56 matches
-
Acasa > Strofe > Introspectie > ÎNTREB PIETRELE ȘI NĂVOADELE Autor: Anne Marie Bejliu Publicat în: Ediția nr. 1566 din 15 aprilie 2015 Toate Articolele Autorului chelălăi pe lângă trupurile fusiforme peștii prinși au murit întreb pietrele și năvoadele din umbre de gânduri de câte ori vor mai muri cu gura uscată împing apa către ele lipesc buzele de asfaltul unui port în care pare-se povestea copilăriei naivității ei
ÎNTREB PIETRELE ŞI NĂVOADELE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1566 din 15 aprilie 2015 by http://confluente.ro/anne_marie_bejliu_1429123180.html [Corola-blog/BlogPost/372917_a_374246]
-
crucea unui arc din viața universală) undeva cândva voi avea și eu un loc în ea într-un punct într-un fir din flacăra umbrelor care umplu mormintele de cruci din pământ prin pământ pentru pământ poate cândva altcineva va chelălăi pe lângă trupurile fusiformelor morți numindu-le pești poate... Anne Marie Bejliu, 15 aprilie 2015 Referință Bibliografică: întreb pietrele și năvoadele / Anne Marie Bejliu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1566, Anul V, 15 aprilie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015
ÎNTREB PIETRELE ŞI NĂVOADELE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1566 din 15 aprilie 2015 by http://confluente.ro/anne_marie_bejliu_1429123180.html [Corola-blog/BlogPost/372917_a_374246]
-
când ai început a sufla în oala aceea. Doamne, înghețasem de spaimă. Nu te mai recunoșteam...parcă erai de pe alt tărâm. - De ce spui asta, Ioane? - Păi...am înghețat de frică la auzul acelor sunete neobișnuite. Erau plânsete, vaiere înfiorătoare, urlete, chelălăit sumbru...Țineai oala la gură și nu te mai opreai. Am strigat să încetezi, dar nu m-ai auzit. Chipul îți era transfigurat, iar ochii îți luceau sălbatic...Erai de nerecunoscut, unchiule. N-am povestit nimănui până acum, nici tata
LUPUL SUR de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 2183 din 22 decembrie 2016 by http://confluente.ro/floarea_carbune_1482384544.html [Corola-blog/BlogPost/375777_a_377106]
-
care i-a tradus o parte din versuri, el este puțin cunoscut la noi. Reproduc doar poemul „Rezonanță”, care mi-a inspirat un poem „în replică”. Rezonanță Camera goală începe să rânjească Mă retrag în propria piele. Tavanul începe să chelălăie. Îi arunc un os. Colțurile încep să hămăie. Le arunc și lor un os. Podeaua începe să mărâie. I-arunc și ei un os. Un perete începe să latre. I-arunc și lui un os. Și- al doilea, și-al
VAKO POPA de BORIS MEHR în ediţia nr. 376 din 11 ianuarie 2012 by http://confluente.ro/Vako_popa_boris_mehr_1326329634.html [Corola-blog/BlogPost/361817_a_363146]
-
lung la final punctul așterne pe oasele rămase căciula roșie cu ciucure alb anunț clar al unui dar promis retrimis neadmis pe traiectoria pe care un tigru și un om au alergat sau aleargă încă după umbre sărbătorim sărbătorim sărbătorim chelălăim colindele căderii apoi visăm înălțarea tu cânți din oasele mele eu din oasele tale sătui de schimbul de replici banale când mai trăim nu contează colindăm.. Anne Marie Bejliu, 14 decembrie 2014 Referință Bibliografică: colindele oaselor / Anne Marie Bejliu : Confluențe
COLINDELE OASELOR de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1444 din 14 decembrie 2014 by http://confluente.ro/anne_marie_bejliu_1418566566.html [Corola-blog/BlogPost/376704_a_378033]
-
nr. 848 din 27 aprilie 2013 Toate Articolele Autorului Câinele se repede la bucată de pâine, l-ar mânca și pe el foamea dacă i-ar împrumuta colții Bucată de pâine prea mică, foamea se răzbună că o gheara câinele chelălăie și ochii lui s-ar ascunde într-o pâine să nu mai vadă în jur ochi că bolovanii guri că mitraliere Huu! marș! potaie! i-ar zice unii, daca nu s-ar face de râs, la muncă! le-ar cădea
FELIE DE VIAŢĂ de TEO CABEL în ediţia nr. 848 din 27 aprilie 2013 by http://confluente.ro/Felie_de_viata_teo_cabel_1367087686.html [Corola-blog/BlogPost/366042_a_367371]
-
Se trăsese înapoia unei magazii și așteptase. Cine-i? mai răcnise o dată bărbatul din pragul verandei. În casa de alături și Berni dădea semne că s-ar fi trezit. Câinele, dezorientat, când se gudura în preajma vechiului stăpân, când se întorcea chelălăind în fața celui nou. Se auzise zgomot de lanț și Alfi nu se mai ivise. Parcă simțind încordarea ce stăruia în aer, animalul își făcuse cunoscută neliniștea prin urlete tânguitoare. La adăpostul unor tufe de coacăze, o luase cu pași măsurați
POTECA FĂRĂ ÎNTOARCERE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 578 din 31 iulie 2012 by http://confluente.ro/Poteca_fara_intoarcere_dan_florita_seracin_1343741025.html [Corola-blog/BlogPost/358735_a_360064]
-
că ieșise din casă În chiloți, dar nu reușea să se trezească, doamna nu se dădea Învinsă, sergentul era de negăsit, câinele continua să sângereze și gâfâia cu scâncete slabe. Chelăiăie, zisese Belbo, academic, și doamna zicea sigur că da, chelălăie, suferă, dragul de el, și dumneata nu puteai să fii mai atent? Satul Începea treptat să sufere un adevărat boom demografic, Belbo, Lorenza și câinele deveniseră spectacolul acelei triste duminici. O fetiță cu o Înghețată se apropiase și Întrebase dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
magia, raportă Pietra după ce ascultase straniile mârâieli de răspuns ale prietenei sale. Dar avea o expresie nesigură. Lângă el, Lagia părea din ce În ce mai neliniștită. - Magia? exclamă ea, făcându-și cruce. Cu un semn categoric, Dante o făcu să facă, apoi Martina chelălăi din nou spre Pietra. - Ce a mai spus? o zori poetul. - Nimic, răspunse fata, mijindu-și pleoapele În semn de oboseală, În timp ce, printre gene, pupilele ei verzi continuau să Îl fixeze. Nimic altceva. Vorbește o limbă ciudată, nu se Înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dă cărțile pe față? - Asta știi să faci cel mai bine, mi se pare. - Oho, la trișat nici ție nu ți-o ia nimeni Înainte! - Cine e, Cecco? urlă poetul, Înșfăcându-l de gât și scuturându-l cu violență. - Arrigo, chelălăi sienezul, căutând să se elibereze din strânsoare. Dante Îl strânse și mai abitir. Sub mâinile lui, fața trăsnitului său prieten Începuse să se Înroșească. Simțea pe figură stropii de salivă din gura care Încerca cu disperare să respire. Apoi Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să învingeți multe capcane periculoase-spuse ghidul dispărând. La intrarea în mină îi aștepta un buldog imens, care lătra și mârâia arătându-și colții fioroși. Delmar porunci cristalelor din palme: -Acționați zăbrelele vibratoare și laserul refulant. Câinele ucigaș luat pe sus, chelălăia speriat când ateriză pe vârful muntelui. Ajunși în interiorul minei, se auzi un scrâșnet și huruit ca de cutremur. O poartă de granit căzu închizându-le trecerea. -Acționați laser-ordonă cristalelor-temerarul magician. Poarta de granit se transformă în pulbere-deschizându-le trecerea. Înaintau cu
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
urmărise, atras de aspectul nostru de vagabonzi, iar portarul și-a Închipuit că e un accesoriu al ținutei noastre excentrice. Oricum, sărmanul animal, privat de legătura cu noi, a primit un mare șut În fund și a fost aruncat afară chelălăind. Era, totuși, Încurajator să știm că binele unei ființe depindea de protecția noastră. Ne hotărîserăm deja că, dacă am călători pe mare, am evita deșertul din nordul statului Chile, așa că ne-am făcut curaj să mergem la companiile maritime, ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
adică, că el habar n-are de una ca asta și-atunci mi-au bubuit tâmplele. I-am tras o smetie peste masă. Cu palma am dat, da’ l-am pocnit cât am putut, cât să faci un câine să chelălăie până varsă sânge. Zbură de pe scaun și căzu grămadă măturând două sticle de bere și farfuria cu varză și futu-ți morții mă-tii, vere, că nu se mai oprește gurița aia a ta deloc deloc deloc... Mă linișteam pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
un punct strategic, în unghiul păreților unei clădiri de bârne din marginea țarcului. S-a pus cu fruntea în unghi; iar cu copitele de dinapoi a făcut o apărare atât de dârză, încât, după câteva încercări, lotrii s-au retras chelălăind. Valea Frumoasei ediția III-a, pag. 18, rândul al patrulea de jos, după cuvântul poeni: în sihlă se așezaseră sitarii, sosiți de la miază-zi. Ultimul rând Coborându-mă De văzut și ediția I-a * 28 Septembre. Zile calde, vizite, toamnă plină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
să i se spună pe nume și vrea totuși să fie chemată cu numele de Zeus”. Epicur (341-270) spunea că 1) la prima constituire a limbajului oamenii au procedat într-o manieră inconștientă, împinși de natură precum sunt animalele mugind, chelălăind etc. 2) Dezvoltarea ulterioară a limbii s-a realizat prin convenții între oameni. Lucrețiu (98-55) este primul dintre cei cu care umanitatea se poate mândri, întrucât opera sa este prima și cea mai înaltă glorificare a rațiunii umane. Iată fragmentul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dat de un șanț plin cu câini împușcați; soldații alergau prin sat cu puștile și trăgeau în ei, căci țiganii refuzară să-i omoare cu bâtele, cum li se ceruse. Bietele dobitoace urlau și lătrau, unele rănite, alergau spre pădure chelălăind și lăsând după ei șiroaie de sânge... Era un spectacol sălbatic, întețit încă prin țipetele femeilor și plânsetele copiilor. Îmi venea să mă arunc asupra soldaților, care cu puștile în mână își priveau opera, dar cu ce rezultat? Am fugit
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
crăpa deloc în ploaie sănătoasă, ci se oțelea în spinarea gorunilor, crâșnea, frângea și dădea chiote. Numai niște picături mari și rare fluierau prin frunze, ca gloanțele". Un diluviu bestial completează orchestra haosului, imprimând velocitate extremă sarabandei: "lighioanele încep să chelălăie și să urle cumplit. Lupii se reped la vale nebunește, luând vulpile în picioare și amestecându-le cu pământul; iar cerbii sar în lături, desfundând cu coarnele stufișul". Toată această magmă însuflețită își încetează, brusc, alunecarea, diseminându-se în coasta unui
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ăsta. Tabloul este exact la mijloc, tocmai de mărimea potrivită, ca și cum taică-meu, când l-a făcut, s-a gândit exact la peretele ăsta. Asta mai trebuia, ce strigăte, ce agitație! Un adevărat incendiu alături, toată lumea s-a pus pe chelălăit! A trebuit să-mi iau bastonul și să șontâcăi până la ușă. Holul tot plin de fum. Ludmila a ieșit din bucătărie ca o furtună. -Ei, ce se întâmplă acolo? am întrebat. -Anna, cu nenorocitul ei de arpacaș, a dat foc
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
neagră și m-au transportat la biserică în Jeepul Gărzii, de-a lungul unui traseu de coșmar în care fulgerele înlănțuiau cedri și nuci, păsări migratoare suspinau pe șuvițe de nuiele, câini terorizați de tunete, cu mari guri păroase, alergau chelălăind pe poteci și prin bălți de noroi. Case de emigranți se iveau rotindu-se și se afundau în pământ. Nu m-am mai întors la Ericeira, dar cum, în Portugalia, cu excepția mea care îmbătrânesc, totul stagnează și este suspendat în
António Lobo Antunes - Dulci miresme, blânzi morți by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/7462_a_8787]
-
diavol. Într-una trecătoare, de vară, dar și cele care se lasă greu pe pământ, zile de-a rândul. El se ascunde de Dumnezeu. Cu cât e mai înfricoșat, cu atât mai aprig răscolește aerul și țărâna. Apoi, când furtuna chelălăie afară, oamenii știu că Dumnezeu l-a găsit pe diavol. În iulie 1924, tata s-a ivit dintr-o astfel de furtună și niciodată nu i-a contrazis pe cei care credeau că încheiase o înțelegere cu diavolul. Nici când
Puterea poveștilor by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/3538_a_4863]
-
isterice, cântece violente de berărie, de ritmuri și melodii răsuflate, ca la o operetă frivolă, dar și de jazz prelung, convulsiv, ceva ca un urlet îndepărtat de trompetă, sau ca o chelălăială sinistră de câini. Orașul întreg petrecea, cânta și chelălăia”.(<footnote Idem, pag. 115-116 footnote>) O motivație oarecum desincretizată privitoare nu atât la stil cât la modul de a gândi elaborarea propriului text este oferită „în clar” de scriitor sub forma unei autoconfesiuni în care disociază valoarea semantică a sunetului
DE LA CUV?NT LA SUNET ?I DE LA SUNET LA CUV?NT ?N ROMANUL NOP?I ?I NELINI?TI DE MIHAIL DIACONESCU by Elena Agapia Rot?rescu () [Corola-journal/Journalistic/84201_a_85526]
-
jur după ceva cu care ar fi putut să arunce. La numai un pas zări un colț de cărămidă, se aplecă, îl apucă și începu să-l cîntărească pe rînd în fiecare palmă. Simțind pericolul cîinii o luară la goană chelălăind, înainte ca el să aibă timp să-i ia la țintă. Javre fricoase și împuțite, începu să se enerveze. Mai trase o înjurătură, lăsă să-i cadă din mînă bucata de cărămidă și se puse din nou în mișcare. Ia
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cât era de mare în praful asfaltului, lângă piciorul lui Milică. Ai văzut? Atâta că se mișcă greu. E mare animalu’. D-aia nici nu pot să intru cu el în magazin, în aglomerație. Îl leg. Să-l auzi cum chelălăie și plânge, ca un copil, să vină după mine. Se smucește și trage ca apucatu’ de lanț, de nu mai pot pe urmă să-l dezleg. E o pacoste... Îl vând, îl dau de suflet, văd io ce-i fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
frig. Și brusc, o mașină a apărut din aerul întunecat și l-a izbit din plin, făcând un zgomot ca de tobă lovită cu ceva greu: zdup! Incredibil cât de tare a putut să țipe câinele ăla. Nu era nici chelălăit, nici lătrat, nici urlet, era durere pură, țâșnită dintr-o bucată de carne. Un chiuit, ai zice, necîinesc, așa cum zici uneori "urlet neomenesc". Mașina a dispărut, iar câinele a rămas în mijlocul străzii, învîrtindu-se repede în jurul cozii, țipând la fel de tare și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai înalți decât toate gardurile. Când au ajuns lângă mine, mi-am dat seama că le veneam exact până la brâu. Am fugit înăuntru, cu groază, căci cei doi se opriseră în fața porții și priveau pe deasupra ei. Chombe lătra înecîndu-se și chelălăind. Am intrat în casă și m-am aruncat în brațele lui tanti Aura, care s-a dus să deschidă. Eu am fugit în camera mea, unde aveam să dorm întreaga săptămână, și care era despărțită de sufragerie printr-o ușă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]