16 matches
-
odată la câțiva ani din cauza revărsărilor își schimbă cursul. Microrelieful luncii este în general de natură acumulativă reprezentat de forme pozitive și negative. Între formele pozitive întâlnim grădiști, popine, cursuri părăsite și grinduri fluvioeoliene, iar dintre formele negative se întâlnesc coșcovele, depresiunile lacustre sau mlăștinoase, care de fapt au fost desecate în majoritatea lor iar terenurile au fost luate în cultură.
Comuna Viișoara, Teleorman () [Corola-website/Science/301854_a_303183]
-
se află dealurile Teleormanului, care vin dinspre Costești și se pierd dincolo de Tătărăști, atingând în unele locuri 200 m. înălțime.; la nord, dealurile Bucovului șiPiscului; la vest- dealurile Strâmbei și în interior dealurile Barbeșului și Purcarului. Câmpiile mai importante sunt: Coșcovele, Izvoarele, Strâmba și Tudoria. Dintre ape, râul cel mai apropiat de sat, cu debitul cel mai mare este Teleormanul care izvorăște mai jos de Slătioare și merge paralel cu drumul național Pitești-Costești-Alexandria, vărsându-se în râul Vedea. Râul Câinelui sau
Râca, Argeș () [Corola-website/Science/324767_a_326096]
-
hotarul tot pe margine prin niște mărăciniș șu un drum părăsit până la niște ulmi curățați și un tufan strâmb între hotare; 5-lea Mers-am tot înainte spre apus până am dat de coasta unei văi ce i se zice Coșcovele lângă un Crânguleț de mărăcini; 6-lea. De aici s-au făcut un hotar iar de drum, hotar despărțitor între moșia Aninoasa și între Râca, până ce am trecut drumul Piteștilor și acolo am găsit o moviliță mică lângă drum, spre
Râca, Argeș () [Corola-website/Science/324767_a_326096]
-
Eu cred că dacă îi cunoaște moș Pâcu, apoi știe el ce spune. Întâi și întâi îi obrazul lui la mijloc. Și apoi, vai de capul celui care i-ar păta obrazul! Nu s-ar spăla nici cu toată apa Coșcovei! Asta cam așa ar fi, Mitruță, dar - cum ai spus tu - să-i vedem întâi la lucru și pe urmă stricăm o vorbă cu Aizic... Printre râpile din mijlocul pădurii, răsuflarea grea a boilor se auzea ca foiul covaliului de la
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
animale și apoi s-au dus la culcare. Mușteriii de la masa alăturată au rămas la locurile lor, privind după cărăuși... În zori, pe când luceafărul de ziuă clipea cu ultimele puteri, învinse de geana răsăritului, cărăușii se aflau deja pe valea Coșcovei... Pe când soarele și-a arătat fața de-a binelea și roua dimineții se prefăcea în aburi, șirul de care ieșea din pădure, de ceea parte, înspre locul de încărcare. În fruntea convoiului mergea, ca de obicei, Hliboceanu. Pe măsură ce se apropiau
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
logofete. Vorba ceea „Ce-i în mână nu-i minciună”. Așa că - până-i liniște - la drum, feții mei! - a grăit Hliboceanu, fără a sta mult pe gânduri. Săniile lunecau ușor și nu după multă vreme se aflau deja în valea Coșcovei. „Îndată suntem la Crâșma din drum” - gândea Hliboceanu, în timp ce și-a întors privirea spre coada șirului de sănii... Întotdeauna îi plăcea să privească convoiul. Nimic nu i se părea mai frumos și mai viu decât curgerea carelor sub clar de
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
în pace, că eu merg să mai trebăluiesc prin curte și să pregătesc culcușul unde să se hodinească dobitoacele la noapte. Ieșind în curte, și-a aruncat privirea în lungul șleaului... Șirul de sănii abia se zărea înaintând pe valea Coșcovei... Nu mai era cale lungă până să ajungă la crâșmă. Abia se apucase de treabă când s-a auzit strigat de Măriuța: Costache! Care-i porunca? Te cheamă Vasile! De ce? Nu știu. Mi-o spus doar să te chem și
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
cu mâna pe... lulea că n-am aruncat banii pe fereastră! Hă hă hă! Pe când cei doi călăreți săltau în șa ca niște adevărați vestitori ai unei noi zile primăvăratice, aburii ușori ai dimineții se ridicau ca nălucile deasupra văii Coșcovei...
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
cu grabă spre locul unde știam că-i priponită luntrea. Zarea răsăritului, spre Dunăre, era închisă de un zid de întuneric. De sus, ploaia curgea tot mai deasă, măruntă și caldă. Găsii locul luntrii; luntrea însă lipsea. Câteva bucăți de coșcovă, grămădite pe malul umed, ardeau încet, aprinse de cu sară poate de Marin, ca să-mi însemne de departe locul. Dar de ce lipsea luntrea? Să fi venit omul? A plecat pe baltă? Nu se poate, trebuia să mă aștepte. Poate încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înfiorat, întreba ca totdeauna, aproape, îndărătul ușii de brad: —Dumneata ești, taică? Și inima mi se zbătea tare în piept ca o pasere rănită. Pe urmă, tinereța noastră nu putu răbda diminețile când gazornița trebuia să rămână stânsă. Într-o coșcovă, subt o înfundătură de mal, între ierburi crescute pe pământul grămădit în țesătura de papură și trestii, venea Chiva tremurând, cu ochii mari ațintiți, cu urechea atentă la cel mai ușor zgomot al împrejurimilor. Tremura, gemea încet când o cuprindeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fulger la arătarea de dimineață a Chivei și apoi la părerea ce am avut auzind zvoană de glasuri. Și vreau să mă ridic, vreau să întreb, inima pornește bătăi grăbite - când, scurt, luntrea intrată în stuf se oprește într-o coșcovă. Marin se înalță - și, izbit întăi îndărăt, mă ridic și eu și pășesc pe pământul plutitor, între plante de apă cunoscute, lângă un culcuș cunoscut... E locul întâlnirii! Și deodată o lumină mă orbește, mă face să închid ochii, amețit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o mulțime de bordeie. Unele erau clădite ca bordeiele obișnuite, în două ape, acoperite cu pământ; altele erau scurmate în mal și astupate în partea săpăturii cu scânduri ori gard de nuiele, peste care era întinsă o lipitură subțire și coșcovă de lut. Fumuri ieșeau din toate cotloanele acestea săpate în pământ. Geamuri mici cât pumnul luceau pe alocuri în bătaia piezișă a soarelui. Nicăieri nu era împrejmuire. Vitele și porcii rătăceau de-a valma, pe dinaintea ușilor. Găinile scurmau în gunoaiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dintr-un salt, soldații din tranșee au fost în coasta celor din subordinea șefului gărzii, imobilizându-i. Nici o vorbă, domn’ sărjănt! Sunteți înconjurați. Domn’ locotenent, ordonați ce trebuie să facă mai departe domn’ sărjănt? Cum te numești, sergent? Sunt sergentul Coșcove, domnule locotenent. Din acest moment, execuți ordinele noastre. Mergem din post în post și vei schimba sentinelele, dar cu oamenii mei. Cea mai neînsemnată nesupunere va avea consecințe nedorite. Ai înțeles? Am înțeles, domnule locotenent! Am trecut din post în
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de mult Lucian Blaga: „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.” Vasile Filip La Crâșma din drum Sfoara colbăită a șleaului se prelingea spre zare ca un șarpe, strecurându-se pe sub marama străvezie a fumului adunat pe valea Coșcovei. Cumpăna fântânii de la Crâșma din drum, profilată pe zare, părea agățată de cerul împurpurat al chindiei. O boare de vânt iscată ca din senin purta funigeii - fire din părul zânei Toamnă - într-un dans feeric, adunând în mrejele lor pulberea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
știu și așa mi-i feleșagul. De-amu nu m-oi schimba, pentru că îi greu să înveți calul bătrân să tragă în ham - a răspuns Pâcu, spre hazul celor din jur... Când soarele a destrămat vălul de ceață de deasupra Coșcovei, eliberându-și strălucirea subțire, șirul de sănii se pierdea deja în lungul șleaului... Costache crâșmarul își făcea de lucru prin curte privind din când în când în urma lor...” S-au dus... dar vor reveni!” părea să spună privirile lui... După
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Pâcule, să ne culcăm și noi, că acușica-i ziuă și nu de alta, dar mâine umblăm ca împiedecații. Noapte bună, Costache băiete, și mulțumește-i Măriuței din partea noastră pentru bunătăți - au grăit cei doi bătrâni cu glasuri obosite... Valea Coșcovei i-a întâmpinat pe cărăuși - ca de fiecare dată - cu soarele în brațe. Razele piezișe ale chindiei le înțepau ochii ca niște suliți. Moș Dumitru și-a tras pălăria mai pe frunte, ca să poată privi spre zarea Ponoarelor prinsă de
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]