949 matches
-
camere al părinților și cel de 3 camere al bunicilor. Locuiau la mică distanță unii de alții, în Tineretului, un cartier la periferia centrului, cu puțin parc, putin lac, putin cimitir și, că peste tot, cu foarte multe blocuri. În cenușiul mort al copilăriei mele, doar fumul negru și gros care ieșea uneori pe coșul Crematoriului uman era viu și făcea puțin contrast. Când am intrat la facultate, ai mei s-au mutat în Sălaj, linia de demarcație dintre Rahova și
Bucurenci + Bucureşti = LOVE by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82902_a_84227]
-
Dragoș Bucurenci Sunt născut și crescut la bloc. Prima copilărie, amintirile din comunism, locul de joacă de dupa grădiniță, drumul spre școală - toate au aceeași culoare: cenușiu. Celelalte pete de culoare sunt accidentale și se topesc inevitabil în culoarea betonului armat care transformase România într-o imensă pușcărie. Spre deosebire de francezi la 1789, noi n-am avut privilegiul căderii Bastiliei, pentru că asta ar fi însemnat să dinamitam jumătate
Bach la tot cartierul! by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82976_a_84301]
-
răscumpărare. Respect, Amir Kolben și Teatrul Odeon! “venim dintre blocuri, de-alea din beton/și iubim tot ce ție ți se pare monoton” ar fi varianta corectă. dacă nu mă crezi, intreaba-i Interesantă e nostalgia pentru blocuri și pentru cenușiu... nu-mi pot da seama dacă e doar asocierea dintre locuri și momente sau ceva mai mult - o cultură a blocurilor. Ne simțim mai în siguranță “printre blocuri”? era într-o vreme o mânie pe internet cu un post pe
Bach la tot cartierul! by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82976_a_84301]
-
parcă, despre copilaritul la sfârșitul anilor 80/începutul anilor 90. Toți cei născuți între 78 și 88 (să zicem)leșinau de nostalgie auzind vorbindu-li-se de gumă turbo, suc TEC și joacă printre blocuri. Uite că există umanizare a cenușiului și fără grafitti sau paraziții De ce crezi totuși că o revoluție făcută radial că la francezi ar fi condus la distrugerea blocurilor în Ro? Apoi gândește-te totuși că majoritatea românilor stau totuși în case ce arată mult mai rău
Bach la tot cartierul! by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82976_a_84301]
-
și o eleganță (inclusiv vestimentară) remarcabile. Când Frunda György a devenit candidatul la președinția România din partea maghiarilor români, am avut o tresărire de mândrie: am văzut un semn de însănătoșire a societății, dispusă - aveam eu impresia - să renunțe la deprimantul cenușiu în favoarea unui peisaj multicolor. Într-adevăr, prestația d-lui Frunda a confirmat așteptările. Iar când, după victoria Convenției Democrate, maghiarii au fost chemați la guvernare chiar am crezut, o perioadă, că aerul politic din țărișoara noastră va fi respirabil. La
Stridența cu ifose democratice by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15484_a_16809]
-
sparg rutina, și mai nou în roman (Maramureș), unde cultivă un coeficient de fenomenal în albia unei simplități și transparențe premeditate a narării. Apoi, la altă extremă, Mircea Cărtărescu care transfigurează, printr-o jerbă multicoloră și o imagistică abundentă, un cenușiu plat, reînviind cartiere ale Bucureștiului. Fără să se teamă de contrast alternează aceste evocări cu scufundări în straniu, cum ar fi conjurația mormolocilor nevăzători și cu raiduri în lupanare exotice, cu exhibiții sexuale (Orbitor). În acest avînt de depășire a
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
d., iar personajele lui sunt, în special, studenți naivi, gazetari și țărani din satele marcate puternic de mentalitatea și aberantele reforme comuniste peste care, acum, s-au așezat kitchos și elementele lumii capitaliste. Studenții îmbrăcați țipător, atât de contrastant cu cenușiul vieții din sătucul înglodat în noroi, și căutând o nuntă care s-a amânat fără știrea lor par desprinși din filmele lui Kusturica. Anatol Moraru surprinde foarte bine și potențează stilistic contrastele de care - se vede clar - naratorul se simte
Un basarabean... târgoviștean by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14460_a_15785]
-
de Klimt? (Simt). Muzical, pictural, șlefuit la maximum, poetul ne propune un angelism sufocat voluptuos de artă, o anamneză a unui Eden filtrat printr-o istorie estetizată: " Ultimele acorduri nu le mai cîntă organistul bătrîn,/ îmbrăcat sobru, aproape monahal, în cenușiu și maro,/ pedalele sînt apăsate de aripile unui serafim din/ vitraliile lui Wispianski de la domul franciscanilor." (Kosciol Mariacki). Un extaz prețios, o beatitudine luxoasă îl conduc pe Adrian Popescu la o considerare a materiei în răspăr cu frugalitatea pietății, cu
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
peșteră fără întârziere - am reluat urcușul. Când am ajuns sus, l-am ajutat să dea jos samarele și să care bagajele până la gura peșterii. Soarele ardea acum destul de tare și, peste plaiurile unduitoare ce se pierdeau în zare, tremurau culorile cenușiu, ocru și verde închis. Deasupra munților începea să se strângă o pâclă de nori albicioși. Am intrat toți trei în peșteră, aducând noi bagajele. Tavanul era mult mai înalt aici decât la intrare, iar lumina cădea pieziș, făcând să strălucească
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
uz propriu”. Nu este cu totul lipsit de realitate, dar aceasta este una banală, derizorie, susținută de personaje ciudate, individualizate doar prin monomaniile lor (numele sunt relevante: Gopo, Blainșteineru, Carbon, Bibiloi, Pichi, Cliti ș.a.). Văzută ca orizontalitate obositoare a nuanțelor cenușiului, această lume capătă un sens prin apariția antipodică a doi outsideri, Tehur și Eli, foști colegi în facultate, întâlnindu-se acum pentru „a epiciza”. Prin chestionarea propriei identități în raport cu universul concentraționar comunist, eminamente nivelator, Pădurea lui Noe se metamorfozează, sub
Ce merită Ion D. Sârbu by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13432_a_14757]
-
a fi. Aceasta și e, formulată răspicat, concluzia lui Adrian Majuru, convins că normalul e în București minoritar, în timp ce a-normalul, vizibil peste tot, s-a impus, fără să întimpine prea mare rezistență. Adevărul e, poate, ceva mai nuanțat. Din cenușiul istoriei cartea distilează doar negrul, așa cum alte cărți distilează doar albul. Defect și calitate în același timp. Din nou despre Nichita Colecția „Canon” a Editurii Aula s-a îmbogățit recent, sub semnătura lui Vasile Spiridon, cu Nichita Stănescu, monografie, antologie
La margine de București by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13451_a_14776]
-
e, în seceta politică actuală, singura veste bună dată românilor. Vorba vine: câți dintre degustătorii de manea, pleșcarii gratuităților la transportul urban, zelatorii minciunii stângiste sunt interesați cu adevărat de aflarea adevărului despre trecut? Când prezentul lor e atât de cenușiu, de sordid și nevrozant, la ce bun să-și încarce memoria cu numele unor vechi torționari ai Securității? Poți să le spui de mii de ori acestor biete epave ale tranziției că starea lor jalnică de azi e strâns legată
Grămăjoara de amprente by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13562_a_14887]
-
au ieșit din raza de atenție a publicului. Îmi amintesc cu ce nerăbdare și plăcere citeam aceste reviste în anii ’60, chiar și ’70. Ce debuturi, ce nume apăreau. Revistele literare au intrat și ele într-o zonă gri, un cenușiu al plictisului și al sațiului. Cărțile noi sunt date la „moara de măcinat” a cronciarilor care își fac mâna la scris (unii chiar sunt buni), interviurile curg, toți se plâng de „obsedanții” cincizeci de ani, nimeni nu-și face „mea
SCRISORI CATRE EDITORIALIST () [Corola-journal/Journalistic/13609_a_14934]
-
nu bate în pustiu, că e cu putință îndreptarea unghiului și găsirea țintei serioase Poezia: "Un gând tremurător/ copilăros/ Ca o splendidă răsărire pe pământ/ De fire dulci de iarbă-abia născute/ În medieval avânt/ Spre o lumină fermecată vie/ Din cenușiul vetust/ Spre aparentă ideală veșnicie// Se-ndreaptă strecurându-se spre El/ Pe care îl știa din alte vieți/ Soarbe-nsetat parfumul altei dimineți/ Dă grijuliu peste doi nori grăbiți pământul/ Ca să țâșnească spre a-l lumina..." Finalul scade vertiginos, chiar dacă
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13781_a_15106]
-
Telefil Îmi povestește prietenul meu Haralampy: - Mă, o vreme am crezut cu aroganță de bou, scuză-mi epitetul, că am simțul divertismentului și că cenușiul este roz, ca în Sonata Medicamente compensate, opus 22.123.777, în si bemol major pentru țambal, batistă și trișcă de Daniela Bartoș, interpretată la țiteră și două tromboane de compozitoare cu acompaniamentul lui Adrian Năstase și Mihai Tănăsescu la
Între ultraMARIN și NEGRU by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13856_a_15181]
-
iubită ( "Încercam să o ating și eu cu mîinile, dar se scutura, se ferea ușor, deși cu o anume precipitare. Și-a scos singură costumul de baie (...). Printre firele negre și lucioase îi vedeam buzele mari de culoare roz spre cenușiu, printre care se întrevedea rozul pur și simplu exploziv al celor ascunse. Mi-a scos slipul și s-a răsturnat pe spate, trăgîndu-mă peste ea. Nici nu mi-am dat seama cînd eram înăuntru mișcîndu-mă ușor și ritmic. Era umedă
Bărbatul la cincizeci de ani by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13924_a_15249]
-
fierbinte Sub razele reci. Mîna îmi îngheață. Cînd o cuprind Mi se aburește răsuflarea. Stalactite la marginea cîmpiei Valuri de gheață Ghețari Si eu implorînd Piatra fierbinte în razele reci ale lunii Cu chiciura în gene Cu gura lipită de cenușiul înghețat. Semne Umbroase, genele tale bat aripi Peste obrajii mei Laolaltă - semnele faste - în umbra mîinii mele Altă umbră Bucuria Sfidează Viețile noastre Semnele faste Sunt așezate Nu ne vom pierde Unul de altul. în derivă Se strînge peste mine
Poezii by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/6209_a_7534]
-
derivă amețitoare Nici nu știam că mai găsesc o poartă Ce se-ngustează tot mai mult Pînă ce corpul meu șerpesc mă lasă Prinsă-ntre orizonturi ce se strîng Pe pielea mea, întocmai ca o plasă. Cu gura lipită de cenușiul înghețat Piatra strălucește în lumina lunii Chipul Său necunoscut Revolta La auzul greierilor în șanț Ai trei gropi umbroase Acoperite cu crengi Si iarbă Unde cîntă greierii Locuința ta e pe un mal alb E pe un abur lăptos Visat
Poezii by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/6209_a_7534]
-
Maria-Gabriela Constantin Nu Știa câtă vreme să fi trecut de când privea absent picăturile de ploaie prelingându-se încet pe suprafața netedă de sticlă. Afară parcul spitalului avea ceva cenușiu deși seara era plăcută, cu aerul încurajator al începutului de primăvară, dulce ca o promisiune, cu o lumină neobișnuit de limpede, copacii decupându-se puternic de parcă ar fi fost un colaj. În rest, verde. Mai stătu așa o vreme, apoi
Traducerea by Maria-Gabriela Constantin () [Corola-journal/Imaginative/6871_a_8196]
-
ceasuri de nimic, și nu i s-a mișcat un mușchi! Este că are cel mai bun antrenament la plictiseală pe lagăr? (Cuvinte, cuvinte. Spuse atunci, auzite în amintire, azi! Aud și gust gustul plicitiselii de atunci. Zilnic, gustul de cenușiu, de adormitor, și pasiv și opac. Cum am putut să-l uit? Era mereu prezent, cum era și gustul rușinii. Fuseserăm trădați, fuseserăm învinși, și după trădare și înfrângere, ni se lăsase limba ca să spună laude învingătorilor, și să se
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
împăcări cu lumea (ca și cu soarta-i ca atare), a unei resemnări firești, ce e un fel de oboseală a simțurilor și a cărnii. Adrian Bodnaru pare-a scrie "la spartul nunții, în cămară", la ceasul zorilor mahmuri, în cenușiu și abandon. Universu-i este unul familiar, anodin, prozaic, fără "glorie", - dar, ca în poezia lui Bacovia, generator al unei atmosfere stranii și înlănțuitoare, aproape magice, de neuitat. (Ș.F.) Alunecă vinul: bătrân uituc sub lumină. Se zbate cu fața la păsări sărace
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
ale claselor. Dacă în Occident, uniformele soldaților și îmbrăcămintea preoților se apropie din ce în ce mai mult de hainele civile, în România e încurajată înzorzonarea kitsch și împăunarea agresivă. Pesedeii au înțeles perfect așteptările populației și s-au specializat în driblingul amețitor între cenușiul pe care-l poartă cu obstinație în viața cotidiană și opulența afișată la sărbători: sute de mii de sticle de bere, cârnăciori sfârâind estetic, totul într-o deșănțare menită să facă diferența între oamenii ca noi și dintre noi și
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
speranței, acel poate mâine surplusează, iar aici gândul ne duce la replica finală a Scarlett-ei O"Hara, din Pe aripile vântului. O fragilă sfidare, o vitează sfidare la adresa neantului. Prin calitatea persuasiunii, lectorul se include acelui poate mâine, replică la cenușiul vieții, la dezastruosul astăzi, participă la tentativa de autorecuperare a unui eu din care cotidianul smulge bucăți. Petrecându-se pe alte meridiane, acțiunea romanului se axează, totuși, pe săgeata București-Tel-Aviv, între România primei tinereți și a întregirii intelectuale și Israelul
Singurătate în companie by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12657_a_13982]
-
nimic, capabil să dea iluzia ieșirii din monotonia cotidiană se transforma instantaneu într-un mic prilej de sărbătoare, putea să lumineze pentru o clipă sufletul, așa cum spune, la un moment dat, Radu Pavel Gheo: Chiar dacă viața le este îmbrăcată în cenușiu ori negru, oamenii vor găsi în ei culorile vii cu care să-și amăgească pofta de fericire. Vor continua să se bucure de te miri ce: că au găsit ulei la alimentara, că au prins portocale după doar două ore
Rosso Relativo by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12671_a_13996]
-
arată casa lor dincolo de propriile relatări?), copiii care dorm pe trotuar (dar cum sînt părinții lor, la care se-ntorc cînd dă frigul?), vrăjitorii cu anunțuri la ziar (văzuți însă doar de pe scaunul de client). Deja însă, ele scot din cenușiul peisajului cotidian aceste figuri ale marginii Marelui Oraș care se hrănește cu ființe vii, un univers dacă nu, încă, o Curte a Miracolelor al fiecărui trecător privindu-se într-o mare oglindă deformatoare. Principala lecție a acestor peregrinări în căutare
Universul invizibil de alături by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/12695_a_14020]