200 matches
-
cineva la o nație mai întâi după ce aceeași are oarecare literatură, după ce limba sa e frământată și îmbogățită prin o mulțime de traduceri de-ale clasicilor și prin cercări numeroase de originaluri, apoi nația de la a cării fii se așteaptă clasicitatea nici nu poate să fie crudă, necultivată, nici să aibă o cultură scâlciată, nici să fie prea cultivată." Aceste rânduri atestă, printre altele, și conștientizarea stadiului incipient al literaturii române, ceea ce face din articol nu doar o teoretizare sterilă, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
anumită epocă." Chiar dacă semnificația termenului de clasic așa cum o concretizează aici Eliot nu vizează mișcarea din a doua jumătate a secolului al XVII-lea francez, articolul său rămâne important pentru lucrarea de față deoarece trasează o viziune aparte în ceea ce privește atributele clasicității, dezvoltând, totodată, idei ce ilustrează respectul pentru trecut, stilul comun, echilibru și stabilitate. Astfel, se subliniază importanța clasicității ca reper pentru critici, în vederea stabilirii unor judecăți de valoare, dar și pentru creatori în vederea atingerii acestui tip de standard superior. Eliot
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
jumătate a secolului al XVII-lea francez, articolul său rămâne important pentru lucrarea de față deoarece trasează o viziune aparte în ceea ce privește atributele clasicității, dezvoltând, totodată, idei ce ilustrează respectul pentru trecut, stilul comun, echilibru și stabilitate. Astfel, se subliniază importanța clasicității ca reper pentru critici, în vederea stabilirii unor judecăți de valoare, dar și pentru creatori în vederea atingerii acestui tip de standard superior. Eliot face aici distincția dintre clasicul relativ și cel absolut. Această dihotomie a mai fost indicată într-un capitol
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Selectarea lui uimitoare arată că nu s-au simțit nici efortul, nici ambiguitatea expresiei. Ureche s-a impus ca un maestru al artei primitive, deși deloc rudimentare, eroice și monumentale, dar fără emfază, cu care a știut să învie trecutul. Clasicitatea lui constă, în fond, în măreția naturală și aproape impersonală cu care spune totul, în stilul solemn și concis de pisanie. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Domnii Țării Moldovei și vieața lor, în Letopisițile Țării Moldovii, I, publ. Mihail Kogălniceanu, Iași, 1852
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
pruncii mei și-o brumă de muiere. E aici o împăcare horațiană, solară. E, totodată, un preafrumos epitaf. CEZAR IVĂNESCU NELINIȘTI ȘI MITOLOGII Ce răsuciri interioare (și nu numai) în biografia poetului de la "Baaad"! Impulsuri din toate zările: ecouri de clasicitate elină și reverie romantică, un tempo rememorativ elegiac și răbufniri tonale dure, insule de pax magna și accente de "blues" american, toate vorbind despre un posedat de miraje. Poet în tot ce atinge! Eros și Thanatos, iluminări de gânditor nesistematic
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în sofistică. Iată de ce postmoderniștii au continuat să și-l revendice pe Lyotard de principal precursor, încurajați și de echivocul exprimării: "Structural și fără-ncetare, modernitatea e grea de propria-i postmodernitate"122. În consecință, adevăratul adversar al modernității este clasicitatea: "Mai mult decât postmodernitatea, ceea ce s-ar opune propriu-zis modernității ar fi aici epoca clasică"123. Cu această afirmație, postmodernitatea poate căpăta un ascendent neașteptat deoarece pretinde că rescrie nu numai modernitatea, dar și tot ce a precedat-o. Ajungând
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
concentrarea tuturor puterilor de gândire și imaginație spre un orizont al permanențelor umane, ca și salvate de mutilările istoriei: sunt trăsături ce situează lirica lui Ștefan Augustin Doinaș într-un spațiu pe care ne-am obișnuit să-l numim al clasicității. ION POP SCRIERI: Cartea mareelor, București, 1964; Omul cu compasul, București, 1966; Seminția lui Laokoon, București, 1967; Ipostaze, București, 1968; Alter ego, București, 1970; Lampa lui Diogene, București, 1970; Ce mi s-a întâmplat cu două cuvinte, București, 1972; Poezie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
Victor Atanasiu, Melancolie și eleganță, SLAST, 1984, 19; Dan Damaschin, „Conturul speranței”, ST, 1988, 6; Gabriel Rusu, Imaginarea începuturilor, SLAST, 1989, 30; Romul Munteanu, Povești de cuvinte, FLC, 1989, 31; Alex. Ștefănescu, În lumea romanului, RL, 1989, 51; Alex. Ștefănescu, Clasicitatea unui avangardist, RL, 1991, 1; Ștefan Ion Ghilimescu, Figuri ale romanului, Târgoviște, 1997, 175-177; Mariana Ionescu, Perenitatea criticii, „Universul cărții”, 2001, aprilie-mai; Petrescu-Paraschiva, Dicț. lit. Dâmbovița, 66-67; Marin Neagu, Istoria literaturii române în date, Târgoviște, 2001, 171, 225-226. G.O.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286503_a_287832]
-
critica literară, comentează scrieri originale, discută despre traduceri și rolul lor în modelarea unei literaturi începătoare; urmărește, bunăoară, evoluția și caracteristicile stilului în artă, analizează umorul și satira, face considerații de poetică, privilegiază sensul moral, educativ al literaturii. Aspirația spre clasicitate este înțeleasă hegelian, ca o năzuință spre armonie și desăvârșire, spre exemplar; B. atribuie de timpuriu criticii un rol de limpezire a atmosferei literare. În felul lui înțelept de a cugeta, domină preceptele esteticii clasiciste, primite prin intermediul gânditorilor și esteticienilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285644_a_286973]
-
răsplătită după merit) nu atrage oare după sine obsesia obiectivării cu orice preț și privilegierea criteriului moral, de care criticul convertit la dogmatism va face atâta caz? Nu același gust pentru melodramă îi dictează aprecierea superlativă a literaturii "de o clasicitate absolută" a lui Duiliu Zamfirescu (afinitățile cu autorul Vieții la țară au mai fost semnalate 128), plasată la polul opus "trivialităților" ce alcătuiesc opera lui Caragiale, prea apropiată de "natură" ("mimetică", deci) ca să reziste eroziunii timpului? Și nu tot sensibilitatea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
necunoscută, e chiar cifra care exprimă literatura română. Este demonstrația pe care o face Barițiu într-un text din 1838: Dania (peste două milioane de lăcuitori) are o mulțime de scriitori buni [...]. Germania, nația aceasta lățită la 36 de milioane, avu clasicitatea sa pe la capătul sutei 18 și la începutul sutei 19. [...]. Dar voi, genii românilor unde durmitați? Eu crez că încă numa v-ați născut. Creșteți, întăriți-vă zburând și umblând; grăbiți, ieșiți la lumină, arătați-vă în mijlocul celor cinci milioane
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
5; Virgil Cuțitaru, Magia cuvântului, CRC, 1989 , 49; Nicolae Busuioc, Oglinzile cetății, Iași, 1993, 171-179; Al. Dima, Un poet al peisajelor cosmice, CRC, 1994, 2; Al. Piru, Ținută clasică, tumult romantic, CRC, 1994, 2; Nicolae Turtureanu, Un romantic în hainele clasicității, CRC, 1994, 2; Constantin Ciopraga, Mirajul poeziei. Nicolae Țațomir-80, „Neamul românesc”, 1994, 15; Neculai V. Baran, In memoriam, CRC, 1996, 5-6; Popa, Ist. lit., II, 1074-1075; Dicț. scriit. rom., IV, 627-628; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 419-420. S. I., D. Mc.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
jucat un rol important în evenimentele culturale și politice ale vremii. Format în spiritul culturii germane și franceze, cu studii în filosofie, drept și litere, mentorul Junimii a contribuit la maturizarea culturii române. El avea înaltă ținută și spirit academic, clasicitate și tentă oratorică, ironie superioară, spirit critic și estetic; impresiona și la cenaclul Junimea, unde se educa simțul și gustul publicului, în sensul afirmării autenticelor valori naționale. În revista Convorbiri literare se contura spiritul junimist, academic și clasicizant, critic și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
fiind cuprins și în unele antologii (Un veac de poezie aromână, 1985, Ecou de cântec aromânesc, 1985). Postum, îi apare în SUA volumul intitulat Sonete (1990). Scrie o poezie hieratică, în forma fixă a sonetului, vădind o limpede aspirație spre clasicitate. Versul este strict din punct de vedere prozodic, nu apelează excesiv la metaforă, poetul cultivând programat armonia, eufonia, cadențele ritmice perfecte și rime pe cât posibil fără cusur. Dar își încarcă stilul, adesea împovărându-l cu fonetisme regionale, la care se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287383_a_288712]
-
für Volkskunde”, 1976, 3-4; Ioana Bot, În așteptarea sintezei, TR, 1986, 34; Petru Ursache, Eseuri etnologice, București, 1986, 269-287; I.C. Chițimia, Un nou premiu Herder pentru folcloristica românească, REF, 1987, 2; Adriana Rujan, Profesorul Gheorghe Vrabie la 80 de ani - clasicitatea modernă a operei, REF, 1988, 2; Marian Vasile, Teorii folclorice românești în ultimele decenii, REF, 1989, 1; Iordan Datcu, Gheorghe Vrabie. In memoriam, ADV, 1991, 450; Adriana Rujan, „Proza populară românească”, AAF, 1991; Ion Cuceu, Gheorghe Vrabie (1908 - 1991), AAF
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290648_a_291977]
-
denatura.”1 Scriitorul este un clasicizant - atribut definitoriu pentru opera redactată la amurgul existenței: „Odobescu aspiră la antichitatea mai ales elenă în orice pagină pe care o scrie către sfârșitul vieții”2. Intuiție exactă a spiritului odobescian, al iubitorului de clasicități, livresc, erudit, cizelat și calofil, de o seducătoare și fascinantă alcătuire barocă. Personalității marcante a lui Titu Maiorescu, Vladimir Streinu îi consacră în volumul Clasicii noștri nu mai puțin de șase studii substanțiale: Titu Maiorescu în 1859, Titu Maiorescu - intim
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
detaliu și din perspective panoramice, neezitând să proclame geniul scriitorului. Profunzimea unor judecăți egalează în pătrundere intuiția călinesciană: „Sub felurimea și bogăția operei sadoveniene, la mai mare adâncime decât formele ei aparente sau deshumabile cu ușurință, zace stratul granitic al clasicității scriitorului. Naturalismul descriptiv, individul trăitor 1 Pagini de critică literară, vol. II, p. 187 2 Pagini de critică literară, vol. III, p. 131 3 Pagini de critică literară, vol. II, p. 193 4 op. cit., p. 200 62 nedeslipit de natură
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
este un roman-Argus cu o sută de voci ("alte voci, aceeași voce, un ecou fără de sfârșit" vorbind despre sfârșit), în locul celor o sută de ochi, care ocrotesc pe cine? ce anume? ce fel de enigmă? Paradoxal, haosul narativ exprimă o clasicitate modernă, narațiunea nefiind posibil de susținut decât în forma delirantă și iradiantă pe care Magris i-a imprimat-o. Adevărul e că autorul a transpus în plan literar afirmația lui Musil, conform căreia "eul este un delir al multor euri
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
resurecție romantică aparte: astfel, la romanitatea poetei au fost raportate panteismul mistic, dar și naturismul păgân, vitalismul concrescent contemplării morții, cultul înaintașilor, exaltarea deopotrivă a cosmosului și a micului univers, cu deosebire vegetal, plonjeul în intimitatea eului, toate turnate în clasicitatea solemnă a prozodiei, cu manifestă conotație a unui discurs sapiențial, de sorginte străveche. În 1925, la propunerea unui grup de personalități animat de N. Iorga, N. este primită în Academia Română ca membră de onoare, cu motivația: „Între cine cântă mediocru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
émerveillé (1904), La Domination (1905); fiziologii morale - Leș Innocentes ou La Sagesse des femmes (1923); instantanee și reflecții de călătorie - Exactitudes (1930); proza memorialistica - Le Livre de mă vie (1932). Lirica din Le Coeur innombrable coboară, prin nostalgia modernilor, în clasicitatea mitică, dionisiaca, si celebrează, cu un senzualism de „cutezătoare”, „fierbinte violență”, frenezia vitală - chiar moartea e paroxism al jubilației, „că fructul în strivire” -, punând sub semnul lui Pan și al faunului un eu poetic neînfrânat, pulsând de hedonism tragic: „Trăiți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
o întreprind istoriografii (Alexandru Duțu). Trecutul acestui „loc”, depozit până atunci de „pilde”, de „învățături” pentru urmași, toate prilejuri de moralizare, este sondat pentru procurarea elementelor ce pot alcătui un model politic - model ale cărui subansambluri sistematizau sugestiile bizantine, o „clasicitate” a zonei și izbânzile tradiției proprii -, oricând convenabile într-un model cultural capabil să preleveze exemplaritățile, ordonate de regulă într-o imagine a monarhului. Resuscitarea în forme tot mai rafinate, mai complexe și mai elocvente a tradiției, care legitima și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
în efortul propriu de maturizare prin plăsmuirea limbajului, recreând versurile într-o limbă eliberată de crustele neoclasice și de banalitățile arcadice, într-un limbaj primitiv și esențial. Influență poeților străvechi asupra creațiilor sale de sine stătătoare se remarcă și în clasicitatea cuvintelor preferate de el, în vădita lor simplitate și în rezonanță lor metaforica: unele sintagme alcătuiesc un discurs care amintește de cel leopardian ce, la rândul său, le datorează mult anticilor: curbez ceruri și dealuri, si desiș albastru, pauze de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Gheorghe Grigurcu, care publică între 1977 și 1980 un amplu studiu despre critica literară contemporană și alte articole, Șerban Cioculescu (Poezia documentelor), Adrian Marino, Ștefan Aug. Doinaș (Lucian Blaga și ontologia poetică a sacrului), Mircea Popa (George Coșbuc și idealul clasicității), Dumitru Micu, Ion Pop (Eminescu în universul liric al lui Lucian Blaga), Marian Papahagi, Mircea Martin, Mircea Muthu, Georgeta Horodincă, Fănuș Băileșteanu, Alex. Ștefănescu, Ștefan Borbély, Gheorghe Perian, Maria Luiza-Cristescu, Doru Burlacu, Iulian Boldea. Rubrica referitoare la cartea străină este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290469_a_291798]
-
și creatori de literatură originală modernă, aceștia au intuit, cu ușurință, finalitatea programului lor de activitate civică și intelectuală, punându-l în slujba ideii de libertate națională și socială. “Fiecare nație, scrie Barițiu, poate produce clasici, fiecare poate aspira la clasicitate. In literatură, clasicismul se dobândește prin frământarea și îmbogățirea limbii, prin traduceri, prin cercări numeroase de originaluri”. Urmare a concepției sale despre istorie, dominată de idea evoluționismului organic, Kogălniceanu concepe cultura poporului său în continuitate istorică, socotind că ea își
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
selecție de „texte programatice” și o bibliografie a referințelor critice. Autorul plasează „Jurnalul literar” în fruntea săptămânalelor literare interbelice, subliniindu-i „intenția de a săvârși o revoluție în conștiința scriitorilor tineri, cei care ar putea inaugura mult visata epocă de clasicități”. Cărțile lui A. oferă o informație amplă și sigură și o interpretare judicioasă, de istoric literar experimentat. SCRIERI: Scriitori uitați, Cluj-Napoca, 1980; Reviste literare conduse de Liviu Rebreanu, București, 1985; Revista „Jurnalul literar”, Iași, 1999; Reviste românești de cultură din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285389_a_286718]