24 matches
-
fost o colonie grecească din nordul Africii și un important centru cultural al regiunii, deoarece aici se găsea o școală de filozofie întemeiată în secolul al III-lea î.Hr. de Aristippus, un discipol al lui Socrate. Numele regiunii istorico-geografice libiene Cirenaica provine de la orașul . Cirene a fost fondată în 630 î.Hr., după spusele lui Herodot, de grecii din insula Thera (Santorini) de Battus. Oracolul din Delphi hotărăște ca Apollo să fie zeul patron al orașului. Din secolul al V-lea î.Hr.
Cirene () [Corola-website/Science/326933_a_328262]
-
doctrină hedonismul, o morală a plăcerii (ηδονη / hēdonē = plăcere). Filosofia cirenaică este apropiată de epicureism, cu deosebirea că cirenaicii experimentau plăcerea în mișcare, având un caracter dinamic, ceea ce îi diferențiază de plăcerea resimțită în asceza epicuriană. Alți reprezentanți ai școlii cirenaice au fost Antipatros din Cirene și Hegesias. A fost fondată de Phaidon, fidel învățăturilor lui Socrate, căruia i-a fost discipol. Platon dă numele său dialogului care evocă moartea lui Socrate. Se cunoaște foarte puțin despre doctrina acestei școli. Unul
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
definiție a hedonismului. Pura prezență disponibilă în lume, capacitatea de a resimți voluptăți și bucurii, adeziunea la real sunt tot atâtea moduri de a te vindeca de suferințele psihice, misiuni pe care Aristip le atribuie filosofiei. în talmeș-balmeșul de fragmente cirenaice, câteva permit distingerea fericirii de plăcere: cea de-a doua este punctuală, locală și izolată; particulară, este aleasă de dragul ei înseși; corporală, se exprimă și se desfășoară într-un moment; presupune practica exersată a kairos-ului; dimensiunea ei este subiectivă, personală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
într-o a doua generație - și Arete îVirtutea!), fiica sa -, ar putea să nu fie filosoful pe care-l știm! Câțiva istorici ai filosofiei conchid, într-adevăr, că absența lui Aristip din Cirene din opera lui Platon dovedește inexistența tezelor cirenaice în momentul în care acesta scrie dialogul Philebos, consacrat totuși în exclusivitate problemei plăcerii. Am văzut în ce măsură această omisiune s-a datorat mai curând unei perfidii ideologice voluntare decât inexistenței în epocă a unui corpus demn de acest nume. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lașitatea, cu refuzul de a lupta - și imbecilitatea crasă, incapacitatea intelectuală, cum să acordăm mai mult timp examinării cazului lor? -4Un pamflet în costum de scenă. Philebos pare un pamflet îmbrăcat în costum de scenă. Și nimic altceva. Pentru că tezele cirenaice merită o analiză, o critică, o examinare demnă de acest nume. Corpusul aristipean permite, într-adevăr, unele confruntări în ceea ce privește definițiile plăcerii, desigur, dar și în ceea ce privește metoda - scenografia gestului sau cea a verbului -, cunoașterea - senzuală sau intelectuală -, natura realului - material sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
A învinge fără pericol înseamnă a triumfa fără glorie... IX EUDOXIU și „obiectul dorinței pentru toți” -1Un discipol heterodox al lui Platon. Unii își imaginează că Philebos al lui Platon îl ascunde nu atât pe Aristip din Cirene și tezele cirenaice, cât pe Eudoxiu din Cnidos î395-343?/408-356 î. Hr.) și opțiunile lui hedoniste. Dovezile care să permită identificarea cu certitudine a interlocutorului vizat de Platon lipsesc. De altfel, poate că personajul conceptual ascunde un compus acoperind o sinteză a pozițiilor hedoniste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
obișnuit cu proasta reputație a hedonistului parfumat. Dacă vom sta cu nasul numai în textele lui Diogene Laerțiu și ale lui Cicero privitoare la această opoziție devenită clasică dintre plăcerile catastematice, în repaus, ale Grădinii și plăcerile cinetice ale școlii cirenaice, vom neglija partea de dinamism hedonist la Epicur și capacitatea de a te bucura de evitarea neplăcerii la Aristip, ceea ce, evident, presupune o autentică luare în considerare a viitorului la cel care este prezentat ca un descreierat copleșit doar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lui Epicur, nici textele lui Aristip, în vreme ce tradiția ignoră viața primului și cunoaște prost teoria celui de-al doilea... Numai voința de a reproduce categoriile clasice ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la Cirene interzic această opoziție factice. Epicur pare să-i datoreze lui Aristip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de poziție personală în favoarea filosofului din Samos. Definiții platoniciene ale plăcerii, ale bucuriei și satisfacției care trec, în marea lor parte, printr-un comentariu al lui Philebos; trimiteri la criticile și obiecțiile lui Aristotel în Etica nicomahică: examinarea pozițiilor stoice, cirenaice, sceptice analiza tezelor lui Democrit, Eudoxin, Aristip, Epicur; ale frumoasei lucrări doxografice, utilă, între noi fie vorba, pentru că pune generos la dispoziție ideile hedoniste. Marsilio Ficino nu condamnă plăcerea în sine, ci numai în privința folosirii ei: moderată, se poate susține
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
definiție a hedonismului. Pura prezență disponibilă în lume, capacitatea de a resimți voluptăți și bucurii, adeziunea la real sunt tot atâtea moduri de a te vindeca de suferințele psihice, misiuni pe care Aristip le atribuie filosofiei. în talmeș-balmeșul de fragmente cirenaice, câteva permit distingerea fericirii de plăcere: cea de-a doua este punctuală, locală și izolată; particulară, este aleasă de dragul ei înseși; corporală, se exprimă și se desfășoară într-un moment; presupune practica exersată a kairos-ului; dimensiunea ei este subiectivă, personală
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
într-o a doua generație - și Arete îVirtutea!), fiica sa -, ar putea să nu fie filosoful pe care-l știm! Câțiva istorici ai filosofiei conchid, într-adevăr, că absența lui Aristip din Cirene din opera lui Platon dovedește inexistența tezelor cirenaice în momentul în care acesta scrie dialogul Philebos, consacrat totuși în exclusivitate problemei plăcerii. Am văzut în ce măsură această omisiune s-a datorat mai curând unei perfidii ideologice voluntare decât inexistenței în epocă a unui corpus demn de acest nume. în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lașitatea, cu refuzul de a lupta - și imbecilitatea crasă, incapacitatea intelectuală, cum să acordăm mai mult timp examinării cazului lor? -4Un pamflet în costum de scenă. Philebos pare un pamflet îmbrăcat în costum de scenă. Și nimic altceva. Pentru că tezele cirenaice merită o analiză, o critică, o examinare demnă de acest nume. Corpusul aristipean permite, într-adevăr, unele confruntări în ceea ce privește definițiile plăcerii, desigur, dar și în ceea ce privește metoda - scenografia gestului sau cea a verbului -, cunoașterea - senzuală sau intelectuală -, natura realului - material sau
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
A învinge fără pericol înseamnă a triumfa fără glorie... IX EUDOXIU și „obiectul dorinței pentru toți” -1Un discipol heterodox al lui Platon. Unii își imaginează că Philebos al lui Platon îl ascunde nu atât pe Aristip din Cirene și tezele cirenaice, cât pe Eudoxiu din Cnidos î395-343?/408-356 î. Hr.) și opțiunile lui hedoniste. Dovezile care să permită identificarea cu certitudine a interlocutorului vizat de Platon lipsesc. De altfel, poate că personajul conceptual ascunde un compus acoperind o sinteză a pozițiilor hedoniste
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
obișnuit cu proasta reputație a hedonistului parfumat. Dacă vom sta cu nasul numai în textele lui Diogene Laerțiu și ale lui Cicero privitoare la această opoziție devenită clasică dintre plăcerile catastematice, în repaus, ale Grădinii și plăcerile cinetice ale școlii cirenaice, vom neglija partea de dinamism hedonist la Epicur și capacitatea de a te bucura de evitarea neplăcerii la Aristip, ceea ce, evident, presupune o autentică luare în considerare a viitorului la cel care este prezentat ca un descreierat copleșit doar de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lui Epicur, nici textele lui Aristip, în vreme ce tradiția ignoră viața primului și cunoaște prost teoria celui de-al doilea... Numai voința de a reproduce categoriile clasice ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la Cirene interzic această opoziție factice. Epicur pare să-i datoreze lui Aristip
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
unui Socrate platonizat, când o imagine mai apropiată de Diogene din Sinope sau de Aristip din Cirene permite aprecierea operei filosofice a bătrânului satir ca depășind cadrul Ideii platoniciene? Cum trebuie înțeleasă tăcerea păstrată în privința lui Aristip și a gândirii cirenaice în toate dialogurile lui Platon? Gânditorul din Cirene apare în ele o singură dată, dar și atunci este tratat cu răutate: Platon subliniază absența lui nedemnă în ziua morții lui Socrate... Același lucru în ce privește inexistența filosofilor cinici în corpusul filosofului
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a muncii sale, chiar dacă umbra lui planează asupra multor pagini ale dialogurilor platoniciene. Cine-i acest Philebos, de exemplu, care dă numele unui întreg dialog? Și de ce a consacrat oare Platon un text întreg problemei plăcerii de a respinge tezele cirenaice fără a cita măcar o dată numele filosofului? Altă dovadă a importanței sale capitale, statutul său în elaborarea gândirii lui Epicur: fără Aristip și fără materialismul atomist al abderitanilor, gândirea magistrului din Grădină n-ar fi fost posibilă, nici măcar propria lui
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
definiție a hedonismului. Pura prezență disponibilă în lume, capacitatea de a resimți voluptăți și bucurii, adeziunea la real sunt tot atâtea moduri de a te vindeca de suferințele psihice, misiuni pe care Aristip le atribuie filosofiei. În talmeș-balmeșul de fragmente cirenaice, câteva permit distingerea fericirii de plăcere: cea de-a doua este punctuală, locală și izolată; particulară, este aleasă de dragul ei înseși; corporală, se exprimă și se desfășoară într-un moment; presupune practica exersată a kairos-ului; dimensiunea ei este subiectivă, personală
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
într-o a doua generație - și Arete (Virtutea!), fiica sa -, ar putea să nu fie filosoful pe care-l știm! Câțiva istorici ai filosofiei conchid, într-adevăr, că absența lui Aristip din Cirene din opera lui Platon dovedește inexistența tezelor cirenaice în momentul în care acesta scrie dialogul Philebos, consacrat totuși în exclusivitate problemei plăcerii. Am văzut în ce măsură această omisiune s-a datorat mai curând unei perfidii ideologice voluntare decât inexistenței în epocă a unui corpus demn de acest nume. În
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
lașitatea, cu refuzul de a lupta - și imbecilitatea crasă, incapacitatea intelectuală, cum să acordăm mai mult timp examinării cazului lor? 4 Un pamflet în costum de scenă. Philebos pare un pamflet îmbrăcat în costum de scenă. Nimic altceva. Pentru că tezele cirenaice merită o analiză, o critică, o examinare demnă de acest nume. Corpusul aristipian permite, într-adevăr, unele confruntări în ceea ce privește definițiile plăcerii, desigur, dar și în ceea ce privește metoda - scenografia gestului sau cea a verbului -, cunoașterea - senzuală sau intelectuală -, natura realului - material sau
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
IXtc "IX" EUDOXOS și „obiectul dorinței pentru toți”tc "EUDOXOS și „obiectul dorinței pentru toți”" 1 Un discipol heterodox al lui Platon. Unii își imaginează că Philebos al lui Platon îl ascunde nu atât pe Aristip din Cirene și tezele cirenaice, cât pe Eudoxos din Cnidos (395-343/408-356 î.Hr.) și opțiunile lui hedoniste. Dovezile care să permită identificarea cu certitudine a interlocutorului vizat de Platon lipsesc. De altfel, poate că personajul conceptual ascunde un compus acoperind o sinteză a pozițiilor hedoniste
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
obișnuit cu proasta reputație a hedonistului parfumat. Dacă vom sta cu nasul numai în textele lui Diogene Laertios și ale lui Cicero privitoare la această opoziție devenită clasică dintre plăcerile catastematice, în repaus, ale Grădinii și plăcerile cinetice ale școlii cirenaice, vom neglija partea de dinamism hedonist la Epicur și capacitatea de a te bucura de evitarea neplăcerii la Aristip, ceea ce, evident, presupune o autentică luare în considerare a viitorului la cel care este prezentat ca un descreierat copleșit doar de
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
lui Epicur, nici textele lui Aristip, în vreme ce tradiția ignoră viața primului și cunoaște prost teoria celui de-al doilea... Numai voința de a reproduce categoriile clasice ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la Cirene interzic această opoziție factice. Epicur pare să-i datoreze lui Aristip
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pietroase (Hamada al Hamra, în vest) la întinderi vaste nisipoase (erguri) și munți (în sud, un sector al Munților Tibești, altitudine maximă Muntele Bette, 2286 m); precipitații, în general, reduse (Sebha, 15mm/an); mai bogate (până la 600 mm/an) în Cirenaica (nord-est), acestea cad în timpul iernii; nu există cursuri permanente de apă, dar numeroase neduri (văi secate, create de ploile torențiale) prind viață în timpul ploilor; vegetația discontinuă; în Jebel el Akhdar apar pâlcuri de păduri (sub 1% din teritoriu) și pășuni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]