9 matches
-
se constată că gradul de specificitate și coeficientul evoluează în același sens. V. lexicometrie. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO STEREOTIP. Relația strînsă dintre termenii stereotip și clișeu are rădăcini etimologice: în secolul al XIX-lea, în tipografii, se practica "stereotipia" sau "clișajul" pentru reproducerea în masă a unui model fix. W. Lippmann introduce lexemul stereotip în circuitul metalimbajului din științele sociale într-un eseu din 1922 pentru a desemna imaginile gata-făcute ce transmit raportul dintre individ și realitate. Interesul crescut în ultimele
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
paților. Îl folosesc deopotrivă Nae Cațavencu și Rică Ven turiano, însă el devine aproape o expresie corporală, tradusă printr-o „volubilitate supremă”. Această cursivitate a discursului- imprecație denotă decupajul pe care funcționarul îl reali- zează inconștient într-un exercițiu de clișaj după discursul public supus propriei deformări invectivale : „Vă-nvăț eu minte pe d-voastră să umblați d-acu-ncolo cu infamii, și să vă bateți joc de oameni, fiindcă este o exploatare și nu vă mai săturați ca vampirii, pierzând toată sudoarea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
decupajul parodic, substanță de contrast iremediabil generatoare de comic. Pornind de la stilistica propusă de Leo Spitzer ar trebui să identificăm etimonul stilistic al operei, acea recurență semnificativă. Ceva ne ajută în acest sens și anume ceea ce Anne Herschberg Pierrot numește clișaj ăclichage) ca practică a clișeului „la tentative de reproduire un modèle figé”, „la structure logique du cliché” redefinită ca „l’inté- gration à un thème d’un ou de plusieurs prédicatăs) défi- nitionnelăsă obligéăsă”, „comme intégration à un thème de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
structura logică a clișeului” redefinită ca „integrarea într-o temă a unui sau mai multor predicat (e) definițional (e) obligatoriu (i), „ca integrare într-o temă a constantelor de predicat”. (trad. mea, A.M.) Sau cum pro- pune chiar Éric Bordas, clișajul este „ce que met en place la mention du style” „ceea ce adaugă utilizarea stilului”. (trad. mea, A.M.) Aceste locuri comune ale expresivității limbajului la personajele caragialești se înscriu în economia simbolico-strategică a clișajului. Într-un fel, clișajul cir- cumscrie reprezentările
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Sau cum pro- pune chiar Éric Bordas, clișajul este „ce que met en place la mention du style” „ceea ce adaugă utilizarea stilului”. (trad. mea, A.M.) Aceste locuri comune ale expresivității limbajului la personajele caragialești se înscriu în economia simbolico-strategică a clișajului. Într-un fel, clișajul cir- cumscrie reprezentările sociale vagi, recurențele familiare, ca loc geometric de emergență al ideologiilor. Efectul de clișaj este cel care atrage atenția, cel care străbate timpul și prin care Caragiale este adus în contemporaneitate. Situațiile asemănătoare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
chiar Éric Bordas, clișajul este „ce que met en place la mention du style” „ceea ce adaugă utilizarea stilului”. (trad. mea, A.M.) Aceste locuri comune ale expresivității limbajului la personajele caragialești se înscriu în economia simbolico-strategică a clișajului. Într-un fel, clișajul cir- cumscrie reprezentările sociale vagi, recurențele familiare, ca loc geometric de emergență al ideologiilor. Efectul de clișaj este cel care atrage atenția, cel care străbate timpul și prin care Caragiale este adus în contemporaneitate. Situațiile asemănătoare le redescoperim mai ușor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
stilului”. (trad. mea, A.M.) Aceste locuri comune ale expresivității limbajului la personajele caragialești se înscriu în economia simbolico-strategică a clișajului. Într-un fel, clișajul cir- cumscrie reprezentările sociale vagi, recurențele familiare, ca loc geometric de emergență al ideologiilor. Efectul de clișaj este cel care atrage atenția, cel care străbate timpul și prin care Caragiale este adus în contemporaneitate. Situațiile asemănătoare le redescoperim mai ușor prin clișeele care le caracterizează. În ceea ce-l privește pe Caragiale, întrebuințarea clișeului nu numai că nu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lui Caragiale. Prozatorul întreprinde o operațiune de bricolaj ludic și speculativ unde deformarea limbajului atinge acele articulații care leagă textul de fap- tul mentalitar și codurile identitare. Practica ludică a clișeu- lui se însoțește cu referințele intertextuale în operațiunile de clișaj, „la tentative de reproduire un modèle figé” . Caragiale apelează nu odată la parodie și pastișă, clișeul vizând unități întregi de discurs, iar în nuvelele naturaliste mergând până la o asimilare a unui model literar în tiparul căruia prozatorul toarnă propria sa
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
intrat într-o formă mutantă, deformată în discursul public și în cel politic. Un anumit tip de a face oratorie vehiculând grandiosul, un trăirism congestionat împrumută tropii specifici curentului literar pentru a-i reinvesti și aici ne află în proximitatea clișajului ca punere în scenă a unei exorbitări retorice. Gesticulația care acompaniază acest retorism s-a pierdut, sunt puține spre mai deloc înregistră- rile unor discursuri parlamentare. Poate că oratoria dezechi- librată a personajelor caragialiene nu ar mai părea doar un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]