111 matches
-
străzii perpendiculare pe strada noastră. Era o clădire veche, ruinată, cu o parte din ziduri complet căzute, cu planșeurile dintre etaje înclinate și cu lemnăria buretoasă la vedere. Cercevelele geamurilor lipseau, așa că ferestrele apăreau ca niște găuri informe în zidurile coșcovite. Acoperișul în pantă nu mai avea țigle și în el se deschideau breșe largi, negre. Mai fusesem o dată, ziua, în acel loc. Mă plimbasem cu Puia prin clasele goale, cu băncile distruse, cu câte o tablă veche, cu trei picioare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
groși. Pesemne c-o să se schimbe vremea. Se oprește o clipă să-și tragă sufletul, aerul rece a amețit-o, și își scoate din buzunar mâna încârligată, înfășurată într-o mănușă împletită, destrămată la vârf, și-o sprijină pe oblonul coșcovit. De douăzeci de ani, de când a închis prăvălia, rugina și praful l-au acoperit, și oblonul de-acum face una cu zidul. VINURI DEALU ZORILOR scria mare jos, în dreapta, lângă oblon, pe urmă venea treapta pe care-a scos-o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tuse care m a încovrigat pe scaun. Cu mâinile tremurânde îmi deschei cămașa, gâtul îmi este, până în adânc, o rană vie, tușesc tot mai disperat că nu mă voi mai liniști și încerc, cu brațele neputincioase, să-mi apăr pieptul coșcovit, al cărui hârâit mă înspăimântă. Peste toate plutește o halucinație a auzului - un zgomot de trăsură. în fine ! îmi sprijin, pierdut, ceafa de spătarul scaunului de mahon. Nous sommes très peu connus et avons, par conséquence, besoin de publicité occidentale
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fost ! Bărbat ! Femeie ! Piază rea !... Epilog Gelu Ce strâmtă e curtea ! Atât de strâmtă încât, dacă întind brațele în lături, cu dreapta ating gardul dinspre Reli, unsuros de parcă ar fi dat cu motorină, cu stânga - zidul de pe care curge tencuiala coșcovită. Totuși, pe alunecuș lor le-a prins bine că e așa de strâmtă : se țineau de gard, se țineau de zid, și așa reușeau să ajungă până la closetul din fundul curții. Iar alunecuș tot e, de prin noiembrie până prin martie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Iar smoală. Orașul Plouă. Plouă și în case, plouă peste inimi gârbovite, arse. Frig este ‘năuntru, frig e și afară. Gândul împresoară iubiri îndrăcite visări încâlcite ziduri coșcovite deprimantă stare diurn calapod reverii pictate clonă zbuciumată. Totul se transformă-n moină-ofticoasă și-aș merge-n pădure într-un parpalac, ferit de dileme parca-aș fi brotac și vârât în scheme de mai marii mei care-s, din păcate
Iar smoal?. Ora?ul by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83719_a_85044]
-
despartă de ea, s-o ia cu el, pentru totdeauna. Lilly se mutase de mult de la Poenaru. Locuia în cartierul portului, într-o odăiță separată de restul casei, o fostă bucătărie de vară cu podeaua de lut și cu pereții coșcoviți. Constantin intră fără să bată. știa că Lilly nu încuia niciodată ușa. Voia să-i facă o surpriză. După strălucirea soarelui de afară, nu desluși aproape nimic în semiobscuritatea odăii. O tăcere adâncă și neagră îi țiuia în urechi. Spre
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
virând în aer, prin ușa larg deschisă, primul pantof de damă și a izbit podeaua, lângă mine. Un fel de Poltergeist. În calitatea dumneavoastră de austriacă, sunt sigur că înțelegi... În plus, puteam să jur că pantoful ăla, atât de coșcovit și scâlciat, era al tău...“ 20. „Al doilea pantof m-a nimerit în cap. Cei doi poeți, ca și Robespierre, s-au speriat și au întins-o. M-am ridicat de pe podea și am ieșit pe coridor. Acolo nu se
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
lipsește o treaptă. Au strâns, văd, linoleumul gri. - Nu știți nici măcar Shakespeare? îmi ies din pepeni. Nici Furtuna? Cum e posibil? încep să tușesc. Asta înseamnă, asta înseamnă... N-am treabă și-arunc o ochire în jur, găuri în pereții coșcoviți și afumați de aparatul de sudură, un morman de țevi ruginite, abandonate de muncitori într-un colț, un ciot de mătură și-un teu în altul, pete de la ploaie pe tavan. Parchetul vechi și uns de smoală are câteva boalfe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
tăcere și cu nervii încordați, privind umbrele, ca și cum ne așteptam ca ele să se însuflețească. În cele din urmă, obosiți, am ațipit. A doua zi, în drum spre gară, aveam sentimentul ciudat că ne întoarcem acasă. Când am zărit clădirea coșcovită, petele tufelor de oțetari și cei doi plopi singuratici ― nu v-am spus până acum că sânt doi plopi în spatele magaziei? ― am răsuflat ușurați. Aproape de peron, pe jumătate îngropată în praf, am găsit o foaie de hârtie murdară. Am despăturit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
maximă. În acest caz, Sol ar trebui să fie în spatele nostru. Să facem un releveu precis, mai întâi. Nu mai spuse că sistemul ce se vedea pe ecrane nu semăna nici cu Centaurul, nici cu Sol. Camerele diseminate pe suprafața coșcovită a lui Nostromo oscilară tăcute în vidul cosmic, căutând prin infinit amăgirea azurie a Pământului familiar. Pe cargou, monstruos agregat de forme voluminoase și de carcase metalice, camere secundare intrară în acțiune, multiplicând unghiurile de vedere, scotocind imensitatea. Oamenii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
treaz, cu privirea întoarsă, un vaier, un hohot de râs, un suflet ce visează, o lumină nevăzută, nestinsă, o bucurie închisă cu lacăte, răsucite ca melcul, de timpi ce-au trecut peste ea, cum umbra păsării-n zbor peste stânci coșcovite. umbra, grațioasă și vie, cu mișcări de dansatoare agilă trece iute, efemeră. stânca, în sine abstrasă, ca o amorțită reptilă, ține ochii pe jumătate închiși. ce-și împărtășesc, oare, pe tăcute, din trăirea ascunsă? le e de ajuns că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
înviat după ora șapte, când pe trotuarul stricat a tras mașina lui bărbatu-său sau ce-o fi, habar n-am dacă sunt luați cu cununie. Ăla și-a tras deci mașina pe trotuar, aproape mușcând cu aripa din zidul coșcovit, și a intrat în băruleț cu pas legănat de stăpân al locului. Salut! una mică dă-mi și mie și ia-ți și ție tot așa! După ce-a așteptat, bătând cu inelul de pe deget în tablă, să-i măsoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
prăvălioare care slujeau nevoilor unor oameni săraci și cam pe la mijlocul ei, pe stânga, cum mergeam, era Hôtel des Belges. Hotelul în care stăteam eu era destul de modest, dar în comparație cu acesta părea de-a dreptul magnific. Era o clădire înaltă și coșcovită, care cu siguranță nu mai fusese văruită de ani și ani de zile, căci avea un aer atât de jalnic, încât casele de lângă ea păreau curate și cochete. Ferestrele murdare erau toate închise. Nu se putea ca tocmai aici să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cum Ingrid se prăbușește, cu sânii goi, pe pat, cum mușcă perna um plând-o de salivă, cum se zbate, cum zgârie cu un ghiile cearșaful. Ajuns acasă, băiatul stătu multă vreme la fereas tră. Privea cal canul casei de vizavi, coșcovit și bătrân, ce abia se mai ținea în picioare, prins cu scoabe ruginite. O lumină galbenă se-ntindea în toată curtea interioară. „Ingrid“, spuse, cu fruntea sprijinită de geam. După o vreme se așeză la masa lui încărcată de cărți
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
frâna de serviciu, Consumatori ce n-au decât nevoi, O masă de manevră, sacrificiu Dar lumea ar fi rece fără noi. Străina în camera scundă ce pare coteț, Cu geamuri o palmă de late, Prin care lumina pătrunde difuz, Pereți coșcoviți să arate, își plânge Maria destinul căzut Pe mâini și o minte haină, Mințind-o că-n țara cu mulți portocali Va fi o frumoasă regină. Plecase de-acasă cu crezul c-ar fi Stăpână-ntr-o țară de vis
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
bogăție al celor dinăuntru: zona În care locuim noi se află la nord-est de centrul orașului, așa că o grămadă de vajnici lucrători din domeniul financiar, ca mine, s-au mutat aici și s-au ruinat renovând dărăpănături victoriene igrasioase și coșcovite. Casele noastre sunt cele fără perdele, proprietarii lor preferând să se bizuie pe obloanele lor recondiționate cu cheltuială, În timp ce vecinii noștri mai săraci Încă se bucură de confortul clasicelor perdele sau Își ascund treburile În spatele unor plase ca niște văluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
cadențe mistuite, din despicări de aer, din troian de clipe pogorâte. Rămân tot mai în urma vieții care se trece. Clipe ca acestea, moi, toropite de zăpușeala miezului de zi. Căldură sufocantă, anihilantă. Gândurile moi, lichefiate, vâscoase se preling în mătci coșcovite, vaduri secate. Încinse urme ale unor elanuri rămase de demult în aceste urme scorojite. Curg vorbele celor din jur fără sevă, uscate și ele în arșița acestui fără de gânduri timp. Vorbim în virtutea marii inerții care ne mai duce. Cuvinte albicioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de sala unei autogări dintr-un orășel, aceeași atmosferă de veșnică mutare, același aer prăfuit, obosit până și el. Cobor, ca de obicei, pe Bulevard, împleticindu-mă între siluete dintr-un timp încremenit parcă în caldarâm, în vitrine, în balcoanele coșcovite, așteptând la intersecții să traverseze dintr-o amăgire în alta, dintr-o himeră în alta. Abia acum, când am prins a scrie astfel de pagini, am început să simt această parte de Bulevard ca pe o prezență a textului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și bagdaliile albe, prispă, de jur-împrejur... În odăița de o austeritate monahală, două laițe pe colț, cu așternuturi, oglinda veche, tocmai de când s-a jucat nunta Săfticăi la poartă, după obicei -, cu apele îmbătrânite... o sobă cu ocniță albă, ușor coșcovită, cotruța și strachina mâțelor. Ca orice om al singurătații, din îndelunga nevoie de a sta de vorba cu cineva, baba Săftica povestește... povestește mereu, apoi se întoarce la torsul gândurilor ei... Privind-o, te simți mereu îndemnat să-ți fixezi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ce voiau s-o privească de aproape să-și acopere nasul cu mâna. Bărbații de pe insulă o analizară cu multă luare-aminte, dar sfârșiră prin a recunoaște că nu mai văzuseră niciodată asemenea desene, desi Navigatorul-Căpitan al insulei lor- un batran coșcovit, care probabil că nu se mai îmbarcase de zeci de ani - își aminti că, în îndepărtată lui tinerețe, în timpul unei lungi călătorii către vest, auzise vorbindu-se despre niște ființe abominabile care - inca și mai la vest - își acoperă corpurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu apă noroioasă, adusă direct din râul San Pedro. De cum închise metisul ușa în spatele lui, lăsându-l „instalat“, încercă o uitată senzație de neliniște ce-l chinuia din nou. Mirosul dens al tropicului era diferit, închis acolo, prizonier între pereții coșcoviți și cenușii; căldura umedă devenea apăsătoare, îmbibând trupul într-o sudoare ce părea că ia naștere chiar din oase, iar de la parter venea hărmălaia dezacordată a unei cumbia monotone și obsedante, cu vorbe porcoase și instrumentație ordinară. Începu să blesteme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
singurul spectacol adevărat din viața lui. Malaxorul era prea sus pentru el; nu l-a primit. De cîteva nopți se furișa după lăsarea Întunericului, cînd toate zgomotele descreșteau, acolo În spate, unde șinele albite de praf se strecoară Între magaziile coșcovite ale stației de betoane și maidanul uriaș, plin cu containere de gunoaie fumegînde, unde nu mai mișcă nimic decît șobolanii În petrecerea lor nocturnă, printre cutii de conserve aruncate și sticle goale În veghea palidă a unui felinar cu neon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de provincie din regatul român dintre cele două războaie. Poate că la asta și aspirau când au fost construite, rostul lor de acum fiind mai greu de ghicit Întrucât obloanele sunt trase peste uși și ferestre, pereții sunt decolorați și coșcoviți, nici un fel de panou nu se află deasupra ușilor (nici cu C.E.C., nici cu ADAS, nici cu Telefoane, nici cu Farmacia nr.), scările sunt aproape În Întregime acoperite de praful (și noroiul, când plouă) aruncat de camioanele care trec prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pama după decor natural. Nici Bradutz nu se mai pama după decorul incult, natura naturans; suspina după cel compus, civilizat, după natura naturrata. Mi s-a părut chiar stînjenit de ce-i plăcuse cîndva: bradul crescut ca un diapazon, casa (cam coșcovită) a bunului călugăr Paisie, toaca veverițelor pe garduri, ceaiul de melisă... Brăduț cel iubit de toate animalele, cu har actoricesc, pasionat de poezie nu mai exista. Devenise altă persoană. Am mers de-a lungul rîului Nil, de la o cascadă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
un amestec de balegă de porc, găinațuri de păsări domestice și lături ce se preling, Într-un râu de materie pestilențială, către gura de scurgere a canalului, aflată chiar În mijlocul străzii. Scări strâmbe de lemn, acoperișuri deșelate de țiglă, burlane coșcovite se răsucesc grotesc, căpătând tot felul de forme solzoase, ascunse pe după spatele caselor joase, Înghesuite una Într-alta, fără nici o geometrie și fără nici un stil. Îmi dau seama că nu am mai simțit până acum această duhoare olfactivă În nenumăratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]