136 matches
-
aflat după aceea - le slujea pe regină și pe prințesele tinere În calitate de menina sau domnișoară de onoare, grație poziției unchiului ei, aragonezul Luis de Alquézar, pe atunci unul din cei mai influenți secretari ai regelui. Pentru mine, fata bălaie din caretă era numai o viziune cerească, miraculoasă, tot atât de departe de biata-mi condiție mortală pe cât puteau fi soarele sau cea mai frumoasă stea de colțul acela al străzii Toledo, unde roțile vehiculului și copitele catârcelor stropeau cu noroi, arogante, pe oricine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-o. Micile pușlamale ale Madridului, pe vremea aceea, erau sâcâitoare, zumzăitoare și agresive ca muscoii albaștri - dacă-i la Madrid născut, mardeiaș o să devină, zicea un vechi proverb -, și-n plus n-aveau În fiecare zi pleașca aceea a unei carete ca să-și exerseze tirul. Așa că, Înarmați cu pumni de noroi, Începură să dea dovadă de o măiestrie În aruncarea proiectilelor pe care le-ar fi invidiat-o și cei mai buni țintași ai corpurilor noastre de infanterie los tercios, numite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
năpustit la micii derbedei și din doi pumni și patru șuturi am pus pe fugă forțele inamice, care s-au retras În debandadă lăsându-mi terenul În stăpânire. Impulsul bătăliei - ca și dorința-mi secretă, bineînțeles - m-a purtat către caretă. Eram lângă ea când vizitiul, un nerecunoscător, după ce m-a privit dușmănos, și-a reluat treaba. Mă gândeam să mă retrag, când ochii albaștri apărură la ferestruică. Viziunea m-a țintuit locului și am simțit că roșesc cu viteza și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o Întinsese să i-o sărut. Atunci, gura ei, splendid desenată, cu suave buze pale, se curbă puțin, foarte ușor, Într-un gest minim ce putea fi interpretat ca un surâs distant, enigmatic, misterios. Am auzit biciul vizitiului plesnind, și careta s-a urnit ducând cu ea zâmbetul acela despre care nici În ziua de azi nu știu dacă a fost real sau imaginar. Iar eu am rămas În mijlocul drumului, Îndrăgostit până În ultima fibră a inimii, văzând cum se Îndepărtează mica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să mă uit la ei pe furiș, cu urechea ciulită; dar Diego Alatriste era din nou tăcut, mulțumindu-se să privească ferestrele ambasadorului englez cu o expresie impasibilă. Printre curioși se aflau și oameni mai acătării, cu palanchine, litiere și carete, ba chiar și vreo două-trei calești cu doamne și cu Însoțitoarele lor, cu dueñas adică, trăgând cu ochiul din spatele perdeluțelor; iar vânzătorii ambulanți dădeau fuga să le ofere răcoritoare și alte bunătăți. Uitându-mă mai bine Într-acolo, mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Într-acolo, mi s-a părut că recunosc unul din vehiculele acelea: era de culoare Închisă, fără blazon pe portieră, cu două catârce bune la ham. Vizitiul sporovăia Într-un grup de curioși, așa că m-am putut apropia de scărița caretei fără să mă Împiedice careva. Iar acolo, chiar lângă gemuleț, o privire albastră și niște zulufi aurii În tirbușon Îmi confirmară că inima mea, care bătea Înnebunită În piept de parcă vroia să sară afară, nu se Înșelase. — La dispoziția dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
văzduhul senin și rece al Madridului iarna, a zâmbit recunoscându-mă; ba chiar s-a aplecat ușor către mine În foșnetul de mătase al rochiei, În timp ce sprijinea o mână delicată și albă de rama ferestruicii. Eu mă găseam lângă scara caretei micii mele doamne, iar euforia dimineții și atmosfera cavalerească a situației făceau să-mi sporească Îndrăzneala. Mai contribuia la aceasta și faptul că În ziua aceea eram destul de bine Îmbrăcat, grație unui pieptar maro Închis și unor vechi pantaloni până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
seamă, ea mi-a zâmbit iar. Iar eu am fost băiatul cel mai fericit, mai cavaler și mai hidalg din lume. E pajul de care v-am vorbit, zise ea atunci, adresându-i-se cuiva care ședea lângă ea, În interiorul caretei, și pe care nu-l puteam vedea. Îl cheamă Íñigo și locuiește pe Strada Archebuzei. Se Întorsese din nou spre mine, care o priveam cu gura căscată, uluit că fusese În stare să-mi rețină numele. Cu un căpitan, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Se Întorsese din nou spre mine, care o priveam cu gura căscată, uluit că fusese În stare să-mi rețină numele. Cu un căpitan, așa-i?... Un anume căpitan Batiste, sau Eltriste. O mișcare se făcu simțită În penumbra interiorului caretei și Întâi o mână cu unghii murdare, apoi un braț Îmbrăcat În negru apărură din spatele fetei și se sprijiniră de rama ferestruicii. Urmară o capă tot neagră și un pieptar cu Însemnul roșu al odinului de Calatrava; În sfârșit, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și antipatice, gâtul gros, nasul puțin Înroșit, mâinile neîngrijite, felul În care mișca din cap și mai ales privirea arogantă și vicleană de meseriaș Îmbogățit, cu influență și putere, Îmi produseră un sentiment neplăcut la gândul că omul acela Împărțea careta și poate avea În comun legături familiale cu bălaia tinerică de care eram Îndrăgostit. Dar lucrul cel mai neliniștitor a fost ciudata scăpărare din ochii lui; expresia de ură și de mânie pe care am văzut-o apărând În ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
până la grădinile ducelui de Lerma, Mănăstirea Ieronimilor și Prado. În ce privește Strada Mare, ea era drum de trecere obligatoriu din centrul orașului până la Palatul Regal și locul argintarilor, aurarilor și al prăvăliilor elegante; de aceea, la căderea serii, se umplea de carete cu doamne și de cavaleri Împăunându-se care mai de care prin fața lor. Cât despre El Prado de San Jerónimo, plăcut În zilele de iarnă Însorite și În serile de vară, era un loc plin de copaci și de verdeață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
descurci tu cu ăi de-afară... Nu-s ei mari spadasini, dar Îs șase; și mira-m-aș să poți ajunge În stradă, chiar și tu, fără vreo două drăgălașe de spintecături și cel puțin o Împușcătură. — Și drumul? În caretă zăvorâtă, deci n-ai nici o șansă. Trebuia să-ți fi luat tălpășița Înainte de-a veni noi să te umflăm, omule. Ai avut timp berechet s-o faci. Privirea pe care i-o aruncă Saldaña căpitanului era Încărcată de reproș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mai dăinuia o lumină difuză pe care se profilau acoperișuri și clopotnițe, Înspre malurile râului Manzanares și Palatul Regal. Și iac-așa, pe când se Îngâna ziua cu noaptea și umbrele se Înstăpâneau Încet-Încet pe străzi, am mers urmărind de departe careta, Închisă și trasă de patru catâri, În care Martín Saldaña și poterașii lui Îl duceau pe căpitan. Trecură prin fața Colegiului Companiei lui Iisus, În josul străzii Toledo, și prin Piața Orzului, neîndoios ca să ocolească drumurile prea umblate, cotiră spre delușorul fântânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
luminată doar de lună prin fereastra desenând un pătrat pe dușumea. Nu știu cât timp am așteptat afară, dizolvat În Întuneric și nemișcat În spatele bornei de la răspântie. Strângeam În brațe bocceaua cu capa și armele căpitanului ca să mă Încălzesc nițel - fugisem după careta lui Martín Saldaña și a oamenilor lui doar cu pieptarul și niște pantaloni pe mine -, și astfel am stat mult acolo, strângând din dinți ca să nu mi-i aud clănțănind. Până la urmă, văzând că nici căpitanul, nici altcineva nu ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Capa fiind În sfârșit goală, mi-am pus-o pe umeri. Și astfel am terminat pregătirile și am rămas locului neclintit, așteptând. N-a mai durat mult. O lumină străluci În bătătura largă a casei, stingându-se apoi, și o caretă mică apăru la una din ieșirile piațetei. Lângă ea, o siluetă neagră se desprinse din beznă, se apropie de intrarea casei și discută ceva, foarte scurt, cu alte două umbre care tocmai apăruseră. Apoi silueta neagră se Întoarse la postul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ieșirile piațetei. Lângă ea, o siluetă neagră se desprinse din beznă, se apropie de intrarea casei și discută ceva, foarte scurt, cu alte două umbre care tocmai apăruseră. Apoi silueta neagră se Întoarse la postul ei, umbrele se suiră În caretă, iar aceasta trecu pe lângă mine cu catârii ei negri și cu prezența funebră a unui vizitiu pe capră, aproape atingându-mă Înainte de a se mistui În Întuneric. N-am avut timp să mă gândesc la misteriosul vehicul. Încă mai răsuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
jurându-se că are cele mai proaspete știri În chestiunea aceea, transmise lui de un cumnat servitor la Palat; și conversația se Întrerupse când toți, cu excepția lui Dómine, se aplecară peste balustradă ca să salute niște dame ce treceau Într-o caretă descoperită Într-un vălmășag de fuste larg Înfoiate și de brocarturi, Îndreptându-se spre prăvăliile argintarilor din Poarta Guadalajarei. Erau tusonas, adică cocote de lux. Dar În Spania dinastiei de Austria până și prostituatele Își dădeau aere. Se acoperiră cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
scenariul acesta minunat și tragic pe care Îl numim Spania. N-am uitat nici ce s-a Întâmplat după aceea. Cum stăteam noi așa, așteptând să bată de Angelus, În fața prăvălioarelor de sub scara monumentală de la San Felipe a tras o caretă neagră bine-cunoscută mie. Stăteam sprijinit de balustrada treptelor, ceva mai la o parte, ascultându-i pe oamenii mari. Iar privirea pe care am Întâlnit-o acolo jos, fixându-mă, părea să reflecte culoarea cerului ce se deschidea larg peste capetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
din armele cu care Dumnezeu și natura au Înzestrat femeia ca să se apere de prostia și răutatea bărbătească, Angélica de Alquézar avea panoplia completă. A doua zi după-amiază, În drum spre Corral del Príncipe, amintirea imaginii ei În dreptunghiul ferestruicii caretei negre, sub treptele de la San Felipe, mă stânjenea ca atunci când Într-o execuție muzicală care ți se pare perfectă descoperi o notă sau o mișcare nesigură, falsă. Nu făcusem altceva decât să mă apropii și să schimb câteva cuvinte, vrăjit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ți se pare perfectă descoperi o notă sau o mișcare nesigură, falsă. Nu făcusem altceva decât să mă apropii și să schimb câteva cuvinte, vrăjit de părul ei bălai atârnând În zulufi și de zâmbetu-i misterios. Fără a coborî din caretă, În timp ce Însoțitoarea ei, dueña, cumpăra ceva din prăvălii, iar vizitiul stătea nemișcat lângă catâri, nederanjându-mă cu nimic - lucru care ar fi trebuit să-mi dea de gândit -, Angélica de Alquézar Îmi mulțumi din nou că o apărasem de pușlamalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de la ángel, adică Înger“, i-am răspuns, fermecat. Iar ea m-a privit amuzată, fără un cuvânt, atât de mult Încât m-am simțit purtat la porțile Raiului. Apoi s-a Întors Însoțitoarea, m-a observat În sfârșit și vizitiul, careta s-a Îndepărtat, iar eu am rămas stană de piatră printre oamenii care veneau și plecau, cu senzația că am fost smuls, fșștt, dintr-un loc minunat. Abia În cursul nopții, neputând să adorm din cauza ei, și a doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să aștept, neslăbind din ochi porțile Palatului de care santinelele mă Îndepărtaseră deja de trei ori. Stăteam acolo de foarte mult timp: de când, de dimineață, pe jumătate adormit În fața temniței municipale unde petrecuserăm noaptea - căpitanul Înăuntru și eu afară -, urmărisem careta În care alguazilii locotenentului Saldaña Îl duseseră la Alcázar și Îl introduseseră pe o poartă laterală. Nu pusesem nimic În gură de noaptea trecută, când don Francisco de Quevedo, Înainte de a se duce să se culce - Își oblojise Întâi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Împrejur, rămânând cu privirea pe fațada Palatului. — Și eu Îl așteptam, adăugă gânditor, cu ochii tot la porțile Alcázar-ului. Din motive diferite de ale tale, bineînțeles. Părea oarecum absent, parcă amuzat de cine știe ce aspect al situației. — Diferite, repetă. Trecu o caretă, cu vizitiul Învăluit Într-o capă impregnată cu ceară. M-am uitat atent, Încercând să-i deslușesc pasagerul. Nu era căpitanul. Lângă mine, italianul se Întorsese să mă privească. Avea același zâmbet sumbru. — Nu-ți face griji. Mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
îmbrăcate în haine cernite. De ce ai zăbovit atât? S-au adunat toți frații mei acolo și eu stau să te aștept pe domnia ta, îi reproșă smiorcăind jupâneasa Stanca. — Mamă, bine ai făcut să mă aștepți. Te duce chiar acum o caretă acolo, dar vreau să faci în așa fel încât cuvântul domniei tale să aibă greutate. Înmormântarea măriei sale trebuie să o facă mânăstirea Cotroceni, că pentru asta a fost înzestrată de domn, dar să o facă așa cum se cuvine. Să ai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
armăsarii, potriviră dârlogii și porniră călare pe o potecă ce ocolea pădurea și care dădea în drumul domnesc al Cotrocenilor. Se înseninase și soarele încălzea de-a binelea. Ieșiți în drumul mare, porniră în galop nebunesc spre mânăstire. Șirul de carete aștepta în fața curților brâncovenești ca vodă cu toți ai lui să pornească spre Mitropolie ca să asculte Sfântul Prohod. Doamna Marica, împreună cu cele două fiice văduve, doamna Stanca și doamna Ilinca, toate trei cernite, și domnițele fetițe, Bălașa și Smărăndița, ocupau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]