68 matches
-
sunt plăgi vii pe trupul infectat al țării. Despre sănătate, învățământ sau cultură nici nu-ți vine să deschizi gura, într-atât s-a demonetizat societatea românească. Dând frâu liber la înavuțirea contra-cronometru, pesedeii știu că se apropie ceasul bilanțului. Cocârjați de numărul vilelor și-al automobilelor de lux, șefii partidului de guvernământ vor fi măturați la viitoarele alegeri cu viteza cu care au fost aruncați la lada de gunoaie și foștii algoritmici din C.D.R. Pe de altă parte, ca prin
Șiștarul cu lapte al dictaturii sau Ceaușescu al XI-lea by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14840_a_16165]
-
de realitate să ia câteva măsuri de dreapta. Evident, mascându-le și pe acestea ca fiind mișcări de stânga. Consecința? Mii de oameni ajung șomeri fără ca mult-trâmbițata "protecție socială" să fie altceva decât lama de șiș îndesată între omoplații românului cocârjat de grijile zilei de azi - pentru că "mâine" nu e pentru el decât un punct negru dintr-o zare cețoasă. Ceasul scadenței, de-atâtea ori amânat, a sosit și el și cam seamănă a gong funerar. Guvernul a intrat în criză
Yorick: statul și tigva by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15507_a_16832]
-
Tudorel Urian Industria cărții din România se află într-o situație paradoxală. Toată lumea căinează soarta cărților în disputa tot mai dură cu noile surse de divertisment și cu mass-media, dar apar peste noapte edituri, iar rafturile librăriilor se cocîrjează sub greutatea munților de noi producții editoriale. Chiar și în cele mai simandicoase librării sunt expuse la îndemînă „operele" unor scriitori de care nu a auzit nimeni, publicate, de cele mai multe ori, de edituri la fel de obscure. Deși răsfoirea unor astfel de
Turnirul diletanților by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14163_a_15488]
-
Echipajul nou, în compania căruia voi călători până la Cluj. Căruia, echipa cea veche mă recomandă, - un om de vreo 40 de ani, îmbrăcat într-un halat gri de laborant, cu mutră de senator roman (mecanicul) și un fochist bătrân, strâmb, cocârjat de atâtea aplecări de-o viață și care pare fratele geamăn al celui pictat de Van Gogh... Ardeleni amândoi... La Brașov ar fi trebuit să mă schimbe și pe mine, de oboseală. Dar nu sunt un profesionist. Așa am vrut
Fochistul (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10454_a_11779]
-
uită drept la mine. Și pe urmă mă vede hindusul; îi șoptește ceva fetei, și se detașează din grup. Vine drept la mine: Nu poți sta aici. Mută-te mai în spate. Poftim? Totuși încep să mă ridic în picioare, cocârjându-mă (v-am spus, sunt înalt) în spațiul scund de sub compartimentul de bagaje. Hindusul își pierde răbdarea: Ce mă, n-auzi bine? Acum nu mai e calm. îi lucesc ochii cu o enervare rece și reziduală, o are în el
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
și cititorul aproape că simte arsura umilinței pe care o trăiește fără voia lui și fără să o știe, personajul: "Alături de ea, în lumină, fratele meu se agita inutil vrînd s-o ajute. Pentru a ajunge la înălțimea ei se cocîrjase și mai mult, își ascunsese capul între umeri. Aș fi dat atunci orice ca Mircea să nu mai poarte paltonul șifonat din stofă gri, cu reiuri demodate, poate elegant în urmă cu cinci-șase ani, dar acum ridicol. Aș fi dat
Sfărșit de veac în București by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12807_a_14132]
-
fi rumânași de-ai noști? Nu contează... O prezentatoare simpatică și suplă ne lămurește apetisant că mersul pe jos ajută la menținerea unui tonus bun, păstrează eleganța, sprinteneala la umblet și verticalitatea trupului la români... -Din ce în ce mai cocârjat în ultima vreme, completează răutăcios Haralampy. -Mersul pe jos dă poftă de mâncare, continuă prezentatoarea... -Poftă de mâncare?!, sare prietenul. Oprește imediat televizorul! Asta să fie la ei! Vrea să ne facă obezi, leneși și - Doamne ferește! - chiar surzi, să nu
La mâna zeiței Fortuna... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11618_a_12943]
-
cu tot disprețul pentru politicienii pe care se prefac a-i servi! Că d-nii Năstase și Iliescu n-au înțeles nimic din lecția istoriei, îi privește. Să nu se mire dacă, mai devreme decât își închipuie, vor simți cum se cocârjează sub povara insuportabilă a unicei caste coerente din România. În loc să facă gesturile normale pentru salvarea țării - privatizarea necondiționată și vinderea fulgerătoare a întreprinderilor -, ei trag de timp, cu complicitatea acelei secțiuni a societății pe care pot pune cea mai fragilă
Ordine, jurăminte, pseudonime by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16268_a_17593]
-
a devenit poliție, pentru el tot miliție a rămas. La fel și pentru bătrînă cu slănina: mă, hoțule, te dau pe mîna miliției!... Așa s-au scurs 15 ani. Între timp, Vulturica a îmbătrînit și el, iar bătrînă s-a cocîrjat de tot. Deși adusă de spate că o secera și cu mințile rătăcite, nu-l slăbea pe hoțul de slănină: mă, te bag în pușcărie! Să vină miliția!... Într-o dimineață de vară, babă s-a dus, șontîc-șontîc, pînă în
Un editorial, două versiuni. Ţânţu şi Vulturică, prietenii lui Cartianu care s-au sinucis pentru o bucată de slănină () [Corola-journal/Journalistic/27378_a_28703]
-
măsor în lung și în lat peronul, sala de așteptare, treptele de la intrare. Nimeni, nimic; nici măcar vreun câine de pripas aciuiat sub o bancă. Tăcerea îmi țiuia în urechi și timpul se oprise ghemuit în intuneric, cu genunchii la gură, cocârjat sub povara vrăjii.” (p. 321). Stilul Șeherezadei este o formulă narativă pe care Mihai Cantuniari o reinventează în paginile acestei cărți de referintă între scrierile sale și merită cu siguranță atenția publicului cititor de azi, indiferent de partizanatele sale de
În stilul Șeherezadei by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/4343_a_5668]
-
în față, însă, după o expresie excelentă din volum, „Antarctica e între ele”. Încercând să fie cât mai degajat, eroul central al volumului - același, în mai toate bucățile - rămâne doar un tip stângaci, timid, retractil, pe care viața l-a cocârjat sufletește. Efectul e cu atât mai puternic cu cât starea acestui ins „intimidat până în pragul leșinului”, incapabil de a mai recupera ceva din vitalitatea trecută, se poate ghici în relieful unor neputințe banale. Iată-l, de pildă, încercând să facă
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
care moare. Trupul ei, așa cum l-a cunoscut el, nu mai e. Musa abia dacă-și mai aduce aminte de îmbinările lui molcome și cărnoase. Acum e un morman de oase ascuțite, frânte, care împung din toate părțile un cort cocârjat de piele violacee. Isabel. Prima oară când o aude vorbind. O voce mirată, ca de copil răgușit. Musa îi duce mâna la buze, dar ea repetă la nesfârșit numele ei vechi, cucerire a noului ei rang de muribundă care nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
valuri de la fabrica de sârmă, apoi de la abator, de la fabrica de bere, de la fabrica de geamuri, negri pe mâini și aduși de spate, măcar să-și fi dus În cârcă Himera, cum ar fi zis Baudelaire. Și această tristețe l-a cocârjat și pe el, Vasile Moare, l-a strivit și s-a insinuat În el ca o statuie de ciment, pentru câtă viață va mai avea el de trăit. „Mizeria materială este imaginară, și-a zis, iar dacă te simți nefericit
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
găinile care scăpaseră de incendiu. Zisese Te-am ajutat fiindcă am putut, cum să stau cu mâinile în sân? Îmbătrânise brusc după ce aflase că Zamfir al lui furase din magazinul sătesc și avea să stea la pușcărie niște ani. Se cocârjase sub gânduri, iar atunci când venea noaptea și nu-l vedea nimeni, se ridica din pat și plângea pe întuneric. Zicea De ce, mă, Zamfire, că eu te am învățat de bine?!, și punea mâna pe pușcă. Dar nu trăgea. Poate de
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
pe care se cuvine să-l considerăm eficace, oricât de paradoxal ne-ar părea, astăzi... Așadar, Eul liric aruncă în afara drumului pietre ce ar putea împiedica minunea vegetală să crească, din întâmplare, acolo - chiar dacă scrutătorului îi e sortit să se cocârjeze, cu timpul: Și umblu de atunci mereu cu ochii în pământ, ca nu cumva să calc floarea ascunsă, și sfredelesc cu privirea toate pietrele și le-azvârl din drum, dar sub ele sunt râme și viermi lucioși și gângănii păroase
Tatonări în real by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8779_a_10104]
-
numai ei, ci și lucrurilor, ființelor și clipelor de care te-ai atașat, vieții în cele din urmă. O scenă extraordinară este cea a priveghiului care mi-a amintit de Alexis Zorba (Zorba grecul, 1964) al lui Cacoyannis, cu umbrele cocîrjate de ciocli ale babelor ca niște vulturi în jurul cadavrului, aici lipsind desigur nota crudă din tabloul realist. Regizorul realizează astfel un film despre lucrurile cu adevărat importante, despre valoarea tradiției, despre una din temele spaniole favorite, moartea, temă în care
Mame și fiice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9387_a_10712]
-
Mere vopsite în verde/ pomădate cu roșu/ să pară pârguite amintiri// Fericirea a fost/ și nu va reveni curând.// Fum guraliv -/ o hrană pe-nțelesul tuturor/ o licoare accesibilă - aproape hap./ Cât de greu este bănuțul acesta,/ Doamne, m-au cocârjat cu saci de libertate/ cu multiple luări de poziții!// Cine să-mi schimbe lespedea și bandajul?/ îngerul erodat și cununa de marmură?/ De pe alee vin voci fără oameni/ și fără animale.// Amintiri - fericirea a fost/ și nu va reveni curând
Poemul Și scrisoarea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8198_a_9523]
-
avut grijă să-mi pună blestemele chiar În scutece! În inocența mea, le-am purtat și le-am păstrat ca pe singura zestre pe care mi-au putut-o oferi! Grele blestemele astea! Abia le mai pot duce! M-au cocârjat, și-au făcut din viața mea o sperietoare ! Să vă ferescă Dumnezeu de “Blestemul Saturnian”! Drumul cărții (scrisoare imaginară) Dragă prietene, mă bucur să fi fost prezent la scoaterea În lume a proaspătului volum “Două lacrimi de cer”. Încă din
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
lua o femeie deșteaptă". Cu asta a spus că războiul se anunța lung și cumplit. Au trecut anii și nimic nu s-a schimbat în conflictul dintre ele, războiul se purta în surdină, un război de uzură, mizerabil. Venea acasă cocârjată de sacoșe, de când a intrat în casa asta nimeni nu mai face cumpărături, nimeni din casă nu se mai sinchisește de nimic, i s-au urcat cu toții în cap. Se uită în jur. I se pare că a intrat într-
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
a refuzat să intre-n program. Pe-atunci Încă puteai face asta. — Atunci a plecat? — Nu, nu atunci. Timp de câțiva ani, pentru toată lumea păream ca niște frați gemeni. Îmi semăna uluitor. După aceea, În timp, a Început să se cocârjeze, să uite, să devină tot mai pisălog și mai acru, chiar violent. Când ne certam, ceea ce se Întâmpla În ultimul timp zilnic, dobândise ascendentul celui mai apropiat de moarte, iar eu, practic tatăl lui, nu numai că pierdusem orice formă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
niciodată cu scrisul, regulile gramaticale erau mult prea complicate ca să le poată pricepe. Învăța o lecție de la prima lectură, avea o memorie formidabilă dar erau un chin pentru ea temele scrise, părea și caraghioasă, stătea aplecată peste caiet, cu degetele cocârjate pe luciul stiloului, icnind din când în când de încordare de parcă i-ar fi trebuit forță ca să caligrafieze. De aceea nici acum nu se obosise să scrie prea mult. Era precisă și sobră: Am plecat pentru că știam că n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și mănunchiul de riduri să mută în jurul orbitelor, Fana s-a măritat, îi comunică sec și își flutură mâna a dispreț. Nu știu, nu mă întreba ce face sau ce este cu copchila asta. Își cuprinse brațele cu mâinile, se cocârjă în scaun, se legănă de câteva ori făcând să oscileze papucul, abia ținut pe vârful piciorului. Gestul ei exprima o mare suferință și fața la fel, cutată toată, părul rar lipit de creștet, învălătucit la spate într-un coc minuscul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
care la început fusese un pic prea mare în raport cu trupul, părea tot mai normal. Dar noii mei colegi erau în fiecare an tot mai mărunți și trebuia să mă aplec ca să pot vorbi cu ei. De aceea spinarea mea se cocârja tot mai tare. Și silabiseam din ce în ce mai tare pe măsură ce treceau anii. După patru ani în clasele primare, spre marea mea părere de rău, a trebuit să trec în cursul elementar, unde nu se mai scotea nici un sunet. învățătoarea și cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
literatură: omul care se îndestulează cu propriile sale secreții dulci. în vreme ce îmi îndeplineam în felul acesta sarcinile de angajat al muzeului, privirea mi s-a fixat pe una dintre bătrânele care ascultau cu atenție. Era cea mai scundă și mai cocârjată dintre toți, din păr îi mai rămăseseră doar câteva șuvițe albe, iar chipul îi era așa de zbârcit, încât trăsăturile generale - nasul și gura și obrajii - abia se mai deosebeau unele de altele. Și totuși o recunoșteam. Era clar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
trăiască și-un veac! Donna Iulia a numărat scrisorile primite de la plecarea lui. Douăzeci și șase. Tot atâția ani. Parcă ieri plecase Tim. Sau în urmă c-un secol. Cum mai arăta oare? Precis era și mai urât. Se și cocârjase. Avea părul rar, și-a amintit Donna Iulia; unul din plămâni, cel drept, îi era cam șubred... S-a vindecat, altfel nu ar fi putut să muncească din greu tocmai la capătul lumii... A găsit medicamente potrivite... Bine că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]