14 matches
-
am unplut visele/ cu flori la poarta ta (eul fizic + eul liric + contemplație II)/, apoi am așteptat. Eram lumină (contemplație III)/ Eram un copac de argint (contemplație IV)/ Ce în pantofi a rătăcit (detaliu concret) o lacrimă deplină. (detaliu, liric, catahreza)” (Lacrima). De reținut, și acest lucru face parte dintr-o intenție stilistică a autorului, așezarea cuvintelor în text, de reținut figura de stil numită „anaforă”: „Eram lumină/ Eram un copac de argint”. Precum și alunecarea în vers clasic a „lirismului epic
DOUĂ CĂRŢI, UN POET – ANDREI GHEORGHE NEAGU de IOAN TODERIŢĂ în ediţia nr. 968 din 25 august 2013 by http://confluente.ro/Ioan_toderita_doua_cart_ioan_toderita_1377432618.html [Corola-blog/BlogPost/346606_a_347935]
-
ludicul, prețuind decorul, ornamentația, fastul, strălucirea, reliefând anomalii și contraste, cultivând fabulosul, fantasticul, spectaculosul. În poezie, unde proliferează sub denumiri precum concettism, gongorism, marinism, eufuism, prețiozitate, cultivă expresia șocantă, paradoxul, artificiul, excesul verbal și imagistic, figurile caracteristice fiind oximoronul, hiperbatul, catahreza, șarada, calamburul; în proză și teatru, satisface gustul pentru extraordinar, pentru aventură, pentru peripeții, pentru criptic, pentru mister, și în acest scop complică narația, ramifică acțiunea prin episoade adiționale, mai mult sau mai puțin aderente la trunchiul epic, introduce situații
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
The ancients only, or the moderns, prize. * * Zic unii / Că-i prost ce scriu străinii, iar alții, ce scrim noi, / Cei vechi doar, doar modernii au dat lucrări de soi. În perioada barocului, figurile de stil caracteristice sânt paradoxul, oximoronul, catahreza. Acestea sânt figuri de stil creștine, mistice, pluraliste. Adevărul este complex. Există numeroase moduri de -cunoaștere, fiecare cu propria lui legitimitate. Unele tipuri de adevăr se cuvin, exprimate prin negație sau printr-o premeditată deformare. Despre Dumnezeu se poate vorbi
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
barocului sânt, desigur, à/è prost-gust, de "fais spirit" - fie denaturări intenționate ale naturalului și raționalului, fie acrobații lipsite de sinceritate ; iar din punct de vedere istoric, ele sânt expresii retorico-poetice ale unei epistemologii pluraliste si ale unei ontologii supra-naturaliste. catahreza ne oferă un exemplu interesant, în 1599 John Hoskyns anglicizează termenul traducându-l prin "abuz" și deplânge faptul că această figură de stil "este acum la modă..." El o consideră o expresie forțată, "mai -supărătoare decât o metaforă", și citează
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
aplicat în mod abuziv la auz. 262 Pope (în The An of Sinking in Poetry - Arta de a te cufunda în poezie - 1728) citează mow a beard (a cosi barba) și shave the grass (a rade iarba) ca exemple de catahreză. George Campbell (în Philosophy of Rhetoric, - Filozofia retoricii - 1776) citează ca pereche catahretică beautiful voice (voce frumoasă) și melodious to the eye (melodios pentru ochi), deși admite că "dulce. la origine aplicat la gust, poate fi acum aplicat la un
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
un peisaj". Convins că metafora corectă folosește "obiectele senzațiilor" pentru a indica "obiectele intelectului pur", Campbell deplânge compararea un oi' obiecte ale simțurilor cu alte obiecte ale simțurilor. Pe de altă parte, recent, un stilist catolic (de gust baroc-romantic) definește catahreză ca o metaforă extrasă din asemănarea dintre două obiecte materiale și recomandă studierea meritelor acestui trop pe care-l ilustrează prin figuri de stil - luate din Victor Hugo de tipul les perles de la rosée (perlele rouă) și il neige des
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
valoarea acestor două tipuri, Wells consideră că ambelor "le lipsește elementul subiectiv necesar", că prea adesea, în loc de a stabili o legătură între "lumea externă a naturii și lumea lăuntrică a omului", ele leagă o imagine fizică de alta (ca în catahreză). În plus, atât la metaforele decorative cât și la cele violente, termenii raportului rămân separați, ficși, neinfluențați unul de altul. Aceasta spre deosebire de formele superioare de metaforă în care, după părerea lui Wells, fiecare termen acționează asupra celuilalt și îl modifică
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
noutăți a imaginilor considerate În ele Însele, și senzația de diluare a discursului, de monotonie provocată de reiterarea oarecum mecanică a procedeelor retorice utilizate pentru relativa structurare a textului. Dacă adăugăm superficialitatea punerii În ecuație a unor elemente (de tipul catahrezei, al metaforelor in preasentia) ori imperfecta „mascare” a cîte unui sumar schelet descriptiv sau conceptual, cu jocul imaginilor, vom Înțelege unele dintre rezervele cu care a fost Întîmpinat În epocă scrisul lui Voronca. Într-o operă care-și face un
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de ordin metalogic, specifice pentru limbajul Parizienei: hipotipaza (relaționarea abstractului cu sensibilul), prosopopeea (ceea ce este spus și ceea ce nu este spus)371, ekfraza (elementul verbal și cel vizual 372), analogia privire/înțelegere 373. Aceste figuri, precum și altele, cum ar fi catahreza, oximoronul, parafrază sau paradoxul merită o atenție aparte și instituie moduri practice ale emergentei unei realități fictive că joc al limbajului. L i m b a j u l n o n v e r b a l are menirea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
diferă de semnificația literală, de dicționar. De exemplu, în culturile arabe - în contexte de tipul: Când primiți la magazin această piesă de mașină?/Mâine - mâine semnifică „Nu știu/Niciodată”, într-o formă politicoasă, indirectă de răspuns. Metafore ale limbajului comun - catahreze - reflectă conceptualizări diferite ale realității: rom. la poalele muntelui, engl. al the hill’s foot; rom. bou („om prost”), engl. ox („om harnic, muncitor”). Implicațiile semantice ale cuvintelor sunt diferite de la o limbă la alta. De exemplu, în română a
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
noutăți a imaginilor considerate în ele însele, și senzația de diluare a discursului, de monotonie provocată de reiterarea oarecum mecanică a procedeelor retorice utilizate pentru relativa structurare a textului. Dacă adăugăm superficialitatea punerii în ecuație a unor elemente (de tipul catahrezei, al metaforelor in preasentia) ori imperfecta „mascare” a câte unui sumar schelet descriptiv sau conceptual, cu jocul imaginilor, vom înțelege unele dintre rezervele cu care a fost întâmpinat în epocă scrisul lui Voronca. Într-o operă care-și face un
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
lui Ilarie Voronca, exegetul arată și punctele slabe ale poeziei: "...senzația de diluare a discursului, de monotonie provocată de reiterarea oarecum mecanică a procedeelor retorice utilizate pentru relativa structurare a textului. (...) superficialitatea punerii în ecuație a unor elemente (de tipul catahrezei, al metaforelor in presentia) ori imperfecta "masacrare" a câte unui schelet descriptiv sau conceptual în jocul imaginilor..." (p. 305). Volumul lui Ion Pop A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei este o lectură obligatorie pentru cei preocupați
Un pedagog la școala avangardei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9333_a_10658]
-
de ordin metalogic, specifice pentru limbajul Parizienei: hipotipaza (relaționarea abstractului cu sensibilul), prosopopeea (ceea ce este spus și ceea ce nu este spus)371, ekfraza (elementul verbal și cel vizual 372), analogia privire/înțelegere 373. Aceste figuri, precum și altele, cum ar fi catahreza, oximoronul, parafrază sau paradoxul merită o atenție aparte și instituie moduri practice ale emergentei unei realități fictive că joc al limbajului. L i m b a j u l n o n v e r b a l are menirea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
drept adevărată sau falsă, în cazul metaforei proprietatea respectivă e asumată doar de vorbitor, care caută să obțină adeziunea conlocutorilor. Acest lucru conferă metaforei un caracter conotativ. Limbajul însuși abundă în metafore mai mult sau mai putin lexicalizate, fixate în catahreze; logică lui nu e întotdeauna reductibila la opoziția adevărat/fals, ci mai degrabă la „mai mult sau mai putin adevărat”. Limba este locul continuului și al vagului. Echivalentă vagă, tipică metaforei e favorizată de uzajul selectiv: locutorul face abstracție de
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]