201 matches
-
că exprimarea pe la colțuri de cotitură a dezinteresului pentru Basarabia primejduiește și Ardealul, este bine să-l învețe mai întâi pe surogat ce e ăla patriotismul, pentru care concept site-uri românești în postmodernismul miștocar n-avem, n-a permis caragialismul caricaturizat reducționist, exceptând unele extremist nefrecventabile, dar putem progresa prin imitațiune după unele din WO, cele mai apropiate geografic și militar fiind ungurești sau panmoldovenești, cum ar fi, accesate azi 27 martie 2011: http://prohungaria.ning.com/ http://kuruc.info
POSTROMÂNISMUL (4) – CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII ROMÂN? de CAMELIAN PROPINAŢIU în ediţia nr. 609 din 31 august 2012 by http://confluente.ro/Camelian_propinatiu_postromanismul_camelian_propinatiu_1346434802.html [Corola-blog/BlogPost/355331_a_356660]
-
unde drama și comedia au fost la ele acasă încă din antichitate. Se zice că noi trăim în spiritul lui Caragiale și visăm în spiritul lui Emiescu. Suntem acizi, dar și melancolici. Tindem spre lumina luciferică a lui Eminescu, dar caragialismul nostru ne împiedică ascensiunea spre înălțimi. Să fie o problemă de sociologie a poporului român? Sau tot un moft? Caragiale i-a oferit publicului exact ce îi trebuia: lucruri simple, ușor digerabile, un fel de circ pe pâine, scene comico-tragice
„MOFTANGIUL” CARAGIALE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 651 din 12 octombrie 2012 by http://confluente.ro/_moftangiul_caragiale_ion_ionescu_bucovu_1350062966.html [Corola-blog/BlogPost/359413_a_360742]
-
Utopiei, a primejdiilor care ni se prezintă purtând masca Binelui. (Comunismul, Stalinismul). Atenție la acest tip de primejdie ! Este un alt mesaj teribil al operei dramatice. Caragiale și Stalin, ca personaje, sunt desigur simboluri, parabole. În spatele personajelor stau stalinismul și caragialismul ca moduri și tipologii de a percepe lumea și de a te raporta la ea. Amândouă, aceste moduri, vin dinafară, de undeva de sus, din lumea bună. Da , dar ajung în substratul bazal al societății și al românismului (altă idee
ŞTEFAN DUMITRESCU: „CARAGIALE SE PUPĂ CU STALIN” de TEOFIL MIREANU în ediţia nr. 481 din 25 aprilie 2012 by http://confluente.ro/Teofil_mireanu_stefan_dumitrescu_teofil_mireanu_1335362680.html [Corola-blog/BlogPost/359199_a_360528]
-
zare un cal. Este Calul Troian pe care noi ca neam îl purtăm de milenii în noi. În studiile sale de psihologie a poporului român, Ștefan Dumitrescu a ajuns la concluzia că noi românii suntem un popor sinucigaș. Stalinismul și Caragialismul, setea de a le interioriza, sunt forme ale suicidului nostru istoric ca popor. Opera dramatică de față (pe care cineva ar putea s-o ia într-o accepțiune superficială, ceea ce ar fi dureros) devine una a escatologiei acestui neam. Este
ŞTEFAN DUMITRESCU: „CARAGIALE SE PUPĂ CU STALIN” de TEOFIL MIREANU în ediţia nr. 481 din 25 aprilie 2012 by http://confluente.ro/Teofil_mireanu_stefan_dumitrescu_teofil_mireanu_1335362680.html [Corola-blog/BlogPost/359199_a_360528]
-
mulți cred că o știu pe dinafară. Și nu greșesc. Adevărata provocare o reprezintă însă a o ști pe dinăuntru; adică, a pătrunde în intimitatea zonelor sale misterioase, insolite și profunde, propunând, așa cum face Gelu Negrea, o nouă viziune asupra caragialismului ca fenomen literar. În "Cine ești dumneata, domnule Moromete?", Gelu Negrea învederează, de asemenea, o viziune aparte asupra unei cărți esențiale a lui Marin Preda și a literaturii contemporane, "Moromeții" vol. I, în care criticul - delimitându-se de poncifele interpretărilor
Gelu Negrea () [Corola-website/Science/334916_a_336245]
-
Ea străbate până la consonantismul lui Odobleja și ontologia "muzicală" a lui Alexandru Bogza. Să nu uităm că Orfeu era trac de origine. (...). Iar propoziția-cheie a poeticii lui Caragiale este: Ritmul iată esența stilului" (p. 70). Reținem două judecăți critice memorabile: "Caragialismul vine din absoluta euforie a inconștientului care se dă drept conștient, din metafizica lui radicală, fantomatică, grefată pe o contradicție funciară pe care geniul lui Caragiale a știut s-o "prindă" cu o precizie inegalabilă. E o situație-limită când realul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de mângâiere ca altă dată față cu cele ce se vor petrece în lumea noastră românească. Copiii noștri vor avea poate de ce să plângă noi am râs destul". Cercetarea hermeneutică a lui Theodor Codreanu se angajează să pătrundă în tainele caragialismului. Pentru aceasta autorul recurge la o "poetică a oglinzii" a cărei paternitate și-o revendică, evident concepută pe temeiul unor "sugestii" inspirate, în primul rând, de Eminescu și Caragiale. "Metoda" oferă ocazia de a dezbate cu energie și, totodată, cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poetică a oglinzii" a cărei paternitate și-o revendică, evident concepută pe temeiul unor "sugestii" inspirate, în primul rând, de Eminescu și Caragiale. "Metoda" oferă ocazia de a dezbate cu energie și, totodată, cu meticulozitate, structuri de adâncime ale eminescianismului, caragialismului, bacovianismului. Nu insist pentru că aceste însemnări nu vor să fie o cronică literară. De aceea voi lua în atenție ceea ce mi se pare a fi o "obsesie" a lui Theodor Codreanu: aceea a raportării literaturii noastre, necontenit, la caracterul eponim
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Caragiale, după cum, concentric, în loc de încheiere, scrie De la Caragiale la Bacovia. Nici mai mult, nici mai puțin, Theodor Codreanu mărturisește că intenționa să intituleze cartea de față Eminescianismul lui Caragiale, dar s-a gândit (și bine a făcut) că ar nedreptățit caragialismul. Asemenea, cât îl privește pe Bacovia. Mai toată lumea e de acord (discuția a căpătat proporții considerabile, până la sațietate) că Eminescu și Caragiale sunt "două coloane", "două spirite tutelare" ale specificității românești, antinomice și complementare. Metaforic vorbind, Mitică și Hyperion ar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
spațiale (văzul) și temporale (simțul = auzul), cu "genul orfic muzical": "Eminescu definea fantazia artistică drept punctul de incidență dintre minte și inimă, dintre raționalitatea privirii și adâncimile auzului". Interioritatea, profunzimea, enigma dualității ontologice dau seamă de o dimensiune abisală a caragialismului. despre care au vorbit T. Vianu, Al. Paleologu, George Munteanu, Edgar Papu, N. Steinhardt și, mai încoace, mai pe larg și în oarecare măsura discutabil, Theodor Codreanu. Apropo de enigma dualității ontologice a caragialismului, ea trebuie investigată prin poetica oglinzilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
seamă de o dimensiune abisală a caragialismului. despre care au vorbit T. Vianu, Al. Paleologu, George Munteanu, Edgar Papu, N. Steinhardt și, mai încoace, mai pe larg și în oarecare măsura discutabil, Theodor Codreanu. Apropo de enigma dualității ontologice a caragialismului, ea trebuie investigată prin poetica oglinzilor sferice a "teoreticianului" Caragiale. Nu intru în amânunte. Reamintesc doar că, punând problema "stilului" în înțeles estetic, Caragiale consideră că acesta, "stilul potrivit", există numai în funcție de talent. În sprijinul demonstrației sale din eseul Câteva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în mod miraculos, "Caragiale este cea dintâi creație majoră a eminescianismului", "dar geniul acestuia (al lui Caragiale, n.m.) este atât de puternic încât devine antiteza complementară a eminescianismului". Dacă această carte, conclude autorul, a început sub semnul eminescianismului trecut în caragialism, încheierea obligatorie îl conduce spre bacovianism, unde încă mai stăruie umbra tutelară a lui Eminescu. În "cinismul" lui (de fapt, kynismos à la Diogene), Caragiale a râs și de cei care au râs la comediile lui, deși, spunea Slavici, "puțini
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vedea, într-o relație directă, în viziune călinesciană. Surprinde demersul dialectic în abordarea fenomenului pus în discuție, ipotezele avansate și nu în ultimul rând, argumentele care susțin construcția în sine. Cartea începe cu stabilirea unei relații directe dintre eminescianism și caragialism, din perspectiva unei antiteze pozitive, iar demonstrația potrivit căreia Caragiale este o creație a eminescianismului este credibilă, știindu-se influența poetului asupra câtorva scriitori din epocă. Eminescu și Caragiale sunt asemenea polilor magnetici care se opun, dar nu pot exista
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fundamentale C cu legitimitate ontologică". Nu e vorba despre antitezele pozitive, ci despre ceea ce autorul numește "antiteze eșuate". Lăsăm la o parte bogata referire la lucrările filosofice despre tema propriu-zisă și ne oprim asupra felului cum este tratată apropierea dintre caragialism și eminescianism. "Meritul excepțional al lui Caragiale este de a-l fi urmat pe Eminescu în abordarea simetriei de contrast. În epocă era trează tendința de sincronizare cu Occidentul (vechea noastră obsesie de la Dinicu Golescu încoace) iar graba duce la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
paradoxal, fascinația pentru Oblomov și Nehliudov stă alături de cea pentru Hamlet și Mateo Falcone (Shakespeare și Mérimée sunt printre autorii preferați). Modelele contradictorii îl determină pe adolescent să noteze exasperat: "Sunt un aliaj de karamazovianism, de oblomovism, de hamletism, de caragialism, de hyperionism, într-o necurmată prefacere cameleonică. De aceea nu sunt nimic" (864). Trimiterile la autori și cărți din cele mai diverse perioade și arii culturale demonstrează că nu se găsiseră încă reperele de lectură, că se citea cu aviditate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de exemplare din Heidegger. Dar câte vor fi fost citite?! La o mai atentă privire, de n-ar fi fost să se lase furat de entuziasme, Cioran putea să vadă aici tocmai un semn al vocației noastre către facil, al caragialismului nostru. 42.000 de exemplare de pus în rafturile snoabe ale bibliotecilor politrucilor vremii. Semn că, la noi, nimic nu este ceea ce pare a fi. Aceasta, o dovadă în plus. Să-i iertăm, însă, lui Cioran entuziasmele, fie ele și
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că Arghezi dezvoltă, în raport cu autorul moftului și al derivatelor sale, o afinitate intelectulă, exprimată în termenii unei prețuiri totale față de cel al cărui nume a devenit emblema unei mentalități, blazonul unei epoci fără vârstă, al unei viziuni surprinzător de actuale: "Caragialismul [...], gândirea caragialistă sunt în floare, nedespărțite de altfel niciodată de viață de tot. În strategie, geografie și tehnică militară, interpretate de bravii noștri concetățeni, în tranvai și la berărie, caragialismul e în plină desfășurare și caragialiștii evenimentelor sunt despre certitudinile
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
unei epoci fără vârstă, al unei viziuni surprinzător de actuale: "Caragialismul [...], gândirea caragialistă sunt în floare, nedespărțite de altfel niciodată de viață de tot. În strategie, geografie și tehnică militară, interpretate de bravii noștri concetățeni, în tranvai și la berărie, caragialismul e în plină desfășurare și caragialiștii evenimentelor sunt despre certitudinile lor indiscutabile entuziaști. [...] E cu atât mai actual Caragiale cu cât influența lui depășind mahalaua, urbea, fruntariile și geografia, începe să caragializeze planeta. Căci alături de Caragiale al nostru și al
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
lor, însă acest lucru e departe de a semnifica poziții ireconciliabile. Din contră, în spiritul ei comic, publicistica argheziană pare racordată la universul caragialian prin fire invizibile și, mai mult, pare a-i prelungi inconfundabil substanța. Sensul dat de Arghezi caragialismului derivă dintr-un mod comun de a se instala în lumea valorilor răsturnate. Mundus inversus e, și pentru autorul Spinilor de hârtie, scena interminabilă (theatrum mundi) unde, zilnic, au loc reprezentații ale miticilor, ale moftangiilor, ale oportuniștilor și demagogilor, într-
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
op. cit., p. 129. 237 Ibid., p. 34. 238 Marian Popa, op. cit., p. 154. 239 Robert Neumann, Zur Ästhetik der Parodie, apud Marian Popa, op. cit., p. 148. 240 V. Fanache, "Ironia", în Caragiale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p. 176. 241 Tudor Arghezi, "Caragialismul", în Scrieri 26, Editura Minerva, București, 1974, pp. 252-254. 242 Ion Vlad, în prefața la Alexandru Călinescu, Caragiale sau vârsta modernă a literaturii, Editura Institutul European, Iași, 2000, p. 6. 243 Tudor Arghezi, art. cit., p. 253. 244 Tudor Arghezi
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de viață, Steliana Brădescu • Teoria și practica semnului, Ioan S. Cârâc • Teoria narațiunii, Franz K. Stanzel • Termenii cheie ai analizei teatrului, Anne Ubersfeld • Parodia literară, Livia Iacob • Poetica genurilor literare, Florica Bodiștean • Poetica teatrului modern, Nicoleta Munteanu • Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană, Loredana Ilie În pregătire: Povestirile lui Alice Munro. De la Dance of the Happy Shades la Open Secrets, Dragoș Zetu 1 "Omul era într-adevăr frumos, plin de noblețe fiziognomică. Închipuiți-vă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de viață, Steliana Brădescu Teme și motive de poetică, Magda Jeanrenaud Teoria narațiunii, Franz K. Stanzel Termenii-cheie ai analizei teatrului, Anne Ubersfeld Topological Adaptations: From Text to Film / From Film to Text. A Theoretical Approach, Ileana Chiru-Jitaru Un veac de caragialism, Loredana Ilie Universul lui Edgar Allan Poe, Mihai Stroe 1 I. Heliade Rădulescu, "Barbu Paris Mumuleanu" (1837), în Critica literară, ediție îngrijită de Aurel Sasu, Minerva, București, 1979, p. 315. 2 Barbu Paris Mumuleanu, Scrieri, ediție îngrijită de Rodica Rotaru
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
ca mod de viață, Steliana Brădescu • Teoria și practica semnului, Ioan S. Cârâc • Teoria narațiunii, Franz K. Stanzel • Termenii cheie ai analizei teatrului, Anne Ubersfeld • Poetica genurilor literare, Florica Bodiștean • Poetica teatrului modern, Nicoleta Munteanu În pregătire: Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană, Loredana Ilie 1 Vezi Petroșel, Daniela, Retorica parodiei, Editura Ideea europeeană, București, 2006 și Carmen Pascu, Scriiturile diferenței, Editura Universitaria, Craiova, 2006. 2 R.M. Albérès, "Aventura romanului occidental", în Istoria romanului
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
L, 1994, 5; C. Stănescu, Vocile străzii, ALA, 1994, 204; Dan Cristea, Pensionari mai mult răi decât buni, LCF, 1994, 15; Răzvan Voncu, „Povestiri cu pensionari”, L, 1994, 11-16; Florin Sicoie, Delicatele instrumente ale prozei, CNT, 1994, 25-27; Alex. Ștefănescu, Caragialismul și țîrlismul, RL, 1994, 48; Valeriu Cristea, Oameni sărmani, CC, 1995, 1-2; Alunița Cofan, Monotonia - o scriere în palimpsest?, CC, 1995, 3-4; Dan Silviu Boerescu, „Prostia la români”, CL, 1997, 7; Carmen Varfalvi-Berinde, Fețele prostiei, APF, 1997, 9; Alunița Cofan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
Antonio Patraș Scriitorul și umbră să (vol. ÎI) , Antonio Patraș Slavici sau Iubirea ca mod de viață, Steliana Brădescu Teme și motive de poetica, Magda Jeanrenaud Teoria narațiunii, Franz K. Stanzel Termenii-cheie ai analizei teatrului, Anne Ubersfeld Un veac de caragialism, Loredana Ilie Universul lui Edgar Allan Poe, Mihai Stroe LIBRARII în care puteți găsi cărțile editurii Institutul European (selectiv) ALBA-IULIA Librăria Humanitas, str. 1 Decembrie 1918, bl. M10, țel. 0258.826007 ARAD Librăria Corina, str. Mihai Eminescu nr. 2, țel
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]