829 matches
-
părțile Răsăritului a trăit cîndva bogatul și puternicul Iov. Deși înstărit, acest adevărat principe al ținutului Uz nu se abătea de la calea dreaptă și nici de la lauda numelui Domnului. Iov avea șapte fii și trei fiice, pămînturi, turme de oi, cirezi de boi, cămile, palate. În fiecare zi îi aducea jertfe lui Dumnezeu și se străduia să fie fără de prihană pentru că știa că îi datorează fericirea lui și a familiei sale. Trăia împăcat cu sine și fără de greșeală față de semeni, față de
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
forme ale numelui Tekakwitha, Tegahouita, Tegahkouita, Tehgakwita, Tekakouita, oh, vreau să fiu fascinat de fenomene! Nu vreau să trăiesc înăuntru! Reînnoiește-mi viața. Cum pot exista ca recipient al măcelului de ieri? Sunt pedepsit de carnea mâncată? Să existe oare cirezi sălbatice care nu au o părere prea bună despre mine? Crimă în bucătărie! Ferme Dachau! Îngrijim ființe pentru a le mânca! Oare Dumnezeu iubește lumea? Ce fel mostruos de a te hrăni! Triburi de animale războindu-ne veșnic între noi
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
frunte. Invadează bulevardul! Ies și alți rinoceri de prin curți! Ies și din case... Ies și pe ferestre! Se vor reuni cu ceilalți“. Lovitură de teatru, nu ultima, vine de la Dudard, care o zbughește pe scări spre a se alătura cirezii de rinoceri. El crede că-și va păstra luciditatea: ,,Toata luciditatea. Dacă e de criticat, atunci să criticăm dinăuntru, nu din afara“. Bomboană pe coliva o va pune însăși Daisy, care - după ce-l lașase pe Berenger să creadă că vor întemeia
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
Emil Brumaru Se-ncheie anul. Poate-i cel din urmă, Mult mai bogat decît o viață-ntreagă. Atît te rog: tu leagă și dezleagă Iubirea mea, n-o arunca în turmă De porci grohăitori, cirezi de tauri Scopiți la suflet, îmbătați de bale În buluciri pe străzi municipale; Eu te-oi plimba aievea pe coclauri Cu fluturi și căsuțe-n crengi de arbori În care-ți odihnești trupul de silă Și de tristețe, proaspătă copilă
Se-ncheie anul. Poate-i cel din urmă... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8376_a_9701]
-
de mere și o băutură din miere fermentată în alcool, așa încît mulți din grup zăceau beți din zori și pînă a doua zi. Curînd, o ceată de indieni Cherokee s-a instalat pe celălalt versant al muntelui, împreună cu o cireadă de vaci costelive, bălțate, fără vreo rasă anume. Indienii și-au statornicit tabăra la mică depărtare de ei, apoi au tăiat niște pini înalți din care au meșterit porți și au delimitat terenul pentru sălbaticul lor joc cu mingea. Swimmer
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
fel de monolog interior, reacții simili-umane de înțelegere a lumii. E nostimă, dar puerilă, perspectiva vițelului asupra realității rurale. Proprietarul își înscrie vițelul în registrul agricol, îi dă un nume, Apis-Bălan, se pregătește să-i facă asigurare, îl duce în cireada satului. La antipodul lui Serafim Ponoară se află văcarul, Anghel Farfurel, ins descurcăreț, pragmatic, dotat cu ceas, brichetă-revolver și motoretă, comunicând cu sătenii prin intermediul postului de radio local. E puțin prea deștept pentru un văcar, dar e un personaj pitoresc
Un roman comic izvodit dintr-o snoavă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11562_a_12887]
-
o emblemă identitară a cărei amintire, în Seattle, îi lasă gura apă. Treptat, cei doi tineri ies de pe orbita visului american și, tot mai sastisiți de continua goană după profit la care asistă, încep să ducă "dorul anormalității de acasă". Cireada de mașini de pe autostradă și trotuarele întrerupte brusc, spre stupoarea pietonului ce nu vrea să renunțe la condiția lui; stahanovismul capitalist care face din fiecare salariat un fel de bandă transportoare, un mecanism pe cât de bine reglat din exterior, pe
America, America... by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11599_a_12924]
-
și realitate, ca surse primare; Ion Creangă - "demiurg mucalit"; Eminescu, geniu total etc.). Poezia lui George Meniuc începuse în zona unui simbolism întârziat, din care va păstra ulterior teme specifice. În poemele din anii 1937-1938, toamna, singurătatea, fiorul necunoscutului, răvășirea, "cirezile spaimei", "moartea în crepuscul" (motive poetice de sorginte clară) sunt amestecate cu elementele derutante ale unui tradiționalism nereprimat: câmpia basarabeană, pădurea, bucuria, natura, învierea, părinții, șerpii ca simbol al ispitei - toate învăluite în "ceața zilei", în "văi muzicale" și în
George Meniuc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11815_a_13140]
-
le-asvârlă Spre saturarea zeului Baal. Apoi, gândind cu toții că aceste Au fost primite, sfat ținu cu-ai săi Și oștilor dădu cucernic veste Că drumu-i liber : peste munți și văi. METOPĂ VI Căruțele cu bruma de avere Turme de oi, cirezi cu ochiul blând, Femei cu prunci, bătrâni și copilandri Lăsându-și vetrele de piatră fumegând, În codrii deși din munți prăpăstioși Ca-n casă strămoșească, se Întorc Sub bolta de-ntuneric, legănând Pruncu-nțelept de-a dăinui pe loc, De-a
Editura Destine Literare by Livia Neamțu Chiriacescu () [Corola-journal/Science/76_a_330]
-
variat redată: puritate - purezza, maculare - l'impuro, (zăpadă) neatinsă - (la neve) casta, (pământ) impur - (la terra) infetta, neprihănit - incontaminato. În același poem, sunt cred discutabile opțiunea pentru traducerea "păcatului" prin "colpa", în contextul "Între tăcere și păcat/ Ce-o să aleg - cirezi sau lotuși?" - cu atât mai mult cu cât titlul eseului Anei Blandiana din finalul antologiei, intitulat tocmai Poezia, între tăcere și păcat, a fost tradus de data aceasta La poesia, tra silenzio e peccato - precum și cea pentru traducerea penultimului vers
Eveniment poetic românesc în Italia by Monica Joita () [Corola-journal/Imaginative/12265_a_13590]
-
Ion Horea Aceste foi luați-le cu teamă și nu-ncercați să înțelegeți totul, când praful lor ceresc va fi să-l scutur cu duhul meu întors de oareunde. Răsar din ele Rariți în vitralii și Găinușa licărindu-și puii, cirezi de nori cu ugere-ncărcate le-ntunecă în zile lungi de vară și-n fulgerele lor de-acum se-aude cu-ntârziere gândul meu teribil. Nici timpul n-ar fi dreapta lor măsură cum le apasă-n piatră, foi de
Se-nchide cercul by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/14165_a_15490]
-
a lungul pașilor noștri ce coboară spre miezul nifesima atingem cu piepturile spongioase liniile de metrou apoi mușcăm fiecare din inima celuilalt bucăți groase de plaur parcurgând restul drumului călare pe coama unui pelican cuvintele ne îndepărtează de zgomotul de cireadă cu care începe să se țeasă în jurul nostru acea neliniște ce precede formarea unui legământ atent la o pronunție foarte îngrijită a sunetelor reci, mirele meu îmi arată cum vine anotimpul când arțarii dau în stacojiul de brocart princiar din
Poezii by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/14428_a_15753]
-
pe poet: "se înțelege oare de la sine/ că poetul/ nu e decît un urs încoronat/ cu pielea fină amintind meduza?/ în pijama în fața băii/ încearcă să dea un curs unic/ propriilor sale ghemotoace de riduri/ în picioare înaintea oglinzii/ conduce cireada de șase boi/ cu biciul clasic/ boii trăgînd un tren blindat spre baricada/ ridicată pe artă" (Violența zahărului așezat pe limba unui diabetic). În cele din urmă se produce ceea ce am putea numi o mondializare a metaforei. Des-figurînd și recon-figurînd
Feeria libertății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16963_a_18288]
-
sunt „codri verzi de brad / Și câmpuri de mătase”, cum cânta acest pământ Octavian Goga, dar „și-atâta jale-n casă”, unde visurile ne-au fost stropite cu lacrimi, este Ardealul. Ardealul sfânt! Ardealul „cu pământ roditor”, cu „laptele domoalelor cirezi”, cu „sculptatul grai din timpul glorios”, „cu sângerările de dor”, cum scria Nichifor Crainic, în a cărui nemurire vom dăinui, Ardealul căruia Mircea Dem. Rădulescu i-a închinat, de peste munți, versurile: „Al nostru e: pământ din vechi pământ / Și sânge
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92510_a_93802]
-
anilor ’70, a uimit România cu capacitatea sa intelectuală și-a luat singur viața. În Bonțida, părinții lui Ionică, de peste 80 de ani, și frații lui, Elena și Alexandru, parcă așteaptă și-acum să vadă pe ulița satului cum trece cireada de vite, mânată din spate de un copil cu cărți doldora subsioară, care mai degrabă soarbe din ochi buchiile, decât să fie atent la animale... „El era vedeta” Pentru Horea Pop, tatăl său a însemnat enorm. „Era stâlpul financiar și
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92546_a_93838]
-
poate c-am murit demult; doar umbra mea se lasă grea prin toamna despletită, copacii trec pe lângă mine scuturându-și din ei ramul, trec și stele, peste lanțuri de tăcere și livezi goale de verde printre frunze parcă dorm, trec cirezile de nori peste cumpănă-n apus, a rămas acolo sus ciutura cu visuri moarte, jos, fântâna părăsită, prin izvoare să ne poarte drumul nostru pân’ la moarte și-un inel de piatră scumpă, în iluzia pustie, să ni-l puie
PEISAJ DE TOAMNĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1381 din 12 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383714_a_385043]
-
și ținută stiințifică. Inițiat și inițiator el însuși, aidoma protagonistului investigat -, Viorel Coman dezleagă, rând pe rând, pecețile universului magic al povestirilor lui Fănuș Neagu, nu cu fierul înroșit în foc, riscând a lăsa necuvenite urme adânci, ca la inventarierea cirezilor de bouri și zimbri matusalemici, ci, cu laserul diafan al unei des-tâlcuiri de mare finețe, pune în operă o maieutică proprie, desfăcând vălurile Mayei, arătându-ne, pentru o clipită, fermecatele-i secrete, pentru ca, imediat, să lege, să relege și mai
DAN LUPESCU despre… FĂNUŞ NEAGU – Povestirile magice , de Viorel COMAN [Corola-blog/BlogPost/94141_a_95433]
-
de gand/ între șapte semne de aur/ firmament pitagoric întind/ săgetat de Centaur". O "Diana iernatică-n cer/ cu ogari de zăpadă și fum", se asociază "Capricornului cu copita de ger", "Taurul cu șapte stele-n frunte" se ascunde în "cirezi de argint", "urmele labelor de Leu" sunt căutate tot "printre luceferi de argint", o viziune uraniana apare geometrizata în figuri pure, imateriale, sub același semn al ascezei glaciale a contemplației: "Insular în cercuri albastre/ aureole de spațiu și timp/ între
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
ca semn al binecuvântării divine a recoltei de grâu și, totodată, să nu-i prindă ploaia împrăștiați. Sus pe culmea dealului, pe islazul satului, se făcea aria, locul unde toți oameni își cărau snopii de grâu și-i clădeau în cirezi, unele mai mari, altele mai mici, după cât grâu aveau de treierat. Când începea a se lăsa seara, pe deal se auzea scârțâitul carelor încărcate cu povara snopilor aurii de grâu. Până noaptea târziu se auzeau strigăte la boi și pocnituri
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
întrebat pe tata. Sus, pe batoză, erau atât femei cât și bărbați care se ajutau la treiere, de obicei femeile tăiau cu secerile legăturile snopilor de grâu și aruncau snopii în valul batozei. Bărbații le dădeau snopii la mână. Pe cireada din snopi de grâu se aflau doi-trei bărbați care aruncau cu furcile snopii de grâu pe batoză. Fochistul arunca cu furca ritmic paie în cuptorul de sub cazanul cu aburi al motorului. Butoaie mari cu apă se aflau din loc în loc
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
pe locuri îngrădite. O regulă deosebit de interesantă pe care o remarcă Stahl referitor la modul în care se decidea pe unde va trece drumul este aceea de a respecta traseele statornice pe care le urmează vitele instinctiv atunci când merg în cireadă. Construirea drumurilor devine o prioritate pentru săteni în momentul în care transportă recoltele cu carul și trec la tehnica de împietruire și săpare a șanțurilor marginale (Stahl, 1998, vol. I, pp. 292-295). 2.3.3.2. Munții, pădurea și poienile
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
utopiilor nu stă în construcția lor, ci în faptul că toate sunt realizabile. E un paradox, însă este adevărat că paradoxul e limita până la care poate merge inteligența umană, dincolo de care apare nimicul. Comuniștii sunt văcari: consideră oamenii ca văcarii cirezile. Cum poți gândi egalitatea absolută — că așa trebuie s-o gândești ca să fii comunist — când nici nu ieși bine în stradă și te ntâlnești cu ea, cu inegalitatea? Și la comuniști sunt stăpâni și slugi, dar ei sunt ipocriți, pentru că
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
luați împreună, sunt un principiu istoric. Prin însăși ordinea ei ideologică, democrația îl obligă pe idiot să stea alături de geniu și să-i poată zice: ce mai faci, frate? Partea proastă este că oamenii de excepție pot ajunge captivi în cirezile democrate. Ce decide masa are un caracter absolut, deoarece prin masă se exprimă specia. Prin individ se exprimă personalitatea. Numai că, uneori, un individ ajunge să influențeze foarte mult asupra maselor. Aceștia sunt aleșii. Istoria este făcută de aleși. Paradoxul
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
închisoare: ce înțelegi din tot ce spune Petre Țuțea? Zice: nu înțeleg nimic, dar e o grozăvie! Eu, de la vârsta de cinci ani, — așa mi s-a spus mereu — eram cam inteligent. Am intrat în școală cum intră leul în cireadă: o mănâncă toată. Singurul lucru pe care nu l-am putut face în școală a fost idioția parțială, plastică: nu puteam desena un ou. Când am văzut, în închisoare, că tot regimul care mi se aplică e inoperant — puteam eu
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
rural, poetul descrie frumusețea cvasi-sălbatică dar sublimă a traiului la țară, din alte vremuri. Versurile sunt încărcate de voluptatea senzorială care va deveni principala caracteristică a poeziei lui Emil Brumaru. Pe măciulii gustoase de maci, într-a amiezii,/ Urca domol cireada de buburuze roșii/ Umflați cu știr de steve se bucurau strămoșii/ Că se-mplinesc dovlecii în țarină și iezii.// Plesneau muștele-n baligi de seamă și căldură./ Din borți pândeau păianjeni și coropișniți rele./ Apusurile grave chifteau în bătătură/ Ca
Ucenicia unui epicurian by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8865_a_10190]