136 matches
-
gust de piersică și sarepână când dimineața firul și-l toarcetras din coama nopților pârguitede plăceriDacă aș mai fie cea de ieriți-aș respira lâncezealaînrourată de patimi și șoaptepână când din inima noptii se recită ziuaîntr-o cafea amarăsatisfăcutai spune bunăfemeii în carete-ai adăpostit înainte de a reîncepe istoria cotidienelor treburi.... XIX. NU POT SĂ-ȚI MAI VORBESC..., de Agafia Drăgan , publicat în Ediția nr. 2205 din 13 ianuarie 2017. Nu pot să-ți mai vorbesc cum îți vorbeam atunci când păsările luminii
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380557_a_381886]
-
expres deveniră vizibile ca niște hoarde de insecte stacojii atrase În aer de Întunericul nopții. Cădeau și mocneau pe lângă șine, atingeau frunze, tulpinițe, rămurele și fire de varză și se transformau În funingine. O fată călare pe un cal de caretă Își ridică fața și râse. Pe povârnișul de lângă linie, un bărbat și o femeie zăceau Îmbrățișați. Apoi afară căzu Întunericul și pasagerii puteau vedea prin sticlă doar reflecția transparentă a propriilor trăsături. 2. „Premier Service, Premier Service!“ Vocea Își purtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fi o mândrie turistică. Clădirile vechi, transformate în centre comerciale, zgârie ochiul. Ceea ce nu vede însă nimeni, sunt energiile care se împletesc aici, destinele care nu țin cont de sensul giratoriu care închide parcul. Asemenea, coboară din neant, câte o caretă romană, condusă de un ofițer care-și flutură creasta roșie a coifului. Caii sunt împietriți în avânt, roțile carului nu se învârt, grupul e dus de o bandă rulantă invizibilă, încet, încet, până se pierde în zidurile Teatrului. Freamătul nărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
prea naiv, iar lunile petrecute În mediul acela mă Învățaseră o droaie de lucruri și mă făcuseră să casc bine ochii, totuși nu eram decât un puștan curios care descoperea lumea cu uimire, Încercând să nu piardă nici un amănunt. În ce privește careta, am auzit Întâi copitele celor două catârce și zgomotul roților care se apropiau din spatele nostru. La Început nu le-am dat nici o atenție; uruitul trăsurilor și caleștilor era ceva obișnuit pe acolo, Întrucât strada era cale obligatorie de trecere spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
se apropiau din spatele nostru. La Început nu le-am dat nici o atenție; uruitul trăsurilor și caleștilor era ceva obișnuit pe acolo, Întrucât strada era cale obligatorie de trecere spre Piața Mare și Palatul Regal. Dar, ridicând un moment ochii atunci când careta a ajuns În dreptul nostru, am observat o portieră fără blazon și, În cadrul ferestruicii, chipul unei copile, un păr blond pieptănat În zulufi și privirea cea mai albastră, mai limpede și mai tulburătoare din câte am văzut vreodată În viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
un păr blond pieptănat În zulufi și privirea cea mai albastră, mai limpede și mai tulburătoare din câte am văzut vreodată În viața mea. Ochii aceia s-au Întâlnit o clipă cu ai mei, apoi, purtați mai departe de mersul caretei, s-au Îndepărtat pe stradă În sus. Iar eu m-am Înfiorat, neștiind prea bine de ce. Însă Înfiorarea mea ar fi fost și mai mare dacă aș fi bănuit că tocmai mă privise Diavolul. — Nu ne rămâne decât să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Îndrăzneala spuselor sale; și aruncam priviri neliniștite spre stradă, așteptându-mă să-i văd apărând dintr-un moment În altul pe poterașii prim-magistratului corregidor cu un nou ordin de Întemnițare ca răspuns la orgolioasa lui imprudență. Atunci am văzut careta. Ar fi o minciună din partea mea să neg că Îi așteptam apariția, care avea loc pe strada Toledo cam la aceeași oră, de două sau de trei ori pe săptămână. Era neagră, tapisată cu piele și catifea roșie, iar vizitiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de două sau de trei ori pe săptămână. Era neagră, tapisată cu piele și catifea roșie, iar vizitiul nu stătea pe capră, mânând cele două catârce, ci călare pe una din ele, cum se obișnuia la acest tip de vehicul. Careta avea un aspect solid, dar discret, tipic proprietarilor care se bucurau de o bună poziție socială, dar nu aveau dreptul, ori dorința, de a se Împăuna cu ea. Ceva propriu negustorilor Înstăriți sau Înalților funcționari care, fără a aparține nobilimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-i pozeze după un alt răstimp, către 1635. Dar cu vreo zece ani Înainte, În diminețile acelea de martie premergătoare aventurii cu englezii, eu nu cunoșteam identitatea foarte tinerei fete, aproape o copilă, care la fiecare două-trei zile străbătea În caretă strada Toledo În direcția Pieței Mari și a Palatului Regal, unde - am aflat după aceea - le slujea pe regină și pe prințesele tinere În calitate de menina sau domnișoară de onoare, grație poziției unchiului ei, aragonezul Luis de Alquézar, pe atunci unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
aflat după aceea - le slujea pe regină și pe prințesele tinere În calitate de menina sau domnișoară de onoare, grație poziției unchiului ei, aragonezul Luis de Alquézar, pe atunci unul din cei mai influenți secretari ai regelui. Pentru mine, fata bălaie din caretă era numai o viziune cerească, miraculoasă, tot atât de departe de biata-mi condiție mortală pe cât puteau fi soarele sau cea mai frumoasă stea de colțul acela al străzii Toledo, unde roțile vehiculului și copitele catârcelor stropeau cu noroi, arogante, pe oricine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-o. Micile pușlamale ale Madridului, pe vremea aceea, erau sâcâitoare, zumzăitoare și agresive ca muscoii albaștri - dacă-i la Madrid născut, mardeiaș o să devină, zicea un vechi proverb -, și-n plus n-aveau În fiecare zi pleașca aceea a unei carete ca să-și exerseze tirul. Așa că, Înarmați cu pumni de noroi, Începură să dea dovadă de o măiestrie În aruncarea proiectilelor pe care le-ar fi invidiat-o și cei mai buni țintași ai corpurilor noastre de infanterie los tercios, numite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
năpustit la micii derbedei și din doi pumni și patru șuturi am pus pe fugă forțele inamice, care s-au retras În debandadă lăsându-mi terenul În stăpânire. Impulsul bătăliei - ca și dorința-mi secretă, bineînțeles - m-a purtat către caretă. Eram lângă ea când vizitiul, un nerecunoscător, după ce m-a privit dușmănos, și-a reluat treaba. Mă gândeam să mă retrag, când ochii albaștri apărură la ferestruică. Viziunea m-a țintuit locului și am simțit că roșesc cu viteza și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o Întinsese să i-o sărut. Atunci, gura ei, splendid desenată, cu suave buze pale, se curbă puțin, foarte ușor, Într-un gest minim ce putea fi interpretat ca un surâs distant, enigmatic, misterios. Am auzit biciul vizitiului plesnind, și careta s-a urnit ducând cu ea zâmbetul acela despre care nici În ziua de azi nu știu dacă a fost real sau imaginar. Iar eu am rămas În mijlocul drumului, Îndrăgostit până În ultima fibră a inimii, văzând cum se Îndepărtează mica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să mă uit la ei pe furiș, cu urechea ciulită; dar Diego Alatriste era din nou tăcut, mulțumindu-se să privească ferestrele ambasadorului englez cu o expresie impasibilă. Printre curioși se aflau și oameni mai acătării, cu palanchine, litiere și carete, ba chiar și vreo două-trei calești cu doamne și cu Însoțitoarele lor, cu dueñas adică, trăgând cu ochiul din spatele perdeluțelor; iar vânzătorii ambulanți dădeau fuga să le ofere răcoritoare și alte bunătăți. Uitându-mă mai bine Într-acolo, mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Într-acolo, mi s-a părut că recunosc unul din vehiculele acelea: era de culoare Închisă, fără blazon pe portieră, cu două catârce bune la ham. Vizitiul sporovăia Într-un grup de curioși, așa că m-am putut apropia de scărița caretei fără să mă Împiedice careva. Iar acolo, chiar lângă gemuleț, o privire albastră și niște zulufi aurii În tirbușon Îmi confirmară că inima mea, care bătea Înnebunită În piept de parcă vroia să sară afară, nu se Înșelase. — La dispoziția dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
văzduhul senin și rece al Madridului iarna, a zâmbit recunoscându-mă; ba chiar s-a aplecat ușor către mine În foșnetul de mătase al rochiei, În timp ce sprijinea o mână delicată și albă de rama ferestruicii. Eu mă găseam lângă scara caretei micii mele doamne, iar euforia dimineții și atmosfera cavalerească a situației făceau să-mi sporească Îndrăzneala. Mai contribuia la aceasta și faptul că În ziua aceea eram destul de bine Îmbrăcat, grație unui pieptar maro Închis și unor vechi pantaloni până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
seamă, ea mi-a zâmbit iar. Iar eu am fost băiatul cel mai fericit, mai cavaler și mai hidalg din lume. E pajul de care v-am vorbit, zise ea atunci, adresându-i-se cuiva care ședea lângă ea, În interiorul caretei, și pe care nu-l puteam vedea. Îl cheamă Íñigo și locuiește pe Strada Archebuzei. Se Întorsese din nou spre mine, care o priveam cu gura căscată, uluit că fusese În stare să-mi rețină numele. Cu un căpitan, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Se Întorsese din nou spre mine, care o priveam cu gura căscată, uluit că fusese În stare să-mi rețină numele. Cu un căpitan, așa-i?... Un anume căpitan Batiste, sau Eltriste. O mișcare se făcu simțită În penumbra interiorului caretei și Întâi o mână cu unghii murdare, apoi un braț Îmbrăcat În negru apărură din spatele fetei și se sprijiniră de rama ferestruicii. Urmară o capă tot neagră și un pieptar cu Însemnul roșu al odinului de Calatrava; În sfârșit, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și antipatice, gâtul gros, nasul puțin Înroșit, mâinile neîngrijite, felul În care mișca din cap și mai ales privirea arogantă și vicleană de meseriaș Îmbogățit, cu influență și putere, Îmi produseră un sentiment neplăcut la gândul că omul acela Împărțea careta și poate avea În comun legături familiale cu bălaia tinerică de care eram Îndrăgostit. Dar lucrul cel mai neliniștitor a fost ciudata scăpărare din ochii lui; expresia de ură și de mânie pe care am văzut-o apărând În ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
până la grădinile ducelui de Lerma, Mănăstirea Ieronimilor și Prado. În ce privește Strada Mare, ea era drum de trecere obligatoriu din centrul orașului până la Palatul Regal și locul argintarilor, aurarilor și al prăvăliilor elegante; de aceea, la căderea serii, se umplea de carete cu doamne și de cavaleri Împăunându-se care mai de care prin fața lor. Cât despre El Prado de San Jerónimo, plăcut În zilele de iarnă Însorite și În serile de vară, era un loc plin de copaci și de verdeață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
descurci tu cu ăi de-afară... Nu-s ei mari spadasini, dar Îs șase; și mira-m-aș să poți ajunge În stradă, chiar și tu, fără vreo două drăgălașe de spintecături și cel puțin o Împușcătură. — Și drumul? În caretă zăvorâtă, deci n-ai nici o șansă. Trebuia să-ți fi luat tălpășița Înainte de-a veni noi să te umflăm, omule. Ai avut timp berechet s-o faci. Privirea pe care i-o aruncă Saldaña căpitanului era Încărcată de reproș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mai dăinuia o lumină difuză pe care se profilau acoperișuri și clopotnițe, Înspre malurile râului Manzanares și Palatul Regal. Și iac-așa, pe când se Îngâna ziua cu noaptea și umbrele se Înstăpâneau Încet-Încet pe străzi, am mers urmărind de departe careta, Închisă și trasă de patru catâri, În care Martín Saldaña și poterașii lui Îl duceau pe căpitan. Trecură prin fața Colegiului Companiei lui Iisus, În josul străzii Toledo, și prin Piața Orzului, neîndoios ca să ocolească drumurile prea umblate, cotiră spre delușorul fântânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
luminată doar de lună prin fereastra desenând un pătrat pe dușumea. Nu știu cât timp am așteptat afară, dizolvat În Întuneric și nemișcat În spatele bornei de la răspântie. Strângeam În brațe bocceaua cu capa și armele căpitanului ca să mă Încălzesc nițel - fugisem după careta lui Martín Saldaña și a oamenilor lui doar cu pieptarul și niște pantaloni pe mine -, și astfel am stat mult acolo, strângând din dinți ca să nu mi-i aud clănțănind. Până la urmă, văzând că nici căpitanul, nici altcineva nu ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Capa fiind În sfârșit goală, mi-am pus-o pe umeri. Și astfel am terminat pregătirile și am rămas locului neclintit, așteptând. N-a mai durat mult. O lumină străluci În bătătura largă a casei, stingându-se apoi, și o caretă mică apăru la una din ieșirile piațetei. Lângă ea, o siluetă neagră se desprinse din beznă, se apropie de intrarea casei și discută ceva, foarte scurt, cu alte două umbre care tocmai apăruseră. Apoi silueta neagră se Întoarse la postul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ieșirile piațetei. Lângă ea, o siluetă neagră se desprinse din beznă, se apropie de intrarea casei și discută ceva, foarte scurt, cu alte două umbre care tocmai apăruseră. Apoi silueta neagră se Întoarse la postul ei, umbrele se suiră În caretă, iar aceasta trecu pe lângă mine cu catârii ei negri și cu prezența funebră a unui vizitiu pe capră, aproape atingându-mă Înainte de a se mistui În Întuneric. N-am avut timp să mă gândesc la misteriosul vehicul. Încă mai răsuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]