94 matches
-
maimuțele de ger în gheare/ rostogolesc mărăcinișuri de sunete și culori/ în sângele meu dilatat./ O sete neagră/ materializează zorile./ Mustește de noapte carnea soarelui/ în pârjolul de apă” (Jungla marină). După această explozie de materialitate, Muntele (1975) aduce o clasicizare de tip șaizecist (model Ion Gheorghe) a imaginarului și a expresiei, anunțată de câteva poeme anterioare (spre exemplu, Invocația către Zamolxis din Jungla marină). Paradoxal, tema nu este muntele, ci Bărăganul, „nuntirea” cu această câmpie „mamă și fecioară”. Atras de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288864_a_290193]
-
cu lupii la ușă/(ah, la flacăra colților lor mi-am scris o viață întreagă poemul!)/după ce am urcat un munte de plumb literă cu literă/sunt singur și în tăcerea din jur/aproape aș putea să luminez.” „Îmbătrânirea” întru clasicizarea senzorialului se joacă foarte bine în jurnalul scris împreună cu Ștefania Coșovei, Les Années folles du socialisme (2000), carte „bicefală”, prin care petrecerile cuplului (erosul și domesticitatea, bufonadele și automatismele, dorlotările reciproce, ironia iubitoare și, în general, amestecul de giumbușluc și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
a poetului, ci unul Întru totul definitoriu pentru specificul demersurilor avangardiste românești În ansamblul lor. Și nu În mai mică măsură e reprezentativ „cazul” Voronca, dacă avem În vedere chiar și progresiva lui delimitare În raport cu extremismul unor atitudini avangardiste, „cumințirea”, „clasicizarea” lui: este fenomenul care, cu puține excepții caracterizează evoluția tuturor avangardiștilor. Dacă drumul poetului Începuse ceva mai devreme (primele versuri le tipărise În Sburătorul literar, În noiembrie 1922, apoi În reviste ca Flacăra, Năzuința, Contimporanul, pentru a le aduna În
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
privi atent la formele inedite, Îmi voi umple sacul cu obșteștile Încîntări - scrie el tot aici. Dar și: „voi sta să ascult alături de discipoli Învățăturile bătrînilor maeștri”. În dialectica specifică avangardei, atari afirmații ilustrează totuși acel moment de „cumințire” și „clasicizare”, dacă nu chiar de „Îmbătrînire”, ce urmează inevitabil fazei de maximă efervescență a revoltei anticonvenționale 2. Coroborate Însă cu amintita preferință pentru scris și cu neabandonatul interes pentru artă, afișate Încă În faza „romantică” a mișcării, ele atrag atenția asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
militantismul social cîștigă teren În defavoarea celui estetic. Descins În „arena timpului”, poetul se simte altfel angajat. Păstrîndu-și neliniștea interogativă, el Își reorientează totuși interesul, dinspre „alchimia cuvintelor” către o mai directă și răspicată implicare În istorie. Proces adeseori observat, de „clasicizare” și „cumințire” În raport cu fronda inițială, caracteristic fazelor tîrzii ale avangardei. Scrisul poetului Ilarie Voronca Îl Înregistrează și el, Încă pe parcursul deceniului românesc al creației sale, - etapă relativ restrînsă În plan temporal, Însă concentrînd o serie de metamorfoze semnificative nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În Ulise, cu al său discurs majoritar "reportericesc", se lăsa antrenat de tiparele catrenului relativ bine ritmat și rimat, În "imnurile" cunoscute, Închinate ceaiului și cartofului. Pe de altă parte, e de remarcat că inevitabila, la majoritatea avangardiștilor, "cumințire" și "clasicizare" formală, apărută la vîrsta maturității, se produce și În cazul său, Încurajată de dorința de a-și găsi un loc cît de cît stabil și recunoscut În literele române, Într-un moment de descumpăniri intime și de tensiuni cu propriul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
unui scriitor, acel scriitor trebuia să fi ajuns cu piscul lui până la înălțimea netulburată unde se situa el. Așa că toate lucrările lui de critică sunt întreprinse numai pe seama scriitorilor, dacă nu clasici, cum era Eminescu, în orice caz pe cale de clasicizare, valoarea lor fiind stabilită de un consens unanim”2. Tudor Vianu n-a fost niciodată un foiletonist în sensul curent al termenului, practicând o critică de tip universitar, aulic - academică, riguroasă, urbană, de o coerență clasică. Armonia elină a personalității
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
moderne - constată V. în 1925 - a pus capăt disparității între arte. Sub impulsul lui, „poezia, plastica, drama, muzica și mai ales arhitectura, toate converg într-un acord abstract pe același drum arcuit ca o coardă: sinteza”. Sinteza ar fi expresia clasicizării avangardismului prin constructivism și integralism. Clasicizarea implicând obiectivitatea, urmează că „artistul adevărat creează direct, fără simbol, în pământ, lemn sau verb [...]; cuvântul trăiește indiferent de sens, precum fierul, piatra sau plumbul”. Codul creației literare va trebui să cuprindă un articol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
pus capăt disparității între arte. Sub impulsul lui, „poezia, plastica, drama, muzica și mai ales arhitectura, toate converg într-un acord abstract pe același drum arcuit ca o coardă: sinteza”. Sinteza ar fi expresia clasicizării avangardismului prin constructivism și integralism. Clasicizarea implicând obiectivitatea, urmează că „artistul adevărat creează direct, fără simbol, în pământ, lemn sau verb [...]; cuvântul trăiește indiferent de sens, precum fierul, piatra sau plumbul”. Codul creației literare va trebui să cuprindă un articol prevăzând suprimarea adjectivelor. În toate sferele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
germană, Editura de Stat pentru Literatură Politică, București, 1956. Preda Cristian, Soare Sorina, Regimul, partidele și sistemul politic din România, Editura Nemira, București, 2008. Rorty Richard, Contingență, ironie și solidaritate, Editura All, București, 1998. Selejan Ana, Literatura în totalitarism. 1955-1956. Clasicizarea realismului socialist, Editura Cartea Românească, București, 2010. Șandru Daniel, Reinventarea ideologiei, Editura Institutul European, Iași, 2009. Șandru Daniel, Ipostaze ale ideologiei în teoria politică, Editura Polirom, Iași, 2014. Voegelin Eric, Religiile politice, Editura Humanitas, București, 2010. Winock Michel, Secolul intelectualilor
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
23. 23 Toate aceste categorii ale raportării intelectualilor la puterea politică sunt detaliate în Lewis Coser, op. cit., pp. 197-319. 24 Ibidem, p. 203. 25 Alain Besançon, op. cit., p. 8. 26 Vezi, în acest sens, Ana Selejan, Literatura în totalitarism. 1955-1956. Clasicizarea realismului socialist, Editura Cartea Românească, București, 2010. 27 Conceptul este definit astfel: "Realissimum reprezintă realitatea fundamentală, suportul prim al tuturor celorlalte valori la care o comunitate umană se raportează", în Eric Voegelin, op. cit., p. 57. 28 Ibidem, pp. 139-140. 29
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
1965, sunt cărți ratate, ilustrând conjunctural o tematică socio-politică, din volumul Pădurea de cleștar (1967), și el eclectic, se reține ciclul Circul și poemele cu pitici, dedicate copiilor, care impresionează prin prospețimea limbajului și umorul naiv. În Țărmul singuratic (1968) clasicizarea se produce, s-ar spune integral, la nivelul universului, tematicii, tonalității, stilului. Poemele, construite pe un rudiment epic, sunt plasate în Antichitatea latină, iar formula poetică are simplitatea versificației populare și revine la începuturile ermetizant-simboliste ale lui T. Conotația socială
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
schimb, prin conceptualizare, diminuarea, transformarea sau chiar dispariția unor categorii ale lirismului specifice zonei plutonice: mitosul, magia, melancolia, somnia ș.a. Substanța spirituală se subțiază, cedând inițiativa „trăirii subiective”, patosului, sentimentului. Viziunile demonice devin „peisaje”, mitosul se dizolvă în elegie. Dar clasicizarea nu e înțeleasă ca un defect, ci doar ca o reprimare a vizionarismului originar. Deși nu a avut același impact ca studiul despre Eminescu, micromonografia E. Lovinescu propune o interpretare în multe privințe inedită asupra marelui critic. Pentru prima dată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
nu încetează totuși să aspire la un punct de idealitate, îndepărtat de contingent la o distanță măsurabilă în absolut. Trecut prin ontologia banalității sufocante a simboliștilor, încercat de fiorul metafizic expresionist, poetul recuperează romantismul printr-un proces de o specială clasicizare a atitudinii. Simptomatice sunt unele texte din Visuri în vuietul vremii, unde se abandonează declarat elementul circumstanțial, ocazional, în favoarea unei viziuni supratemporale. Poezia cantonată în cadre conjuncturale, aleatorii este repudiată: „Silită poezie-a vremii noastre,/ Într-adevăr, prea mult a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
în care apar și sunt folosite diversele cuvinte, cuvintele în sine, în poezie mai ales, e o provocare aproape irezistibilă. Pentru că "Eminescu este creatorul limbajului poetic modern", fixând "începuturile culturii moderne în perioada în care el trăiește și scrie, anticipând clasicizarea limbii române ca limbă de cultură într-o epocă ulterioară". Iată ideea de la care pornește Lucia Cifor în suita de eseuri ce alcătuiesc sumarul unui volum de interpretări stilistice ("câteva analize și sugestii de interpretare"), ce poartă un titlu programatic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a dramaturgului extrem de ambițioasă. Teatrul lui Caragiale este comparat cu teatrul lui Molière, atât ca maturizare a unei specii a genului dramatic, comedia, ieșită de sub incidența teatrului popular, cât și prin accederea sa la o formulă universalistă, altfel spus, prin clasicizarea sa. Teatrul ar realiza atât prin Molière, cât și prin Caragiale mutația fondatoare prin trecerea de la comic la comedie, „de la forma primitivă a comicului la forma majoră a comediei” sau și mai bine precizat, în cazul lui Caragiale, de la vodevil
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Volumul Scrieri alese (1987) îi stabilește oarecum evoluția: autoarea se regăsește sub semnul a tot ce e valență autohtonă, a tot ce e sacru și etern. Mărturie elocventă stau poeziile din Aerul de taină (1995), cuprinzând spovedanii unde tendința de clasicizare a formulei lirice se întâlnește cu aceea de purificare estetică a mesajului. Cartea include și câteva notabile poeme închinate limbii române. Poetă lirică prin excelență, R. practică și satira (ciclurile Satire, Fata morgana, Spini rătăcitori) și manifestă o predilecție aparte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289373_a_290702]
-
studiază comportamentul uman (Lionel Robbins), sau acțiunea umană (Ludwig von Mises) și normativă. Cu astfel de întrebări s-au frămîntat filosofii și economiștii întemeietori ai gîndirii economice. Profesorul Pohoață consideră că știința economică a trecut și prin necesara fază de clasicizare. Pentru domnia sa, "sarcina supremă a științei economice și a economistului trebuie să se limiteze la ceea ce a stabilit A. Smith (adică la bogăție). Dacă el, economistul teoretician, nu se mulțumește cu această simplă și, aparent, neînălțătoare misiune, riscul de a
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
comprimă istoria reală. C. complică perspectiva povestirii, inserează dictoane-idei, încât evenimentele istorisite par exemple ce verifică și întăresc adevărurile universale. Aforismele extrase din gândirea antică, din folclor sau din sursă biblică, dimpreună cu numeroasele cugetări proprii constituie una dintre motivațiile clasicizării lui C. Meditația gravă și sancțiunea morală îl situează în linia, pornind de la Tacit, a povestitorilor istoriei. Structural un meditativ, cronicarul mută accentul de la evenimentul exterior la structura mental-psihologică a persoanei care îl făptuiește. Portretele realizează exclusiv imaginea interioară a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286444_a_287773]
-
unui scriitor, acel scriitor trebuia să fi ajuns cu piscul lui până la înălțimea netulburată unde se situa el. Așa că toate lucrările lui de critică sunt întreprinse numai pe seama scriitorilor, dacă nu clasici, cum era Eminescu, în orice caz pe cale de clasicizare, valoarea lor fiind stabilită de un consens unanim" . Tudor Vianu n-a fost niciodată un foiletonist în sensul curent al termenului, practicând o critică de tip universitar, aulic - academică, riguroasă, urbană, de o coerență clasică. Armonia elină a personalității se
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
a poetului, ci unul întru totul definitoriu pentru specificul demersurilor avangardiste românești în ansamblul lor. Și nu în mai mică măsură e reprezentativ „cazul” Voronca, dacă avem în vedere chiar și progresiva lui delimitare în raport cu extremismul unor atitudini avangardiste, „cumințirea”, „clasicizarea” lui: este fenomenul care, cu puține excepții caracterizează evoluția tuturor avangardiștilor. Dacă drumul poetului începuse ceva mai devreme (primele versuri le tipărise în Sburătorul literar, în noiembrie 1922, apoi în reviste ca Flacăra, Năzuința, Contimporanul, pentru a le aduna în
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
privi atent la formele inedite, îmi voi umple sacul cu obșteștile încântări - scrie el tot aici. Dar și: „voi sta să ascult alături de discipoli învățăturile bătrânilor maeștri”. În dialectica specifică avangardei, atari afirmații ilustrează totuși acel moment de „cumințire” și „clasicizare”, dacă nu chiar de “îmbătrânire”, ce urmează inevitabil fazei de maximă efervescență a revoltei anticonvenționale 2. Coroborate însă cu amintita preferință pentru scris și cu neabandonatul interes pentru artă, afișate încă în faza „romantică” a mișcării, ele atrag atenția asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
social câștigă teren în defavoarea celui estetic. Descins în „arena timpului”, poetul se simte altfel angajat. Păstrându-și neliniștea interogativă, el își reorientează totuși interesul, dinspre „alchimia cuvintelor” către o mai directă și răspicată implicare în istorie. Proces adeseori observat, de „clasicizare” și „cumințire” în raport cu fronda inițială, caracteristic fazelor târzii ale avangardei. Scrisul poetului Ilarie Voronca îl înregistrează și el, încă pe parcursul deceniului românesc al creației sale, - etapă relativ restrânsă în plan temporal, însă concentrând o serie de metamorfoze semnificative nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în Ulise, cu al său discurs majoritar "reportericesc", se lăsa antrenat de tiparele catrenului relativ bine ritmat și rimat, în "imnurile" cunoscute, închinate ceaiului și cartofului. Pe de altă parte, e de remarcat că inevitabila, la majoritatea avangardiștilor, "cumințire" și "clasicizare" formală, apărută la vârsta maturității, se produce și în cazul său, încurajată de dorința de a-și găsi un loc cât de cât stabil și recunoscut în literele române, într-un moment de descumpăniri intime și de tensiuni cu propriul
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
un mod original, de vreme ce preeminentă se dovedește dispoziția ludică. Iar Culegere de proverburi sau Povestea vorbii, apărută într-o primă ediție în 1847, amplificată în 1852-1853, îi definește cu maximă adecvare talentul și, în același timp, dă seama de temeiurile clasicizării acestui scriitor. Mult mai bogată decât „adunarea de pilde” a lui Dinicu Golescu, pe care o folosea, independentă de o lucrare similară a lui Iordache Golescu, necunoscând ideea de culegere fidelă, ca mai târziu la Iuliu Zanne, care îi datorează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]