103 matches
-
fi atinsă decât prin virtute, realizată prin ascetism. Cirenaismul, școală filosofică fondată de Aristippe din Cirene (435 - 356 î.Chr.), are ca doctrină hedonismul, o morală a plăcerii (ηδονη / hēdonē = plăcere). Filosofia cirenaică este apropiată de epicureism, cu deosebirea că cirenaicii experimentau plăcerea în mișcare, având un caracter dinamic, ceea ce îi diferențiază de plăcerea resimțită în asceza epicuriană. Alți reprezentanți ai școlii cirenaice au fost Antipatros din Cirene și Hegesias. A fost fondată de Phaidon, fidel învățăturilor lui Socrate, căruia i-
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
a născut la Knidos, Asia Mică, într-o familie săracă. A studiat geometria ca discipol al pitagoreicului Archytas (cam prin 390 î.Hr.), iar Philistion din Sicilia i-a predat medicina. La 23 de ani merge la Atena în cadul grupării cirenaicilor de unde adoptă concepțiile acestora privind morala. În perioada lui Aegesilaos al II-lea al Spartei, Eudoxus călătorește în Persia, ca mai târziu să se deplaseze prin Egipt, însoțit se pare de Platon. Trecând prin Halicarnas, în perioada lui Mausol, revine
Eudoxus din Knidos () [Corola-website/Science/320276_a_321605]
-
atare, n-are rost să-ți pierzi timpul căutând la el materie de reflecție. Dată fiind pur și simplu reputația sa, ai trudi zadarnic căutând texte, pagini, lucrări sau mărturii utile pentru a trece dincolo de clișeele reținute de tradiție contra cirenaicilor. Acești filosofi importanți sunt puși în aceeași oală cu cinicii, arătați cu degetul ca niște măscărici, bețivi, petrecăreți, glumeți, tot ceea ce permite să se facă din ei niște comici, orice, dar în nici un caz gânditori. Aristip cu fustă, parfumat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
stabilită de mine în 2002 în L’Invention du plaisir? Presocraticii, sofiștii, scepticii, epicurienii, stoicii și chiar cinicii dispun de ale lor, uneori încă de multă vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și voința de a face dreptate, care presupun lectura fragmentelor, mersul la sursă. Desigur, edificiul cirenaic evocă șantierele arheologice grecești din ziua de azi: resturi de recipiente risipite, triglife și metope
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
multă vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și voința de a face dreptate, care presupun lectura fragmentelor, mersul la sursă. Desigur, edificiul cirenaic evocă șantierele arheologice grecești din ziua de azi: resturi de recipiente risipite, triglife și metope pe jumătate îngropate în pământ, scări prăbușite, pietre desprinse din zid și împrăștiate, țărână și ierburi pârjolite acoperă ceea ce a fost splendoare și măreție altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
adevăratul chip și să restituie formidabila energie a discursului lor. -3Parfumat în agora. Credincios principiului meu potrivit căruia anecdota constituie calea regală care duce la epicentrul unei gândiri, aș vrea să revin asupra parfumului nu chiar așa de nevinovat al cirenaicului. Pentru că foarte adesea i se întoarce spatele lui Aristip filosoful pe motivul acestui gen de istorioară luată ca atare, fără o distanțare care să permită judecarea obiectivă. în schimb, dacă decodăm sensul, semnificația, mesajul transmis de filosof prin acest fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și aceeași încărcătură intelectuală ca și dialogului, tratatului și demonstrației, atâta vreme cât jocului de cuvinte, vorbei de duh, provocării, gesturilor li se va contesta puterea de a învăța ceva pe cineva, vom fi condamnați să nu înțelegem gândirea cinicilor ori a cirenaicilor. Pentru că aceștia, numeroși totuși, descind în aceeași măsură din filosofia presocratică ca și sofiștii sau materialismul abderitan: contemporani ai lui Socrate, formând o școală, o sensibilitate coerentă, ei ar putea figura alături de filosofii certificați de doctori și de păzitorii templului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
un antihedonism marcat. Vom citi așadar anecdotele, toate anecdotele, nu atât în sensul lor frivol, ușuratic, cât în perspectiva atâtor istorii care trebuie decodate în lupta antiplatoniciană - la fel și în cazul lui Diogene, asupra căruia voi reveni. în teatrul cirenaic îl întâlnim așadar pe Aristip luându-se la harță cu o potârniche, un măgar, apoi un catâr, niște prostituate, unele foarte arătoase, altele cu stagii vechi de activitate, apoi niște legume care trebuie curățate, în speță o salată, un scuipat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
altceva decât compasiune este oare mai bine decât să primești bani în schimbul unei munci? Nu prea credem... Aristip nu detestă, dar nici nu iubește banii. Contrar prefesioniștilor detestării, care nu izbutesc niciodată să mărturisească ceea ce iubesc de fapt în secret, cirenaicul consideră banii un mijloc - în speță, mijlocul de a nu-ți complica existența, de a n-o face mai dificilă decât este deja -, și nu un scop permițându-ți să te bucuri de câștigarea și de adunarea lor. Ca om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
așa cum apar ele în Timaios, ca niște concepte operatorii majore în cosmogonia platoniciană. Nicio reminiscență pitagoriciană, nicio umbră de împrumut de la materialiștii din Abdera, la care fizica atomistă conduce la o morală chietistă - o lecție reținută de către Epicur: nu, gândirea cirenaicului vizează în mod exclusiv o etică a jubilării la care se ajunge creându-ți libertate. Poziția lui față de bani ne arată care este metoda sa: a te ține la distanță, departe de excese, a refuza extremismele și a-ți găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
luxura, viciul animalic și grosier. Lipsesc nuanțele. Documentele țin deseori de polemică și, întrucât nu cunoaștem contextele, cele câteva fragmente care ne-au rămas cu referire la această chestiune ne îndeamnă la cea mai mare prudență. Rămâne o certitudine: hedonismul cirenaicului și inventarea de către el a unei plăceri demne de acest nume, pozitivă, cinetică, dinamică și solară. Cât despre trupul aristipian, un concept mult prea vag, nu știm cu ce seamănă: oare este făcut numai din materie? Este animat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ca fiind metoda eudemonismului, metoda și vectorul, mijlocul lui de difuzare, puterea lui, ocazia pentru transportul forțelor. Inventând plăcerea, el formulează o idee definitivă și de nedepășit. -10Cirenaicii există oare? Tradiția ce guvernează scrierea istoriei filosofiei occidentale înglobează sub epitetul cirenaici o serie de nume, de opere, de fragmente, reputații, anecdote și teze extrem de contradictorii. Astfel încât ne întrebăm - aceasta este ipoteza mea - dacă termenul nu servește mai degrabă la a-i pune laolaltă în mod artificial pe niște indivizi ce au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
în exclusivitate problemei plăcerii. Am văzut în ce măsură această omisiune s-a datorat mai curând unei perfidii ideologice voluntare decât inexistenței în epocă a unui corpus demn de acest nume. în schimb, așa cum o atestă fragmentele, ceea ce subzistă la rubrica filosofilor cirenaici seamănă cu un han spaniol în care nu găsești decât ce ai adus: Aristotel, nu Stagiritul, ci cel născut în Cirene, Antipatros, Aristoxene, Denis Transfugul, Hegesias, Anniceris, Teodor Ateul, toți provin, desigur, de pe podișurile înverzite, udate de ploi, ale Cirenaicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cirenaici seamănă cu un han spaniol în care nu găsești decât ce ai adus: Aristotel, nu Stagiritul, ci cel născut în Cirene, Antipatros, Aristoxene, Denis Transfugul, Hegesias, Anniceris, Teodor Ateul, toți provin, desigur, de pe podișurile înverzite, udate de ploi, ale Cirenaicii, dar ce au ei în comun? Ce anume propovăduiesc ei care să poată constitui o școală structurată, coerentă și demnă de acest nume? Din nefericire, nimic. Mai rău: Hegesias, de exemplu, trece drept un pesimist înnăscut, un disperat de primă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
clasă cu retorică eficace și perfidă, în așa măsură încât i se pune în seamă o epidemie de sinucideri care l-a determinat pe Ptolemeu să-i interzică învățăturile. Nu prea vedem cum Hegesias și ai săi pot fi numiți cirenaici altfel decât în virtutea argumentului geografic, singurul acceptabil! Trebuie să conchidem că, așa cum Aristip nu se prea bucura de faptul că avea copii - se înțelegea prost cu ai lui și, cum am văzut mai sus, nu-i aprecia cine știe ce... -, nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
câtorva filosofi ca un punct de raliere, o ocazie de conivență. Influența lui reală încă nu a fost scrisă... MOMENTUL AL PATRULEA PLĂCEREA DORINȚEI îMPLINITE: CONSTELAȚIA CINICĂ VII DIOGENE și capacitatea de „a te bucura de plăcerea filosofilor” Lătratul conceptului. Cirenaicii și cinicii împărtășesc un mare număr de poziții ideologice și filosofice. Pe fondul antiplatonician, ca și pe baza formei teatrale, subversive, vesele și ludice, ei sunt de-a valma gratificați cu aceleași anecdote care dovedesc înrudirea lor intimă. Distincția între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a-și bate joc de practicile logiciene ale Marelui Dușman, să-și pună în picioare mănuși de box sau să iasă cu spatele din palestră pentru a demonstra excelența unei poziții filosofice, dar, pentru cinici, ca și pentru frații lor cirenaici, contextele ne lipsesc uneori și rămânem atunci doar cu spuma anecdotei. Or, toate acestea au un sens, iar povestea cu felinarul în mai mare măsură ca altele. într-adevăr, Diogene caută mai puțin un om anume, așa cum ar putea găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
prea bine că se cunosc... Cum pot atunci oamenii să se dispenseze de teze într-o configurație ca aceasta? Un dialog consacrat exclusiv plăcerii, și niciun cuvințel, nicio referință, niciun citat, nicio trimitere care să permită identificarea hedonistului emblematic cu cirenaicul? De ce nu Aristip în locul lui Philebos sau Protarh, așa cum a procedat în cazul lui Protagoras sau al lui Gorgias, figuri istorice confirmate înrolate în teatralizarea platoniciană? Nu vom ști niciodată de ce Democrit materialistul și Aristip hedonistul, cei doi mari dușmani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
arată un chip mult diferit de ceea ce ne spune tradiția. Cel care voia să ardă operele lui Democrit crezând că în felul acesta nu va mai trebui să atace tezele și concluziile materialismului abderitan procedează la fel și cu hedoniștii cirenaici. Luptătorul își alege adversarii dintre sfrijiți - personajele conceptuale ale dialogului - pentru a evita să înfrunte, cu arme egale, un concurent de categoria sa - Aristip din Cirene: refuzarea luptei trădează lipsa de probitate. Cotonogirea unui țap ispășitor n-ar putea ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
al unor noi posibilități de existență, creator al unor noi virtuți, propagator al unor idei novatoare, revoluționând filosofia, gândirea, coborând pe pământ și pentru toți o practică oficială altădată confiscată de elite, sintetizând curentele subversive și alternative - atomismul abderitan, hedonismul cirenaic, asceza cinică, antiplatonismul militant -, Epicur nu putea decât să displacă. încă din timpul vieții, el a avut de înfruntat o proastă reputație teribilă: Timon este primul care-l asociază cu un porc. Imaginea va dăinui, popularizată prin cea de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
e niciodată cu adevărat foarte departe și în nici un caz inaccesibil. El pare să fie primul care născocește această filosofie înțeleasă exclusiv ca o medicină, o terapie a sufletului și a trupului. Evident, fragmentele lăsate de abderitani, de cinici, de cirenaici și de o mână de filosofi hedoniști nu sunt suficiente pentru a elabora o teorie coerentă și consecventă a filosofului-medic, dar ideea traversează ansamblul filosofiei antice - și persistă și după sfârșitul acestei lumi la câțiva gânditori pragmatici și existențiali, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
să mori pune mai multe probleme decât cel de a muri pur și simplu. Dar noi avem putere asupra acestei idei nefaste: faptul că trebuie să murim reduce acest eveniment la o unică dimensiune: viitorul. Epicur se alătură astfel îndemnului cirenaic de a locui intens prezentul și de a nu perturba acest moment cu amintirea trecutului sau cu teama de viitor, pentru că ceea ce a fost nu mai este, iar ceea ce va fi încă nu este, adevăruri evidente care ne obligă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
te temi, să nu duci lipsă, să nu pătimești; o plăcere căutată în mod pozitiv la Cirene: bucurie, jubilație, veselie, toate active și militante, expansive, demonstrative. Pâinișoarele și apa primului, parfumul costisitor al celuilalt, hedonismul ascetic epicurian contra hedonismului jubilatoriu cirenaic. în realitate, lucrurile par mai puțin distincte decât o afirmă tradiția. Doxografia cirenaică propune puține texte utile pentru tranșarea dezbaterii. Dar a-l considera pe Aristip apărător doar al unei plăceri active, dinamice, ține de o neînțelegere asociată în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
existențial și a constituirii unei învățături practice... Dacă a te bucura de momentul prezent este de-ajuns, la ce bun tot acest arsenal soteriologic care, din nefericire, rămâne în petice și fragmente? Dacă acest corpus teoretic există, e dovada că Cirenaicul lua în considerare atât viitorul, cât și devenirea, spre deosebire de animalul incapabil să se desprindă de clipa prezentă, cu care discipolii din Cirene au fost atât de frecvent asemănați. Privindu-i cum își trăiesc viața pe indivizii grupați în jurul Magistrului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cu pâinișoarele limitează suferința pshică doar la clipă, în timp ce durerile sufletului ar cunoaște în plus suferințele și chinurile venite din trecut sau din viitor; ceea ce confirmă și spusele gânditorului parfumat: pedepsele aplicate celor vinovați se exercită asupra trupului lor. Dacă cirenaicii susțin ipoteza unei plăceri vulgare, grosolane - în imediatețea animalică și dinamică -, bestială, așa trebuie să gândim... în schimb epicurienii, mai fini, mai tolerabili, în ciuda hedonismului lor - ei aduc atât de mult cu niște asceți încât ar fi niște amici aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]