19 matches
-
acestora, muzicalitatea lor, prefigurându-l pe Mallarmé, se socotește un pictor al sunetelor, precum Rimbaud trei secole mai târziu. Stilul său numit culteranism, destul de obscur și asociat cu prețiozitatea, adică cu manierismul împins la extrem, criticat și deseori ridiculizat de clasiciștii francezi, a fost foarte apreciat în Spania de elita artiștilor vremii. Și opera lui Cervantes stă sub semnul manierismului. În celebrul roman Don Quijote (1605), sunt întâlnite aproape toate caracteristicile acestuia: amestec de elemente reale și fantastice, ambiguizarea granițelor dintre real
DESPRE MODERNITATE ŞI MODERNISM de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1837 din 11 ianuarie 2016 by http://confluente.ro/dan_florita_seracin_1452524134.html [Corola-blog/BlogPost/340316_a_341645]
-
Acasă > Literatura > Evaluări > NICOLETA MILEA - ȘTEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI” Autor: Nicoleta Milea Publicat în: Ediția nr. 1937 din 20 aprilie 2016 Toate Articolele Autorului Motto: „Clasiciștii creatori de statura lui Ștefan Cucu dau șansă oricărei culturi moderne și ulterioare. Poate mai mult decât oriunde, culturii române.” (Liviu Frângă) Lectură unei cărți incită la o diversitate de abordări tematice, determinate de impactul: autor - mesaj - cititor, din nevoia
„EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI” de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 1937 din 20 aprilie 2016 by http://confluente.ro/nicoleta_milea_1461138121.html [Corola-blog/BlogPost/365644_a_366973]
-
picturi pe care le-ar putea realiza cineva”; totuși, negrul din respectivele compoziții este vopsit în nuanțe de luminozitate care diferă, sugerând forma unei cruci grecești). Aceștia, alături de Mark Rothko și, dintre pictorii marginali în momentul respectiv, Ellsworth Kelly și clasiciștii abstracți, anticipează viitoarea tendință de respingere a expresionismului abstract violent a la Pollock, pe care criticul Clement Greenberg o va intitula abstracțiunea post-picturală. Mișcarea a apărut în jurul anului 1958, când Morris Louis și Kenneth Noland, experimentând o tehnică învățată de la
Artă abstractă () [Corola-website/Science/299281_a_300610]
-
oameni o clasau în două forme: "elină" (greacă) ca formă literară postclasică, și "Koine" (comună), ca formă populară de vorbire. Alții au ales să se refere la "Koine" ca la "dialectul alexandrin" (), însemnând "dialectul Alexandriei" (un termen folosit des de clasiciștii moderni). Rădăcina lingvistică a dialectului grecesc comun este neclară încă din timpurile antice. În timpul epocii elenistice, majoritatea erudiților considerau Koine ca fiind rezultatul amestecării celor patru mari dialecte grecești antice, "" (compunerea celor patru). Acest punct de vedere era susținut, în
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
cele trei nume naționale rivale ale grecilor. Această luptă s-a potolit după Războiul grec de independență, și s-a rezolvat definitiv în secolul XX după pierderea Asiei mici în fața turcilor. Lupta a reflectat punctele de vedere divergente între istoricii clasiciști și medievaliști (katharevousa și demotici) în încercarea lor de a defini națiunea greacă, în absența Imperiului Bizantin care să încurajeze mișcarea. Numirea unei persoane de origine greacă "elenă" era bine stabilită încă de la sfârșitul evului mediu. Totuși, pentru cea mai
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
nefavorabile pentru negoț cea mai mare parte a averii sale. Cu toate acestea, copilul a primit o educație cu grijă, părinții dorind să studieze odată teologia. După absolvirea liceului din Antwerpen (un liceu cunoscut pentru punerea punctului central în studiul clasiciștilor vechi greci și romani), a început ca pregătire cu un studiu universal la „Școala Înaltă” din Löwen (pe atunci Țările de Jos Austriece. Înapoiat, a început însă să studieze medicina la [[Universitatea din [[Leiden]]. În acest timp a făcut cunoștință
Nikolaus Joseph von Jacquin () [Corola-website/Science/337404_a_338733]
-
din pricina incertitudinii în privința loialității lor pe câmpul de luptă, ei nu puteau fi uciși în bătălie. Astfel, erau însărcinați să memoreze stocul de poezie epică a regiunii și evenimentele trecute, până la timpul sosirii unui învățat ce le putea scrie. Majoritatea clasiciștilor sunt de acord că, indiferent dacă a existat sau nu un astfel de rapsod pe nume "Homer", poemele homerice sunt un produs de tradiție orală, o tehnică veche de generații ce a fost moștenirea colectivă a multor poeți-cântăreți ("aoidoi"). O
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
printr-o extraordinară varietate semantică și complexitate a frazei. "Vezi articolul principal: Troia." O altă întrebare semnificantă privește posibila bază istorică a povestirii. Comentariile despre "Iliada" și despre " Odiseea" scrise în perioada elenistică au început explorarea inconsistențelor textuale ale poemelor. Clasiciștii moderni continuă tradiția. Excavațiile făcute de Heinrich Schliemann la sfârșitul secolului XIX au început să convingă savanții privind existența unei baze istorice pentru Războiul troian. Cercetările (conduse de anterior-menționații Parry și Lord) în epopeele orale din limbile sârbo-croată și cele
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
lucrărilor Gramatica limbii latine. Morfologia, sintaxa și noțiuni de stilistică (1909) și Noțiuni elementare de versificațiune latină. Prosodia și metrica (1916) sau al antologiei Istoria literaturii latine pe bază de texte (1928) este cunoscut mai cu seamă elevilor și studenților clasiciști, P.-L. capătă o notorietate mai largă datorită unei cărți de vulgarizare a cunoștințelor despre Antichitate, Mitologia greco-romană în lectură ilustrată (I-II, 1912-1926). Cultura română îi datorează și câteva bune traduceri din Cicero, Pliniu, Eutropiu și Lucian. SCRIERI: Mitologia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288918_a_290247]
-
o teză despre teatrul lui Eugen Ionescu la Universitatea din Stockholm, unde va și preda cursuri de literatură. Debutul editorial, în 1980, i-a surprins pe mulți: în primul rând, pe elevii, pe foștii ei studenți și pe colegii săi clasiciști, care i-au descoperit numele pe coperta unui roman polițist, La revedere, pe curând! Dar și pe ceilalți cititori, care au fost uimiți de îndrăzneala unor aluzii sarcastice la sumbrele realități sociale ale vremii. Un alt amănunt surprinzător era că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288252_a_289581]
-
marea anvergură! Nu numai banii făceau acest lucru posibil - adică pleașca acelui best‑seller al său - ci și abilitatea de care dădea dovadă În conflictele spirituale - poziția pe care o deținea, ciocnirile pe care le provoca, disputele lui cu profesorii clasiciști și istoricii de la Oxford. Era sigur pe el, așa cum i‑a caracterizat de Gaulle pe evrei. Îl Încânta polemica. Rosamund și cu mine locuiam pe aceeași stradă, mai sus, Într‑o clădire care‑ți amintea de Linia Maginot. Camerele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
reprezentanți clasici, un eseu despre istoriografia la greci, insolita comparație între Aristotel și abatele Bremond cu privire la „purificarea” tragică. O componentă importantă a activității lui P. o formează critica poetologică, domeniu care îl situează printre cei mai de seamă exegeți români clasiciști. În Formarea ideilor literare în Antichitate (1944), studiu pe care îl actualizează în 1972 după ultimele cercetări mondiale, savantul face o expunere a celor trei perioade distincte în evoluția poeticii antice: clasică, elenistică și greco-romană. Pentru perioada clasică analizează idei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
Mihai Nichita: armătura științifică fără cusur, dar și imaginația creatoare a acestui îndrumător de vocație, neobosit și neintimidat de presiunile din deceniile totalitare, au făcut ca, timp de treizeci de ani cît l-a păstorit, forul de efervescență juvenilă al clasiciștilor să atragă magnetic pe cei dotați. Creativitatea acestora a fost stăruitor încurajată apoi de următorii îndrumători, Ilieș Câmpeanu și Liviu Franga. Acest stil de lucru continuă, precum se vede, să fie incitant pentru generațiile actuale; astfel încît așteptăm cu încredere
Noi studii clasice by Gabriela Duda () [Corola-journal/Journalistic/13435_a_14760]
-
Sabin de la Kings College din Londra, Carlo M. Santoro, directorul Institutului pentru studii de politică internațională din Milano). Tematica referatelor este incitantă și variată; cu titlul de informație menționez câteva dintre ele, mai ales pentru a oferi subiecte de reflecție clasiciștilor și politologilor români: Polarizarea la Tucidide, Teoria contemporană a relațiilor internaționale și războiul peloponeziac, Democrații, state autoritare și conflictele internaționale, Ideologie națională și apărarea strategică a populației, de la Atena la războiul stelelor etc. Scopul urmărit de organizatori a fost �de
TUCIDIDE și lumea bipolară by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12713_a_14038]
-
Florina Ion o pune la îndemîna publicului, la fel cum studiul introductiv și comentariile lui Alexander Baumgarten, de o amănunțime a erudiției ce înlesnește cititorului pătrunderea în climatul doctrinar al secolului al XI-lea, merită toată admirația. Un volum destinat clasiciștilor și filosofilor, al cărui aparat exegetic e riguros și clar.
Incendiul de foc, potopul de ape by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2388_a_3713]
-
câțiva la fel de elocvenți și apoi influenți erau mai pesimiști în fața morții zeilor, răspunzând cu disperare, consternare și tristețe profundă. În secolul dintre scrisoarea lui Flaubert din 1861 și momentul în care Yourcenar și-a terminat Memoriile lui Hadrian, în 1951, clasiciștii au completat lacunele, arătând cât de mare fusese gama de răspunsuri stoice în secolul al II-lea; cum stoicii au fost influențați de răspândirea creștinismului; și arătând rolurile jucate de magie și de ocultism. Unii au mers atât de departe
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
Iphigenia), Constantin Noica (o suită de eseuri în 1940), Vasile Băncilă (Pentru cunoașterea provinciilor, Orașe dunărene, Pentru cunoașterea națiunii), Eugen Ionescu (Jurnal, Note despre om și poezie), Vintilă Horia, Haig Acterian (Note despre tragicii greci), Mihail Polihroniade ș.a. Alături stau „clasiciștii”: N. Davidescu, N.I. Herescu (Elogiul prieteniei, Arta și arta nouă, Eterna coloare a vieții, Pro Murnu, Destinul imperial al poetului, Amurgul poeziei, Milliarium, Poetul Ion Pillat), Dan Botta (Teatru pentru 10 000, Templele graiului, Horia și geniul suferinței), George Murnu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
personalități princiare (Ferdinand I de Habsburg, împăratul Carol Quintul, frații regentei), ecleziastice (papa Clement al VII-lea, cardinali, episcopi), cu scriitori și filosofi umaniști (o prietenie epistolară privilegiată îl leagă de Erasm din Rotterdam), regăsindu-se, alături de savanți, erudiți, profesori clasiciști, într-o veritabilă „republică a literelor”. Își scrie în Țările de Jos majoritatea operei - lucrări istorice, corespondență, poezii, după ce, mai tânăr fiind, produsese un tratat de alchimie sub pseudonimul Nicolaus Melchior. Revine în țară în 1542, pentru a îndeplini noi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
parte din comitetul de redacție al revistei de studii clasice „Philologus”. Conferențiază la universitățile din Bochum, Konstanz, Berlin și Jena (1981, 1986). Colaborează la „Revue des études sud-est européennes”, „Studii clasice”, „Studii de literatură universală” ș.a. Ca și alți înaintași clasiciști, P. a desfășurat o activitate complexă, menită a umple spații goale într-un domeniu puțin frecventat. Curs de istoria literaturii grecești. Epoca preclasică (sec. IX-VI î.e.n.) (1962), ce tratează poezia epică a lui Homer și cea didactică a lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]