7,569 matches
-
după-amiezele cu soare, merge la www.mnac.ro, pentru o gură de wireless pe terasa Palatului Parlamentului, cu vedere spre viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului. În viitorul suprarealist în care MNAC se va învecina cu pioasa construcție, intrebarea “De ce trag clopotele, Mitică?” va căpăta un raspuns demn de calamburul de acum 100 de ani: “E un performance, monșer.” Dacă locuiește în Bükres, urbanul e abonat la www.bukresh.org, “a blog about a city we all love to hate”, si vizitează
Urbanul nu blocheaza intersectia by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83068_a_84393]
-
de inventar", iar Dicționarul nu e "o lucrare colectivă, ci un soi de jurnal intim dat publicității". Cît de intim? Printre cele 40 de titluri românești care "ni s-au părut mai reprezentative" (zice T.C.), nu figurează nici De ce trag clopotele, Mitică, nici Glissando, nici Iacob, nici Patul conjugal, nici O sută de lei (am dat, la întîmplare, cîteva titluri din Pintilie, Daneliuc, Săucan), în schimb figurează toate cele patru titluri ale lui Nae Caranfil (tatăl tot tată!); nu e un reproș
Ziua Raței moarte by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14805_a_16130]
-
încălzită. Era o cameră mare, destul ca să-și țină în ea plăcile, lacurile, cufărul, șevaletul, penele de porumbel, băile de acizi. Peste un an, în 1640, o revede. E începutul după-amiezii. E singură, într-o rochie albastru cu galben, în fața clopotului de aur al Aurarilor din Mainz. Îl așteaptă. Nici acum nu-și poate desprinde privirea de ea. Se oprește. Tînăra femeie îl atrage mai mult ca oricînd. Vine spre el, plecîndu-și capul ușor. La întrebarea lui, confirmă că de zece
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
ei există altare ridicate pentru oamenii de teatru - modele, repere, pentru că fidelitatea față de scenă este scheletul ființei sale pe care l-a umplut cu carnea voluptoasă a rolurilor. Mariana Mihuț este o alcătuire dominată de paradoxuri. Mița în De ce trag clopotele, Mitică? celebrul film al lui Lucian Pintilie după piesa D'ale carnavalului a lui Caragiale, Zoe din Scrisoarea pierdută, la Teatrul Bulandra, în 1979, în regia lui Liviu Ciulei, X din o Batistă în Dunăre de D. R. Popescu în
Forță și senzualitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14881_a_16206]
-
poartă drumul nu mai știu ce-i bine și ce-i rău pe câmpuri Doamne Dumnezeul meu oasele-mi sunt neputincioase și sărace cuvântul arde în tristețe pentru tine. * * * Neliniștea domnește în ierburi colibele sunt cuprinse de încordare mă lovește clopotul Doamne Dumnezeul meu sălbatici sunt porumbeii neliniștită este chiar luna cu secera ei care îmi intră în carne Doamne chiar și în grajd este neliniște și la marginea gârlelor unde rămâne zăpada Dumnezeul meu până șI copacul și peștele sunt
Thomas Bernhard by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14939_a_16264]
-
se observe și "calitățile evidente ale Tratatului" este de o naivitate înduioșătoare. Secrete În Cetatea culturală de la Cluj, în numărul de pe martie, dl D. Bălăeț publică un grupaj de poezii în stil pașoptist în care evocă Țara de Sus ori Clopotele Bucovinei ("se aud în cer/ cum bat cu toate limbile deodată/ pe zarea Țării sfîșiată..."). Am început să ghicim recurențele naționaliste și religioase la mai toți foștii poeți comuniști. Dl Bălăeț a rămas atașat mărețelor idealuri peceristo-pesemiste și după 1989
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15336_a_16661]
-
Cornelia Ștefănescu Al VII-lea volum din seria Opere de Gala Galaction, Publicistica (1896-1918), urmează în 2002 ediția începută în 1994 cu vol. I Nuvele (Bisericuța din Răzoare, Clopotele din Mănăstirea Neamțu) și continuată cu regularitate de metronom de Teodor Vârgolici, în calitate de editor, după cum urmează: 1996, vol. II Proză scurtă (La țărmul mării, Răboji pe bradul verde, Toamne de odinioară, Caligraful Terțiu); 1997, vol. III Însemnări de călătorie (Scrisori
Substanța umană by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14357_a_15682]
-
interzis să pătrunzi. Cupolele și turnurile te ademeneau numai de după ziduri. Bunica îmi povestea tot felul de întâmplări din istorie: și despre tătari, și despre Ivan cel Groaznic, și despre clopotul-țar, și despre tunul-țar. Povestea despre țari, despre boieri, despre clopotele de la Kremlin, și cum plutea, diminețile, deasupra Moscovei, zangătul clopotelor, iar mulțimile de oameni, îmbrăcate de sărbătoare, dădea năvală în Kremlin. Și când treceam pe lângă turnul Spaski, repeta invariabil: Cine clopotul-țar să ridice poate, Cine poate să întoarcă tunul-țar, Cine
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
ziduri. Bunica îmi povestea tot felul de întâmplări din istorie: și despre tătari, și despre Ivan cel Groaznic, și despre clopotul-țar, și despre tunul-țar. Povestea despre țari, despre boieri, despre clopotele de la Kremlin, și cum plutea, diminețile, deasupra Moscovei, zangătul clopotelor, iar mulțimile de oameni, îmbrăcate de sărbătoare, dădea năvală în Kremlin. Și când treceam pe lângă turnul Spaski, repeta invariabil: Cine clopotul-țar să ridice poate, Cine poate să întoarcă tunul-țar, Cine trufașule, cușma nu-și va scoate La Kremlin, la ușa
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
scormonea sonoritățile fruste întru eliberarea unor sclipiri ascunse; un Anton Dogaru, călător deopotrivă temerar și supus printre genuri și forme, tendințe și atitudini; un Dan Constantinescu, martor important al demistificării serialismului integral; un Theodor Drăgulescu, delicat și persuasiv ca un clopot de cristal; ori poate un... Uite, că am uitat. Dumnezeu însă, ca și câțiva dintre cei cu chipul și asemănarea sa, își va aduce, cu siguranță, aminte.
Bilanț cu îngeri by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14385_a_15710]
-
reviste sau volume colective, ale Adrianei Babeți, foarte mult din Femeia în roșu, jurnalele lui Livius Ciocârlie însuși. Livius Ciocârlie e singurul însă pentru care jurnalul a devenit un adevărat mod de existență, chiar ascuns sub inofensiva titulatură de roman (Clopotul scufundat), un alter-ego al persoanei sale private și un pandant al celei publice. După ce cartea sa anterioară, De la Sancho Panza la Cavalerul Tristei Figuri (2001), îl lăsa pe autor proaspăt transbordat la București (se dovedește în în jurnalul de acum
Arheologii literar-critice by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14193_a_15518]
-
vîrsta copilăriei, fiicele Corina și Alexandra, în vremurile studenției și ale armatei. Pentru cititorii lui Livius Ciocârlie, sînt locuri, nume, împrejurări de care-a mai auzit (autorul are grijă totuși să verifice dacă nu mai povestește o dată lucruri spuse în Clopotul scufundat), trasee ale memoriei pe care diaristul (să-i spunem așa) le parcurge constant, redescoperindu-le de fiecare dată. Livius Ciocârlie e un voluptuos al memoriei, în care se scufundă cu redescoperită plăcere de fiecare dată, trecînd-o prin sita deasă
Arheologii literar-critice by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14193_a_15518]
-
mamă de bătaie fasciștilor occidentali, în ’68, când li s-a năzărit să facă o manifestație de susținere a fantoșelor din Vietnamul de Sud. Din pretinsul Vietnam de Sud, rânjește Treize. Saint-Germain l’Auxerrois, pe malul celălalt, unde au bătut clopotele în noaptea de Saint-Barthélemy, Saint-Eustache, deasupra a ceea ce încă era o groapă imensă, ca și cum un aerolit ar fi căzut acolo, harpoanele zimțate ale catedralelor Notre-Dame și Sainte-Catherine, turnul Saint-Jacques, biserica Saint-Etienne-du-Mont unde sunt îngropați Racine și Pascal pe care-i
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
dorit să fiu transferat pe motive politice. Tocmai am descoperit că o revistă pentru femei l-a mituit cu o sumă imensă pe Cardinalul ....., confesorul meu s-a dat la mine, am văzut cum au fost trădați țăranii din necesitate, clopotele însă bat în seara aceasta, e o nouă seară în lumea lui Dumnezeu și sunt multe guri de hrănit, mulți genunchi ce tânjesc să se-ndoaie, iar eu urc scările tocite în hermina mea zdrențuită.[...] Zile în care nu pot
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
Ori, voi credeți că se zbat degeaba? Sau spre binele nostru, al tuturor? Mai vedea! - Are dreptate! - a aprobat bunicul meu. Și Nicolae are dreptate! E informat! A ascultat și, uite, că i-a prins bine! Nu degeaba trage el clopotul! Să se deștepte lumea! - O fi ascultat el pe unii, alții, Însă, până acum vreo două-trei luni În urmă, nimeni nu ar fi crezut. Doar, poate, tata! Dumnezeu să-l ierte! „Bă, Gogule, - mia zis cu o vară Înainte de a
Acvariul cu fâte. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/81_a_326]
-
de partea Adevărului. Dificultatea cea mare o întâmpinăm noi, cei mulți, în a face delimitările necesare între adevărații nepotoliți (pentru că și aici, ca pretutindeni, există impostură) și potolitori; aceștia din urmă mai ușor de depistat la noi pentru că ei trag clopotele pe toate canalele. Am spus "mai ușor" deși "originalul" spectacol politic contemporan ne oferă, nu de puține ori, imaginea unor inveterați frânari în ipostaza "nepotoliților"... de profesie. Și nu sunt puțini cei ce-i confundă și-i aplaudă, pentru că și
"Și mai potoliți-l pe Eminescu" by Valentin Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/15146_a_16471]
-
liceului, lîngă prietenii/ care vor pleca. Eram în curtea liceului/ Lîngă prietenii care vor muri. Eram// Cu ochii în lacrimi pentru viitorul lor,/ Al meu, al nostru. Cu ochii pe ea,/ Care depunea o coroniță pe mormînt.// Metalica, vibrînda a clopotelor jale/ Întreba care este misterul ce ne leagă/ de locul nașterii noastre. Ca un tunel// În care ne aruncăm spre o apă mai pură/ Amniotică, letală, maritală./ Colo, în Eliseu!..." (Ediție critică). În intimitatea substanței, constatăm o diminuare a furorii
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
scrisul jurnalistic. Paradoxal, deși înclinația naturală ar fi una pentru epic, cele mai realizate sunt prozele poematice și poemele în proză, cu formulări și metafore intense, deși vag blagiene și manieriste: "Spinările ...Pielea unei dogme, întinsă pe Treime,/ Vibrândă sub clopotul fără limbă al semnului/ cu ea deasupra,/ fluturii ucigași se întorc în coconi." E o carte inegală, în care proze precum Scrinul de stejar, care respiră un aer marquesian printr-o bruscă întoarcere către mister și moarte și prin câteva
Alte proze scurte by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15190_a_16515]
-
că ar trebui inversată ordinea obișnuită, printr-un colocviu sau un mini-simpozion - de ce nu, la CNC sau UCIN? - pentru ca valorificarea critică a acestor contribuții să înceapă cu adevărat, nu în ultimul rînd în folosul profesioniștilor în suferință ai genului. Tarkovski, "clopotul altei lumi" Sub raportul temerității și prin unicitatea proiectului, poziția incomodă a lucrării de debut a tinerei eseiste Elena Dulgheru - Tarkovski. Filmul ca rugăciune - se apropie oarecum de a trilogiei filmologice semnalate mai sus. Debutanta anunță și ea un al
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
vom încerca să aducem în prim plan acele elemente filmice care au făcut să i se atribuie lui Tarkovski calificativul de artist mistic, transcendental, religios, iar opera sa să rezoneze, pe cît de singular, pe atît de amplu, ca un clopot al altei lumi". N-aș lua însă drept peremptorii asemenea aserțiuni, nici măcar motto-ul cărții ales dintr-un cuvînt al reputatului cineast: "Arta este o formă de rugăciune. Omul nu trăiește decît prin rugăciune". Să zicem că acestea țin de
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
catafalc, stropindu-l cu aghiasmă și aruncând o lopată de cenușă pe pieptul mortului, după ce ridica pentru o clipă giulgiul care-l acoperea (în scena finală a filmului Cumbres borrascosas - "Culmi încețoșate" - se observă o urmă a acestei ceremonii). Bătea clopotul mare, a moarte. Când bărbații apucau coșciugul ca să-l poarte pe umeri până la cimitirul aflat la câteva sute de metri distanță de sat, izbucneau țipetele sfâșietoare ale mamei: "Ah, copilul meu! Ce singură mă lași! N-o să te mai văd
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
În Vinerea Mare, pe la prânz, mulțimea se adună în Piața Mare, în fața bisericii. Cu toții așteaptă în liniște absolută, cu toba prinsă în bandulieră. Dacă vreunul nerăbdător începe cumva să bată, îl opresc cu toții, imediat. La douăsprezece fix, o dată cu primul dangăt de clopot, un bubuit asurzitor, aidoma unui tunet cumplit, cade și zdrobește satul cu o forță copleșitoare. Toate tobele bat în același timp. O emoție indefinibilă, care se transformă imediat într-un fel de beție, pune stăpânire pe oameni. Trec două ore
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
sfârșit să plec / să pornesc de pildă dintr-un garaj înecat în aburi / să merg așa până la un crâng (tufiș) unde mă așteaptă sora Fântână / să mă rezem acolo de prăbușirea ei” ( G. Naum, Sora Fântână, 10 oct. 1986) și „Clopotul a strigat o singură dată / și fântâna s-a prăbușit la pământ / Și atunci unul dintre noi a zis / A fost sora exactă / trebuie să mergem a zis suntem așteptați / de acum încolo măștile nu ne mai sunt de nici un
Poezie la două mâini by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13381_a_14706]
-
unul dintre noi a zis / A fost sora exactă / trebuie să mergem a zis suntem așteptați / de acum încolo măștile nu ne mai sunt de nici un folos / să ne întoarcem de unde am plecat a zis / el ne așteaptă în fântână / clopotul avea vocea ei” (I. Tănase, poate chiar 29 sept. 2001). O poezie bună este aceea care te îndeamnă să revii, iar acest volum, care se lasă doar aparent descifrat acceptabil, oferă destule motive pentru relectură. Multe poeme „se lasă greu
Poezie la două mâini by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13381_a_14706]
-
peste toate/ rar tresaltă ajunse de furtuni/ căderi și urcări sub lacate./ În nerostită dimineață prin cenușe caldă de vulcani/ se desfășoară în mine ca pînze de corăbii lumea morții.// Intră odată sub trupul meu/ să-i auzi vibrarea de clopot,/ să presimți marginea nopții/ în privirea mea sticloasă/ sau de dincolo torente de lumină venind” (Fata Morgana). Ori în formula insolită, ca să zicem așa, a unui Coșbuc citadin, transmutat la finele celui de-al doilea război mondial: „Străbăteam uliți ce
Poezia lui Constant Tonegaru (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13437_a_14762]