94 matches
-
structurii povestirilor fănușiene, prima viziune integratoare ,,a acestui capitol esențial în raport cu structurile fundamentale ale operei’’, subliniindu-i ’’elementele de originalitate și de modernitate în evoluția povestirii românești’’. Conștient fiind că scriitorii generației șaizeciste se află într-un curs firesc de clasicizare, de fixare în istoria literaturii române, hermeneutul Viorel Coman constată: ,,Despre Nichita Stănescu, Ștefan Bănulescu, Marin Sorescu, Sorin Titel s-au publicat, în ultima vreme, sinteze viabile. Prin studiul nostru vrem să propunem un moment al schimbării paradigmei operei lui
DAN LUPESCU despre… FĂNUŞ NEAGU – Povestirile magice , de Viorel COMAN by http://uzp.org.ro/dan-lupescu-despre-fanus-neagu-povestirile-magice-de-viorel-coman/ [Corola-blog/BlogPost/94141_a_95433]
-
este reprezentanta literaturii române: USR nu-i reprezintă decât pe acei scriitori români, încă în viață, care au cerut să facă parte din această organizație. USR nu conferă talent, celebritate sau succes, nici nu facilitează suspecte relații cu posteritatea ori clasicizarea - USR este un instrument sindical, care-și solidarizează membrii pentru a dobândi respect și recunoaștere în societate. De altfel, în armonie cu sistemul de valori românești și europene, USR nu (mai) poate să fie o uniune de creație, ci o
UN OCHI PLÂNGE, ALTUL RÂDE) de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 2124 din 24 octombrie 2016 by http://confluente.ro/florin_t_roman_1477313963.html [Corola-blog/BlogPost/371408_a_372737]
-
48); atât la Iași cât și în București, prima Doamnă a Principatelor Valahe Reunite sub numele de România își îndeplinește «cu sârg îndatoririle plăcute, dar nu puține și adesea obositoare» (p. 100). Parcă în „descendență tipologic-filimonescă“, veridică, în curs de „clasicizare“, apare și în romanul Descăunarea, de Vasile Moldovan, după cum s-a mai spus (supra), nu o nouă „oriental-Vineră“, ci o zeiță-Afrodită / zeiță-Venus de București, „prințesa valahă“ Maria Catargiu - ce, prin căsătorie cu un prinț sârb, Mihail Obrenovici, devine Maria Catargiu-Obrenovici
UN ROMAN ISTORIC ÎN CALIGRAFIA UNUI HAIJIN VALAH de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1280 din 03 iulie 2014 by http://confluente.ro/Ion_pachia_tatomirescu_1404412541.html [Corola-blog/BlogPost/374369_a_375698]
-
Rosetti cea din portret, femeia care întruchipează idealul național și revoluționar pașoptist, nu ”pozează”, ci acționează, fiind stăpâna propriilor acțiuni.</p> Erotismul este însă doar o componentă subtilă, aflată în subordinea elementului idealizant care se concretizează, credem, în special prin clasicizarea trăsăturilor personajului. Joan Landes arată cum, în Franța secolului al optsprezecelea, alegoriile feminine ale justiției, libertății sau republicii erau clasicizate din dorința de resacralizare a spațiului public. (Landes, 76) În tabloul lui Rosenthal, apelul la idealul estetic clasic poate fi
Gen, tradiție și realism socialist - studiu de caz, Ana Ipătescu (2) () [Corola-website/Science/296117_a_297446]
-
statutul universitar al sociologiei prin elaborarea Regulamentului Facultății de Filosofie; 1927 - Legea învățământului superior instituie predarea sociologiei ca materie obligatorie pentru susținerea licenței și pentru examenul de doctorat; Perioada interbelică este epoca de mare expansiune a învățământului sociologic românesc, de clasicizare a acestuia ca Școala sociologică de la București sau Școala monografiilor sociologice, întemeiată și condusă, peste două decenii, de eminentul profesor Dimitrie Gusti. Profesorul D. Gusti, împreună cu cei mai apropiați și constanți colaboratori și elevi - H.H. Stahl, M. Vulcănescu, Tr. Herseni
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București () [Corola-website/Science/309256_a_310585]
-
centrul, în realitate rațiunea ei de a fi constă în expansiunea / extinderea (dilatarea) centrului / nucleului (unei literaturi); după „consumarea“ oricărei avangarde veritabile (creându-se „hiatusul“ pentru învolburarea altei avangarde), nucleul / centrul (cu straturile recente ale modernismului bine temperat, ori ale clasicizării / tradiționalizării) unei literaturi se mărește, își schimbă coordonatele spațio-temporale. Dacă astfel se prezintă avangarda, nu tot așa stau lucrurile și cu "spiritul avangardist" (cu care deseori „se confundă“ avangarda), deoarece el caracterizează și "avangarda propriu-zisă, sau modernismul extrem" (arie în
Avangarda literară în România () [Corola-website/Science/310179_a_311508]
-
lucrurile și cu "spiritul avangardist" (cu care deseori „se confundă“ avangarda), deoarece el caracterizează și "avangarda propriu-zisă, sau modernismul extrem" (arie în care are cea mai mare incandescență), și "modernismul bine temperat", și "tradiționalismul recent" („activ“ / „fierbinte“) grație procesului de „clasicizare“ etc. În cadrul literaturii universale / naționale din secolul al XX-lea, avangarda (sinonimă, cum s-a mai spus, "modernismului extrem") înseamnă manifestarea câtorva curente: "dadaismul, futurismul, suprarealismul, expresionismul" etc. Româneasca avangardă ca modernism extrem, cu „primul detașament“ alcătuit - în perimetrul poeziei
Avangarda literară în România () [Corola-website/Science/310179_a_311508]
-
fost obligat să-și mănînce propriile excremente, toți deținuții făceau culcări și broască, iară cei surprinși că vorbesc cu deținuții din alte celule mîncau bătăi". În același timp, colaboraționiștii au parte de premii, decorații, tiraje de masă, un regim de clasicizare. Una din ocupațiile lor e cea de-a figura la marile festivități ale regimului comunist, cot la cot cu "conducerea superioară de partid și de stat": "La 12, 30 am trecut prin fața tribunelor. Gh. Gheorghiu-Dej se silea să facă o
Mărturii nemijlocite (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14568_a_15893]
-
apărare a democrației. Pentru că uneori, la noi, minoritățile ieșite din comunism, bântuite de sindromul pericolului destrămării, formulează revendicări exagerate sub forma unei discriminări pozitive. Fundătura în care a ajuns postmodernismul atestă că se află deja și la noi la vârsta clasicizării fenomenului, chiar aflat într-un stadiu încă infantil, pentru că abia după '89 România părea că intră în postmodernitate. Repere precum valoarea (respinsă de cultura postmodernistă), tehnicile textualiste, sacrul (abandonat de asemeni), atitudinea față de tradiție și de specificul național și dimensiunea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ceea ce numește "postmodernismul înalt" (în frunte cu Vattimo, Lyotard, cel care cerea "rescrierea modernității"), pentru a nota că problema-cheie este transcendența. Nu ignoră nici semnalele autohtone, fișând conștiincios revoluția poetică optzecistă, noul antropocentrism, paradoxurile postmodernității românești. Conceptul cu pricina, atingând clasicizarea (epuizarea, de fapt), suportând presiunea altor modernisme (hiper-, paraetc.), a deschis calea transmodernității, declară ferm criticul. Și observă că, în 1988, Radu Enescu contrapunea (e drept, fără consecințe) cei doi termeni. În hățișul noului ev cultural, în plin haosmos, într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mult de un deceniu, după cum la noi acasă Al. Mușina, L.I. Stoiciu și Mircea Cărtărescu s-au lepădat de acesta, poate și din conștiința faptului că postmodernismul cultural, cu sau fără suport economic, duce inevitabil la subcultură și kitsch. "Graba clasicizării trage concluzia sarcastic autorul acestei cărți a condamnat postmodernismul să moară infantil, chiar înainte de a ieși din stadiul zombie" (p. 137). După ce admite că un scriitor poate fi citit prin mai multe grile, complementare sau nu, autorul se concentrează să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ochelarii de cal ai filosofiei tari. Dar Theodor Codreanu înlătură orice umbră de îndoială: "Pe de altă parte, eu, unul, m-aș feri de graba unor disocieri prea tranșante, nemaivorbind de reticența în fața unor "legi" care pot induce ideea unei "clasicizări" a paradigmei avant la lettre" (p. 185). Unde poate fi situat, în acest caz, postmodernismul? Codreanu face o trimitere (care îmi ajunsese la cunoștință încă de anul trecut, prin intermediul unui articol din revista "Argeș") la Constantin Virgil Negoiță. Se poate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
circulație; alt aspect surprinzător este tocmai faptul că postmodernismul este, în esență, antieuropean. Dacă Th. Codreanu face în mod frecvent elogiul eminescian, însă cu măsură și dreaptă judecată, este clar că ajunge, la un moment dat, și la secțiunea dedicată clasicizării postmodernismului, cu unele retractări și excese inerente, și cu nevoia stringentă, dar nemărturisită prea ușor, a postmodernilor de a (re)găsi precursori și fondatori, al căror prestigiu să legitimeze, paradoxal, din punct de vedere istoric, acest "curent", care ignoră istoria
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de plastic, lenjerie intimă chiar cu chipul lui Iisus, tatuaje etc.). Adrian Dinu Rachieru consideră postmodernismul o formă fără fond. Stabilește două faze evolutive după 1989, prima până prin 1995 pentru cucerirea funcțiilor în conducerea instituțiilor culturale și a doua, a clasicizării când se cercetează fenomenul cu cărți, lucrări de doctorat etc. Și totuși, iată că ideologii postmodernismului îi cântă acum prohodul (seminarul de la Stuttgart, din anul 1991 a fost consacrat acestui fenomen, care la noi se afla pe culme). Chiar teoreticianul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Petre Popescu-Gogan, Timișoara, 1998; Dintr-o iubire, pref. Cezar Baltag, Timișoara, 2001. Ediții: Grigore T. Popa, Reforma spiritului, București, 2002 (în colaborare cu Petre Popescu-Gogan). Repere bibliografice: Florin Mugur, Generația lui Eminescu, „Scânteia tineretului”, 1980, 9 535; A.I. Trifan, Curajul clasicizării, „Viața medicală”, 1995, 32; Dim. Rachici, Obsesia târziului, L, 1996, 12-13; Cezar Baltag, Claudia Ilie, RL, 1996, 16; A. I. Trifan, Două reveniri, „Viața medicală”, 1997, 16; Liviu Grăsoiu, Despre trei poeți și despre poezie, LCF, 1997, 24; Gheorghe Marin, Eros
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
LCF, 1997, 24; Gheorghe Marin, Eros și poezie. Claudia Ilie, „Nimic pentru vamă”, „Universul cărții”, 1997, 8; M. I. V., „Nimic pentru vamă”, „Jurnal de Dâmbovița”, 1997, 10 noiembrie; Anatol Ciocanu, Cuprinderea umbrei solare, „Glasul națiunii”, 1998, 12; A.I. Trifan, Clasicizarea nu este o modă „retro”, „Viața medicală”, 2001, 28; Mihai Mihailide, Medici-scriitori și publiciști români, București, 2001, 151. N. Br.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
asta suntem luminați asupra ravagiilor pe care le declanșează ideologizarea și politizarea postmodernismului, după canonul Noii Stângi Americane. De aici și până la a spune, precum Călin Vlasie, că Eminescu este idiotul național n-a mai rămas decât un pas. IX. CLASICIZAREA POSTMODERNISMULUI 1. Retractări și excese. În varianta lui ideologizată și politică (mai puțin în cea literar-aristică, dar și acolo prin excesul unui neozolism pornografic), postmodernismul a ajuns la aberații de felul celor emise de un Patapievici, Călin Vlasie ș. a., aberații
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
numai așa ceva tot ce e sobru, serios, verificat ca valoare estetică, e aruncat la coș"209. Evident că postmodernismul a ajuns într-o înfundătură irecuperabilă (neprevăzută de optzeciști, înainte de 1989) și care atestă că, din păcate, a ajuns la vârsta clasicizării cu epigoni care nu-i mai fac nici un pic de cinste. 2. Clasicizarea. Toate aceste conturbații postmoderniste se brodează pe fondul unei biruințe oficiale a curentului, iar cel mai bun semn că ne găsim în fața unui fenomen epuizat îl constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la coș"209. Evident că postmodernismul a ajuns într-o înfundătură irecuperabilă (neprevăzută de optzeciști, înainte de 1989) și care atestă că, din păcate, a ajuns la vârsta clasicizării cu epigoni care nu-i mai fac nici un pic de cinste. 2. Clasicizarea. Toate aceste conturbații postmoderniste se brodează pe fondul unei biruințe oficiale a curentului, iar cel mai bun semn că ne găsim în fața unui fenomen epuizat îl constituie clasicizarea lui, chiar dacă forțată printr-o campanie persistentă în instituțiile de învățământ, în numele
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cu epigoni care nu-i mai fac nici un pic de cinste. 2. Clasicizarea. Toate aceste conturbații postmoderniste se brodează pe fondul unei biruințe oficiale a curentului, iar cel mai bun semn că ne găsim în fața unui fenomen epuizat îl constituie clasicizarea lui, chiar dacă forțată printr-o campanie persistentă în instituțiile de învățământ, în numele unei presupuse condiționări a intrării noastre în Uniunea Europeană. E, desigur, o performanță aproape unică în istoria literaturii române, cu un singur precedent: introducerea la fel de rapidă în manuale a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
schimb, în capitalismul târziu, când va birui și culturalicește ca postmodernism. Se pare că tocmai conceptul culturii de masă din socialism a înlesnit apariția postmodernismului în țările Estului fără suportul postmodernității. Această situație insolită a dus și la rapida lui "clasicizare" când societatea românească postdecembristă a părut că intră în postmodernitate. Deja s-au scris multe lucrări menite să fixeze identitatea unui curent cultural care a avut oroare de identitate. Demne de semnalat sunt contribuțiile lui Marin Mincu N. Manolescu, Liviu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
concluzia imposibilității menținerii în postmodernism, căci maturizarea înseamnă trecerea spre altceva, care nu mai poate fi postmodernism, ci, după unii, post-postmodernism, care încă nu știm cum arată și cum ar arăta. Mă întreb, la rându-mi, dacă nu cumva graba clasicizării a condamnat, într-un fel, postmodernismul să moară infantil, chiar înainte de a ieși decisiv din stadiul zombie. Oricum, istoria va decide care dintre valorile postmoderniste vor rămâne vii în era transmodernă. X. OFENSIVA TRANSMODERNISMULUI 1. Sfârșitul postmodernismului. În 1991, în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sunt limpezite suficient apele între modernism, postmodernism și transmodernism, deși unele sunt, inevitabil, comune. Pe de altă parte, eu, unul, m-aș feri de graba unor disocieri prea tranșante, nemaivorbind de reticența în fața unor "legi" care pot induce ideea unei "clasicizări" a paradigmei avant la lettre. Istoria rămâne imprevizibilă și lucrurile pot evolua în contratimp cu dorințele noastre. Dar tocmai de aceea se simte nevoia unui ethos global transmodern. Se vorbește acum tot mai insistent de transformarea Organizației Națiunilor Unite dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
5 II. IZBÂNDA LUI ZOMBIE 35 III. POSTMODERNISMUL ÎNALT (I) 45 IV. POSTMODERNISMUL ÎNALT (2) 60 V. POSTMODERNISMUL ÎNALT (3) 74 VI. POSTMODERNISMUL ȘI SPAIMA DE IDENTITATE NAȚIONALĂ................... 83 VII. POSTMODERNISM ȘI PRAGMATISM 104 VIII. PARADOXURILE POSTMODERNISMULUI ROMÂNESC... 117 IX. CLASICIZAREA POSTMODERNISMULUI 130 X. OFENSIVA TRANSMODERNISMULUI 138 XI. TEMELIILE TRANSMODERNISMULUI 177 XII. POETICA RUPTURII 230 XIII. POETICA TRANSPARENȚEI 237 XIV. TRANSMODERNISMUL LUI VICTOR TELEUCĂ................ 245 XV. ÎN LUMINIȘUL CRISTALULUI 258 XVI. DE CE KUNDERA NU E POSTMODERNIST 266 SOMMAIRE I. Le noveaux
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
produsul spiritului său. Mistrețul cu colți de argint, balada urmăririi himerei, poate fi interpretată ca sinucidere a unui Narcis care refuză să se mai autocontemple în iluzoriu, divers și efemer. După depășirea perioadei în care dominantă este balada, evoluția și clasicizarea urmează nu cultivarea unei anume forme poetice, ci câteva direcții tematice: artistul ca disciplinator al realității amorfe a limbajului căruia îi impune forma gândirii sale, refuzul realității - fie în formele ei grotești, fie în cele banal cotidiene; rolul scribului - al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]