28 matches
-
Botoșani. Despre această asociație am aflat următoarele: ,, Înființată în anul 2001, Asociația Culturală “Nicolae Iorga” a contribuit decisiv la creșterea calității actului cultural petrecut în spatiul muzeal al Casei Memoriale Botoșani. Prin implementarea proiectului s-a conferit manifestărilor comemorative și celebrative din anul 2004 o amploare fără precedent. S-au generat evenimente culturale sub genericul - 26-27 noiembrie Botoșani 2004, care au transformat orașul natal al istoricului într-o capitală culturală demnă de amintirea marelui înaintaș.'' Muzeograful mai sus-amintit reprezintă persoana de
ACTIVITATE INSTRUCTIV –EDUCATIVĂ EXTRAŞCOLARĂ VIZITĂ LA CASA MEMORIALĂ ,,NICOLAE IORGA de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1383 din 14 octombrie 2014 by http://confluente.ro/gigi_stanciu_1413274960.html [Corola-blog/BlogPost/383542_a_384871]
-
un portret al fiului pictorului, Giuseppe Maria. În spatele lui se observă o altă figură, presupusă a fi un autoportret al artistului. Ignoranța, învinsă, cade trăgând cu ea un duh cu aripi, care ține un liliac, alegorie a viciului. Această reprezentare celebrativă, dragă stăpânilor casei, este, de asemenea, un exemplu de maturitate artistică a lui Tiepolo, puternic influențat de modelele lui Veronese. Carpoforo Mazzetti, elev al altui artist ticinez, Abbondio Stazio, a decorat cu stuc alcovul în stil rocaille. Decorațiunile pornesc din
Palatul Minotto-Barbarigo () [Corola-website/Science/333483_a_334812]
-
Achizițiile mai recente au încercat să umple golurile din trecut. Sec. al XVI-lea francezopune rigorii tehnice și seriozității morale specifică fraților Le Nain și operelor lui La Tour și Valentin, care simt din plin influența lui Caravaggio, somptuozitatea operelor celebrative realizate pentru curtea regală, cum sunt de ex. portretele lui Philippe de Champaigne și cele ale lui Mingard. În sec. al XVII-lea Parisul devenea capitala Rococò, grație operelor lui Boucher, Drouais (care o portretizează pe Madame Pompadour, amantă regelui
National Gallery, Londra () [Corola-website/Science/307374_a_308703]
-
le-am spus eu”. Așadar, cine este Maestrul interior care acționează în fiecare dintre noi și în comunitate? Este Spiritul, trimis de Tatăl în numele lui Cristos, pen-tru „a reaminti”; este vorba despre o memorie vie și operantă, de un memorial celebrativ și eficace. O primă notă: predica preotului este frumoasă dacă este înțeleaptă și este înțeleaptă dacă are un centru tematic, o idee-mamă care să dea coeziune întregului; dacă are un stil simplu și serios; dacă este legată de viața creștină
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
o excrescență ca un rest de pschent egipțiac, de coroană figurînd simbolic cele două Regate, exclamația concretă răsărind acolo, în vîrful efigiei, ar veghea, fără non sens, imensitatea nudă a deșertului... * Istoria, ca energie morală, se lipsește de auxiliul convențiilor celebrative, monumentele spre care ne îndreaptă ea, să nu rămînă epigonic confortabile, prea lesnicios legate de lucrurile omenești! Un asemenea legămînt din partea sculptorului, apt să răsfrîngă crezul auster al lui Vasile Pârvan, știe să coincidă cu opțiunea definind major cugetarea istoricului
Patior ergo sum - Pentru sculptorul MIRCEA SPATARU by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5256_a_6581]
-
avea cum fi pe placul vecinilor de la apus. Oricare ar fi adevărul din "teritoriu" (voința românilor majoritari de a se alipi Regatului etc.) și oricâtă îndreptățire istorică ar fi existat, personal m-aș fi ferit să dau o coloratură intens celebrativă unei zile care nu are (tot obiectiv vorbind) cum să le placă ungurilor. E ca și cum moldovenii și-ar fi ales drept zi națională 30 august, data ultimatumului sovietic. Sunt lucruri care se fac și lucruri care nu se fac - chiar
Costul prostiei bine informate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14454_a_15779]
-
mâna puternică a lui Sertorius Macro -, cohortele pretoriene se aliniau în fața acelor rostra. Iar când Împăratul proaspăt ales luă cuvântul, salutându-le și numindu-le scut și apărare a Republicii, militarii și magistrații se pregătiră pentru obișnuita retorică a discursurilor celebrative; mai puțin distrați fură senatorii care îi ascultaseră discursul în Curie. Și unii, și alții observară că nu citea, că nu avea foi în mână. Și toți tresăriră când, pe neașteptate, el aminti că testamentul lui Tiberius fusese declarat nevalabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
circulara din 22 aprilie 1897, un calendar al serbărilor școlare obligatorii. Aniversate erau zilele de 10 Mai (ziua regalității) și 24 Ianuarie (ziua Unirii din 1859) - cei doi pilaștrii simbolici ai ordinii temporale a noului calendar comemorativ național. Alături de acestea, celebrative au fost desemnate zilele bătăliilor de la Valea-Albă și de la Călugăreni. În timp ce morții și veteranii Războiului de neatârnare trebuia onorați prin ritualuri comemorative, conferințe, cântece patriotice și chiar pelerinaje la locuri istorice (Haret, 1903, Anexe, p. 246). Cultul regalității era deja
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
abdice, care a semnat actul prin care monarhia era abolită, iar România devenea republică populară. 3.3.2. Sistemul educațional Interpretarea convențională a istoriografiei românești, sulfurată de "duhul național", înfățișează Unirea din 1918 ca triumful suprem al românismului. Această viziune celebrativă eclipsează însă tensiunile interne, rezistențele regionale și dificultățile domestice provocate de "întruparea mădularelor românești" în același trunchi statal. Beneficiind de avantajul epistemic al "detașării implicate" (Elias, 1956), dobândit prin distanțarea spațială de contextul românesc combinată cu implicarea cognitivă în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
său genetic, dat de amplificarea "fondului biologic primordial" și supraponderarea autohtonismului dacic în ființa etnică a românilor; ii) caracterul său euforic, conferit de hiperbolizarea trecutului național și supradimensionarea realizărilor istorice ale poporului român; iii) caracterul său aniversativ, conferit de patosul celebrativ și istoria festivistă. Unitatea. Faza internaționalismului proletar și a patriotismului socialist destrămase mitologema unității naționale, acoperind locul lăsat liber de dispariția acestei structuri mitoistorice a conștiinței identitare românești cu ideea coeziunii proletare, a solidarității de clasă și a unității sindicale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
României ca o înfăptuire măreață a națiunii române. Însă data de 10 mai nu putea fi reabilitată fără a activa în conștiința colectivă bagajul său semantic de natură regalistă. Așa că s-a optat pentru devansarea cu o zi a momentului celebrativ, din 10 mai (data proclamării independenței de către Carol) pe 9 mai (data la care "adunarea deputaților țării a declarat România stat independent", Almaș și Petric, 1966, p. 109). Carol este acuzat chiar de manipulare simbolică, tărăgănând deliberat proclamarea independenței pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prezumtiv atinsă" (Durandin, 1998, p. 338). Iar cultul personalității ceaușiste este instituit în miezul cultului națiunii, pe măsură ce biografia liderului devine indisociabilă de biografia colectivă a națiunii socialiste române. Elogiul personalității conducătorului devine punctul central în jurul căruia este organizată întreaga liturghie celebrativă a trecutului românesc, în care momentele de sărbătoare națională (ziua Unirii Principatelor din 1859, ziua declarării independenței de stat din 1877, ziua marii uniri din 1918, ziua eliberării din august 1944) sunt intercalate cu comemorări ale realizărilor Partidului (ziua înființării
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
zilele aniversare ale Congreselor PCR etc.) precum și cu episoade biografice extrase din viața lui Nicolae Ceaușescu (aniversarea zilei de naștere, aniversare Congresului al IX-lea din 1965 care a inaugurat supremația personală a noului conducător). Prin această structurare a calendarului celebrativ al societății socialiste românești, cultul personalității ceaușiste fost învestit cu centralitate comemorativă, figura liderului iradiindu-se din această poziție centrală pentru a pătrunde în și subordona sieși toate evenimentele din trecut aflate pe agenda politică a aducerii aminte. Cultul partinic
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
care rezistă interpretării oficiale ar trebui să fie pasibili de sancționare judiciară pentru acte de apologie la adresa fostului regim și negaționism. Jubileul comemorării a 25 de ani de la căderea comunismului, ce trebuia, în perspectiva narativei liberale, să ocazioneze o aniversare celebrativă a anticomunismului s-a petrecut sub auspiciile nostalgiei colective. După cum o arată studiul realizat în decembrie 2014 de către INSCOP, la o pătrime de veac de la prăbușirea regimului comunist, viața în România este evaluată per general ca fiind "mai rea" de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
viu al societății pentru muzică (sărbători, banchete, ritualuri funebre ...) i-a determinat pe părinții bisericii să aprofundeze și să găsească fundamente raționale și spirituale pentru a justifica uzul ei, ceea ce a dus la o vigilență uneori moderată, alteori polemică. Preocuparea celebrativă și etică orientează discursul patristic, în general, spre versantul practic al muzicii, adică spre acel usus, care, între docți, nu era atât de apreciat, pentru aceștia muzica adevărată fiind scientia sau „speculație” filozofico-matematică. Sfinții părinții nu accentuează prea mult puterea
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
motivat prin exemplificarea unor pasaje scripturistice. Lectura și interpretarea lor biblică nu este exclusiv spiritualistă, dar acceptă și înglobează și valențele antropologice sau efectele psihologice ale muzicii, precum bucuria sufletului, sănătatea fizică sau psihică. Sunt subliniate îndeosebi aspectele simbolice și celebrative ale coralității în diferitele sale forme: muzica este în „serviciul cuvântului”, este un mijloc de a reuni comunitatea („semn de unitate”), este sacrificiu spiritual, profeția împărăției, comuniune cu corurile de îngeri și anticipare escatologică. Practica liturgică a cântecului este inserată
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
de natura unui tratat. Pe lângă inevitabilele probleme datorate impactului cultural, putem vorbi și de o autentică „modernitate” a sfinților părinți în discursul global asupra muzicii. Viziunea lor este amplă și articulată, ține cont de mai multe situații, reflectă o situație celebrativă care nu este departe de viața omului și nu este încă dominată de inflexibilitatea unor rubrici codificate și intangibile. 3. PERIOADA MUZICII GREGORIENE Generic vorbind, prin sintagma muzică gregoriană se înțelege monodia liturgiei creștine occidentale europene, ce cuprinde un foarte
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
operele fac parte dintre capodoperele producției romantice și au o înaltă valoare estetică și umană, sunt aproape în totalitate a-liturgice, fie datorită dimensiunii lor, fie datorită motivului ce a stat la baza inspirației, acesta tinzând, de obicei, spre grandios, celebrativ, eroic sau angoasă. Textul sacru, deseori, constituie exterioritatea prin care compozitorul, sub forma materialului sonor, își exprimă propria interioritate și subiectivitate. Compozițiile romantice sunt monumente poetice-literare-muzicale fascinante, dar nu se pretează la momentele rituale ale unei adevărate celebrări liturgice. Acest
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
memorie directă a construirii templului în secolul al X-lea î.C., deoarece provin de la povestiri compuse câteva secole după aceea. Chiar dacă nu putem exclude a priori că povestirile biblice pot transmite memoria izvoarelor antice, cum fac de exemplu inscripțiile celebrative (așa presupune Liverani, 2005), nu pare să fie cazul aici, fie datorită complexității tăcerii totale a izvoarelor pe care le avem la dispoziție, fie datorită existenței îndoielnice a unui templu atât de bogat în micul regat al lui Iuda în
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
iconografice. Unele pasaje biblice atestă indirect existența acestor obiecte de cult în poporul lui Israel și Iuda (cf. Gen 31,13; 2Rg 18,4; Os 3,4; 10,1). Arheologia, de partea sa, a notat că stelele aveau diferite finalități (celebrative, comemorative etc.), între care și cea cultuală, stela putând fi semnul sau reprezentarea unei divinități (stelă de cult) sau darul dedicat unei divinități (stelă votivă). Au fost descoperite mai multe stele cultuale în siturile israelitice, precum, de exemplu, în templul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
regii din Iuda (1Sam 10,1; 16,12-13; 1Rg 1,32-40; 2Rg 9,1 ș.u., până la textul tardiv, Neh 6,6-7). Aceste texte, redactate probabil într-un moment în care monarhia nu mai exista, au estompat din intensitatea expresiilor celebrative ale regalității, dar nu au eliminat evocarea profeției ca mijloc de legitimare divină a suveranului sau a autorității în general. Anunțul profetic dobândește foarte frecvent un puternic caracter etic și religios, îndemnându-i pe suverani la respectarea îndatoririlor lor religioase
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
circulara din 22 aprilie 1897, un calendar al serbărilor școlare obligatorii. Aniversate erau zilele de 10 Mai (ziua regalității) și 24 Ianuarie (ziua Unirii din 1859) cei doi pilaștrii simbolici ai ordinii temporale a noului calendar comemorativ național. Alături de acestea, celebrative au fost desemnate zilele bătăliilor de la Valea-Albă și de la Călugăreni. În timp ce morții și veteranii Războiului de neatârnare trebuia onorați prin ritualuri comemorative, conferințe, cântece patriotice și chiar pelerinaje la locuri istorice (Haret, 1903, Anexe, p. 246). Cultul regalității era deja
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
abdice, care a semnat actul prin care monarhia era abolită, iar România devenea republică populară. 3.3.2. Sistemul educațional Interpretarea convențională a istoriografiei românești, sulfurată de "duhul național", înfățișează Unirea din 1918 ca triumful suprem al românismului. Această viziune celebrativă eclipsează însă tensiunile interne, rezistențele regionale și dificultățile domestice provocate de "întruparea mădularelor românești" în același trunchi statal. Beneficiind de avantajul epistemic al "detașării implicate" (Elias, 1956), dobândit prin distanțarea spațială de contextul românesc combinată cu implicarea cognitivă în sensul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
său genetic, dat de amplificarea "fondului biologic primordial" și supraponderarea autohtonismului dacic în ființa etnică a românilor; ii) caracterul său euforic, conferit de hiperbolizarea trecutului național și supradimensionarea realizărilor istorice ale poporului român; iii) caracterul său aniversativ, conferit de patosul celebrativ și istoria festivistă. Unitatea. Faza internaționalismului proletar și a patriotismului socialist destrămase mitologema unității naționale, acoperind locul lăsat liber de dispariția acestei structuri mitoistorice a conștiinței identitare românești cu ideea coeziunii proletare, a solidarității de clasă și a unității sindicale
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
României ca o înfăptuire măreață a națiunii române. Însă data de 10 mai nu putea fi reabilitată fără a activa în conștiința colectivă bagajul său semantic de natură regalistă. Așa că s-a optat pentru devansarea cu o zi a momentului celebrativ, din 10 mai (data proclamării independenței de către Carol) pe 9 mai (data la care "adunarea deputaților țării a declarat România stat independent", Almaș și Petric, 1966, p. 109). Carol este acuzat chiar de manipulare simbolică, tărăgănând deliberat proclamarea independenței pentru
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]