200 matches
-
și în inteligența goală. De altminteri este ciudat să constat o dată mai mult că Apusul începe să trăiască cultural în marginalitate, de unde până acum ne obișnuise cu clasicitatea. Până și câte o nebunie ca fauvismul sau suprarealismul erau trecute în clasicitate. Or, constat acum, cultura apuseană nu mai are forța asta. Nebuniile unui Déleuze, de pildă, sau performanțele de acribie ale lui Foucault din câte o carte ca La volonté de savoir (primul din șase volume anunțate!) sânt simple proliferări ale
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a mai schimbat orientarea revistei. La început erați echilibrați, perfect împărțiți. Acum este un partipris vizibil, dar care, repet, e normal, după cum la „Dilema Veche“ și „Dilemateca“ sunt recenzate cu partipris cărțile de la Humanitas, ori cum „România literară“ preferă, natural, clasicitatea, și nu postmodernitatea. E logic și, din punctul meu de vedere, reconfortant. Dar dacă v-aș face acum o ofertă de a scrie la „Suplimentul de cultură“ o dată pe lună, v-ați gândi? Ei, nu, asta e o răutate, un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
distruge spiritul. Astăzi, cea mai importantă publicație cu discurs religios care a reușit să se impună pe piață este Lumea Credinței. Comparativ cu cotidianul Lumina, Lumea credinței (apărută inițial sub titlul Credința Ilustrată), a îmbinat tendințele unui jurnalism comercial și clasicitatea cerută de un discurs religios autentic, cu toate acestea nu a putut fi tipărită decât lunar. La lansarea din martie 2003, inițiatorii, coordonați de Răzvan Bucuroiu, își cereau scuze 10 pentru întârzierea de 13 ani scurși de la căderea comunismului. După cum
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
fi atât de tocit, încât a ajuns aproape gol de sensă. Sigur că nu e vorba despre saga clasică, cea cu multe volume și multe generații, dar rezistă ideea de familie, de clan, eventual cu coloratură etnică și o anume clasicitate comodă și foarte atașantă a poveștii, prin care se plimbă personaje pitorești, bunici și mătuși, mâncăruri, sunete și mirosuri. Fiecare dintre aceste cărți se concentrează pe câte o etnie și încearcă să-i surprindă originalitatea, chiar din interiorul marilor aglomerări
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
faptul că ochiul nostru s-a exersat să vadă formele În felul În care le-au reprezentat antichitatea și Renașterea, orice zi ca aceasta ar trebui să ne depărteze de Înțelegerea unui Rouault sau Braque. Pe un țărm respectul pentru clasicitate e atitudinea cea mai firească. Cu totul altceva e să stai lîngă un rîu de munte, să lași zgomotul apei să te lovească, să te umple ca pe un burete, pînă ce nul devine sunet, timp sonor, apoi tu Însuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
care am exprimat-o până acum tatonând nuanțele, fără să o fi formulat niciodată tranșant. Nu voi pretinde ca Oscar Wilde că "singurii oameni adevărați sunt cei care n-au existat niciodată". În schimb, sunt convins că romanticii au recreat clasicitatea antică. Și voi încerca s-o dovedesc. Simt, de-afară, miros agresiv de alge putrezite și de nămol răscopt. Pe plajă, se joacă volei. Strigăte vesele subliniază fiecare punct marcat. Am exagerat, oare, când am pretins că n-am instinctul
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
-o cu strălucire. Dar sunt gata să accept că romantizez antichitatea, că o falsific. Numai că eu nu fac decât să ilustrez, astfel, în genul meu, o tendință mai generală și un adevăr ușor de demonstrat, cred. Viziunea modernă despre clasicitate este una romantică sau, în orice caz, serios influențată de romantism! Căci, în nostalgiile clasice, nu ne întoarcem spre ceva care "a fost", ci spre ceva de care "avem nevoie". Vine o vreme când obosești să te tot justifici. Mai
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
dispar sub haine. Pe faleză, apar "pietoni". Locatarii "Casei scriitorilor" se plimbă, să treacă timpul, sau se trântesc pe fotoliile de plastic de pe terasă, de-a lungul zidului, sub copertină și stau la taclale. Ideile mele despre antici și despre clasicitate suferă, probabil, de toate metehnele romantice. Pe Acropole, am plătit din plin tributul, specific romantic, de a da mai multă importanță ruinelor decât construcției din care provin. La Delfi, ruinele sanctuarului lui Apolo (cel mai clasic dintre zei) mi s-
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
azi o socotim atât de grecească. Erau colorate și pline de podoabe. Grecii se călăuzeau după alte gusturi decât cele pe care li le atribuim noi. Îndrăznesc de aceea să afirm că imaginea pe care ne-am format-o asupra clasicității este, în bună măsură, o creație modernă și că la ea au colaborat nu numai ploile, care au spălat vopseaua, și hoții, care au furat podoabele; au colaborat, ce ironie, și romanticii, prin capacitatea lor de a visa între ruine
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
au stat lucrurile. Trec peste faptul că multe amănunte date de Homer s-au dovedit ― cum a demonstrat Schliemann ― mai prețioase, pentru găsirea palatului atrizilor, decât tot ce scriseseră până atunci istoricii războiului troian și mă întreb cum ar arăta clasicitatea fără răpirea Helenei, fără Ahile, fără Ulise, fără povestea care "nu-i adevărată"... Uneori, am senzația că amestec lucruri visate și lucruri trăite. Grecii ziceau că zeii se deosebesc de oameni prin faptul că picioarele lor nu ating pământul, fiindcă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
unde nu s-a întîmplat nimic”, obiecte poetice autonome, realizate după sintaxa amintirii (prefața „Cîteva cuvinte pădurețe“ conține, în prima parte, o estetică aproape „constructivistă”). Natură scindată - ca și colegul său Ion Vinea - „între două lumi”, între nostalgia estetizantă a clasicității patriarhale și revolta profetică a avangardei, „arghezianul”, „naturistul” Fundoianu din Herța, Priveliști sau Cîntece simple se află de fapt la antipodul „bucolicelor”, „jammesienelor” lui Ion Pillat din volumul „monografic” Pe Argeș în sus, unde dominantă este seninătatea nostalgică și melancolică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu entuziasm la apariția celui de-al doilea volum critic din Aspecte și direcții literare și comparat cu... Rémy de Gourmont (nr. 48). Pe filiera esteticii idealist-subiective, Davidescu (alunecat în anii ’30 spre naționalismul xenofob al Gărzii de Fier...) subliniază „clasicitatea” modernă a demersurilor artistice ale lui Marcel Iancu și Milița Petrașcu în cadrul unei conferințe susținute la vernisajul expoziției de sculptură-desene a celor doi, de la Sala Regina Maria (1926), și reproduse în nr. 66-67 al revistei. Critica românească a vorbit practic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Petrașcu în cadrul unei conferințe susținute la vernisajul expoziției de sculptură-desene a celor doi, de la Sala Regina Maria (1926), și reproduse în nr. 66-67 al revistei. Critica românească a vorbit practic la unison (și pe drept cuvînt) despre echilibrul dintre „tradiție”/clasicitate și inovația radicală la Contimporanul: un estetism radicalizat în direcția unui avangardism ecumenic, sedus uneori de sublimarea vechimii autohtone (arhaicitate, artă populară, bizantinism), alteori, de fronda socială colorată modern. Printre exegeții cei mai avizați ai fenomenului s-au numărat Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
române de la origini pînă în prezent conține cîteva comparații relevante între diferiți scriitori, „mari sensibili schimonosiți” (sau manieriști, în sensul lui G.R. Hocke...) și autorul Paginilor bizare. În fond, Călinescu însuși e un „sensibil schimonosit”, un manierist genial cu bovarismul clasicității... De o „încîntătoare neghiobie”, amestec de „idei culte și de naivități”, unele versuri ale pitarului Hristache par, în lectura inversă a lui Călinescu, „fabricate” de Urmuz. Proza „excepțională și revoluționară” a lui D. Anghel părăsește „adesea pe nesimțite” comparația simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
constructivist Marcel Iancu se arată a fi uneori, în plastica sa, un eclectic fantast cu nostalgia formelor canonice. În fapt, prima avangardă autohtonă se dovedește a fi - cu excepția mai complicată a lui Tristan Tzara - o avangardă „pozitivă”, „constructivă”, de o clasicitate structurală. Separarea dintre domeniul esteticului și cel al politicului, „eclectismul” independent, neînregimentat (cu avantajele și dezavantajele sale) se înscriu în aceeași logică. Reprezentarea „identitară” pe care am încercat să o propun în cadrul acestui volum are ca premisă existența unui complex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cât și În sensul că, mare colecționar, colecționează femei frumoase și obiecte de artă”2. Odobescu e „un Rastignac devenit des Esseintes”; Îndrăgostit de frumusețea În sine, oripilat de vulgaritate, viețuind la antipozi, rebel și Însetat În același timp de clasicitate, el trăiește Într-o epocă „prea primitivă”. „Ce-l putea atrage la o burghezie incultă și achizitivă, În sensul propriu al cuvântului? Sau la o aristocrație extenuată și nici ea Îndeajuns de rafinată? În lipsa de realitate a clasei artistice, Odobescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și mai durabilă carte de antropologie politică, Are toate atributele unui text clasic. Sau poate e chiar textul care clasicizează acest tip de carte de teorie a succesului în conducerea unui stat. Perenitatea ideilor e unul dintre importantele criterii ale clasicității, o exigență căreia Principe!e îi rezistă. Francezii recunosc că de la Rabelais încoace nu există om de cultură care să n-o fi citit. Cei care s-au ocupat de cariera practică a ideilor lui Machiavelli constată că aceste idei
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
aur, da, Baltagul, da, Frații Jderi, da, Zodia Cancerului și cam atât. Lipsește Însă dimensiunea tragică, lipsesc răbufnirile iraționalului, acele tenebre care să zguduie la impactul lecturii; prea se petrece totul În previzibil și liric. Ar trebui să ne depășim clasicitatea congenitală, pentru a simți și trăi la modul „monstruos“. Să căutăm universalul nostru În exagerație, În abaterile de la aurea mediocritas. (luni) Azi, la Întoarcerea de la Biblioteca Academiei, unde am citit Pe culmile disperării de Emil Cioran și Mitul reintegrării de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
poetice - oda, imnul, elegia, sonetul, meditația, legenda și balada, satira și fabula, alături de proză și dramaturgie. O creație întinsă pe jumătate de veac îl face contemporan cu mai multe faze ale literaturii, de la „dimineața” anacreontică a poeziei române la lirismul clasicității - căruia A., prin formație, temperament și concepție, i-a fost un exponent paradigmatic -, de la explozia romantică, receptată de sensibilitatea sa artistică, la primele armonii preeminesciene. O ideologie literară explicată greoi, dar temeinic, în prefețele volumelor tipărite, ca și în risipa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
din Horațiu iar și iarăși / poemul despre Taliarh, cu sobe / în care plâng păduri - cu vinuri vechi / ajunse ca oleiul, în cecuburi. Și-am să te-ascult încet, nespus de-ncet / când timpul vine calm și trece peste.” Iubitorul de clasicități se dezvăluie ca un sentimental, un trubadur autohton, boem balcanic al unui Levant mirific, de „amiezi valahe cu fluturi și fântâni”. Adesea evocarea folosește sugestia livrescă, uzează de intertext, găsește prototipul frumosului natural în artă („Te-aștept să vii și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
alți versificatori au apărut în ultimul deceniu, turburat de război, o clasificare a lor însă este acum prematură. Capitolul XXIX ALTE ORIENTĂRI PAUL ZARIFOPOL Paul Zarifopol e un critic sceptic, cu neîncredere în viabilitatea capodoperelor universale și cu oroare de clasicitate: "...cîți oameni cetesc, observîndu-se onest, dialogurile lui Platon, Iliada, pe Tit-Liviu, tragediile lui Racine, dramele istorice ale lui Shakespeare, tragediile lui Corneille?" Gustul îi lipsește și pașii săi sunt nesiguri nu numai în literatura română, de care dealtfel aproape nu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lângă un Firs ce-și dă duhul rostind: "Viața mea s-a sfârșit de parcă nici n-aș fi trăit-o". Mica livadă a lui Alexa Visarion este ca și grâul lui Lucian Pintilie, "o înălțare liturgică". Un spectacol de o clasicitate modernă, menit să îmbogățească lecturile Cehov. Lucrat cu scrupulozitate, bogat vizual, el are rigoare, finețe, o noblețe de ton, momente de vigoare, de forță emoțională. În acest demers, regizorul a avut un aliat si un catalizator admirabil în Viorel Penișoară-Stegaru
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
fi menționată ca o primă cucerire a programului nostru teatral. Studioul "Emil Botta" își propune să cultive dramaturgie și expresie teatrală națională și internațională, într-o formula de atelier de creație, mizând pe declanșarea unor elemente în care să coexiste clasicitatea și modernitatea, prin comunicare teatrală directă, susținută de elemente concrete, nemijlocite ale angajării actorului în reprezentație, având ca partener un public activ, provocat la acțiune. Vom încerca o deschidere spre debutul regizoral și dramaturgic, un schimb de opinii între arta
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
neapărat, mai mare, mai spăimos, mai altfel decît distinșii lor antecesori. Au dărîmat hoțește, noaptea, Academia veche, cocoțînd imediat, în loc, un fel de siloz locuibil. Au găsit un arhitect ramolit și, sub schița lui, au atașat unei clădiri de o clasicitate indestructibilă ca Teatrul Național încă un fund. Au intrat în perimetrul unor curți ale memoriei veșnice și au... inovat pînă la desfigurare, făcînd ca fostele locuri încîntătoare să semene cu ogrăzile unor cazărmi. Ce-și închipuie acești... inovatori, în țîfna
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
numai în periodicele la care a fost redactor, ci și în „România literară”, „Contemporanul” ș.a. În 1987 se stabilește în Italia, unde lucrează la Consiglio Nazionale delle Ricerche. Volumul de debut propune o formulă lirică de factură clasicizantă (în sensul clasicității greco-latine), un amestec de onirism și expresionism (poate influențat și de modelul poeziei lui Ioan Alexandru), exterior, decorativ, a cărui artificialitate se complică până la ermetism și manierism, tendință accentuată în volumele următoare. „Universul poetic”, „imaginea” sunt construite, livrești, circulare, închise
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285416_a_286745]