
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
pragmatică la care recurge autorul, de data aceasta ea nu mai este una auxiliară, subordonată operei literare, ci se transformă într-o tehnică hermeneutică generalizată și sufocantă până la urmă. Neajunsul unei astfel de abordări discursive apare de la bun început: textul caragialesc devine un simplu pretext pentru etalarea unui sistem teoretic. Instrumentele critice menționate în titlu sunt definite atât în cuvântul introductiv cât și pe parcursul lucrării. Din păcate, aceste precizări teoretice nu au darul de a stârni curiozitatea intelectuală a cititorului, dimpotrivă
Pragmatică în loc de analiză by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14132_a_15457]
-
ani. Ce țară fusese acea Românie în care o familie de artiști de neam străin, împămînteniți aici, apucase să întemeieze, în timp puțin, o lume atît de vie și cuprinzătoare, de la strălucirea primei scene pînă la tumultul aevea al străzii caragialești și la paloarea de vis otrăvit al Bucureștilor mateini? Acum, la despărțirea de fiica lui Caragiale, lumea aceea mai avea puțini martori, doamne în vîrstă în special. Recunoșteam cîteva dintre ele: pe fosta solistă de operă Ioana Nicola-Știrbei, pe fiica
O amintire în anul Caragiale by Tita Chiper () [Corola-journal/Journalistic/15178_a_16503]
-
cartoanele colorate arborate spre uzul camerelor de luat vederi alb-negru și al "cîrmaciului iubit", îmi producea vertij. Nu mă știu să fi suportat mai mult de 5 minute producțiile de "cultură vie" ale acestui clown obez și fără rușine, care, caragialesc, fugea cu sprinteneala morții în oase pe 21 Decembrie 1989 din fața "reacțiunii". Îi citeam, însă, unele dintre poezii, precum și interviurile din "Flacăra" cu inși precum Valeriu Popa n-am fost nicicînd aprioric negativist și nici dușmănos... Acum însă, acest ins
1 Mai muncitoresc by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/13891_a_15216]
-
Neculai". Mai periculoasă decît șicul lui }ircădău e șpanga lui Chiriac, dar el, la conflict, nu o întreaptă spre Veta, ci spre sine. Pentru Rică ar fi utilizat însă pușca din dotare. Mița aruncă la necaz cu vitrion. Restul personajelor caragialești se rezumă la palme pe care le încasează amicii infideli sau adversarii politici, chiar la cafiné central. Cu excepția dureroasă a preotului din Păcat... care își ucide copiii incestuoși cu pușca din două focuri fără avertisment. Chiar mai crud se poartă
Agresiuni, încăierări și arme by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/10392_a_11717]
-
de incursiuni în opera prozatorilor sau în cogitațiunile recenzenților. Astfel, înainte de a discuta cărțile a doi tineri prozatori (Bedros Horasangian și Ioan Lăcustă), cronicarul nu pregetă să facă o scurtă istorie a schiței în literatura română, reținând atât "tirania" modelului caragialesc, cât și meritul lui N. Velea și F. Neagu de a fi "dez-dramatizat" specia. După un rond minuțios, criticul se oprește asupra scriitorilor din deceniul nouă: "autorii de schițe se împart (...) în obiectivii reprezentării, cei la care prevalează interesul pentru
Critica de a doua zi by Adrian Terian () [Corola-journal/Journalistic/12302_a_13627]
-
petrecere a călătoriei (1982) o bucată lămuritoare, Sancho Panza al doilea, pentru ca după un număr de ani, în 1986, să publice romanul Cu cărțile pe iarbă, o parodie la parodia lui Cervantes. Personaje urmuziene deșurubate în planul credibilității, cu nume caragialești (Don Mitache, un ,hidalgo" în drum spre Tupilați și bătrînul șofer Anghelache, pe post de scutier), dau piept cu morile de vînt ale absurdului cotidian dintr-un Bugatti 1905. Rabla, surogat de Rosinantă, fusese botezată duios după o Dulcinee la fel de
Iulie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/11502_a_12827]
-
exemplificăm. Autorul vorbește adesea studenților de violența (nu numai de limbaj) a românilor de după 1989, despre degradarea civic-morală a unui popor ce se laudă cu un creștinism chiar al etnogenezei sale; într-o călătorie cu trenul paginile par o schiță caragialescă) observă obedienta lingușire a unor români față de străini, față de tot ce înseamnă occident; la un simpozion din New York - unde se prezenta Dicționarul Scriitorilor Români, Aurora Cornu, acum stabilită de mulți ani în Occident, disprețuiește în limbaj violent literatura României de după
Întâlnirea cu sine by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/13001_a_14326]
-
rămânând cam licean o viață. Buna-credință, pe de altă parte, e confundată cu naivitatea, iar de naivi, de obicei, se râde. E anevoie ca eminescianul "O o(a)ră să fi fost amici..." (s.m.) să (mai) reziste după nostimul discredit caragialesc al lui amic, amică, amiciție... Ceea ce nu înseamnă că "toți elegiacii sunt niște canalii", cum va fi crezut Leconte de Lisle, care, nefiind un elegiac, nu excela nici prin umor! În ceea ce privește zeflemeaua ca "demonie națională" (pe lângă faptul că e, totuși
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
atunci a înfundat ospiciul. Eminescu rămâne visul frumos și curat al unei umanități care a uitat să mai viseze. Nu e loc pentru Eminescu printre noi. Dar poate va fi într-o bună zi, când ne vom trezi din coșmarul caragialesc ce ne devorează. Maniere Pe 16 februarie, în preziua aniversării a 60 de ani, pictorul Liviu Suhar a deschis, în sălile muzeului de artă contemporană de la Palatul Culturii, o amplă expoziție retrospectivă. Cele peste o sută de lucrări strânse laolaltă
Vederi din Iași by Alexandru Dobrescu () [Corola-journal/Imaginative/14204_a_15529]
-
din 1969. De remarcat totodată prezența, în Cuprins, a unui intertitlu care precede Vițelul turbat: Apropieri de Caragiale (ŕ la maničre de). Nu rezultă însă unde s-ar sfîrși respectiva secțiune, căci nici un indiciu nu ne vine în ajutor. Elemente caragialești apar, ce-i drept, și în ș109ț Idilă, ș112ț }oc, ș113ț Odevian etc. Mai revelator e faptul că în textul ș110ț Două morale, pe fila 8 verso, figurează următoarea inscripție: ,Momente apocrife. Vezi în special Venin, Degustare și Zălog." Sînt
Caragiale și vițelul turbat by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11097_a_12422]
-
amîndoi ilustrează aceeași atitudine fundamental comică, aceeași percepție a universului uman prin limbaj: pentru ei, organul suprem e urechea. Personajele lor există în măsura în care vorbesc, și acțiunea e chiar fluxul vorbirii. Pîcală (4) al lui Creangă este echivalentul în ițari al caragialescului Mitică, cel spilcuit orășenește. Ambii nu se pot împiedica de a se juca cu vorbele spre a nu spune nimic. Pîcală, ca și Mitică, se dedă la o „beție de cuvinte” în stare pură, care e propriul ei scop: vorbirea
Moș Ion Creangă Coțcariul by Mihai Vornicu () [Corola-journal/Journalistic/2815_a_4140]
-
Septimiu Popa, sugerând convoaiele de școlari ce veneau din toate ținuturile transilvane și se îndreptau, pe jos, de cele mai multe ori, spre această Romă ardeleană. Există însă și o a doua atitudine în evocarea școlilor blăjene; este atitudinea critică de nuanță caragialescă. E drept că aceasta, în comparație cu atitudinea elogioasă, de recunoștință, este mult diminuată; dar e prezentă în bogatul epistolar ciparian, în care sunt surprinse chipuri de profesori-preoți sau canonici cu slăbiciunile lor omenești, cu patimile lor, - așa încât autoarea este îndreptățită să
Școlile Blajului în literatură by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/2818_a_4143]
-
Dan Croitoru În Amintiri deghizate, Ov. S. Crohmălniceanu surprinde câteva din liniile de forță ale prozei optzeciste: "observația concretă, vie, asupra lumii din jur", "interes maxim acordat vieții cotidiene, omului comun, atenție la culoarea langajului străzii, unghi comic, caragialesc, de contemplare a umanității, spirit ludic", "surprinderea argourilor epocii, al decupajului momentelor realiste din realitate", "ochiul sarcastic, nemilos, avid de scene grotești". Am recitit paginile lui Crohmălniceanu având sub ochi cea mai recentă carte a lui Ioan Lăcusta, În șoaptă
Contrapunct by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17908_a_19233]
-
dinții strălucitori și ochii lăcomi ai celui ce aude o sirenă", adăpostit fiind într-o "colibă acoperită cu papura în stilul Gauguin în Tahiti, cu o latură complet deschisă către mare, catre răsărit". Sînt consemnate cu resignare și cîteva situații caragialești. Bunăoară cea, evocînd nemilos "lanțul slăbiciunilor", a copilului Mihai, care "în mod normal ar trebui să fie respins de toate liceele. Dar există privilegii... Și presiuni și scrisori de la Argetoianu. Deci va fi probabil primit. La fel vor proceda și
Amazoana artistă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17873_a_19198]
-
își adjudeca printre mijloace critică și chiar polemică". Fundamentat pe observație și reflecție, eseul lui Alecu Russo se naște din reacția să la mutații petrecute în teritoriul istoricului, al socialului, al literaturii sau lingvisticii. Într-un studiu deosebit interesant, intitulat Caragialeștii și datat 1945, Cornel Regman urmărește prezența unor trăsături comune, a unor constante stilistice, ca să spunem așa, în linia ce pleacă de la Iorgu sau Costache Caragiale și se sfârșește, trecând prin Ion Luca, cu Mateiu. Se poate vorbi de "o
Printre clasici by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17915_a_19240]
-
în dosul căreia ghicești maliția ghidușa a unui Iorgu Caragiale) și chiar o anume dezinvoltura persiflanta, ce se va impune cu vremea că un al doilea fel de a fi al familiei. E o poză această, un soi de al Caragialeștilor, sau mai degrabă un maniacalism, care poate fi întâlnit în forme felurite chiar la scriitorul de mai tarziu, cât și - într-o mixtura mai complicată - la fiul acestuia, Matei". ...În fine, ar trebui să discut mai pe larg (și nici
Printre clasici by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17915_a_19240]