205 matches
-
izbit anul trecut a fost numărul mare de coincidențe prin care revedeam prieteni sau cunoscuți de pe alte meridiane ale lumii: așa, bunăoară, m-am trezit vecin de cameră, la așa-numitul "hotel al universității" din Cluj, cu vechiul meu prieten, clasicistul Mihail Nasta, venit de la Bruxelles, pe care nu-l mai văzusem de mulți-mulți ani; de și mai multă vreme nu mă mai întîlnisem cu Profesorul Lorenzo Renzi de la Padova, cu care aveam discuții peripatetice "reacționare" în anii '60, cînd el
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
I, p. 240), romanul Păuna și copiii ei, nu Păuna și ai săi. Iar despre unii scriitori, mai ales cei plecați în exil, care au activat în străinătate, sondajele ulterioare au scos la iveală o activitate susținută. N.I. Herescu, eruditul clasicist, profesorul și traducătorul din opera lui Horațiu, virulent publicist anticomunist scrie două romane despre viața în exil, Agonie fără moarte și Cîinii. Iar V.V. Stanciu, cel care pledase în procesul de pornografie intentat lui Geo Bogza, criminolog și pionier în
Monumentalitatea epică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15424_a_16749]
-
anii '60, după colapsul realist-socialist, că poezia adevărată este aceea pe care o teoretiza, primul, E. Lovinescu și o analizau, de la G. Călinescu la I. Negoițescu, toți criticii importanți. Contactul cu modernismul a rupt punțile cu poeții romantici, neoromantici, parnasieni, clasiciști etc. Criticii moderniști aveau convingerea, pe care ne-au transmis-o și nouă, că există o ruptură între noua și vechea poezie, și pretenția de a citi pe cea din urmă prin prisma celei dintîi. De la Alecsandri la Topîrceanu, toți
Poezia adolescenței, adolescența poeziei by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15208_a_16533]
-
decenii catastrofale. Dar, în răgazul îngăduit, "fruntașii acestei generații deveniseră una cu gustul libertății depline". Ei își permiteau a nu mai adopta ad litteram modelul tradițional al culturii europene, cel raționalist. De unde raporturile de reciprocă antipatie cu E. Lovinescu, un clasicist și un fervent al culturii franceze, un sorbonard, ca și cu G. Călinescu, un italienizant și un crocean, ambii legați de cultura perimetrului neolatin în care s-au format. Mentorul "noii generații" este Nae Ionescu. Reîntors în țară, după un
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15244_a_16569]
-
știu întotdeauna (sau nu reușesc) să-și facă auzită vocea... Alt caz - de-a dreptul bizar - ni-l oferă, tot în cadrul Universității din București, catedra de Filologie Clasică. Această înaltă instituție de cultură latină și elină - ilustrată, pe vremuri, de clasiciști celebri - a editat un volum închinat profesorului Mihai Nichita. Coordonator a fost actualul șef de catedră, Liviu Franga. O serie de studii pe care cei care clamează criza culturii clasice le pot considera drept bune exemple. Aceste Nova Studia Classica
Universitare... by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/13503_a_14828]
-
se pare un suflet primar, un homerizant, ca de altfel și lui Streinu � care l-a și editat), văzînd în plus în el un amator, spre deosebire de Cioculescu în ochii căruia Hogaș e "un meșteșugar lucid și aplicat" și un clasicist baroc. "Un Creangă trecut prin cultură", găsește Vianu, un "intelectualist și estet". Referințele cele mai numeroase se fac la Creangă și Sadoveanu, deși O. Botez se gîndise din prima clipă la Odobescu. În toate acestea se simte o bună doză
Un scriitor aproape uitat by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13859_a_15184]
-
este și el un costumbrist, cu un termen extrapolat de Virgil Nemoianu în Romantismul îmblînzit de la spanioli la restul continentului Biedermeier. Ca și ceilalți, Hogaș este intelectualist și un estet (deși face caz de "mojicie", respingînd "literatura de salon"), ironic, clasicist în mentalitate și academizant în stil. Nu e cine știe ce deosebire de natură a mijloacelor între De la Văratic la Săcu și Cîteva ore la Snagov, după cum nici vechiul Alexandrescu vizitînd mănăstirile din Oltenia nu se află prea departe. Așezarea lui Hogaș
Un scriitor aproape uitat by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13859_a_15184]
-
autoreferențiale, „subiective” în sensul unui dezinhibat autocentrism. Mai mult, fiecare vers și aproape fiecare cuvânt, reluat în forma lui originară și însoțit de o nouă, multiplă traducere - în funcție de context -, este explicat de autoare pe îndelete, cu proverbiala răbdare a dascălului clasicist, dar fără pedanterii savante, și plasat în rețeaua unităților semantice pe care o configurează un număr limitat de distihuri. Nu ne îndoim că oricare cititor, inclusiv specialist, are nevoie de așa ceva. Amatorul - pentru că simpla traducere, fie și cea mai exactă
Lira greacă by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/12941_a_14266]
-
citeze însă, adesea greșit, maxime și locuțiuni preluate după ureche sau din paginile roz ale Larousse-ului, o impostura despre care se crede că sporește prestigiul intelectual). * Surpriză pe care ne-o aduce acest număr al Jurnalului literar este că eruditul clasicist născut în 1906, la Turnu Severin, exilat imediat după război și stins din viață la Zürich în 1961, n-a fost, așa cum din ignoranță ne-am închipui, un savant sever absorbit exclusiv de domeniul său, ci un om cu o
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17958_a_19283]
-
desconsidera, socotind opera lui Hogaș o expresie a mitocăniei.) Dl Alexandru Săndulescu are dreptate să considere opera lui Hogaș, scriitor, indiscutabil, ocazional că origine, cu o expresivitate involuntara care îi asigură un loc de onoare în literatura muntelui, fiind un clasicist barochist. PLIMBÎNDU-NE aproape prin toate epocile literare, dl Alexandru Săndulescu se oprește și la secțiuni ale operei lui Rebreanu. Are dreptate să aprecieze că românul Adam și Eva nu este o capodoperă (venit, totuși, la trei ani, 1925, după
Istoria literară ca exegeză by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18100_a_19425]
-
într-o colecție intitulată Philologia, căreia îi dorim vita longa, a apărut un volum care pare făcut pentru un atare context editorial: Antichitățile noastre, de Ioana Costa, profesor la Departamentul de Filologie clasică al Universității din București, unul dintre filologii „clasiciști” cei mai valoroși ai școlii românești actuale. I se datorează traduceri din autori importanți, precum Seneca, Pliniu cel Bătrân, Cato, Sf. Augustin, Sfântul Ieronim, câteva cărți despre fonetica latină sau textele antice și circulația lor. Antichitățile noastre (2013) este o
Antichități actuale by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/2536_a_3861]
-
carte, apărute inițial în revista ieșeană „Convorbiri literare”, de-a lungul a câțiva ani, intim legate între ele prin tematică: antichitatea. Departe însă de a fi o carte pentru un public restrâns, elitist, de filologi sau, și mai rău, de clasiciști, Ioana Costa, în bună tradiție antică, reușește să facă dintr-o serie de texte destul de diferite un mozaic cu un desen coerent, expresiv, în fond o mică enciclopedie pentru uzul unui public cât mai larg. Scriitura însăși este una destinsă
Antichități actuale by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/2536_a_3861]
-
pentru asta,/ el n-are habar, doarme căzut într-o rână pe masă,/ când mă rog nu urlu, el oricum n-aude,/ abia lălăi un cântec deșucheat, mă clatin spre el, îi caut gâtlejul,/ mă-mpleticesc și-ngenunchi.” Indiferent la convenționalismul clasicist și la tiparele consacrate de o lungă tradiție, autorul „nouăzecist” desființează barierele dintre genurile literare, făcând ca discursul liric și cel epic să se amestece până la indistincție. Poemul prozastic sau proza poematică vor aspira și praful prozaismului, obținând din registrele
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
o echipă care îi mai conținea pe Modest Morariu, literat și critic de artă în devenire, pe Mircea Popescu, gazetar de meserie, mai târziu secretar de redacție la „Gazetă“ și la „Luceafărul“ și, ca șef al tuturor, pe Ionel Marinescu, clasicist, traducător al lui Boileau, colaborator între războaie la publicațiile vremii, un omuleț energic și autoritar. - „Băieți, nu pierdeți vremea, ne muștruluia tot timpul,«Gazeta» trebuie să apară fără întârziere și mai ales fără greșeli“. De pierdut pierdeam timp destul în
Primele afirmări by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/2465_a_3790]
-
precum Céline, Drieu de la Rochelle sau Brasillach, spre a-i numi pe cei mai faimoși, acuzați a fi colaborat cu ocupantul, cu germanii adică. Se știe că francezii i-au judecat pe cei mai mulți, pentru înaltă trădare. Brasillach, tînăr și promițător clasicist, a fost executat, în pofida unui apel adresat generalului de Gaulle, de către numeroși colegi ai săi care-l găseau vinovat de rasism și de idei șovine, dar nu-l voiau împușcat. Drieu de la Rochelle, redactor-șef la celebra NRF, s-a
Despre colaboraționism by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16870_a_18195]
-
aliterație, dă măsura subtilității limbajului lui Pillat, a aplecării lui spre jocuri de cuvinte. Raportate la doar primele două strofe, figurile semantice saturează textul; poetul manifestă o dispoziție figurativă continuă, plină de fantezie, în ciuda versului de aparențe cuminți. Ca orice clasicist tardiv, el profită de mutațiile grave ale limbajului poetic petrecute în epoca simbolistă și după aceea. O situație specială reprezintă apariția domnitorului Negru-vodă: ivirea lui întrun decor geografic precis și verificabil (Argeș, Rîul Doamnei) ne arată în ce măsură perspectiva legendară contaminează
Stilul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2692_a_4017]
-
întîi în preferințe. La Pillat e vorba însă de ceva mai mult: în poezia lui s-a infiltrat o toamnă simbolică, crepusculară. În primăvara vieții sale, Pillat a avut presimțirea rapidei dispariții a lumii lui, a lumii patriarhale. Însuși idealul clasicist și atemporal de poezie părea a fi ajuns la capătul drumului, covîrșit de confuzia culturală pe care poetul Floricăi o vedea ridicîndu-se în jurul său. Atmosfera autumnală s-a transformat în muzică de fond a poeziei lui Pillat, chiar și în
Stilul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2692_a_4017]
-
despre cel căruia astăzi Fundația culturală ”Constantin Erbiceanu” îi decernează premiul cu numele străbunicului meu că este filolog clasic, traducător biblic, patrolog, istoric al creștinismului timpuriu, eseist, autor de poeme vizuale, dar recursul la enumerație resimte nevoia virgulei permanente, așa cum clasicistul anunță inevitabil traducătorul Sfintei Scripturi și patrologul, iar biblistul pe istoricul creștinismului timpuriu. De ce artistul plastic, o vocație destul de recentă la nivelul receptării publice a lui Bădiliță, nu l-ar anunța pe muzician ?! Punând această întrebare nu vreau să pretind
Cristian BĂDILIȚĂ, laureat al premiului ”Acad. Constantin Erbiceanu” [Corola-blog/BlogPost/93632_a_94924]
-
cât și Radu Stanca mărturisesc admirația pentru marii romantici europeni (poeți, dramaturgi, mistici). Prin "resurecția baladei", teoretizată de Radu Stanca, neoromantismul rămâne o pecete a Cercului, în prima lui fază, pecete de sub care nu poate să iasă decât târziu. Antidotul clasicist nu e radical sau exclusivist. În euphorionism, I. Negoițescu imaginează o combinație între clasic și romantic, între spiritul grec și cel faustic. Ne atrăgea filosofia existențialistă, dar tunam și fulgeram împotriva existențialiștilor" - ar fi a treia contradicție explicită. Scrisorile celor
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
C. Rădulescu-Motru și L. Blaga, scria în secret și în răspăr Carnețele cu dinamită în anii 1954-1960. Aram Frenkian (m. 1964), autorul studiului Scepticismul grec și filosofia indiană (1957), lucra în ultimii ani ai vieții la tema Plotin și Orientul. Clasiciști și filologi ca D. M. Pippidi, M. Nasta, Petru Creția etc. s-au sustras și ei culturii oficiale. Au putut-o face și mulți folcloriști și etnologi, a căror operă rămâne pe deplin valabilă: Petru Caraman, Gh. Vrabie, Ovidiu Papadima
Demnitatea intelectualului român by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8142_a_9467]
-
interdicție opera lui Herescu, chiar în anii în care o parte din exil era „recuperată” (fie și selectiv), l-a constituit însăși substanța acesteia, alcătuind un argument zdrobitor împotriva tracomaniei oficiale. Cum bine observă editorul, sub înfățișarea „cuminte” a unui clasicist, avem de-a face cu un savant militant, neîmpăcat cu condiția „urgisită” a latinismului în România modernă. Ediția profesorului Liviu Franga reunește cele trei volume capitale publicate de N. I Herescu între 1937 și 1941, și anume Pentru Clasicism (1937
Revolta fondului nostru latin by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4292_a_5617]
-
cea mai lungă”. Soarele aflat la zenit va fi cel mai fierbinte din tot anul. Oare omul când ajunge la „solstițiu”? P.H.L. își vede eroul ca pe un bărbat aflat pe treapta superioară a echilibrului dintre rațiune și sentiment. (Binomul clasicist „funcționează” și la P.H.L.!) Profesorul a atins vârsta favorabilă unui control rațional al „instinctelor fundamentale”. Părerea scriitorului... După unele indicii, momentul în care începe să imagineze povestea Domnului R. și a Teodorei se plasează în preajma războiului, poate chiar în timpul refugiului
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
este un livresc, un alexandrin, "cu înclinări arheologice către umanitățile greco-latine", subtil cunoscător și interpret al valorilor clasicismului, în textele reunite sub un titlu simptomatic, Le Genie latin : "Sensibilitatea sa modernă este mai mult de suprafață, în timp ce fondul său este clasicist. Cu tot scepticismul său îngăduitor, după ce susține teoretic împotriva lui Brunetiere și în numele liberalismului celui mai larg, drepturile oricărei creații literare, indiferent de tendința ei, s-a arătat cu prilejul romanului La Terre de Zola, de o neobișnuită violență, trădîndu-și
Tradiția criticii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9399_a_10724]
-
Jiles Lemaître vor să fie subtil ironice, dar prin ricoșeu, noi surîdem pe seama criticului, care se crezuse în stăpînirea unei sensibilități moderne. Lemaître ne dă de altfel cheia nepregătirii sale". Astfel că impresioniștii au revenit la "matca tradițională a gustului clasicist", repetînd replierea lui Sainte-Beuve, pe care același Jules Lemaître o comentează astfel, cu o nuanță de căință generaționistă: "Cum i-am putea reproșa că a făcut întocmai ceea ce am făcut cea mai mare parte dintre noi, că a început prin
Tradiția criticii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9399_a_10724]
-
nici decadent, nici instrumentalist". Neputînd fi acceptat în optica exegetului decît pasager sau parțial romantic, simbolist, parnasian, Macedonski ar fi un barochist printr-o summa estetică a creației sale, prin aerul baroc al acesteia în totalitate: "Romantic ca fond spiritual, clasicist în aspirație, parnasian în viziuni și modernist în intuiții, Macedonski face ca aceste moduri să lucreze unul contra altuia, fiecare pe seama lui, dar nu împotriva unei sinteze baroce pe care toată această vie tectonică a operei o sugerează". Să vedem
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]