50 matches
-
numărarea jetoanelor și apăsatul pe “clanța” slots-urilor și a automatelor!? Mă duc să mă culc, că mâine mă duc la coasă, vecine. Pas!” Și se trezi dintr-o dată din somn, căscă ochii, își dădu seama că e în patul din chichineața lui și bolborosi amenințător către un interlocutor închipuit, dincolo, pe fereastra deschisă: “Mama voastră de leneși, la muncă nu l-a întins ... “jartiera” trândăviei și tuturor schimonoselilor de pe lumea asta!” și-apoi, ca pe-un fel de autoreproș și blestemăție
CU DOTĂRILE ELECTRONICE DI L.V. CEAŞCĂ AR FI CĂZUT LA...PAŞTELE CAILOR! (IX) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 217 din 05 august 2011 by http://confluente.ro/Cu_dotarile_electronice_di_l_v_ceasca_ar_fi_cazut_la_pastele_cailor_ix_.html [Corola-blog/BlogPost/372790_a_374119]
-
pusese un nod în gât. Apoi mi-a povestit cum a plecat. S-a ținut de ăștia să-l despăgubească, a zis. Că așa scria la lege. Ei nu, că li s-a dat locuință, că așa și pe dincolo... Chichineața aia cu două cămăruțe pentru cinci persoane o numeau ei locuință, a ținut să adauge!... Atunci s-a înfuriat și i-a scris lui Genscher. A scris toată povestea, cum s-a priceput mai bine, și i-a trimis-o
ULTIMII ROLLERI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 by http://confluente.ro/dan_florita_seracin_1439017564.html [Corola-blog/BlogPost/383136_a_384465]
-
numele precum îi era arătarea, Giora. Bordeie clădite din pământ lutos amestecat cu paie și apă. Unele scofâlcite, altele aplecate pe o parte (...) Cătunul Giora sau cum i se mai spunea, „Groapa” sau „Bălăria”, adăpostea cam o sută cincizeci de chichinețe așezate pe o depresiune”. Acesta e locul de desfășurare a acțiunii romanului „Sarcofagul dragostei” de Paul Leibovici. În literatura română a secolului trecut și în anii din urmă, romanul cu subiect istoric - exclus din istoria națională - e destul de firav; în
VISUL ARHEOLOGULUI de IOAN HOLBAN în ediţia nr. 1964 din 17 mai 2016 by http://confluente.ro/ioan_holban_1463480105.html [Corola-blog/BlogPost/379064_a_380393]
-
fel ca la Auschwitz, dar foarte scurt. Ne numărau, ne Încolonau câte cinci, ne dădeau să mâncăm... Nu. Întâi ne numărau și apoi ne aduceau porțiile de mâncare, În funcție de câți eram... Aaaa, mai era ceva... Era aici un fel de chichineață unde era infirmeria. Și aveam și un medic... un deținut, un medic adevărat. Dar nu prea a avut de lucru, că aici oamenii mureau foarte repede și nu stăteau la Revier. Dincolo, În lagărul următor... Păi, au murit vreo 40
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
a plecat și în locul lui s-a instalat Miliția, care ăștia au schimbat-o după necesități: dependințele le-au transformat în camere obscure, pentru amprente digitale și alte fotografii, beciul în beci, și la poartă au construit și ei o chichineață cu ghișeu, pe unde scotea capul un milițian, dacă vroiai să intri să-ți schimbi buletinul sau să dai cine știe ce declarație... Ni s-a repartizat și nouă cîte-o odaie, vă ajunge, zice, sînteți necăsătoriți, dar pe urmă ne-am căsătorit
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
noaptea: „Domnu’ Robe, mâine vine un lot!“ (îmi și imaginam revistele aduse cu duba, claie peste grămadă, cu lanțuri la glezne și basmale negre pe ochi, apoi împinse brutal pe raft, la vorbitor). Scurtu, lângă „Luceafărul“, avea un tunel sub chichineața lui: trăgea zăvorul, ridica mușamaua, apoi capacul trapei pe care-și sprijinea scaunul și împreună coboram în pivniță; acolo păstra, ca vinul vechi în catacombe, numerele din anii ’50-’60, rezervate cunoscătorilor. Le ținea în saci etanși, numerotați cu vopsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
crezi. Apoi într-o altă după amiază îi cer iarăși Gertrudei să-mi explice cum se face că nici în așezările rurale, nici în cele urbane, nu există mahalale. Adică niște cocioabe, la periferie, niște locuințe improvizate, foarte sărace, niște chichinețe cât niște cotețe, acoperite cu carton gudronat și cu tot felul de bucăți de lemne sau de tablă, pe care se pun cărămizi sau pietroaie, ca să nu le umfle vântul și să le dea jos... Trece multă vreme până reușesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
la Tribunalul Militar. Asta a fost la sfârșitul lui martie... O trecut luna aprilie... a fost o perioadă În care-am crezut că Înnebunesc efectiv, nu că-mi lipsea ancheta, dar n-aveam ce face. Stăteam acolo ca nebunu’ În chichineața ’ceea de celulă și am Început să am halucinații. Eu am făcut și aeromodelism și, domne, mi-am făcut un plan de aeromodel... Așa mai trecea ziua, că mă sculam dimineața și stăteam și fixam un punct și făceam planul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
rând, reținem vocea lui gravă, surdă, zbârnâitoare, debitul său specific, toate acestea făcându-i spusele aproape de neauzit - greu de făcut, în aceste condiții, o carieră de retor abil, de sofist înzestrat sau de vorbitor emerit! Apoi, o imagine: într-o chichineață servind ca debara, pusă la dispoziție de Hipponicos, Prodicos dă lecții lui Pausanias și Agathon - scuzați modestia, vom găsi toată această lume bună și în dialogurile lui Platon -, dar într-o postură abracadabrantă: sub un morman de blănuri, învelit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a pișat de cotoi, gogoși acre, date prin zahăr pudră amestecat cu făină, că zahărul se găsea greu În acele vremuri, acadele În care Îți rupeai dinții. După ce copilărimea satului se Îndopa cu drăciile astea fabricate de el Într-o chichineață murdară și plină de muște din fundul curții - ca să nu vadă nimeni ce și cum făcea el acolo -, a doua zi să te ții pântecărăi și chiul de la școală. Chiar Îmi făcusem Într-un timp un obicei de umblam cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cele din spatele Hotelului „Berbec”. Stăteam și la coadă la butelii. Mult mai des stăteam însă la coadă la magazinele din blocul construit în spatele casei bătrânilor, unde era și o casă de comenzi pentru cei cu relații. Zona dintre blocuri, niște chichinețe de beton nevăruite, era un șantier părăginit, cu munți de pământ, bozii și câini maidanezi rămași de la demolări - lingeau pe jos urmele de sânge animal scurs din pachetele de la cozi. Un peisaj sordid, pe care-l părăseam când ne întorceam
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
rând, reținem vocea lui gravă, surdă, zbârnâitoare, debitul său specific, toate acestea făcându-i spusele aproape de neauzit - greu de făcut, în aceste condiții, o carieră de retor abil, de sofist înzestrat sau de vorbitor emerit! Apoi, o imagine: într-o chichineață servind ca debara, pusă la dispoziție de Hipponicos, Prodicos dă lecții lui Pausanias și Agathon - scuzați modestia, vom găsi toată această lume bună și în dialogurile lui Platon -, dar într-o postură abracadabrantă: sub un morman de blănuri, învelit în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
rând, reținem vocea lui gravă, surdă, zbârnâitoare, debitul său specific, toate acestea făcându-i spusele aproape de neauzit - greu de făcut, în aceste condiții, o carieră de retor abil, de sofist înzestrat sau de vorbitor emerit! Apoi, o imagine: într-o chichineață servind ca debara, pusă la dispoziție de Hipponicos, Prodicos dă lecții lui Pausanias și Agathon - scuzați modestia, vom găsi toată această lume bună și în dialogurile lui Platon -, dar într-o postură abracadabrantă: sub un morman de blănuri, învelit în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
la Tribunalul Militar. Asta a fost la sfârșitul lui martie... O trecut luna aprilie... a fost o perioadă în care-am crezut că înnebunesc efectiv, nu că-mi lipsea ancheta, dar n-aveam ce face. Stăteam acolo ca nebunu’ în chichineața ’ceea de celulă și am început să halucinații. Eu am făcut și aeromodelism, și dom’ne, mi-am făcut un plan de aeromodel... Așa mai trecea ziua, că mă sculam dimineața, și stăteam și fixam un punct și făceam planul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
primăriei, le-a arătat coșmelia în care locuiam de câtva timp, i-a salutat pe cei trei militari în termen, apoi a plecat. Băieții ăștia militarii erau doi soldați și un caporal. Câteva momente au stat nemișcați, privind intens la chichineața din fața lor, luându-și parcă măsurile necesare de siguranță pentru a riposta hotărât în fața "dușmanilor poporului" care-și vor face simțită prezența monstruoasă din clipă în clipă de după ușa atârnând în două balamale obosite. Militarii erau echipați de război: centura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ce mai vreau, să-și dea și viața pentru asta? La care pur și simplu n-am avut replică. — Cred că e o femeie foarte singură, o aud pe mami zicând visătoare. Biata de ea, să fie singură-singurică, în cine știe ce chichineață de apartament. Are măcar vreo pisică, să-i țină de urât? — Mami... Mă iau la propriu cu mâna de cap. Elinor nu stă într-o „chichineață de apartament“. Stă într-un duplex de pe Park Avenue. — Un duplex? Ce-i asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o aud pe mami zicând visătoare. Biata de ea, să fie singură-singurică, în cine știe ce chichineață de apartament. Are măcar vreo pisică, să-i țină de urât? — Mami... Mă iau la propriu cu mâna de cap. Elinor nu stă într-o „chichineață de apartament“. Stă într-un duplex de pe Park Avenue. — Un duplex? Ce-i asta? Un fel de căsuță? Mami are o expresie plină de compasiune. Dar nu e același lucru ca o casă drăguță, nu? Mai bine o las baltă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
un moment dat, s-a oprit în fața unui gard de scânduri lung de vreo nouă-zece metri, dar care se vede treaba nu mai fusese de multă vreme reparat. Portița deschisă atârna într-o balama, iar în curte se zărea o chichineață de căsuță acoperită cu tablă ruginită și găurită. În fața căsuței, dar ceva mai departe de ușă, o grămadă mare de gunoi de cal, iar lângă reziduurile de natură cabalină se odihnea o căruță hodorogită pe oiștea căreia atârnau două hamuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și această putere de pătrundere dincolo de aparențe. Tata s-a apucat vârtos de lucru. Dar mai întâi a fost obligat să-și repare unealta. Furca juca în coadă și n-avea nici cuiul care s-o fixeze. A cotrobăit prin chichineața moșului și până la urmă a găsit un clește și-un ciocan. Și-a lepădat cămașa pentru a fi în contact mai direct cu razele binefăcătoare ale soarelui și făcându-și sfânta cruce așa cum se obișnuiește la români la începutul oricărei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
luminatoare, împiedicând perceperea lumii înconjurătoare și menținând-o într-un permanent întuneric. În sfârșit a reușit să pună hamurile pe ele, a deschis larg poarta și a scos căruța-n drum. S-a întors în curte, a închis ușa de la chichineață, precum și poarta curții. Căsuța lui moș Danilov a rămas singură-singurică doar în grija bunului Dumnezeu. Nu avea nici măcar un cățel. Tata a luat oarba de căpăstru și au pornit-o spre platforma de gunoi. Iepele lui moș Danilov erau un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
așa că l-a arendat vecinului de hat din câmp, care se nimerise a fi tocmai găzdoiul unde-l dusese pe tata la muncă. Acesta îi dădea te miri ce și mai nimic, fiind un om fără suflet, insensibil și lacom. Chichineața moșului nu era racordată la sistemul de electrificare. Sursa de lumină o constituia o lampă de petrol. Prin urmare, nici grăjdulețul lui nu avea curent. Seara, înainte de a ne culca, mama aprindea o lumânare pe care o introdusese într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
care le leagă în furcile copacilor. În altă parte populația aceasta e așa de ticăloasă, încât bărbații se duc "gorodovoi" ori portari la Moscova ori în alte orașe și femeile rămân să lucreze câmpul. Casele lor sunt un fel de chichinețe cu două etaje, sus stau oamenii, dedesupt dobitoacele. Pirpirii când vin acasă, acești oameni se așează în fața caselor și grăesc subțire unul cu altul pe când femeile duc toată treaba gospodăriei. Doi Velicoruși beți. Unul roagă pe cellalt să-i cânte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
frumos, bine legat, de înălțime potrivită și mereu vesel. Ii plăcea să se ție de șotii, să facă farse. Uneori de extrem pericol. Aproape toate satele din vecinătatea Necrasovcăi aveau școli noi. Doar a lui Petrică era o amărâtă de chichineață, cu ziduri de lut și pălărie de stuf. Rușine mare. Obișnuiam să mă duc de multe ori, seara, la un restaurant-grădină de vară a unui evreu, grădină intrată în obișnuința lumii "La Abrumcic". Alături de cei câțiva copaci vii mai erau
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
pe o treime a suprafeței planetei. Certitudinea de a putea face corp comun cu o fantomatică umma, în spațiu, este dublată de speranța unui război fără limite în timp. Ceva cam ca: "Puteți voi să mă omorâți pe mine în chichineața mea, ce-mi pasă! N-o să ne puteți omorî pe toți, un miliard de brațe înfrigurate, din Dakar până la Jakarta, mâine vor apuca în propriile lor mâini balașnikovulmeu de doi bani. Și-o să vedeți voi până la urmă, chiar dacă eu personal
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
multă migală, cu storuri purpurii la ferestre, cu tronul de lemn aurit așezat sub un baldachin înalt, împodobit cu ceaprazuri de aur și purtând stema parohiei Sfântul Mormânt sub o coroană deasupra unei cruci a Sfântului Andrei. Suntem departe de chichinețele și de sălile de primire prăfuite ale celorlalte patriarhii creștine din oraș. Biserica grecească ortodoxă din Ierusalim, o adevărată putere, este prima dintre Bisericile creștine din regiune nu numai ca număr de credincioși în Israel, Palestina și Iordania, dar și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]