33 matches
-
stânci. Cei doi flăcăi încercară să urnească bucata de piatră, dar nu izbutiră nicicum. Văzând aceasta, bătrânul fluieră o dată din fluier și, pe loc, apăru Sfarmă Piatră. Ce primejdie, fraților? Ia, ne-o rupt spatele haramu” ista de chiatră! răbufni, ciudos, Vasilică. De ne-om opinti toți deodată, om slăbi-o! îndemnă Sfarmă Piatră. Se căzniră, se suciră, și, după oarecare vreme, reușiră să urnească piatra doar trei pași. Moșul intră prin nișa îngustă, dar cei doi frați, vânjoși, rămaseră la
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
omul închise porțile cele mari, trase obloanele fierăriei, pierzându-se, apoi, în mrejele somnului. Pe la ceasurile șase ale dimineții, o sanie trasă de doi cai se unduia vioaie spre Dealul Sângeapului. Nu se auzea decât mormăitul lui Fetea, care îndemna ciudos caii, azvârlindu-le, îngăduitor, biciul pe spate. Din când în când, un oftat prelung răzbătea dintre femei și un chiuit umplea drumul cețos. Două umbre se țineau laolaltă, clătinânduse în bătaia ușoară a vântului. Unul ascundea o trompetă aurie în
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
de-l șuieră vântul ca pe unul hrănit mai mult cu alcool, cu nasul ascuțit aplecat curios spre gură, parcă învie odată cu prima ninsoare, ieșind la șapte dimineața pe stradă în capul gol, cu ghetele de anul trecut și suflând ciudos în gulerul pufoaicei care, umflată de umezeală, îl face să pară mai bine legat. Mătură ce mătură la zăpada care abia a apucat să se-așeze și numai ce-l auzi: Mă duc puțin până-n colț, că-i așa frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de Cotnari, o duc babii. Gheorghe socotește cît efort a făcut din cauză că a fost un prost. De amar, se pune pe băut și îl contrează răutăcios pe Ilie. Ești cam țîfnos, rîde Ilie. Ce are azi? întreabă și Neculai. Este ciudos că a mers pe jos, ca prostul. Prost ești tu, cu tot neamul tău, se oțărăște Gheorghe. Cei prezenți îl ignoră și continuă să chefuiască. O să-l las să doarmă într-un șanț, zîmbește răutăcios Gheorghe. De fapt, o să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
chit, în cazul că și nevastă-sa ar călca strîmb, totuși suporta greu imaginea că ar purta niște coarne de cerb. Oare îl strînge în brațe sau poate chițcăie oh-uri și ah-uri, cum fac profesionistele? se întreba oarecum ciudos Daniel. Era hîrșit în amorul cu necunoscutele și învățase în toate limbile să zică, atunci cînd fetele exagerau cu chițcăitul: Taci dracului din gură! Momentele amoroase erau scurte, plătea cinstit și apoi dormea profund cît era necesar. Frămîntările sale erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
vino să cureți zăpada și vom vedea. Cu boala mea? Ce boală? Cu plămînii... Atunci n-ai voie să bei. Gospodina încheie discuția și Vasile iese pe alee. Un pui de mesteacăn începea să încînte ochii trecătorilor. Vasile îl rupe ciudos. De ce, tati? scîncește Radu. De aia, replică Vasile, dîndu-i un pumn greu în cap. Destinul lui Laurențiu Spînu Laurențiu Spînu era al șaptelea copil din familia lui Iordache Spînu și, în același timp, cel mai reușit plod dintre toți. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
sosirii camionului, dar nătărăul de Crudu n-a înțeles. Nu-i nevoie să veniți, șefu'. Mai bine sunați la soția mea pe la 14 și 45 minute. Bine, fă-te sănătos. Ne descurcăm noi. S-au dus toți banii, oftează Crudu ciudos. La orele 14:45 apare un camion mare, cu mers greoi. Oprește și face "puf, puf, puf" de trei ori, conform înțelegerii, prin eliberarea aerului de la sistemul de frînare. O lună în spital este cuantificată de Aurel în pierderi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
la fire, să aibă duh, vorba-i să fie mereu drăgălașă, simțirea puternică. Pentru ca frumusețea să fie desăvîrșită mai trebuie și hazul, pe care Conachi Îl amintește mereu În reveriile lui erotice: „frumuseță, nur și haz”. Nu-i place femeia „ciudoasă”, cu umoarea schimbătoare. Într-un poem (Ești nurlie, ești frumoasă) ceartă, În stilul de mai tîrziu al lui Eminescu (stilul Învinuirii tandre!), femeia capricioasă care omoară fără simțire călcînd peste firea dreaptă. Însă mustrarea devine un elogiu, supărarea se transformă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]