42,748 matches
-
ei, în toate formele ei, unele ciudate, stranii, bolnăvicioase, vulnerabile, alteori, plină de forță, de mister, de ludic, cu o vrajă tandră, irezistibilă. Fiecare apariție cheamă alte imagini. Sînt insomniacă, noctambulă. Memoria mea a devenit lunatică. Ea este trezită de chipul lunii și-mi aduce în fața ochilor amprente recente sau nu ale întîmplărilor mele. Lună plină cu halou, un tren, aburii apelor năvălind peste mine, lună plină clară, imensă, suită în vîrful capului în creierii Munților adolescenței mele, lună plină delicată
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
încălzește deodată -, nu există lucru mai minunat pe lume decât scrisul! Este singura Ťorgie perpetuăť pe care și-o poate oferi o ființă umană." A doua secvență. Ieșim de la conferința ,Microsoft", unde Llosa a vorbit despre cărțile lui și despre chipurile răului în lumea de azi. Facem câțiva pași pe jos. Îi spun că Lituma în Anzi mi s-a părut desăvârșită. Un singur lucru am senzația că nu ar fi trebuit să se întâmple acolo. Devine brusc interesat: ,Care?" - ,Ideea
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
tot ce își poate dori un om". Și apoi îi spun ce mi-a trecut prin minte atunci când l-am văzut la aeroport, povestea cu frumusețea zeului în crepuscul. Și deodată, masca superbiei pe care o ținuse trei zile pe chip, masca celebrității sigure de ea, îi cade. Și, cu o tristețe în glas pe care nu o au decât cei care, condamnați la propria lor ispravă, sunt învinși de propria lor măreție, îmi spune: , Dar sunt atât de bătrân, Gabriel
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
este un soi de Omul recent, scris însă din perspectiva spiritualității iudaice. Dacă la nivelul creștinismului între știință și dogmă există o ruptură aproape ireconciliabilă, iudaismul, dimpotrivă, include știința în cadrul normei. Acelui ,crede și nu cerceta" interpretat în fel și chip din vremea inchiziției până astăzi, iudaismul îi contrapune cerința omului de a-și cunoaște Dumnezeul: ,să-L caute cu mijloacele științei și să-L slujească cu mijloacele eticii. El asociază știința și etica deoarece ele nu sînt decît două manifestări
Lecția de toleranță by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11224_a_12549]
-
Universității din București, 2005); subiectul e unul esențial pentru teoria literară, teoria textului și stilistică, iar autoarea era cea mai în măsură să-l trateze, într-o perspectivă istorică, îmbinînd teoria cu ample analize ale prozei românești. De altfel, în chip fericit apariția noii cărți coincide cu reeditarea, într-un volum unic, a dipticului dedicat de autoare în anii '80-'90 prozei și poeziei românești din secolele al XIX-lea și al XX-lea: Limbajul artistic românesc modern: schiță de evoluție
Tablouri în mișcare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11234_a_12559]
-
la români? -Aiurea! Ce să aibă el cu cetățenii români? Era vorba despre triburile de băștinași din Noua Patagonie de Mijloc... Mă rog... Și unde rămăsei? A: interesant mi se părea că domnul ministru era flancat de două vietăți cu chip de om, fiecare admirându-și ceafa fără oglindă. -Adică înotau privind-și propria ceafă? -Exact, dragul meu... -Auzi, scuză-mă: știi cumva că acum stai de vorbă cu mine? -Adică, să înțeleg că mă jignești în fața propriului meu televizor? -Doamne-ferește
Despre unii care își văd ceafa by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11245_a_12570]
-
spartă m-am gândit deseori la acest portret rănit. De altfel, autorul a scris niște pagini arzătoare în Eul detestabil, tocmai despre van Gogh, pagini în care mâna scriitorului urmează și consemnează, parcă anevoie, viteza și incandescența gândurilor. îi scrutează chipul încremenit sub masca tristeții, lumina cumplită a peisajelor lui, floarea-soarelui - exaltată, chiparoșii contorsionați, corbii funebri. Octavian Paler este toată vremea în conflict acerb cu egoul său, pe care-l învinovățește de toate frustrările și eșecurile lui, cu care însă, vrând-nevrând
Omul cu urechea tăiată by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11235_a_12560]
-
care m-a învins și nu mi-a dat spațiu și aer pentru neobositele mele aripi". Comparați cu eliadescul ,există un singur debut fertil în viață: experiența huliganică". Volumul de povestiri reeditat acum în ,Galeria de proză" a Editurii Corint, Chipuri de oameni, a apărut la aceeași editură, în 1995, tot în traducerea lui Mihai Banciu. Volumașul - deloc peiorativă formula, întrucît e vorba de o sută și ceva de pagini de o calitate surprinzătoare! - apare în ediția italiană în 1940, deci
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
în 1940, deci cumva spre finalul carierei, sau dacă vreți, în plină maturitate. Autorul se exersase anterior în arta ,portretului", publicînd pe la începutul anilor '30 Portrete italiene și Portrete străine, deși e limpede că în volumul de față creionarea unor ,chipuri" e un simplu pretext pentru etalarea unor abilități care le depășesc (și, deci, le înglobează) pe cele pur descriptive. E un volum care pare să scape de sub aura strident colorată în care-l vedeam pe Papini: un spirit care a
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
umor absurd destul de aproape de Urmuz, cu o intenție, care privită global, n-are nimic de-a face cu ,arta pentru artă" practicată de avangardistul român. Mult mai legate de funcția ,docentă" a literaturii decît de cea ,senzualistă", micile povestiri din Chipuri de oameni probează lejerețea cu care un autor, îndîrjit de altminteri, reușește să ruleze cinematografic personaje, toate memorabile prin cîte un detaliu. De la maurul care face orice ca să devină alb, pînă la fetița care mănîncă toporași, toți sfidează/ forțează, într-
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
rămîne doar la stadiul primitiv-demonstrativ. Pe scurt, dacă vreți un alt Papini decît cel ultracunoscut din dezesperantul Un om sfîrșit și din Gog (acesta din urmă pare, la recitire, naiv și mult mai puțin ,revoluționar" decît la prima degustare), volumul Chipuri de oameni, reeditat acum la Editura Leda, sub aceeași siglă Corint, vă poate satisface această dorință /curiozitate. Asta în cazul în care ea există, firește.
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
constata cu fiecare nouă apariție editorială. Dacă primele sale romane deranjau prin prolixitatea obositoare, acum stilul a devenit unul mult mai cultivat, iar unele formulări sînt chiar memorabile. Personajele care în romanele anterioare erau simple emițătoare de idei, megafoane fără chip, dobîndesc, în ultimul roman, contururi ferme, devin prezențe concrete, bine definite, greu de uitat. Fiecare personaj reprezintă cîte un chip emblematic al perioadei de tranziție. Mai mult decît atît, personajele romanului împrumută multe dintre trăsăturile și datele biografice ale unor
Marea debusolare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11249_a_12574]
-
mai cultivat, iar unele formulări sînt chiar memorabile. Personajele care în romanele anterioare erau simple emițătoare de idei, megafoane fără chip, dobîndesc, în ultimul roman, contururi ferme, devin prezențe concrete, bine definite, greu de uitat. Fiecare personaj reprezintă cîte un chip emblematic al perioadei de tranziție. Mai mult decît atît, personajele romanului împrumută multe dintre trăsăturile și datele biografice ale unor persoane reale care, într-un fel sau altul s-au aflat în prim-planul actualității după căderea regimului comunist. Teofil
Marea debusolare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11249_a_12574]
-
marilor inginerii financiare. Suferind de o infirmitate fizică el pune la cale mega-escrocherii care scapă cu regularitate de sub incidența legilor. El este cel care i-a oferit lui Teofil Pascal Premiul pentru Excelență și este imposibil ca, în mintea cititorului, chipul său să nu se confunde cu cel al controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. În fine, Iustin Hristea, fost coleg de detenție cu Teofil Pascal, este maestrul spiritual, monahul izolat într-un schit din inima cîmpiei, scîrbit de noua
Marea debusolare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11249_a_12574]
-
chestia avea aspectul unei întruniri politice. În picioare pe coridoare, printre șirurile de scaune din stal și de-a lungul pereților, se aliniau polițiști, în uniforma lor verde și cenușie. Deodată memoria, uneori mare șugubeață, mi-a readus în minte chipuri de polițiști din Lisabona așa cum îi arătau caricatural revistele muzicale puse pe timpuri în scenă de către ansambluri teatrale portugheze la vechiul Coliseu din Porto Alegre. (Mai târziu am aflat că un post de poliție era instalat permanent în subsolul teatrului
Centenar Erico Verissimo - Solo de clarinet by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/11241_a_12566]
-
avut grijă să lămuresc că sunt împotriva tuturor regimurilor totalitare, atât de dreapta, cât și de stânga.) Față de toate acestea robustul polițist verde-cenușiu continua să stea la postul său, fără să-și ia ochii de la mine. I-am observat pe chip o expresie care mi s-a părut de o afecțiune aproape maternă.
Centenar Erico Verissimo - Solo de clarinet by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/11241_a_12566]
-
Sorin Lavric Cînd vorbim despre deznădejde obișnuim să ne închipuim o stare de debusolare în care omul, poticnindu-se într-un orizont fără perspectivă, se clatină o bucată de vreme pentru ca, pînă la urmă, să se redreseze în chipul cel mai firesc și mai previzibil cu putință. Privește înapoi, ridică din umeri și, scuturîndu-se de amintirea neplăcută a unei traume, pornește mai departe, încredințat fiind că viața, oricum ar fi, e bună. Că ți-a murit o perspectivă a
Nuanțele deznădejdii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11259_a_12584]
-
de rău, schimbă, la bunul ei plac, ce este cu ce pare. Și, din nou, nici apa moartă nu omoară, nici apa vie nu învie. Amîndouă, turnate într-o cocă de sclipici, peste-o mesadă argintată, botează cu-alte nume chipuri din ce în ce mai noi, deși din ce în ce mai vechi, care se tot lasă, cu fiecare privire în oglindă, undeva la fund. De le-am putea prinde din urmă, scrie Petru Creția, ,toată viața noastră ar fi sfîșiată". , Dacă amintirea n-ar fi amintire vie
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
nefiind tu acolo și atunci, că te-a văzut într-o oglindă." Așa-i oglinda, gîlgîind de-atîtea vieți, iluzii, minciuni, și cu toate astea uitucă și secretoasă ca Lethe. E farmecul ei, de fereastră a risipirilor - ,și totuși, cîte tinere chipuri, atît de frumoase, au pierit în abisul vreunei oglinzi." Este cruzimea ei, să prindă, nestatornic, între goluri de cristal, traverse dintr-o viață care trece. S-ar crede, din ce-am apucat să spun pînă aici, că Oglinzile e-o
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
cinism. Cinismul galaxiei de lumină rece, al mărilor cu reliefuri nemișcătoare, de gheață, care se joacă de-a-ncălzirea în cadrele unei oglinzi. Altfel spus, un haos întreg, alb ca privirile orbilor, își caută viața și culoarea în evantaiul ăsta de chipuri ce se destramă. Și-atunci da, omul care se vede îmbătrînind în oglindă e mai puternic, mai stăpîn pe situație decît cinicul univers nemuritor: ,Oglinzile trăiesc din tot ce li se-arată și numai din atît. Altminteri sînt neant." Ele
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
cinicul univers nemuritor: ,Oglinzile trăiesc din tot ce li se-arată și numai din atît. Altminteri sînt neant." Ele, ca și lumea fără oameni, n-au amintiri. Mai mult, ,oglinzile pustiesc amintirea: cel mai greu este să-ți aduci aminte chipul tău de odinioară în timp ce te privești într-o oglindă, văzîndu-te cum ești acum, cel rămas din tine însuți, irecompozabil, pierdut în timp și căzut în clipa acelei oglinzi." De-asta spun că nu de tristețe-i vorba - pentru ea ar
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
se liniștesc deodată, într-un cofraj unde se schimbă, din clipă-n clipă, tablou după tablou. Și liniștite fiind, nu încetează să atragă. De ce, dacă e știut că nici o reflectare nu-i cu nimic mai mult decît originalul, căutăm în chipul nostru din oglindă dorita dezlegare a cine știe căror de demult mistere. Poate din cauză că acolo ne vedem și ochii, și orice oglindire e, de fapt, o întîlnire de oglinzi. Părelnică portiță de ieșire, închisă imediat, prin simetrie, cu alte argumente
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
întîmplă atunci cînd se face trecerea definitivă de la exterior la interior, de la habitat la ambient, de la peisajul natural și citadin la natura statică. Dar nici în cazul acestui inventar ambiental, prin natura lui profundă asociat prezenței umane, reprezentarea explicită a chipului nu este de la sine înțeleasă. Numai într-un singur compartiment al naturii statice prezența umană este marcată cu multă grijă. În acela în care interesul pictorului nu merge, în principal, nici spre figura umană și nici spre natura statică integrată
Organicismul picturii lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11262_a_12587]
-
continuu al destinului uman. Prin peisajul natural, prin imaginea citadină și prin natura statică în variantele ei amintite, pictorul se apropie decisiv de acea realitate, impunătoare din punct de vedere plastic și inepuizabilă ca registru moral, care este prezența umană; chipul, forma sa, acțiunile și comportamentul său, măreția și dispearea sa, într-un cuvînt, Omul în toate dimensiunile lui. Într-un secol marcat de cele mai radicale descoperiri științifice și tehnice, zdruncinat de cele mai contradictorii ideologii, filosofii și doctrine estetice
Organicismul picturii lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11262_a_12587]
-
ani să public un singur rînd în vreo revistă sau în vreo carte. Aveam deja 40 de ani și nu-mi apăruseră decît două volume de poezie. Atunci am înțeles că nu poate exista poet fără cititor, cum propriul meu chip nu poate exista pentru mine fără oglindă. Și ca să nu mor, pentru că, nemaivăzîndu-mă ei toți mă uitau și uitarea e moarte, nu-i așa, am început să beau ca să scriu, turnam vodkă în mine, toate balamalele existențiale crăpau dracului, creierul
Dacă inspiri numai ce expiri, mori by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11268_a_12593]