4 matches
-
fără un picior povestea, mai pe șoptite, lucruri de necrezut. Dar nu asta a fost singura încercare prin care au trecut cu toții. Schimbările ce se petreceau l-au transformat pe domnul Hans în „băi, esploatatorule, bă, hitleristule, coadă de topor, chiaburoi care-ai supt sângele și sudoarea poporului muncitor de la orașe și sate, bă, Pompă”, iar mai târziu, deoarece oamenii din sat nu agreau de loc ideea că primarul ar putea fi condamnat, puseseră mâna pe topoare și făceau urât la
SAGA UNUI SCRIITOR de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1561 din 10 aprilie 2015 by http://confluente.ro/mihai_batog_bujenita_1428679231.html [Corola-blog/BlogPost/372960_a_374289]
-
Mitrofanilor nu le-au mai rămas decât cinstea, munca și speranța. În mintea de copil i s-a întipărit imaginea „bunei” venind legănându-se de povara coșului cu de-ale gurii purtate pe oborocul din creștet, hrana pentru truditorii câmpului. „Chiaburoii” era cuvântul de ocară care le venea la gură lefegiilor comuniști, simbriași ai pierzaniei, cuvânt care le suna Mitrofanilor ca un șfichiuit de bici... Urgia, într-un capitol În 1958, satul a trecut prin zile și nopți de coșmar. În
Agenda2005-30-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/283992_a_285321]
-
gospodării colective, chiaburii nu sunt uitați, dar ei sunt amintiți doar ca niște exploatatori Îngrădiți, neputincioși: «Pândesc turbați chiaburii după gard. Tânjesc să pună stăvili vieții noi. I-au Îngrădit și-acuma nu mai ard În focul urii lor de chiaburoi! (Ă)». Într-o altă bucată, Demascare, V. Iosif ne Înfățișează demascarea unui chiabur ca fiind o treabă simplă. Dușmanul de clasă ce răspândește zvonuri de război fiind un naiv care aproape se autodemască. E greșit să vedem simplist dușmanii de
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
același aspect fizic. (Ă). În poezia noastră, chiaburul apare Încă de multe ori sub acest aspect naiv. Adesea, imaginea veridică a dușmanului de clasă este Înlocuită prin gratuite violențe de limbaj, prin epitete umflate și goale, ca „năpârcă”, „lepră”, „strigoi”, „chiaburoi”, „corb”, „lup” etc. În loc să le demaște acțiunile mârșave, hidoșenia morală a chiaburilor, mulți poeți se opresc, pueril, la nesemnificativele deformațiuni fizice. Astfel procedează, spre exemplu, Victor Tulbure, când, În poezia Aglaia (Viața românească, nr. 5, 1950) integrează un episod despre
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]