94 matches
-
fost obligat să-și mănînce propriile excremente, toți deținuții făceau culcări și broască, iară cei surprinși că vorbesc cu deținuții din alte celule mîncau bătăi". În același timp, colaboraționiștii au parte de premii, decorații, tiraje de masă, un regim de clasicizare. Una din ocupațiile lor e cea de-a figura la marile festivități ale regimului comunist, cot la cot cu "conducerea superioară de partid și de stat": "La 12, 30 am trecut prin fața tribunelor. Gh. Gheorghiu-Dej se silea să facă o
Mărturii nemijlocite (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14568_a_15893]
-
Privind lucrurile de sus, nu s-ar cuveni a reține disocierile și diferențierile, ci asocierile și complinirile. Umbrele unei prezumate „competiții” se resorb. S-ar putea să se răsfrîngă aci și o vîrstă lăuntrică precum și o împlinire socială, sub egida „clasicizării” (vezi „refuzul polemicii”; Laszlo Alexandru menționează chiar o „obsesie antipolemică” a lui N. Manolescu!), doritoare de chietudine, de autoritate senină, netulburată. Aflat la apogeul carierei, Nicolae Manolescu aspiră la o atmosferă fericită de zarva infinită a contradicțiilor.
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
Dar postmodernismul (atît de aproximativ, de lax, orice s-ar zice, comportînd nenumărate variante teoretice) n-a apărut ca o ruptură în relație cu modernismul, fiind văzut nu o dată ca o fază a evoluției, ca o "sinteză" sau ca o "clasicizare" a sa. De ce, în situația aceasta, să nu fi suportat cronica "sincronizată" cu modernismul, după cum crede preopinentul nostru, o confruntare cu ceea ce îi succeda în chip firesc modernismului, cu ceea ce creștea dintr-însul? Pe de altă parte, ar putea fi
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
deoarece (a) vorbim despre dispersia ultimei avangarde și, împreună cu ea, a întregului modernism muzical și (b) postmodernismul muzical se naște din această dispersie, însă, surprinzător, adoptând starea dispersata drept condiție sine qua non, fără a sugera posibilitatea vreunei "cristalizări", "sedimentari", "clasicizări" sau, în orice caz, "clarificări" a stării de fapt. Ineditul situației pune în imposibilitate funcționarea binomului clasicism-romantism, de aici decurgând o gamă largă de interpretări alternative care nu întârzie să apară. Ideea acestei succesiuni stilistice, mai mult sau mai putin
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a acestuia cu disoluția treptată a trăsăturilor ultimei avangarde (anii '50-'60). Repartizarea câmpului stilistic, grosso modo, între (a) muzică stocastica (I. Xenakis), (b) orientarea polistilistică (A. Schnittke) și (c) minimalismul american (Ph. Glass & Co.), anii '70 reprezentând consacrarea și clasicizarea minimalismului că "trend" internațional. Emergentă postmodernismului prin creația unor artiști că Laurie Andreson (performance), George Rochberg (care își începe carieră componisitcă prin orientarea înspre serialism, pentru a o "rectifica" prin orientarea înspre tehnică de citat și colaj și ulterior înspre
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
înspre incursiuni tot mai îndrăznețe și incitante deopotrivă în teritorii muzicale comparabile, poate, cu Indiile lui Columb sau Teatrul Magic al lui Harry Haller (Lupul de stepa, Hermann Hesse). Iar acest ultim deceniu se confruntă cu o dublă provocare identitara - clasicizarea tot mai pronunțată a postmodernității că atitudine creativă și emergentă altor imagini, teorii și propuneri pentru alte identități estetice, noi și diferite, pentru deceniul deja consumat, dar și vizând, retroversiv, deceniile anterioare ale postmodernismului muzical. Ideea lui Klaus-Steffen Mahnkopf, deja
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Sică Alexandrescu și intra impetuos (vezi „careul de ași” Esrig, Ciulei, Penciulescu, Pintilie) în era teatrului-spectacol. La Gellu Naum nu este, în consecință, vorba de o avangardă de tip Ion Vinea, în care revoltei inițiale îi urmează o lentă digestie/ clasicizare, ci de o longevitate a avangardei ca stare de creație. Chiar dacă deconstrucțiile și rupturile, violența și de-tabuizarea trec, în anii ’60, în planul secund al poeticii lui Naum, insurgența artistică rămâne. Și e la fel de vizibilă în teatru, ca și
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
o parte, creația lui Naum participă, într-un fel sau altul, la o serie de momente de ruptură în planul gândirii artistice românești, rămânând, însă, cât se poate de personală. Pe de alta, scriitorul fuge în orice mod posibil de clasicizare, de încremenire în oricare din aceste rupturi. Structura insurgenței avangardiste este, în concepția poetului, una radiantă, care sălășluiește simultan în mai multe dimensiuni, dar fără să se identifice în totalitate cu nici una. Ea este dincoace de ele, ca ideile platoniciene
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
autorii de atunci. Totuși, de ce scrie despre această perioadă, aparent clasicizată, un autor care își începe cartea cu următoarea frază: Autorul acestei cărți se consideră un postmodern! Și - după cum se vede - nu ezită să se exprime ca atare"? Tocmai împotriva clasicizării pripite a perioadei moderniste luptă criticul optzecist. Opera cui este această clasicizare? Nu numai a marilor critici interbelici (Lovinescu, Streinu, Vianu, Pompiliu Constantinescu sau G. Călinescu), ci și a generației următoare, generație (despre '60 este vorba) apărută cu întîrziere, din cauza
O combinație rară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15919_a_17244]
-
autor care își începe cartea cu următoarea frază: Autorul acestei cărți se consideră un postmodern! Și - după cum se vede - nu ezită să se exprime ca atare"? Tocmai împotriva clasicizării pripite a perioadei moderniste luptă criticul optzecist. Opera cui este această clasicizare? Nu numai a marilor critici interbelici (Lovinescu, Streinu, Vianu, Pompiliu Constantinescu sau G. Călinescu), ci și a generației următoare, generație (despre '60 este vorba) apărută cu întîrziere, din cauza accidentului proletcultist. Bătălia canonică purtată de acestă generație a avut drept erou
O combinație rară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15919_a_17244]
-
în ultimul grad căci în urma străpungerii trupurile tinere se colorau deodată în roz și în portocaliu" (poemul perfect avea părul verde și haine de asemenea verzi). Altfel spus, poemul asigură osmoza între materie și spirit. De fapt, asistăm la o clasicizare a manierei avangardiste, la o deschidere a ei către moraliile inalienabile. Gimnastica verbului, acrobația la trapezul corespondențelor n-a obosit, însă a încetat a pretinde exclusivitatea, în beneficiul unei mărturii mai ample, mai echilibrate, ușor tradiționale care depunctează turbulența maximă
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
voi nimeri peste Frumusețea în stare pură. Cea mai recentă colecție de fraze inaugurale am descoperit-o în ziarul The Telegraph. „Jurnaliștii britanici” (ca să preiau formula) propun treizeci de începuturi de roman, aparținând unor autori clasici ori în curs de clasicizare. Deși nu toate mi se par egal de expresive, iată-le pe primele zece, în ordinea stabilită de editori: 1. „E un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă.” (Jane Austen
Începuturi de roman by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2709_a_4034]
-
structurii povestirilor fănușiene, prima viziune integratoare ,,a acestui capitol esențial în raport cu structurile fundamentale ale operei’’, subliniindu-i ’’elementele de originalitate și de modernitate în evoluția povestirii românești’’. Conștient fiind că scriitorii generației șaizeciste se află într-un curs firesc de clasicizare, de fixare în istoria literaturii române, hermeneutul Viorel Coman constată: ,,Despre Nichita Stănescu, Ștefan Bănulescu, Marin Sorescu, Sorin Titel s-au publicat, în ultima vreme, sinteze viabile. Prin studiul nostru vrem să propunem un moment al schimbării paradigmei operei lui
DAN LUPESCU despre… FĂNUŞ NEAGU – Povestirile magice , de Viorel COMAN [Corola-blog/BlogPost/94141_a_95433]
-
retrage (voit sau nevoit), tradiția îl substiuie de îndată, recuperându-și locul pierdut temporar. Dacă recuperarea locului autorului de către tradiție se face prin asimilare (în situația pozitivă), atunci acesta este mineralizat în tradiție, ceea ce am putea înțelege sub numele de clasicizare. Dacă dimpotrivă (în situația negativă), recuperarea se face prin acoperire, atunci autorul (opera sa) este diluat (indiferit) de tradiție, ceea ce recunoaștem ca fapt de cădere în uitare sau ignorare. Atunci când autorul muzical propune componistic o libertate dinspre sine (ca diminuare
Raporturi ale g?ndirii componistic-muzicale by George Balint () [Corola-journal/Journalistic/83161_a_84486]
-
ai secolului trecut apar destule nume de scriitoare din generații diferite: Sarina Cassavan, Anișoara Odeanu, Coca Farago, Sanda Movilă, Otilia Ghibu, Claudia Millian, Aida Vrioni, Lucia Demetrius, Henriette Yvonne Stahl etc. Cu excepția ultimelor două, care, oricum, n-au ajuns la clasicizare ca Hortensia PapadatBengescu, celelalte nume sînt cunoscute doar specialiștilor. Impunerea "doamnei Bengescu" are mai multe explicații. „Pentru muzică am avut ceea ce se cheamă un talent neizbutit, am descifrat-o cu ușurință mare în dauna studiului lent, al atingerii fiecărei clape
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
din pletele ei ca prin pămîntul cel mai curat cel mai pur pămînt de mormînt/ trecem prin trupul iubitei ca printr-o trezorerie secretă a timpului și a spațiului" (scriu cu carnea pe praf cu noroiul pe cer). Intervine o clasicizare a retoricii hazardului, lascivitatea și palestra fuzionînd în avîntate versete suprarealiste: "tu în sandale cu tocul foarte înalt sandale cu pielea și talpa de aur altminteri/ complet goală de la glezne pînă în creștet alergi pe coapsa mea de parcă/ ai fi
Un nou avatar al avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9029_a_10354]
-
meritată seria de Opere pe care Editura Polirom a consacrat-o scriitorilor români contemporani. Ajunsă la a unsprezecea apariție (cea de-a douăsprezecea fiind în pregătire), ea a cuprins atât scriitori clasicizați - Radu Cosasu, George Bălăiță -, cât si propuneri de clasicizare, unele dintre ele de luat în seamă. Cea mai recentă apariție în această serie este semnată de Dumitru Radu Popescu. Opere I conține o selecție din proza scurtă a autorului și poartă subtitlul, ușor provocator, Mări sub pustiuri. Ușor provocator
Clasicizarea generației ’60 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6227_a_7552]
-
Răzvan Voncu Remarcam în cronica precedenta ca generația '60 a început sa faca obiectul unor ediții de autor sau chiar critice, semn al clasicizarii ei. A.E. Baconsky nu face parte din aceasta generație, însa, prin poezia pe care a practicat-o si prin tipul de lirism cultivat la revista Steaua sub conducerea sa, este un precursor al ei. Des menționat de istoricii literari
A. E. Baconsky în ediție critică by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6199_a_7524]
-
de excepție, și, în mod cert, el a dobândit prestigiul pe care îl merită. Însă nu trebuie uitat că ambele filme intră pe un culoar care a impus un nou val cinematografic, dar care acum se află în stadiul de clasicizare. Marele Premiu al Juriului l-a primit Xavier Beauvois pentru Des hommes et des dieux, un film centrat pe coliziunea dintre creștinism și islam în contextul valurilor de fundamentalism care devastează o Algerie aflată în liniștea aparentă de dinaintea furtunii. Xavier
Cannes 2010 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6279_a_7604]
-
masă. Prezintă pe larg, dar fără inhibiții precedentul critic al importantului scriitor, punctîndu-și opiniile de așa manieră încît lasă deschise orizonturile discuției, circumstanță favorabilă personalității în cauză, insuficient prizate înainte de ’89, iar azi împinse oarecum pripit într-o zonă a „clasicizării”. În ce măsură, ne putem întreba, autorul Ingeniosului bine temperat ar putea face figură de „clasic”? Într-un sens paradoxal desigur, date fiind pornirile sale subversive, dizolvante. Poate că embrionul acestei viziuni se află în Urmuz. Deoarece M. H. Simionescu e un
Cu toate cărțile pe masă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5305_a_6630]
-
Iorgulescu este, la noi, cel mai avizat cunoscător și interpret al vieții și operei lui Panait Istrati; a urmat, firește, G. Dimisianu. O secțiune importantă a volumului Prezent cuprinde șase profiluri ale unor autori contemporani, cu opere în curs de „clasicizare”: Marin Sorescu, D.R. Popescu, Paul Georgescu, Octavian Paler, Eugen Simion și Nicolae Manolescu. În aceste texte, criticul face dovada calităților care l-au consacrat: suplu, spiritual, bine articulat, comentariul arată mobilitate a lecturii și forță de a sintetiza în câteva
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
Deși, dacă e să consultăm dic- ționarele, unii dintre reprezentanții ei se apropie binișor de 60 de ani, chiar dacă rămân la fel de nonconformiș ti ca în momentul debutului. Acumularea de reeditări și de ediții de autor este semnul unui început de clasicizare, cu toate că receptarea acestei generații a fost și va fi și pe mai departe - fractura postmodernă obligă - radical diferită de receptarea generațiilor anterioare. Eugen Suciu este unul dintre numele însemnate ale poeziei optzeciste. Și, totodată, o figură aparte, într-o generație
Generația ’80 la vârsta reeditărilor by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5350_a_6675]
-
Răzvan Voncu Remarcam, în numerele trecute, un anumit fenomen pe care, în lipsă de alt termen, l-am numit „clasicizare” a mai multor scriitori contemporani, ale cărui semne caracteristice erau reprezentate de edițiile critice sau integrale ale operei lor, apărute la edituri de prestigiu. Desigur, nu absolutizez acest criteriu: astăzi, din păcate, oricine își poate comanda o ediție de „opere
Ioan Es. Pop în ediție completă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5757_a_7082]
-
când edituri recunoscute dedică o ediție de opere complete - sau chiar numai una de autor, cum face Polirom - unui scriitor contemporan deja validat critic, cu un profil consolidat, e cazul să vorbim, fie și cu prudență, despre un început de clasicizare. În cazul lui Ioan Es. Pop, unul dintre cei mai proeminenți poeți români contemporani, putem chiar lăsa prudența profilactică la o parte. Momfa, o recentă ediție de opere complete îngrijită de Nicolae Tzone, reprezintă nu numai un binemeritat „popas”, la
Ioan Es. Pop în ediție completă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5757_a_7082]
-
poeți români contemporani, putem chiar lăsa prudența profilactică la o parte. Momfa, o recentă ediție de opere complete îngrijită de Nicolae Tzone, reprezintă nu numai un binemeritat „popas”, la jumătatea unei vieți de poezie, ci și un evident început de clasicizare a poetului „Ieudului fără ieșire”. Totodată, și un util instrument de cercetare pentru ipoteticul (deocamdată) istoric al literaturii de după 1989, în condițiile în care volumele poetului din anii ’90 au apărut, toate, în tiraje mai mult decât confidențiale și sunt
Ioan Es. Pop în ediție completă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5757_a_7082]